Primul interviu cu Malvina Cservenschi l-am făcut în 2010. Pe atunci, Malvina avea câteva șnururi roșii cu pandantive pe ele și mult mai multe vise. Am făcut o ședință foto în podul unei case vechi, de lângă Piața Victoriei, și am vorbit despre inspirația din spatele cartoanelor care însoțesc brățările Malvensky, cartoane pe care stă scris, de mâna ei: „Make a wish and… let it happen”. 

Primul carton, cel de la care începuse totul, fusese dăruit unei prietene bune, fără prea mult noroc în dragoste, împreună cu un șnur de care stăteau agățate două pandantive: o fetiță și un băiat. Entuziasmul oamenilor pentru acea bijuterie simplă și atât de simbolică o luase pe sus și de acolo pornise totul. Malvensky, pandantivele, visele.

 

”Oamenii îmi scriu că visele pe care și le-au pus la încheietură odată cu brățara Malvensky s-au împlinit”, îmi mărturisea ea atunci, fericită. Interviul nostru de acum, la șapte ani distanță, reprezintă cea mai bună dovadă. Am stat de vorbă pe o canapea roz prăfuit din boutique-ul ei proaspăt-deschis de pe strada Paris nr.61 A, unde totul arată exact ca-n imaginile pe care le avea în minte încă de atunci, de la povestea cu șnurul.

Ce m-a fascinat mereu la Malvina a fost faptul că, de câte ori îmi povestea planurile ei, ea nu visa. Vedea. Nu spera, proiecta. Nu mi-a zis niciodată „Mi-ar plăcea, într-o zi, să mi se întâmple asta și asta…”.

De când am cunoscut-o, visurile ei au avut aer de certitudine. „Într-o zi, Malvensky va fi așa și așa și așa”. M-a făcut de fiecare dată spectator la un scenariu care se derula doar în mintea ei. Și el i s-a împlinit.

Certitudinile Malvinei sunt muncite. A construit de la zero un brand de bijuterii, pornind de la un șnur roșu. Șnururile s-au transformat în colecții, în coloane ale infinitului purtabile la încheietură, apoi în inele cu diamant, în „promise rings” și într-un întreg univers care la un moment dat a devenit prea mare pentru a mai locui doar într-o pagină de website. Avea nevoie de o casă.

”Mi-am imaginat acest magazin acum doi ani, în detaliu”, îmi spune Malvina, stând pe fotoliul ei roz-pudrat cu vedere la strada Paris. ”Știam că va fi aici, în zona de nord, unde locuiesc și eu și unde e o energie care îmi place. Din momentul în care am înțeles că Malvensky are nevoie de un spațiu, am văzut câteva și a apărut rapid acesta”. Aparținea unei cliente apropiate și, de când l-a văzut, a știut că e locul potrivit, că va fi complet alb, „cu o atingere ușoară de auriu”, că va fi foarte clasic, dar cu iz parizian.

”Când a fost gata randarea, m-am temut că în realitate nu va ieși la fel de frumos ca în randare, pentru că uneori poza arată mai bine decât realitatea. Din contră însă: parcă are și mai mult farmec, și mai multă viață în realitate față de randare”.

A gândit magazinul în cel mai mic amănunt, implicându-se în toate detaliile, inclusiv cele tehnice – unde să fie puse birourile ca să aibă mai multă lumină, cum se fixează alarma, unde se pun senzorii – pentru care a avut nevoie să citească, să se documenteze, să întrebe. Pe lângă toate elementele care se văd, există încă de două ori pe atâtea care nu se văd.

„Mi-a luat 6 luni doar să aleg corpurile de iluminat potrivite. M-am documentat despre tot: de la piatra așezată pe scară, câte trepte să aibă scara (are fix șapte, așa cum și-a dorit ea, n.red) și până la modul în care se construiește o balustradă”, zâmbește Malvina. Chiar și rama de pe recepție, unde stau documentele obligatorii – certificatele de TVA, adaosul comercial, numărul ANPC – a fost o poveste. Trebuia să fie o anumită ramă albă, cu o anumită grafică în interior, ca să se potrivească întregului decor.

„M-am văzut personal și cu producătorul scării de la intrare și l-am întrebat ce e una, ce e alta, ce înseamnă mâna curentă. «Balustrada, domnișoară, partea de care vă țineți cu mâna când urcați scările!»”, râde ea acum. Știe tot, de la geamurile securizate, la aerul condiționat, la tipurile de profile de duopolimer, la vopseaua de pe pereți, la intensitatea luminii. N-au fost o corvoadă, s-a bucurat să se ocupe de ele. ”Dacă ar trebui să mai fac acum un magazin, de la A la Z, aș avea mai mult curaj și l-aș face cu mai mare ușurință, fiindcă acum cunosc detaliile”.

Echipa ei a muncit cot la cot cu ea în acest interval. În paralel cu conceperea showroom-ului, toți și-au văzut de munca de zi cu zi: respectat deadline-uri, făcut livrări, ținut business-ul în echilibru ca și până atunci. „Totul s-a lucrat în paralel cu magazinul, ca într-o perioadă obișnuită: campanii, bijuterii, fabrică. Echipa mea a fost alături de mine, a avut răbdare și a muncit. Știau și ele că va fi bine, că va ieși ceva frumos, iar acum sunt la fel de mândre și fericite ca și mine”.

Malvina și-a dorit mult un spațiu amplu de primire, unde clientul să se poată relaxa după ce a cumpărat ceva și i se face factura sau în timp ce caută bijuteria potrivită. Să poată să bea o cafea, să-și pună telefonul la încărcat, să-și tragă sufletul.

Peretele lung, cu rame dreptunghiulare, este o referință directă la vizitele lungi ale Malvinei la Victoria & Albert Museum din Londra: o serie de vitrine succesive, unde oamenii să aibă aceeași senzație plăcută pe care o simt într-o sală de muzeu. Fiecare bijuterie expusă are și povestea ei scrisă dedesubt, cu tot cu explicația modului în care a fost concepută.

Este „A Journey of Traditions”, pentru că în tradiții își găsește ea inspirația. „Sunt foarte multe bogății nedescoperite sau știute de prea puțini: ale noastre, dar și ale altor popoare. Mie îmi place să descopăr astfel de amănunte și să le reintepretez în aur, pentru ca oamenii să le cunoască sub forma de simboluri. Asta ne leagă de bijuteriile pe care le iubim: simbolurile și însemnătatea pe care o au ele pentru noi”.

Când intrați în magazin, veți vedea cum vitrinele și toate detaliile lor, de la sistemul de deschidere și până la cifrele aurii cu care este trecut prețul, vă duc cu gândul la Cartier, Tiffany & co, Chopard. Asta pentru că sunt făcute de cel mai mare producător de mobilier de retail pentru bijuterii din Italia, care a lucrat cu toate marile nume din industrie și tocmai amenajează în prezent un magazin pe 5th Avenue pentru celebrul brand de ceasuri și bijuterii fine Jacob & Co.

Chiar și cu acest CV însă, Malvina tot a simțit nevoia să vadă pe viu munca lui. S-a dus prin magazine din Londra și Milano ca să vadă cu ochii ei, abia apoi au bătut palma. ”Ramele” din perete se deschid cu cartelă, au un senzor ascuns în perete, fără urme, chei sau butoane. Luminile vitrinelor se setează din telefon: poți să le crești în intensitate sau să le dai o tonalitate mai apropiată de roz, roșu, albastru, în funcție de momentul zilei.

”Eu sunt foarte fidelă mâinii de lucru din România și mi-aș fi dorit foarte mult să facem totul aici, dar am ales un furnizor de mobilă din Italia fiindcă ei sunt specialiști pe acest tip de mobilier”, îmi explică Malvina. ”S-au ocupat de tot, au venit în țară să vadă spațiul și să facă măsurătorile, au desenat, au trimis proiectul la aprobare, apoi au făcut mobila, au montat-o, au reglat-o, tot”.

Acum, Malvina petrece mult timp în magazin, interacționând cu clientele și bucurându-se de loc în sine. Dacă treci pe la magazin zilele acestea, ai toate șansele să o găsești pe ea acolo. Când își imagina magazinul, s-a gândit că vrea un loc la parter, care să fie văzut din stradă, iar oamenii să treacă pe lângă el și să întorcă capul.

”Dimineața și seara, la orele de vârf, pe strada Paris e mult trafic, oamenii merg bară la bară și întorc capul din mașină. Unii se întorc în weekend să ne viziteze și ne spun că ne-au văzut dimineața, când treceau cu mașina”, zâmbește Malvina. ”Ba chiar prieteni care stau pe stradă ne-au spus că seara, după ce închidem, oamenii care mai trec pe stradă urcă scările și se uită în magazin, fiindcă noi lăsăm luminile aprinse”.

Malvina: Un moment-cheie a fost momentul în care am început să conștientizez rolul în care mă aflu și să mi-l asum. Mi-am deschis brațele spre oamenii cu care lucrez, spre feedback-ul lor, am folosit tot ceea ce mi-au zis fetele mele. Pe ele, fetele din echipa mea, le pomenesc primele pe lista oamenilor importanți ai vieții mele, de la care am avut de înțeles și învățat lucruri.

La un moment dat am conștientizat faptul că a conduce o echipă înseamnă să fii responsabilă pentru acea echipă. Că am o răspundere mare, că echipa e sănătoasă când o asculți, când reușești să găsești talentul fiecăruia, pentru că toți avem câte un rol foarte clar în viață.

Nu am avut de la bun început oameni specialiști pe domeniile lor, toți am început de la zero în acest business, inclusiv eu. Am învățat pe parcurs, toți și-au descoperit talentul și și-au ales rolul în care se potrivesc cel mai bine. Toți cei care au fost în echipă de la început au rămas în echipă.

În anii aceștia am lucrat mult la valorile noastre, dar concret: avem întâlniri și traininguri cu echipa, despre etichetă, strategie, principii. Un business sănătos e acela în care toți oamenii implicați înțeleg pe deplin viziunea omului care conduce brandul. Malvensky nu e doar Malvina, e toată echipa, toate creațiile din magazin.

Primul:  partea de acțiune. Să faci lucrurile să se întâmple, orice ar fi. Da, ai o viziune, visezi la ceea ce îți dorești, dar nu-i de ajuns cu visarea. Trebuie să începi să acționezi aici, acum, imediat ce știi ce vrei.

Zilnic trebuie să iau decizii, mai mici sau mai mari, de la a lucra sau nu cu anumiți oameni până la a alege între două nuanțe. De multe ori aleg rapid, dar alteori durează până iau o decizie, și culmea… mai mult la lucrurile mici. Nu mă poticnesc la lucrurile mari, ci la detalii. Când văd că nu pot lua o decizie, întreb 4-5 persoane diferite și le rog să-mi justifice concret răspunsurile lor. În funcție de asta, îmi este mult mai ușor să aleg.

Apoi, iubirea. Să faci cu drag lucrurile, și personal, și profesional. Iubirea ar trebui să fie în tot ce facem.

În al treilea rând, verbul a construi. Pas cu pas. Anul acesta am avut senzația că mă întind mai mult decât mă ține plapuma, însă doar mi s-a părut. Știam că avem nevoie de un spațiu pentru Malvensky și nu m-am oprit nicio clipă. Am luat lucrurile treptat, le-am organizat și le-am bifat.

Permanent mă organizez și mă reorganizez. Pentru echipa mea a fost un pic ciudat că ne-am reorganizat de fiecare dată, dar apoi au înțeles că asta face parte din evoluție și din progres: te reorganizezi în funcție de impedimente, probleme, necesități care apar. Și, dacă știi să faci o oportunitate dintr-o problemă, cu atât mai bine.

Am o gândire strategică. Nu a fost organizată, dar strategică a fost mereu. Dacă sunt la mutare, știu că am cel puțin 4 variante de mutări diferite și la fiecare dintre ele știu exact ce se va întâmpla, cu 2-3 pași înainte. Asta pot să văd. Dar să fiu organizată învăț zilnic. Am nevoie de cele câteva lucruri pe care mi le scriu cu pixul pe foaie, nu în telefon, ci pe foaie, ca să le văd, să le acord timpul necesar. Altfel există tendința de a te pierde în lucruri și la finalul zilei îți dai seama că n-ai făcut de fapt nimic.

 

Am învățat să iau lucrurile pe rând și să dau atenție momentului în care lucrez. Să fiu ÎN moment. În clipa asta, de exemplu, când vorbim, eu sunt cu totul a ta, nu am altceva în minte, nici nu-mi aduc aminte ce mai am pe listă de făcut pentru astăzi. Fiecare zi a săptămânii este organizată pentru ceva.

Lunea e pentru ședința săptămânală cu echipa, cu partea de finanțe, contabilitate, rapoarte financiare, plus prânzul cu o fată din echipa mea. Mi-am dat seama că fetele mele aveau nevoie să petreacă timp cu mine și, de vreme ce oricum trebuie să mâncăm la prânz, lunea ies cu câte una dintre ele la masă și vorbim. Prin rotație, toate ajung să iasă cu mine.

Marți e ziua creativă, unde punem la punct următoarele campanii, newslettere, tot ce ține de noutăți. Miercuri e ziua de coaching, cu coach-ul meu, Dana-Maria. Fiind prinsă cu magazinul, am împărțit întâlnirile noastre în telefoane, mailuri, dar oricum miercurea rămâne ziua de dezvoltare personală. Nu o sar niciodată, iar dacă în mod excepțional o sar, o recuperez în altă zi din săptămână.

Joi e ziua de magazin, doar cu clienții și cu fetele din magazin. Vreau să mă vadă cum servesc oamenii, cum povestesc. E foarte ușor să înveți un text pe dinafară, dar ideea nu e să spui o poveste pe de rost, ci să te mulezi pe nevoia clientului.

Vinerea e zi de creație și o leg de obicei cu o plecare în străinătate. De când mi-am făcut acest program dorm mai liniștită noaptea, fiindcă știu că orice apare poate fi ordonat.

Îmi doream și îmi doresc foarte mult să știe clientele că pot să realizez și bijuteriile unicat pe care și le doresc ele: un inel cu o piatră roșie, pe care n-o găsești oriunde, un colier cu piatră verde, roz, nu doar cu diamante. Exact asta fac acum pentru Casa Regală, unde pot să-mi imaginez orice: bijuterii cu safir, cu petale care tremură, broșe. Am și o schiță pentru o tiară, mi-ar plăcea să fac cândva tiare.

Ca furnizori ai Casei Regale, creăm bijuterii speciale pentru alte case regale, bijuterii care se oferă la evenimente deosebite. A pornit tot de la ceva gândit de mine, dar nu neapărat conștient. Mergeam prin muzee și vedeam bijuterii create de case mari ale lumii, Cartier de exemplu, pentru diferite prințese sau regine. Nu am zis niciodată concret „Vreau să fac și eu asta cândva”, dar cred că subconștientul meu a lucrat.

Înainte de a deveni oficial furnizori, am primit o temă: să facem bijuteriile pentru Alteța Sa Regală Principele Moștenitor Leka Albaniei și viitoarea (acum actuala) Principesă Elia a Albaniei. M-am gândit ce să fac, iar vara trecută am fost cu cele două fetițe de care am grijă la bunicul meu la țară, în Mehedinți. Am zis să nu mai mergem prin Craiova, ci să o luăm prin Târgu-Jiu, să revăd și eu creațiile lui Brâncuși, apoi să oprim la mănăstire la Tismana. Așa cum eu mergeam cu părinții prin țară, vreau să le duc și eu pe ele, să fie o experiență pe care să nu o uite.

La Târgu-Jiu, în fața Porții Sărutului, am văzut acel simbol desenat de Brâncuși, acei ochi care se privesc și care întruchipează o uniune. Soarele și Luna, femeia și bărbatul, cum zicea el. Pornind de la acest simbol, am creat un pandant cu rubine, pornind de la acei doi ochi care se privesc, iar pe spate am realizat monograma Altețelor Lor Regale. L-am făcut pe un lanț mai lung, ca să poată fi purtat mai aproape de inimă.

Pentru principe am creat o pereche de butoni inspirați de același simbol și am scris povestea bijuteriilor, ca să prezint schițele mele cu tot cu poveste. Până la urmă colierul a fost purtat chiar în ziua nunții.

O bijuterie din colecția „The Heart of Orient” a fost dăruită din partea Altețelor Lor Regale Principesei Stephanie De Monaco. Chiar în aceste zile are loc vizita Altețelor Lor Regale în Iordania, iar Malvensky a pregătit patru piese din colecția „The Heart of Orient” care vor fi daruite Alteței Sale Regale Regina Muna și o pereche de butoni din aceeași colecție pentru Alteța Sa Regală Regele Ahmad II. Este o adevărată onoare să creez bijuterii pentru Case Regale, o provocare, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât am convingerea că aceste obiecte prețioase vor rămâne în istorie.