,,Numele pe care le purtăm prind rădăcini adânci în mintea noastră, atrăgându-ne ca un magnet spre conceptele pe care el exprimă. Cum spune un proverb nigerian: când omului i se dă un nume, zeii îl primesc. Psihologii care studiază însușirile lingvistice ale acestor nume folosesc termenul «fluent» pentru cele ușor de rostit, iar pe cele dificil de pronunțat le numesc «difluente».

 

(…) O acțiune care poartă o denumire simplă și fluentă va tinde să se ridice deasupra omoloagelor sale cu nume disfluente, din același motiv pentru care o persoană cu nume fluent și-ar putea atrage o promovare mai rapidă în firmele de avocatură sau financiare: achiziția de acțiuni e o activitate inerent riscantă, iar fluența inspiră un sentiment de confort psihic și familiaritate.

 

(…) Disfluența funcționează ca un aparat de măsură pentru determinarea siguranței. Un răspuns/idee care ia naștere cu pauze nu dă impresia de ușurință pe care oamenii o asociază cu certitudinea”

,,Oamenii se deplasează bucuroși 7 kilometri către un magazin aflat în partea de sud a orașului, decât să meargă la aceeași distanță la un magazin identic din nord, fiindcă s-au obișnuit să asocieze mersul spre sud cu ușurința deplasării unui deal – relicvă a uitatului la sute de hărți care arată nordul deasupra sudului. În fiecare caz, un element din mediul înconjurător a activat niște concepte conexe în mintea celor care au avut de-a face cu elementele respective, declanșând gânduri, sentimente și comportamente neașteptate”

,,Nu există o singură versiune a lui «EU». Când suntem înconjurați de gunoi, suntem mai înclinați să facem și noi mizerie. Când trecem pe lângă clădiri cu geamuri sparte, e mai probabil să nu respectăm proprietatea din jurul nostru. Aceste norme se schimbă de la o clipă la alta.

 

Ne place să credem că există o versiune esențială a fiecăruia dintre noi, că oamenii buni sunt în general buni și că oamenii răi sunt mai întotdeauna răi și că aceste tendințe rezidă în noi înșine și nu în imaginile, zgomotele și simbolurile care populează peisajele care ne înconjoară de la un moment la altul, dar psihologia socială vine să pună la îndoială această convingere. De fapt, chiar și amintirile noastre construiesc povestea veșnic-schimbătoare a identității noastre de-a lungul timpului, purtând ca o etichetă de identificare locul în care s-au format.

 

(…) Memoria se leagă și de loc. Filozoful John Locke (sec XVII) a spus povestea unui bărbat care a învățat să danseze într-o cameră unde se afla un cufăr vechi și după aceea n-a mai fost în stare să-și amintească pașii decât dacă în încăpere se afla și cufărul”

,,Roșul are mereu un efect puternic, atrăgător și accentuează atracția romantică. Cei mai puternici bărbați din Roma Antică erau numiți coccinati, «cei care poartă roșu». Chiar și astăzi, VIP-urile pășesc pe covorul roșu, iar mulțimea îi aclamă de pe trotuarele de beton cenușiu.

 

La Jocurile Olimpice de la Atena, 2004, competitorii în roșu au câștigat mai multe înfruntări decât cei în albastru, inclusiv acolo unde șansele erau egale. Roșul este și un steroid psihologic care mărește performanța”