Când vine vorba despre hoteluri și vacanțe, mărturisesc, sunt pretențioasă. Vacanțele mele – acele momente fără laptop, telefon, tabletă și deadline-uri – se întâmplă cam o dată pe an, sunt intense și investesc în ele toate speranțele strânse în restul lunilor. Chiar dacă mai fac city-break-uri și în restul timpului și oricum călătoresc mult prin prisma meseriei, răgazul de a nu face absolut nimic, de a nu răspunde la niciun email și de a nu avea niciun termen-limită deasupra capului nu se întâmplă decât atunci, în săptămâna (sau săptămânile) de grație din vară. Prin urmare, alegerea destinației se cere atent-drămuită.

Se cuvine și o a doua mărturisire: nu mă dau în vânt după Grecia. Am mai fost o singură dată acum niște ani, în Skiathos, și nu este o țară aflată în vârful listei mele de preferințe. Mi se pare frumoasă, incontestabil, dar de câte ori am avut de ales între ea și alte locuri de pe Glob, celelalte destinații au ieșit câștigătoare.

Spun toate astea fiindcă vacanța mea de anul acesta nu a fost gândită în jurul unei destinații – Grecia – ci în jurul unui loc anume, Grace Hotel Santorini. Nu m-am dus în Santorini pentru Santorini, ci pentru Grace, un hotel care mă fascinase cu un an înainte din fotografiile prietenului meu Christian Stan, de la Travel for Senses, și care era exact ceea ce sufletul și mintea mea obosită aveau nevoie la momentul respectiv: un loc cu o priveliște senzațională, cu mult alb și albastru, cu mâncare bună, cu oameni ospitalieri și cu cu liniște. Multă liniște.

E prima dată când îmi aleg vacanța în funcție de un anumit hotel, dar – după cum veți vedea în cele ce urmează – acesta nu e un hotel ca toate celelalte.

După sutele de like-uri la fiecare poză de pe Facebook și după zecile de mesaje private primite de la prieteni sau cunoștințe de Facebook, în care mă întrebau unde este minunăția de hotel în care am fost, nu puteam să păstrez Grace Santorini doar pentru mine. Este, într-adevăr, un loc magic, în care vă doresc să ajungeți măcar o dată în viață. Și, ca să vă conving să-l adăugați pe wishlist-ul vostru, iată un itinerariu în imagini al săptămânii mele de vis acolo.

Există o mulțime de zboruri charter pentru Santorini, singurul inconvenient fiind că poți sta fie o săptămână, fie două săptămâni, nu 10 zile sau alte variațiuni. Zborurile dus-întors sunt în general la fiecare 7 zile. Firește, există și varianta zborului de linie, cu escală la Atena, dar cred că e destul de complicat și nu merită efortul.

Noi ne-am făcut rezervarea direct la hotel (nu vă bazați pe Booking, de obicei Grace e sold-out acolo, fiindcă sunt doar 63 de camere și nu toate sunt oferite pe site), iar charterul l-am luat prin Eximtour, doar una dintre multele agenții care oferă așa ceva. Prin urmare nu e greu de ajuns în Santorini, logistic vorbind.

Grace Santorini se află în Imerovigli, la 20 de kilometri de aeroportul din Fira și la tot atâția de orășelul Akrotiri (care pe mine, sincer, nu m-a impresionat cu absolut nimic) și de localitatea Oia (citită ,,Ia”, locul unde sunt făcute absolut toate fotografiile cu clădirile alb-albastre din Santorini pe care le-ați văzut vreodată). Exact ca acestea:

 

 

Poți închiria o mașină sau un ATV pentru a te deplasa peste tot, însă priveliștea hotelului este atât de … desăvârșit de frumoasă încât, foarte sincer vorbind, după prima dimineață în care te-ai trezit privind marea, nimic altceva de pe insulă nu te va mai impresiona cu adevărat.

Santorini fiind o insulă vulcanică, versantul pe care se află hotelul este, practic, o latură din ,,căldarea” vulcanului, apa pe care o vezi pe geamul camerei, dimineața, având – tocmai din acest motiv – o adâncime de peste 400 de metri. Vasele de croazieră nu pot ancora aici, dar le vezi trecând zilnic, către portul din Oia.

 

Cele mai frumoase apusuri de soare, pentru care turiștii se strâng cu ore bune înainte în Oia, pot fi admirate direct pe geamul camerei de la Grace Hotels. Eu una nu-mi puteam dezlipi privirea de culorile asfințitului, aș fi putut sta minute bune în tăcere, doar privind de jur împrejur, cu briza bătându-mi prin păr. În fiecare zi, mi se rotea în minte acea replică din American Beauty: ,,Cum să fii supărat, când e atât de multă frumusețe în lume? E atât de multă frumusețe încât am impresia că sufletul meu n-o să mai poată duce și că inima îmi va exploda”.

 

Pe lângă faptul că domnește o curățenie desăvârșită, iar armata de menajere se rotește de cel puțin trei ori pe zi pentru a se asigura că totul e lună, fiecare detaliu din cameră este gândit pentru a asigura confortul. Există un meniu de perne (despre care scriu mai multe mai jos, la partea cu detaliile care mi-au plăcut) din care îți poți alege varianta potrivită pentru tine, așternuturile sunt din cel mai fin bumbac, totul este de un alb perfect și liniștitor, iar dulapurile sunt ultra-ergonomice, pentru a-ți putea depozita lucrurile fără probleme.

Ușile culisează în lateral și intră în perete, sertarele se deschid și cu un deget, totul este o demonstrație de design și ergonomie. Dacă multe hoteluri au un design spectaculos, dar făcut doar de dragul designului, fără prea multă grijă la confortul oaspeților, la Grace e fix invers. Simți că totul a fost creat de un oaspete, nu de un designer de interior.

Televizorul are o arhivă de 100 de filme, inclusiv ultimele blockbusters de la Hollywood, pe care le poți vedea gratuit. Îți poți conecta telefonul prin Wi-Fi (și apropo, au cel mai bun Wi-Fi pe care l-am găsit în afara României) la o boxă mobilă Bang & Olufsen, ca să asculți ce muzică vrei tu. Ai două rafturi de cărți despre mare, inclusiv poezii, sonete, totul inspirat de universul acvatic. Și aș mai putea continua cu absolut fiecare detaliu.  P-E-R-F-E-C-Ț-I-U-N-E.

Micul-dejun nu e bufet, ci pornește de la o idee mult mai frumoasă și deosebită: un meniu scurt, cu 5 intrări, din care îți poți alege zilnic fie toate preparatele, pe rând, fie numai ce îți atrage atenția. Iar dacă nu-ți place nimic sau îți dorești cu totul altceva, e suficient să-i spui chelnerului, iar el transmite bucătarului dorința ta. Instantaneu, fără niciun cost suplimentar.

În fiecare zi am avut alt meniu de mic-dejun (îl primeam în cameră cu o seară înainte), dar pe aceeași structură: un smoothie de fructe (în fiecare zi alte fructe, dar totul delicios și proaspăt), un iaurt grecesc cu granola făcută în casă (zilnic alt tip de granola), o plăcintă tipic grecească reinterpretată (eu nu mănânc plăcintă, dar acestea au fost senzaționale), o omletă cu specific variat (de la tradițională la thailandeză) și un desert ,,decadent” (clătite pufoase cu ciocolată, turnuleț de gofre și alte bunătăți extraordinare pentru care am abdicat de la politica mea de ,,no sugar”, ceea ce spune deja foarte multe). Plus un ,,aperitiv” cu mai multe tipuri de dulcețuri locale și miere grecească.

Totul era atât de gustos, de proaspăt și de savuros încât abia așteptam să văd ce urmează a doua zi.

Bucătarul-șef se numește Spyros Agious și ceea ce face el la Grace este un fel de vrăjitorie culinară. Serios. Eu una le-am ,,prezis” o stea Michelin în viitorul foarte apropiat, singurul impediment fiind faptul că, deocamdata, celebrul ghid culinar nu acoperă decât Grecia continentală, nu și insulele.

Pe scurt: eu nu sunt o amatoare de mâncare grecească, dar reinterpretările lui Spyros au fost atât de moderne, gustoase, savuroase și ezonabile cantitativ (sățioase și delicioase, dar fără să te lase cu vinovăția că ai mâncat prea mult) încât și acum suspin la caracatița pe cubulețe de polenta, la icrele proaspăt-preparate, la lipia făcută în casă și la toate bunătățile încercate acolo.

Restaurantul hotelului (a cărui vedere îți taie respirația) are, pentru cină, chiar și un meniu de degustare, întocmai ca la un restaurant cu stele Michelin, dar după un mic-dejun copios și un prânz așișderea (luate tot la hotel, tot cu delicioasele preparate ale lui Spyros), nu m-am încumentat să încerc meniul lung de degustare. Data viitoare (pentru că sigur va fi o dată viitoare) nu-l mai ratez.

Și, pentru ca atenția la detalii să fie deplină, toate meniurile au, pe spate, un mini-dicționar al termenilor tradiționali, pentru ca orice turist să înțeleagă diferența dintre sosuri, dintre tipurile de paste tipic grecești, dintre foile de plăcintă sau dintre diferitele metode tradiționale de a folosi anumite ingrediente. Piesa de rezistență non-culinară: o ambianță sonoră superbă, demnă de Hotel Costes sau de alte locuri renumite pentru mixurile de muzică.

Grace Santorini este o exemplificare perfectă a expresiei ,,Omul sfințește locul”. Am stat, de-a lungul vremii, în hoteluri de lux din toate lanțurile internaționale celebre, de la Four Seasons la The Dorchester, dar n-am găsit decât rareori ceea ce am găsit aici. Da, toate acele hoteluri celebre sunt minunate, iar oamenii se poartă cu tine ca și cum ai fi un bibelou prețios, dar ceea ce lipsește în toate acele locuri, iar Grace are cu prisosință, este ospitalitatea sinceră și neafectată.

Nu ospitalitatea aceea învechită, de tipul ,,Îi primim cu pâine și sare, după care se prind ei cum stau lucrurile”, ci ospitalitate din primul moment în care pășești în hotel și până când pleci. Oamenii sunt zâmbitori, își iubesc joburile (din câte mi-am putut da seama, sunt și bine-plătiți, tocmai pentru a le stimula această loialitate față de hotel), sunt gata să-ți ofere absolut orice vrei, chiar dacă e sau nu în meniu, să-ți explice în detaliu fiecare fel de mâncare și se străduiesc activ să-ți facă șederea cât mai plăcută.

Te simți bine-venit, ceea ce mie mi s-a întâmplat în puține locuri, indiferent de cât de multe stele aveau. Ospitalitatea nu ține neaparat de stele, ci de oamenii care o practică, iar la acest mic hotel grecesc directorul de resurse umane sau cine o fi fost cel care i-a pregătit a făcut o treabă excepțională. Când am plecat de la Grace, nu mi-a părut rău doar după peisajul fantastic, ci și după discuțiile și glumele cu oamenii de acolo, după micile acolade zilnice. Asta spune totul.

Până la Grace Santorini recunosc că nu auzisem de lanțul Grace Hotels, dar între timp m-am documentat și am aflat, fascinată, că este unul dintre lanțurile hoteliere aflate în cea mai alertă expansiune la nivel mondial. Deținut de un consorțiu grecesc (deținut la rândul lui, integral, de familia Logothetis), Grace are hoteluri din Africa până în America de Nord și America Latină, iar în următorii ani plănuiește să mai deschidă câteva zeci de hoteluri în destinații exotice.

De la un singur hotel în Ciclade, în 2007, a ajuns deja la proprietăți pe patru continente. Toate hoteluri-boutique, toate experiențe complete. Eu una mi-am propus ca, pe viitor, dacă destinațiile în care voi merge au și un hotel Grace, să-l aleg în defavoarea oricărei alte variante. Ceea ce am trăit aici a fost elocvent pentru filozofia lor și m-a convins.

Evident, chiar dacă Grace a fost hotelul ideal pentru mine, fiecare dintre noi caută altceva, iar o altă persoană își poate dori o cu totul altă aventură. Nu-ți recomand Grace dacă vrei neaparat experiența plajelor grecești pitorești, cu nisip, gherete pe plajă și aglomerație cât cuprinde. Eu una nu mă regăsesc în acele locuri, dar toți suntem diferiți.

La plajă poți ajunge și de aici, cu mașina sau ATV-ul, am fost și eu în recunoaștere, dar nimic nu s-a comparat – pentru mine, cel puțin – cu imaginea de pe buza piscinei Infinity de la Grace. Ce-i drept nu sunt o mare înotătoare, mă duc la mare pentru a mă bălăci, nu pentru a face mari scufundări sau pentru a înota pe distanțe lungi. De aici și acest disclaimer.

Pentru cine se așteaptă ca Grace să fie un hotel clasic, cu plajă în față, ei bine nu, nu e acel gen de hotel. Pentru mine a fost o experiență în sine, un mic univers suspendat deasupra mării, și nu mi-a mai trebuit nimic altceva. Dacă vreți o vacanță în care să umblați non-stop și să bifați multe obiective turistice zilnic (cum am făcut și fac și eu, în alte locuri), cu siguranță nu e locul potrivit. Dacă vreți o desfătare pentru ochi și suflet, cu multă liniște și cu o pace incredibilă, pentru momentele în care simțiți nevoia să vă reîncărcați bateriile departe de lumea dezlănțuită, atunci categoric trebuie să încercați acest hotel.