Despre tot ce-i fin și fain

Sufletul meu are nevoie de soare, la sticlă

By 24 octombrie, 2025Myself
read time 3 min
 
24 octombrie, 2025

Sufletul meu are nevoie de soare, la sticlă

Mai precis de fistic, caramel și vanilie. Nu vorbesc despre dulciuri, ci despre un parfum pe care l-am descoperit de curând și pe care l-am cumpărat cu două mâini, după ce am râs de el și l-am inclus inclusiv într-o postare despre produse pe care nu le-aș folosi niciodată. Fiindcă așa e viața: își râde de certitudinile tale.

by

Titlul mi-a venit în minte în discuția cu o prietenă căreia îi spuneam despre noua mea pasiune „de-o toamnă” și încheiam cu Nu știu ce se întâmplă, nu e genul meu de parfum, dar cred că sufletul meu de asta are nevoie în această perioadă.

 

Așa că m-am gândit să și scriu asta aici, ca o reamintire a faptului că avem voie să ne schimbăm, să ne răzgândim, să ne surprindem noi pe noi și că nu e cazul să ne luăm atât de în serios încât să credem că noi niciodată nu o să…

 

Pe scurt, când a apărut nebunia cu Sol de Janeiro, acel brand brazilian de creme și parfumuri cu flacoane colorate în galben și roz, cu mirosuri tari și dulci, am ridicat o sprânceană și am zis: Of, Generația Z… astea sunt parfumuri pentru Generația Z, așa le place lor, mai țipător, mai colorat…

 

Am chiar o postare pe TikTok, făcută prin septembrie 2024, în care am inclus acest brand într-un carusel de „Lucruri virale pe care eu nu aș da banii”, tocmai pentru că nu înțelegeam de unde atâta fascinație și hype.

 

În materie de parfumuri știți deja că sunt o clasică, în sensul că încerc cu voluptate și curiozitate o mie de parfumuri, dar iubirile mele rămân cam aceleași.

 

Mai precis Coco Mademoiselle de la Chanel, parfumul meu favorit de peste 20 de ani încoace, și una-două esențe de nișă de care mă reîndrăgostesc periodic, precum Sucre d’Ebene de la Pierre Guillaume sau un Gris Dior din colecția Dior Exclusives.

 

Știm deja că parfumurile sunt legate direct de emoții, de stările prin care trecem și de perioadele diferite ale vieții.

 

Au fost momente în care nu mă mai regăseam în niciun parfum și alte momente în care am purtat o singură esență un an întreg, fără să pot să las altceva să se apropie de pielea mea.

 

Tocmai de asta, eu chiar cred că sufletul și emoțiile au un rol important în ceea ce alegem, iar după un 2025 care a dat cu mine de toți pereții – și nu doar cu mine, am auzit doar povești horror în jur – am nevoie de ceva ușor, copilăresc, senin, care să mă facă să zâmbesc.

 

La evenimentul Douglas de luna asta, de la Sala de Marmură din Casa Presei, am primit cadou niște mostre Sol de Janeiro, moment în care am dat de o chestiune numită Cheirosa (șeiroza în portugheză) 62.

 

 

Fistic, caramel sărat și vanilie, într-o combinație care mă duce cu gândul atât la soarele verii, cât și la Rio de Janeiro – un loc magic, pe care l-am vizitat acum 14 ani și l-am adorat pur și simplu –  la copilărie, la vată de zahăr, la bunica, la Ardeal, la viața mea, la speranțe, la tot…

 

Mi se pare că miroase a SOARE, iar eu am avut o vară de coșmar, prin urmare mi-e dor de soare și de senzația aceea plăcută de vară fără griji.

 

Am ajuns acasă după eveniment, am intrat pe site-ul Douglas și m-am cumpărat 240 ml de Cheirosa 62 în care, vă spun cu toată sinceritatea, m-aș îmbăia în acest moment.

 

Glumesc, mă dau cu el 2-3 pufuri, ca orice om normal – nu ca oamenii despre care scriam aici, vă rog mult să NU facem vreodată ca ei – dar în sensul că îmi provoacă atât de multă bucurie încât atunci când îl pulverizez pe mine râd ca un copil.

 

În continuare cremele lor sunt mult prea parfumate pentru mine – am o mare problemă cu cremele cu parfum și am spus asta de multe ori, este pur și simplu o alegere – dar acest Cheirosa 62 este exact vara pe care n-am trăit-o vara asta, așa că am primit-o în sticlă.

 

Dacă vreodată vă simțiți atrași de ceva care nu e stilul vostru și nu v-ați fi gândit niciodată că o să vă placă, nu vă cenzurați, ci îmbrățișați momentul.

 

Indiferent dacă e vorba de o mâncare, un parfum, o culoare neașteptată.

 

Poate aveți nevoie de puțină iubire, blândețe, încredere, duioșie în viața voastră sau poate de un pic de soare, de calm, de curaj, de orice, iar sufletul vostru găsește acele atribute în CEVA anume, într-un mărunțiș.

 

Sufletul sigur încearcă să vă spună ceva, așa că ascultați-l.

Ați putea descoperi ceva nou și fabulos despre voi.

Foto: Unsplash

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK