Despre tot ce-i fin și fain

Trei destinații legendare au inspirat trei noi „eaux de toilette” de la Chanel

By 21 iunie, 2018Lifestyle
read time 10 min
 
21 iunie, 2018

Trei destinații legendare au inspirat trei noi „eaux de toilette” de la Chanel

Începând de luna aceasta, în Chanel Espace Beauté din București se află cele mai noi trei creații olfactive ale casei Chanel: trei ape de toaletă inspirate de trei orașe emblematice în povestea lui Coco Chanel: Veneția, Deauville și Biarritz.

by

Poate cel mai frumos lucru la brandul Chanel este istoria atent-conservată și periodic revizitată. De acolo pornesc toate referințele, simbolurile, codurile de culoare și texturile care ne vrăjesc până în ziua de azi. Obiectele din casa lui mademoiselle Chanel au inspirat colecții și game de cosmetice, Place Vendome a dat forma unei serii de ceasuri fine, iar toate locurile pe care domnișoara Coco le-a iubit vreodată au împrumutat și ele din farmecul lor unor parfumuri, cosmetice sau campanii de comunicare ale casei Chanel.

 

Din luna iunie, trei noi creații își fac loc în portofoliul Chanel – la noi exclusiv în Chanel Espace Beauté din Băneasa Shopping Cityniște parfumuri diafane și ușor de purtat, ba chiar și de folosit cu mai multă generozitate decât extractele de parfum: apele de toaletă. Trei ape de toaletă, trei destinații, fiecare împrumutând din spiritul unui loc care face parte din istoria personală a lui Coco.

 

LES EAUX DE CHANEL – pentru că așa se numesc cele trei creații – au fost create de parfumierul casei, Olivier Polge, pornind de la un brief simplu, auto-impus: să fie proaspete ca o dimineață în tren, când mergi spre o destinație de vacanță și, deschizând geamul, simți mirosul de iarbă cu rouă și cu toate florile care abia se trezesc. Ceva infinit de proaspăt și ușor de purtat, din care să poți aplica după voia inimii, fără să ai senzația că e „prea mult”.

Paris-Deauville

 

Deauville este locul unde a început toată povestea. În primăvara anului 1912, micul oraș de pe coasta normandă era destinația predilectă de weekend pentru parizieni și, implicit, locul ideal pentru ca o tânără creatoare de pălării pe nume Gabrielle Chanel să încerce să-și vândă primele piese.

 

 

Pălăriile ei au revoluționat ceea ce se știa despre modă, iar un an mai târziu, cu ajutorul lui Boy Capel, om de afaceri, jucător de polo și marea iubire a lui Coco, ea avea să-și lanseze prima colecție într-un magazin cu numele ei scris în majuscule, negru pe alb: GABRIELLE CHANEL. Era prima declarație de minimalism, într-o epocă în care feminitatea era încă asimilată corsetelor și rochiilor dramatice.

 

Aveau să urmeze bluzele din jersé de bumbac, poșetele care să lase mâinile libere, sacoul geometric din tweed și tot ceea ce azi cunoaștem și iubim la casa Chanel.

 

Chiar dacă magazinul s-a închis în 1925, Deauville este un loc iconic pentru istoria casei Chanel și, implicit, primul „eau de toilette” îi este dedicat. Paris-Deauville nu este, contrar aparențelor, inspirat doar de orășelul Deauville și de referințele marine. Nu, Olivier Polge a vrut să meargă într-o altă direcție, cea a oamenilor de la oraș care visează la un weekend la țară, la Deauville.

 

”Nu m-a interesat coasta normandă așa cum este e azi, ci promisiunea unei plimbări de demult prin iarba înaltă a provinciei franceze, de aceea Paris-Deauville are mult verde și un pic de amărui, verdele fiind o culoare care pare că îți umple plămânii cu aer proaspăt”, explică Polge.

 

Notele de bază sunt portocal, petit-grain și frunză de busuioc, inima este de iasomie și esență de trandafir, iar finalul se așterne în note de patchouli și chiparos.

Paris-Venise

 

În 1920, Mademoiselle își revenea cu greu după accidentul tragic în care iubitul ei, Boy Capel, murise cu un an înainte. Prietena ei Misia (care a inspirat parfumul cu același nume din seria „Les Exclusifs”) și pictorul José Maria Sert au invitat-o la Veneția, pentru a o rupe de amintirile dureroase, iar această idee avea să se dovedească providențială.

 

 

Veneția rămâne, în istoria lui Coco, drept locul care i-a redat dorința de a trăi. Acolo a descoperit artiștii venețieni, dar și pe aristocrații europeni care își petreceau ziua la plaja Lido di Venezia, iar seara dădeau cele mai cosmopolite petreceri.

 

Multe influențe din acea perioadă se regăsesc în stilul ulterior al lui Coco, femeia care a îndrăznit să poarte pijamale pe stradă, ziua, asortate cu sandale cu talpă de plută.

 

La Veneția i-a cunoscut Coco pe Serghei Diaghilev, creatorul Ballets Russes, și pe scriitorul Paul Morand. Prima ei colecție de bijuterie a avut drept inspirație aurul și pietrele prețioase din Bazilica San Marco, iar iubirea lui Chanel pentru Veneția nu a fost ceva sezonier, ci o pasiune care a urmărit-o toată viața.

 

Parfumul „Paris-Venise” se inspiră, așadar, atât din destinație în sine, cât și din călătoria cu Orient Express-ul între Paris și Veneția. Poarta către Orient și o evocare a barocului în stil Chanel se traduce prin note citrice – neroli rămâne omniprezent în toate stadiile parfumului – cu fructe de pădure, iris și Geranium de Grasse. Apoi cedru și acorduri de ambră sub care străpung vanilia și notele orientale. E un parfum subtil și profund în același timp, fără să copleșească în vreun fel.

Paris-Biarritz

 

Biarritz-ul a intrat în povestea lui Chanel în 1915, la doi ani după deschiderea boutique-ului din Deauville. Orașul de coastă de pe granița Franței cu Țara Bascilor fusese o destinație predilectă a aristocraților încă din secolul XIX, iar Coco a știut să profite de efervescența locului deschizând un magazin lângă cazinou, plajă și zona hotelurilor de lux.

 

 

Gabrielle și-a adus angajații din Paris să vândă în noul magazin, iar în scurt timp a atras atenția Reginei Victoria Eugenia a Spaniei, care a devenit un client fidel. Astfel, Biarritz a devenit și destinația preferată a lui Coco, alături de Boy Capel: ziua picnicuri pe plajă, iar seara nesfârșite petreceri cu prietenii ei ruși, cei mai mulți fiind intelectuali exilați în Franța după Revoluția din Octombrie 1917. Acolo s-a împrietenit Coco cu Igor Stravinsky, contele Sergei Kutuzov și cu Misia Sert.

 

Pentru că Mademoiselle adora să înoate în Oceanul Atlantic, parfumul Paris-Biarritz stă sub semnul puterii apei: forța care metamorfozează valurile în spumă. Chiar dacă în prezent este un loc predilect pentru surferi și iubitori de sporturi extreme, Biarritz și-a păstrat eleganța și spiritul, iar Olivier Polge crede că „Paris-Biarritz” este cea mai „acvatică” esență din seria „Les Eaux de Chanel”.

 

„Am vrut să creez senzația că fiecare ingredient a fost îmbibat în apă, fără a dizolva în vreun fel compoziția”, explică Polge. Notele de vârf sunt punctate de mandarină și grapefruit, care fac loc unui acord de lăcrămioare. Inima parfumului este de vetiver cu mosc alb, lăsând impresia unei guri de aer proaspăt după ce tocmai ai făcut o baie în apa rece a oceanului, dis de dimineață.

 

Parfumurile din seria ”Les Exclusifs” și „Les Eaux de Chanel” se găsesc exclusiv  în Chanel Espace Beauté din Băneasa Shopping City. Tot acolo veți găsi, luna aceasta, un decor atipic, completat de un mobilier creat de Maison Chanel special pentru lansarea celor trei ape de toaletă.

Fotografii: Chanel

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments

  • Gabriela spune:

    M-am simțit ca într-o călătorie olfactivă și vizuală citind acest articol parfumat. Diana ai un mod de a scrie care pe mine mă impresionează de fiecare dată. Ești bine documentată și aduci de fiecare dată ceva nou în articolele tale.
    Bravo.
    O zi minunată și parfumată cu ideei colorate!