Săptămâna trecută am cumpărat și am citit Once Upon a Time, de Elizabeth Beller, noua carte despre Carolyn Bessette-Kennedy, un simbol al anilor 90.

 

Deși pe 16 iulie s-au împlinit 25 de ani de când Carolyn și John Kennedy Jr. au pierit, împreună cu sora lui Carolyn, într-un tragic accident de avion, fascinația pentru Carolyn este mai actuală ca oricând.

 

Nu există nici măcar o înregistrare cu vocea lui Carolyn, doar câteva fotografii și video-uri pixelate, dar sute de conturi de Instagram și TikTok disecă în cel mai mic amănunt stilul ei, de la hainele pe care le purta până la harta locurilor ei preferate care încă mai există, de exemplu Zitomer Pharmacy din New York, de unde își cumpăra bentițele.

 

Tocmai pentru că este întruparea simbolică a anilor 90, cu relaxarea și minimalismul lor, Carolyn a inspirat mai multe biografii de dată recentă, care încearcă să refacă, din bucăți disparate, povestea adevărată a unei femei care nu a apucat să trăiască pentru a-și povesti singură viața.

 

Anul trecut, Sunita Kumar Nair a scos o altă carte, sub formă de album, intitulată Carolyn Bessette-Kennedy – A Life in Fashion, centrată pe stilul vestimentar care a influențat radical anii 90. Am citit-o și pe aceea, dar varianta lui Beller m-a atins mai tare.

 

La documentarea cărții, Elizabeth Beller a vorbit cu zeci de personaje care au cunoscut-o pe Carolyn în diferite momente ale vieții, de la prieteni din copilărie până la oameni cu care a lucrat îndeaproape și până la diverse cunoștințe mondene.

 

Practic, o varietate de oameni care au stat față-n față cu Carolyn de-a lungul scurtei ei vieți au avut ocazia să-și spună părerea despre cum era și cum era percepută Carolyn.

 

Și, chiar dacă povestea ei este interesantă per se, esența cu care am rămas eu din cartea lui Beller merge dincolo de povestea unei fete frumoase care s-a căsătorit cu cel mai râvnit burlac al Americii.

Povestea lui Carolyn este și un mic tratat, concentrat și plin de exemple punctuale, despre încrederea în sine.

Le-am rezumat în cele ce urmează.

 

 

SĂ LĂMURIM ÎNTÂI IDEEA DE ÎNCREDERE ÎN SINE

 

Nu mă refer aici la o accepțiune motivațională a încrederii în sine, acel construct artificial care implică afirmații în oglindă, dialog cu propria persoană și o muncă zilnică de ranforsare a stimei de sine, ca și cum ai încerca să consolidezi armătura unei construcții șubrede.

 

Nu, eu mă refer la încrederea în sine în variantă naturală și firească, cea pe care o dezvolți (sau nu) încă din copilărie și care devine parte din tine, la fel ca o enzimă care se secretă în mod natural în corp.

 

Varianta motivațională este, pentru încrederea în sine, ceea ce este o pastilă sau un supliment pentru cineva care are o carență anume: un mod artificial de a suplimenta ceva ce corpul nu „produce” de unul singur.

 

Am citit multe biografii de personalități, dar până la cea a lui Carolyn nu cred că am întâlnit o asemenea demonstrație de încredere de sine nativă.

 

Dacă aproape toate femeile celebre și frumoase din showbiz ascund nesiguranțe profunde, adesea în discordanță totală cu realitatea, povestea lui Carolyn este povestea unei femei căreia i s-a spus din fragedă pruncie că este frumoasă, specială și demnă de tot ceea ce este mai bun. Iar ea a înțeles asta și nu a mai uitat niciodată.

 

Știți acele femei despre care se scrie că „Nu erau conștiente nicio clipă de frumusețea lor” sau „Deși erau superbe, ele nu se simțeau cu nimic speciale” ori „Nu păreau că realizează farmecul lor incredibil”?

 

Da? Ei bine, Carolyn nu a fost niciodată una dintre ele, fiindcă i s-a spus de mică să fie conștientă de atuurile ei.

 

„Carolyn avea un magnetism care îi făcea pe cei din jur să fie fascinați de prezența ei. Mental, emoțional și intelectual, era ca și cum ar fi contribuit UN PIC mai mult la lumea asta. Ca și cum ar fi avut ceva ÎN PLUS față de restul. Acest ÎN PLUS se regăsește în discursul tuturor, din copilărie până la oamenii cu care a lucrat”, scrie Elizabeth Beller.

 

Un bun exemplu al modului în care mama lui Carolyn a crescut-o este relevat la momentul nunții cu John Kennedy Jr.

 

Deși, la acel moment, John era cel mai dorit burlac din America, absolvent de Ivy League, cu o avere impresionantă și un șirag de iubite celebre și frumoase la activ, iar Carolyn era doar o asistentă de comunicare la Calvin Klein, mama ei s-a ridicat în picioare la petrecerea de nuntă și a spus, clar și răspicat, că această căsătorie nu este pe măsura fiicei ei.

 

Altfel spus, că ea, Carolyn, merita ceva mai bun de-atât.

 

Câte mame ar fi avut acest curaj și câte fete ar fi avut această siguranță de sine în fața familiei Kennedy? Și câte ar fi considerat, din contră, că l-au prins pe Dumnezeu de ambele picioare, cu această uniune?

De la profesorii ei din școală și până la cei cu care s-a intersectat măcar o singură dată, discursul este unitar, coerent, sute de voci care vorbesc la unison: Carolyn știa că este frumoasă, specială și că poate obține orice își dorește.

 

I s-a spus asta de mică, în familie, iar ea a crescut în această certitudine.

 

Absolut tot ce i s-a întâmplat după aceea, de la carieră și până la căsătoria cu John Kennedy, a fost consecința acestui fapt.

 

Câteva concluzii pe care le-am tras după citirea cărții:

 

1.Încrederea în sine este motorul vieții

 

Trăim într-o lume în care speakerii motivaționali fac averi explicându-le oamenilor că trebuie să gândească pozitiv și să aștepte lucruri bune de la viață, fiindcă nu toți oamenii au putere să creadă asta ei singuri.

 

Oamenii cu încredere în sine, în schimb, privesc fiecare zi ca pe un miracol, iar Carolyn era întruparea naturală a tuturor speech-urilor motivaționale din prezent.

 

”Ceea ce m-a uimit la Carolyn”, spune prietena ei din copilărie, Jane, „este faptul că era mereu plină de speranță. Se plimba prin viață cu o certitudine de tipul «Ce lucru extraordinar o să văd, o să fac sau o să mi se întâmple azi?». Asta făcea totul să pară magic. Nu doar când era copil, așa a fost ea mereu. Când s-a mutat la New York, «Ce lucru extraordinar o să fac azi?» s-a transformat în «Ce lucruri extraordinare o să fac cu viața mea în acest oraș al posibilităților nelimitate?»”.

 

2. Charisma este direct legată de încrederea în sine

 

Spunem adesea că nu poți învăța să ai charismă, o ai sau nu o ai, dar toți oamenii cu charismă au ceva în comun: se simt bine în pielea lor.

 

Charisma este asociată cu acel mod de a naviga lumea cu deplină siguranță de sine, iar felul în care se oglindește ea în ceilalți este prin ceea ce numim „magie” sau „magnetism”. Când nu poți înțelege ceva, pare magic.

 

„Când am intrat prima dată în sala de clasă, am fost uimită de Carolyn. Nu văzusem niciodată o femeie mai expresivă ca ea. Știu că m-am gândit instantaneu: «Femeia asta e magică, pur și simplu»”, povestește o colegă de facultate.

 

O altă colegă spune la fel: „Tot ce făcea Carolyn avea un aer de «Eu știu ce urmează, înaintea tuturor. Eu știu ceva ce voi nu știți!» și era fascinant s-o privești. Era ca o vrăjitoare de magie bună și te întrebai uneori ce o să facă cu toată acea putere pe care era evident că o are”

 

Era „magia” unui om care are conștiința propriilor atuuri. Siguranța ei de sine nu lăsa loc pentru nicio infiltrație de îndoială, precum cimentul care devine tot mai tare pe măsură ce trece timpul. Devine stâncă.

 

Dacă pentru oamenii cu siguranță de sine deficitară interacțiunile cu lumea zdruncină și mai tare construcția șubredă a respectului de sine, pentru un om care crede în el însuși… fiecare interacțiune este o victorie în plus.

 

În puținele cazuri în care farmecul ei nu funcționa până la capăt, Carolyn nu se lăsa deloc intimidată: „Carolyn se simțea în largul ei oriunde (…) era sigură pe ea și puternică, aș spune chiar că avea o certitudine absolută despre ea însăși. Nu înghițea vreo lipsă de respect din partea nimănui și era imposibil s-o intimidezi, fiindcă se apăra imediat. Dacă simțea că este sfidată, spunea pur și simplu: «Te rog să nu vorbești așa cu mine!»”

 

3. Încrederea în sine dictează oportunitățile

 

Știți cum se spune că atragi oportunitățile dacă tu crezi că le meriți? Că așa cum te raportezi tu la tine, la fel se vor raporta și ceilalți?

 

Ei bine, cartea este plină de povești – reale – despre momentele de hazard absolut pe care Carolyn le-a atras datorită acelui „magnetism” despre care vorbește toată lumea.

Chiar dacă era o femeie frumoasă, ceea ce lumea povestește despre ea merge cu mult dincolo de atuurile fizice. Fiindcă se vedea superbă și se iubea pe sine, Carolyn făcea lumea să se îndrăgostească de ea.

 

Antonio Benetton, moștenitoriul imperiului italian de modă Benetton, s-a îndrăgostit de ea în momentul în care i-a bătut la ușă pentru a-i cere ajutor cu mașina rămasă în pană.

 

”Fiecare gest al ei m-a fascinat la prima vedere: gesturile ei, felul în care zâmbea, felul în care se comporta”, a scris chiar Benetton în biografia lui, „La Traiettoria”.

 

Gesturi, mimică, comportament, adică exact atributele înnăscute ale unui om cu încredere de sine desăvârșită.

 

La Calvin Klein a ajuns tot datorită magnetismului natural: managerii magazinului Calvin Klein din Bloomingdale’s au văzut-o intrând în clădire, au alergat după ea și i-au propus, pe loc, un job de consultant de vânzări.

 

De acolo, a ajuns în echipa de comunicare din New York fiindcă un alt manager i-a spus lui Calvin însuși că are o persoană care „emană charismă prin toți porii” și care s-ar potrivi perfect poziției.

 

Desigur, Carolyn și-a dovedit competența ajungând Director de Publicitate al companiei, însă elementul care a adus-o la Calvin Klein a fost tot „magia” ei.

 

 

4. Stilul personal derivă tot din încrederea în sine

 

Altă colegă spune despre Carolyn: „Era complet originală. Nu îi păsa dacă toată lumea coboară la ora șase la cină. Ea venea când era ea gata, de cele mai multe ori complet nemachiată, cu părul ud și purtând la gât un colier de cinci dolari pe care îl cumpărase din Chinatown cu o zi înainte. Era superbă”

 

După prima zi la Calvin Klein, fratele lui Zack Carr, mâna dreaptă a lui Klein, a conchis: „E diferită, e specială, parcă are o temperatură a corpului mai ridicată decât a restului lumii”.

 

Câte femei – oricât de frumoase – au determinat vreodată un bărbat să conchidă că au „o temperatură a corpului mai ridicată decât restul lumii?”

 

„Eram la cină cu o prietenă”, își amintește cineva, „Și ne-am gândit s-o sunăm și pe Carolyn. Am folosit un telefon public, era înainte să apară telefoanele mobile, și a ajuns în câteva minute. Avea părul ud de la duș, șuvițele erau în toate părțile. Și era atât de plină de viață și de prezentă în conversația noastră”.

 

Nemachiată, cu părul ud, îmbrăcată în primele haine nimerite din dulap?

Câte femei – chiar și răvășitor de frumoase – ar putea apărea astfel și să fie lăudate pentru stilul lor?

Sau, să o luăm altfel: câte femei fără o încredere extraordinară în propria persoană ar avea curaj să iasă așa și să se simtă superbe? Exact…

 

Și, dacă mai aveam nevoie de confirmări, există un pasaj în carte care mi s-a părut revelator. Șocant, dar revelator.

 

Heather Ashton, recepționeră la Calvin Klein, povestește cum a cunoscut-o pe Carolyn, în prima zi în care a preluat recepția companiei.

 

Mai multe fotomodele, precum Kate Moss și Bridget Hall, veniseră să probeze haine din noua colecție a brandului, iar Carolyn, care era în acel moment asistent de comunicare, a decis să probeze și ea câteva piese, împreună cu ele.

 

Așadar, Heather a văzut-o prima dată pe Carolyn „stând pe blatul bucătăriei din biroul Calvin Klein, fără nimic pe ea în afară de un slip cu ață, mușcând dintr-o felie de pizza și vorbind cu fotomodelele”.

Ce încredere în sine trebuie să aibă o femeie pentru a mânca pizza, dezbrăcată, lângă cele mai celebre manechine din lume, și toate astea… la serviciu?

 

Toate aspectele personalității lui Carolyn par să derive din această încredere în sine exacerbată: atât cele pozitive, cât și cele negative.

 

În sens negativ, când se plictisea sau era abătută, Carolyn se amuza flirtând cu iubiții prietenelor ei. Sunt multe situații de acest gen descrise în carte și tiparul pare același, de fiecare dată: își făcea un scop din a-i cuceri, doar pentru distracția personală.

 

În sens pozitiv, toți cei care au cunoscut-o explică faptul că această conștiință a excepționalității ei o determina să încerce să-i facă pe cei din jur să se simtă confortabil și să nu o judece pentru frumusețea și farmecul ei.

 

Prietenii vorbesc despre atenția pe care o îndrepta asupra oamenilor și despre cum încerca să rezolve sau să influențeze viețile celor din jur.

 

Aceeași Heather din episodul cu pizza povestește un moment în care Carolyn s-a așezat pe masa de la recepție, i-a luat mâna în mâna ei și a întrebat-o de unde vine și care sunt scopurile ei în viață: „Nu-ți poți imagina ce a însemnat pentru mine faptul că ea, Carolyn, și-a îndreptat strălucirea asupra mea. Avea această energie incredibilă, era înspăimântător de atractivă și nu știu ce anume i-a atras atenția la mine, dar m-am simțit instantaneu norocoasă, dar și speriată, dorindu-mi să mă ridic la înălțimea așteptărilor ei”.

 

În final, singurul lucru pe care charisma incredibilă a lui Carolyn Bessette nu l-a putut influența a fost ciclicitatea vieții: la doar 33 de ani, a pierit fulgerător în accidentul provocat, se pare, de încăpățânarea soțului ei de a-și pilota avionul noaptea, în condiții de ceață, fără să fi absolvit cursurile de zbor fără vizibilitate.

 

Chiar dacă nu mai este printre noi de 25 de ani, continuă să inspire vestimentar și, prin ceea ce am prezentat mai sus, mi-aș dori să inspire și la nivel de inteligență emoțională.

 

Dacă toate femeile ar avea măcar 10% din încrederea de neclintit a lui Carolyn – încredere, nu narcisism, fiindcă la un moment dat am avut impresia că totul converge subtil în acea direcție – cred că lumea interioară (și apoi exterioară) a fiecăreia dintre noi ar fi măcar puțin mai bună.

 

Și poate, cine știe, am avea parte de un strop de magie în plus.