Despre tot ce-i fin și fain

Trebuie să vorbim despre Bond. James Bond.

By 1 octombrie, 2021Culture, Lifestyle
read time 4 min
 
1 octombrie, 2021

Trebuie să vorbim despre Bond. James Bond.

Dacă nu ați văzut „No Time to Die” și nu știți cum se termină, fugiți. Aceasta este varianta cu spoilers.

by

După cum știți deja, de vreme ce ați deschis acest articol cu spoilere, s-a întâmplat neîntâmplatul.

 

După 25 de filme și aproape 60 de ani, James Bond a murit în finalul „No Time to Die”.

 

Am scris aici părerea mea despre film: „No Time to Die”, ultimul film cu James Bond, este o celebrare simbolică a traseului lui 007

 

Moartea lui Bond fost o decizie șocantă, dar în același timp inevitabilă. Cred că toți ne-am dus la cinema cu un gând undeva în colțul minții: Ce-ar fi dacă….

 

Și… a fost.

 

Voiam să încep precedentul articol, cel fără spoilere, cu ideea că „A fost singurul film cu Bond la care am plâns”.

 

Recunosc că mi-au dat lacrimile la final, în momentul în care James își ia la revedere de la Madeleine.

 

M-a atins emoția momentului, chiar dacă n-am fost nici pe departe cea mai mare fană a lui Madeleine.

 

Preferata mea a fost Vesper Lynd, care rămâne, zic eu, marea lui iubire și cea de la care a pornit tot cercul închis acum, în „No Time to Die”.

 

Deloc întâmplător, când se duce la mormântul ei, Bond îi mărturisește că îi este dor de ea și arde simbolic o hârtie cu „Iartă-mă”. 

 

Totuși, momentul care m-a atins cel mai tare la nivel uman a fost cel din final, când Bond se apleacă să ia ursulețul pierdut al lui Mathilde și zâmbește în timp ce și-l agață de curea. 

 

Dincolo de acea scenă, era inevitabilă o lacrimă, fiindcă s-a făcut trecerea dintre Bond agentul și Bond omul și, pentru o fracțiune de secundă, pentru Bond a existat posibilitatea unei vieți normale. Atât a și durat, o secundă.

 

De ce era logic că va muri Bond?

 

Lăsând deoparte faptul că producătorii își doreau în mod evident un nou început pentru franciza 007, în filme se aplică niște rețete clare legate de Bine și Rău, de echitate, etică și altele.

 

James Bond a fost un personaj iubit și adulat, dar în același timp un ucigaș cu sânge rece, cu un trecut complicat și mulți demoni. Prin urmare, era de așteptat că toată karma personajelor pe care le-a ucis în 25 de filme îl va prinde din urmă.

 

Era finalul perfect ca echilibrare a balanței.

 

Totodată, oricât de ofertantă ar fi fost perspectiva lui Bond ca tată de familie, încă din începutul lui „No Time to Die” devine evident că o existență normală îi este imposibilă.

 

Madeleine îl surprinde de mai multe ori privind peste umăr. „Nu e nimeni acolo”, spune ea. Dar dacă ar fi? Există viață după „007”? Se pare că nu.

 

Nu știam dacă va muri, dar am intuit CUM va muri.

 

Ideea nanoroboților și a faptului că o persoană poate deveni letală pentru propriile sale rude a apărut, în film, la câteva secunde înainte de apariția lui Mathilde, fiica lui Bond.

 

Prin urmare, paralela a fost nespus de simplă și de ofertantă, prezentată chiar în fața ochilor noștri.

 

Cum spuneam și în articolul anterior, dacă o pușcă se află agățată pe perete în primul act, e clar că se va trage cu ea în ultimul act, fiindcă este prea ostentativ lăsată în ochii noștri.

 

Oricât de tristă, ieșirea din scenă a lui Bond a fost semnificativă: James preferă să moară decât să trăiască fără femeia pe care o iubește și fiica lor.

 

Ar fi putut să se salveze, a făcut-o de atâtea ori în ultimul moment, dar face o alegere pe care n-aș fi văzut-o posibilă cu zece filme în urmă sau sigur nu în epoca lui Sean Connery sau Roger Moore.

 

Ce urmează pentru 007?

 

În primul rând, James Bond a murit, deci s-a încheiat, zic eu, epoca lui „Bond. James Bond”.

 

Agentul 007 trăiește, în schimb, și aici se deschide o listă întreagă de posibilități.

 

În mod clar producătorii își doresc un Bond ancorat în vremurile noastre, relevant pentru audiența actuală.

 

La fel cum Craig a fost relevant pentru generația mea în 2006, când s-a lansat „Casino Royale” – nu degeaba fiind atât de iubit de mulți dintre noi – urmează un alt 007 relevant pentru copiii de azi, care au alte reguli și așteptări de la supereroi.

 

Mă aștept la diversitate și la mai multă corectitudine politică – orice ar însemna asta – pentru că și Bond al lui Craig sau al lui Brosnan au însemnat o schimbare radicală față de eroii de dinaintea lor.

 

În pandemie, am vizionat toate filmele vechi cu James Bond, pe când 007 era Sean Connery și din vremea când „gadget high-tech” însemna o masă de biliard care se întorcea și sub ea se afla un pupitru cu trei butoane. 

 

Nu asta era însă cu adevărat șocant, ci ideea de a trece prin filtrul prezentului intriga și detaliile, imaginându-ți cum ar arăta discuțiile pe social media dacă în zilele noastre un personaj de film s-ar numi Pussy Galore.

 

Pentru mine, o parte din farmecul acestei serii moare odată cu James. Ca să nu zic că moare de tot.

 

Nu pentru că nu va mai fi Daniel Craig în peisaj, ci pentru că, oricine ar veni după, va fi cu totul altceva.

 

Poate fabulos și mult mai bun decât a fost înainte, dar altceva, iar odată ce te-ai atașat de o poveste, ea rămâne mereu într-un sertar al minții.

 

Aștept cu nerăbdare următorul agent 007, dar nu voi face niciun fel de comparații cu James Bond sau cu oricare dintre celelalte 25 de filme. Voi considera, din acest moment, un reset, un nou început, iar oricine va veni după va fi fără așteptări și „bagaj”.

 

Să sperăm doar că o să ne treacă măcar pe sfert prin emoțiile pe care ni le-a dăruit Bond.

James Bond.