Suntem o societate de coach motivaționali sub acoperire.

 

Acum câteva zile, la supermarket, o doamnă vorbea la telefon în fața mea, în timp ce-și așeza cumpărăturile pe bandă. ”Da, ți-am spus că trebuie să conștientizezi acest moment, nu o lăsa să-ți afecteze stima de sine, tu trebuie să rămâi stăpân pe situație și să nu o lași să te invalideze…”.

 

La un semafor lung de la Piața Victoriei, am surprins discuția pe ton aprins a unei domnișoare cu un interlocutor necunoscut: „Chiar nu înțelegi că nu poți să te complaci la nesfârșit în această stare? E momentul să îți iei puterea înapoi!”

 

Într-o discuție pe un grup de Facebook, o doamnă se plângea de faptul că și-a dorit foarte mult să vadă un anumit concert, iar el a fost anulat pe ultima sută de metri.

 

Un alt domn de pe grup s-a apucat să-i explice, în trei comentarii consistente, că de fapt acel moment este o mare oportunitate din partea destinului și că universul îi pregătește chiar acum lucruri extraordinare care abia stau să se întâmple.

 

Domnul respectiv nu o cunoștea și nici nu se afla în aceeași situație, era doar un străin.

 

Dacă în discuțiile telefonice ale oamenilor nu mă amestec, în șiragul de comentarii de Facebook am simțit nevoia să intervin, întrebându-l pe domnul respectiv de ce nu o poate lăsa pur și simplu pe femeia dezamăgită să-și trăiască dezamăgirea pentru ventilarea căreia făcuse, de altfel, postarea.

 

E normal să fii supărat că s-a anulat un concert așteptat cu nerăbdare, te enervezi zece minute, o oră sau o zi și apoi treci mai departe.

 

Te plângi și altor oameni, dacă asta te ajută, și gata.

 

Domnul, altminteri foarte amabil, mi-a răspuns cu alte două comentarii la care a trebuit să apăs pe See More ca să văd tot valul de text: „Știți, eu în viață m-am ghidat mereu după ideea că viața este un cumul de lucruri care bla bla… și de câte ori eu am fost bla bla…”.

 

Un comentariu 100% despre el și 0% despre persoana cu problema.

Așa cum se întâmplă, în general, cu toate sfaturile nesolicitate.

 

Mi-a rămas în minte combinația dintre amabilitatea și dorința sinceră de a ajuta a domnului respectiv și incapacitatea de a ieși vreo milisecundă din paradigma lui „Eu, eu, eu”.

 

Deși se dorea amabil, șiragul lui de comentarii transmitea mai degrabă aroganță, ca orice sfat prin care cineva îți spune că NU AR TREBUI SĂ SIMȚI CEEA CE SIMȚI.

 

Apoi, la câteva zile distanță, citind cartea terapeutei Noemi Orvos-Toth (Rescrie-ți destinul), apărută la Editura Litera, am dat de o poveste care mi-a făcut lumină în mintea mea.

 

Noemi Orvos-Toth povestea despre cum există oameni care, inclusiv în fața unor mici incoveniente, sar până-n tavan, își ies din fire, se ceartă, se revoltă, se simt nedreptățiți, suferă mai mult decât alții.

 

E o chestiune care ține de trecutul familial, de cum suntem educați, de ceea ce ni s-a întâmplat înainte în viață. Și este o chestiune legitimă.

 

„Există oameni care reacționează ca o alarmă de la mașină care e prea sensibilă și începe să urle inclusiv când trece un camion mai greu pe lângă ea”, scrie autoarea.

 

Pe acești oameni – care putem fi chiar noi – nu o să-i calmeze niciodată o voce înțeleaptă care rostește un truism de genul:

 

”Nu te enerva, nu ai niciun motiv”

 

„În loc să te superi, ar trebui să…”

 

„O să vezi că totul va fi așa-și-pe-dincolo…”

 

”Nu trebuie să…”

 

Din contră, de cele mai multe ori e ca și cum ai turna apă pe foc: nervii se întețesc, la fel și sentimentul de nedreptate profundă.

 

Când ați văzut ultima oară un om furios care se calmează când îi spui „Nu ai niciun motiv să fii nervos, viața e frumoasă bla bla”?

 

Da, poate că nu are motiv (în viziunea ta), poate că e ceva mărunt (pentru tine), poate că e ceva insignifiant (pentru tine), poate viața lui chiar e frumoasă (la modul rațional, obiectiv), dar dacă acel om este atât de iritat de situație, cu siguranță negarea emoției lui nu va ajuta cu absolut nimic.

Mai degrabă e un mod de a-i spune, voalat:  „Ești un prost că SIMȚI ASTA, ar trebui să fii CA MINE, NU CA TINE”. Cu cele mai bune intenții, acesta e mesajul care ajunge la destinatar.

 

Noemi Orvos-Toth povestește un moment petrecut în trafic, când un șofer nervos – supărat de faptul că ea încerca să se strecoare într-un trafic congestionat, de pe o stradă secundară, ca și cum ar fi vrut să capete un avans nelegitim – a deschis geamul și a început s-o înjure.

 

”S-a oprit în fața mea, a sărit din mașină, și a început să mă ocărască. Nu intru în detalii, dar a menționat inclusiv cea mai veche meserie din lume, ca presupusa mea ocupație.

 

Începeam deja să mă simt jignită, când brusc mi-am dat seama cu ce am de-a face.

 

De aceea, ca replică la izbucnirea lui violentă care părea să nu se mai termine, i-am răspuns doar atât: ÎNȚELEG, DOMNULE!

 

La care el a rămas cu gura căscată și, dând din mână disprețuitor, a spus doar atât: TÂMPITO!

 

Cu asta ne-am și înțeles și nu am vrut să mai intru în discuții.

 

(…) Pur și simplu mi-a fost clar că acest om nu e în stare să-și țină în frâu frustrările și să-și potolească pornirile. Și nu este un caz singular, pentru că incapacitatea de stopare a impulsurilor e un fenomen cotidian”

 

Chiar dacă situația relatată de Noemi este mult mai violentă decât o mică nemulțumire punctuală, lecția e cu atât mai relevantă.

 

Cei mai mulți dintre oamenii care se plâng de diferite lucruri nu vor sfaturi, soluții, tehnici de a trece peste problemă, ci vor să se simtă ascultați.

 

Vor ca revolta lor să fie auzită, să le zică cineva, într-o formă sau alta ”Înțeleg ce simți”.

 

Nu „Eu cred că…”, „Ar fi mai bine să…”, ”Eu în locul tău aș…”.

 

Pur și simplu au nevoie să știe că emoțiile le sunt înțelese și validate.

 

Chiar dacă a doua zi o să le treacă, în acel moment au nevoie de cineva care să le zică „Înțeleg, domnule”. ”Înțeleg, doamnă…”

 

Mi se pare cel mai simplu mod de a-i fi alături cuiva fără a te erija într-o ființă superioară, fără a da lecții și fără a încerca să oferi din înțelepciunea pe care crezi că o ai (chiar dacă o ai).

 

În cazul doamnei cu concertul, răspunsul corect al domnului ar fi fost: „Înțeleg, doamnă! Dacă aveți nevoie de vreo sugestie de înlocuire a concertului, spuneți-mi, că eu mai știu una-alta”.

 

Data viitoare când o să vrei să „ajuți” pe cineva spunându-i ce ai face tu în locul lui și cum NU ARE MOTIV să se simtă așa cum se simte, oprește-te, trage aer în piept și spune doar „ÎNȚELEG”.

 

Uneori atât este de ajuns.