Ca om care citește, om de-al cărții, în luna septembrie mă întâlnesc, indirect, cu două tipuri diferite de probleme, din două lumi complet diferite.

 

Prima este problema perpetuă și sfâșietoare a copiilor din medii vulnerabile, care pornesc într-un nou an școlar și în viață cu ghiozdanul gol.

 

Fără sprijin, fără rechizite, fără acces la biblioteci dotate, fără o șansă reală la a avea o viață mai bună decât părinții lor.

 

Cea de-a doua problemă o reprezintă discursul care renaște în această perioadă, despre viitorul educației și faptul că noua generație „nu mai citește”.

 

Și, invariabil, cineva se întreabă cum să facem copiii – aceia cărora nu le lipsesc nici rechizitele, nici bibliotecile – să citească mai mult și să fie mai entuziaști cu tot ce ține de educația lor.

 

Deși despărțite de un hău, cele două situații au o rezolvare care pornește din același punct.

 

Ca să schimbi viața unui copil dintr-un mediu defavorizat, trebuie să-i oferi – zilnic – un alt mod de a-și imagina propria viață, dincolo de limitele pe care le vede în jurul lui, la tot pasul.

 

Dincolo de ceea ce i s-a spus că poate, dincolo de așteptările și proiecțiile pe care le au cei din jur în privința lui.

 

Ca să schimbi obiceiurile unui copil care pare să le aibă pe toate, mai puțin elanul de a afla mai multe despre lume și pofta de a citi, trebuie să-i oferi – tot zilnic – un alt mod de a vedea viața obișnuită.

 

Desigur că există și copii care au, nativ, o poftă insațiabilă de a citi și de a înțelege lumea, chiar dacă sunt născuți în case în care nu a pătruns niciodată vreo carte.

 

Însă dincolo de înclinațiile native, singurul mod de a face copiii – indiferent de mediul lor – să iubească cititul este transformând cărțile într-un stil de viață.

 

Într-un mod de a trăi și de a recepta lumea, nu într-o liniuță pe lista de lucruri de bifat.

 

Pentru copiii de la sate, asta înseamnă acces real la educație: biblioteci dotate cu titluri noi, rechizite, ajutor la teme, sprijin emoțional și încredere în viitor.

 

Pentru copiii care au toate cele de mai sus, stil de viață înseamnă să integrezi cărțile în viața de zi cu zi, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume.

 

Primesc foarte des întrebări despre cum pot fi copiii convinși să citească, despre cum se poate molipsi cineva de această pasiune.

 

Sunt convinsă că e o întrebare alimentată de speranța intimă că oamenii care iubesc cărțile sunt depozitarii vreunui secret transmis în cercuri restrânse, de șoareci de bibliotecă.

Ei bine, secretul este acesta: transformă cărțile într-un ritual de zi cu zi și integrează-le în tot ceea ce ține de viața obișnuită.

 

Nicio soluție de tipul „10 pagini obligatorii pe zi”, „Îți dau 10 lei pe pagină”, „Îți cumpăr telefon nou dacă termini 3 cărți” nu va funcționa pe termen lung, fiindcă transformă cartea într-un mijloc pentru un scop: recompensă materială, bifat o sarcină, satisfăcut pretenția părinților, scăpat de o corvoadă.

 

Cărțile ca stil de viață înseamnă:

 

Copilul să-și vadă părinții citind.

 

O jumătate de oră sau o oră de lectură, în fiecare zi sau cât mai des posibil, ca un timp secret al părintelui cu el însuși.

 

Cu o carte sau o revistă – de hârtie – în mână, fără telefon sau televizor în paralel.

 

Ce copil nu ar deveni curios ce face mama sau tata în acel interval secret în care este indisponibil fiindcă stă cu cu ochii ațintiți în acea chestiune ciudată, cu multe pagini?

 

Și ce copil nu ar încerca să se simtă „om mare” copiind ceea ce face mama sau tata?

 

De foarte multe ori, oamenii se plâng că au copii care nu ar deschide nici în ruptul capului o carte, deși ei le-au explicat de atâtea ori beneficiile cititului.

 

Din păcate, lucrurile nu funcționează așa.

 

A-i explica unui copil cât de minunată e lectura – în timp ce părintele e cu ochii în telefon 90% din timp – este ca și cum i-ai explica cuiva beneficiile extraordinare ale unei salate, în timp ce tu muști cu poftă dintr-un burger.

 

Curiozitățile se rezolvă cu cărți.

 

Perioada „De ce”-urilor este una dintre cele mai temute de către părinți, dar curiozitățile unui copil nu se opresc niciodată.

 

Doar evoluează împreună cu vârsta.

 

Un mod de a rezolva întrebările încuietoare într-un mod lejer, încurajând în același timp bucuria cititului este prin asocierea curiozității respective cu o anumită carte.

 

În ziua de azi există cărți dedicate pentru absolut orice, de la ritualul oliței până la istoria lumii, de la cum ne legăm pantofii până la „de unde vin copiii?” și de la cum se formează un nor până la „ce înseamnă moartea?”.

 

Pentru absolut orice există și o carte scrisă în acest scop.

 

Când o întrebare este tratată de părinte cu o carte și un îndemn – „Hai să citim împreună despre asta, ca să aflăm” – cartea va deveni atât un moment de complicitate cu părintele, cât și un fel de sursă magică a tuturor răspunsurilor.

 

Cu cât asta se întâmplă la o vârstă mai fragedă, cu atât reflexul va fi mai pronunțat.

 

Și, pe măsură ce copilul crește, întrebările tot mai complicate despre lume și viață vor necesita tot mai multe lecturi.

 

Țin minte și acum o carte numită „Necazuri la 13 ani”, o poveste lejeră despre prietenie și viață, care mi-a modelat modul de a vedea lumea la o vârstă dificilă.

 

În ziua de azi, când există mii de cărți potrivite pentru orice întrebare, asocierea cărții cu „cheia tainelor lumii” este complet legitimă și poate cultiva niște obiceiuri sănătoase pe termen lung.

 

Alegerea cărților ca un cadou predilect

 

Islanda este una dintre țările în care se citește cel mai mult – din toată lumea, nu doar din Europa – conform tuturor statisticilor.

 

M-a intrigat acest lucru când am vizitat-o și am aflat că islandezii au nenumărate tradiții legate de cărți.

 

Înainte de Crăciun au chiar un ritual în care membrii familiei își dăruiesc reciproc cărți și apoi stau până târziu și citesc, în timp ce beau ciocolată caldă și mănâncă prăjiturele.

 

Sunt islandezii mai speciali? Mai deștepți?

 

Se nasc cu gena cititului?

 

Nicidecum, numai că au tradiții ferme legate de citit care fac lectura o normalitate în familie.

Acesta este marele lor „secret” care poate fi furat de oricine.

 

Cum ar fi dacă părinții ar dărui mai multe cărți copiilor, încă din copilăria mică?

 

Cum ar fi dacă și-ar ruga prietenii să nu aducă dulciuri când vin în vizită, ci cărți?

 

Cum ar fi dacă un copil ar crește cu certitudinea că o carte e un cadou minunat, practic o lume pe care cineva ți-a făcut-o cadou?

 

Da, mereu va fi un alt copil care a primit cadou un telefon ultimul model, dar nu subestimați puterea reflexelor și a tradițiilor învățate în familie.

Bibliotecile și librăriile pot deveni un loc magic.

 

E greu să convingi un copil de magia lecturii fără să-l duci, periodic, în echivalentul ”Disneyland”-ului pentru cărți: biblioteci, librării, anticariate, magazine ale muzeelor (care au multe cărți superbe).

 

Orice concediu, în orice destinație din țară sau din străinătate, poate integra în mod firesc și o vizită într-un „templu al cărților”, mai ales că nu este un loc consumator de timp și nici nu implică niște cheltuieli extraordinare.

Atmosfera dintr-o bibliotecă cu miros de hârtie veche, scări în spirală și rafturi nesfârșite poate deveni fascinantă pentru un copil, mai ales la o vârstă la care a aflat deja de Harry Potter și Hogwarts și de biblioteca lui Belle din ”Frumoasa și bestia”.

 

Firește, o primă vizită la bibliotecă la 16 ani nu va avea un efect major, deci este esențială crearea acestui obicei cât mai devreme în viață.

 

Da, ulterior apar și probleme nuanțate, de exemplu un anturaj care să nu considere cititul ca fiind cool, dar este greu de crezut că un copil care se formează în spiritul cărților și al curiozității se va dezbrăca de personalitatea lui așa cum te dezbraci de o haină.

 

Poate avea puseuri de rebeliune, dar nu va renunța pentru totdeauna la o parte din el însuși.

 

Și, sunt aproape sigură, există cel puțin o carte despre cum să te integrezi într-un grup fără să renunți la ceea ce ești.

 

Am scris acest articol pentru că sunt un om care n-ar fi unde este azi fără cărți.

 

Cărțile mi-au fost prieten, terapeut, profesor, mentor, oracol de multe ori.

 

Salvator în mai multe ocazii decât pot să-mi amintesc.

 

Cărțile au fost tot ce aveam eu nevoie să fie.

 

Cred cu tărie că ele pot fi asta pentru oricine, fiindcă toți avem nevoie de cineva sau de ceva care să aprindă lumina în lumea noastră, din când în când.

 

Dacă ai un copil pe care vrei să-l împrietenești cu cărțile, sper că ți-au fost de folos cele de mai sus.

Indiferent dacă ești sau nu părinte, însă, poți ajuta un copil să se împrietenească cu cartea și să-și schimbe viața.

 

Prin cei de la WorldVision poți face următoarele:

 

În cadrul campaniei lor, DĂM ARIPI EDUCAȚIEI, poți dona cărți și rechizite și poți contribui la renovarea bibliotecilor și a școlilor de la sate.

 

Realizată de NEPI Rockcastle și World Vision România, această nouă ediție a campaniei Dăm aripi educației are scopul de a strânge cărți și rechizite pentru 10.000 de copii și 500 de profesori din școlile vulnerabile ale României.

 

Toate detaliile le ai aici.

 

Poți susține un elev la liceu, prin programul ”Vreau în clasa a 9-a”, oferind o șansă unui copil bun la carte care nu are posibilitatea financiară de a învăța.

 

Toate detaliile le ai aici.

 

Poți oferi o masă caldă și două ore de ajutor la teme unui copil vulnerabil, din ciclul primar, prin programul ”Pâine și Mâine”.

 

Toate detaliile le ai aici.

 

Mai sunt și alte moduri de a contribui, disponibile pe platforma WORLDVISION ROMÂNIA.

 

Am o rugăminte importantă, după cele de mai sus.

 

De câte ori donezi cărți și rechizite pentru copiii vulnerabili, gândește-te la ei cu aceeași duioșie cu care te gândești la copiii tăi.

 

Într-un context mai puțin norocos al destinului, copiii tăi s-ar fi putut afla în acea situație și altcineva ar fi putut să fie persoana care le oferă un dram de speranță.

 

A oferi speranță înseamnă a dărui fără să umilești cealaltă persoană, iar asta implică:

 

*Dacă donezi cărți second-hand, să fie într-o stare foarte bună.

 

Copiii tăi le-ar citi? S-ar bucura să le primească, în starea în care sunt?

 

Dacă răspunsul este nu, atunci mai bine îi înveți să recicleze, plasându-le în fracția uscată pentru hârtie de la bloc. Dar nu oferindu-le altor copii.

 

Niciun copil nu merită să primească cărți rupte și distruse.

 

*Dacă donezi rechizite, să fie rechizite NOI.

 

Toți avem pe-acasă caiete începute, ghiozdane purtate, pixuri folosite cândva, însă pentru un copil de la sate ecuația vieții se învârte adesea în jurul ideii de „ce rămâne”.

 

Ce rămâne mic fraților ajunge la el.

Ce rămâne nefolosit de cei mari ajunge la el.

Ce rămâne în plus altora primește el.

 

Pentru un copil dintr-un mediu vulnerabil, un ghiozdan nou sau un penar nou ar putea însemna primul cadou prețios dintr-o viață.

 

Și, implicit, un mod nou de a vedea lumea și de a aștepta un pic mai mult de la ea.

 

Dacă vrei să dăruiești copiilor vulnerabili speranța la o viață mai bună, ajută-i să CREADĂ CĂ O MERITĂ.

 

Că merită niște rechizite noi și frumoase, doar ale lor.

 

Și, dacă vreodată ți-ai dorit să schimbi lumea, acesta poate fi cel mai bun loc de pornire.