„Mai mult decât oricine, Diana Vreeland știa că locul care alimentează adevărata noastră personalitate este tocmai adâncul cel mai îndepărtat al fanteziei. Rubrica ei «Why Don’t You?» lua forma unor sugestii ieșite din comun, precum «De ce nu porți un băț din diamant, cu un trandafir din diamant la capăt, iar în mijlocul trandafirului un burete impregnat cu parfumul tău, pentru ca mireasma ta să se răspândească oriunde ai merge?».

Rubrica ei a fost parodiată fără milă de SJ Perelman în The New Yorker, pentru că excesele de Marie Antoanetă ale lui Vreeland păreau jignitoare pentru o Americă ce abia se chinuia să iasă din Marea Depresiune. Dar ceea ce Perelman și ceilalți au ratat flagrant era faptul că nimic din ceea ce spunea Diana Vreeland nu era menit să fie luat mot-a-mot. Rubrica «Why Don’t You?» funcționa pe principiul basmelor menite să deschidă un spațiu ludic în care cititorii să-și dea voie să experimenteze cu alter-ego-uri posibile”

„Când vine vorba despre stil, există trei tipologii de femei: cele care se îmbracă pentru bărbați, cele care se îmbracă pentru alte femei și cele care se îmbracă pentru ele însele. Smokingul este purtat de către această a treia categorie. Este una dintre acele piese vestimentare care nu cer aprobarea nimănui. Dovedește tărie de caracter și faptul că purtătoarea nu este doar încrezătoare în propria feminitate, dar nici nu îi este teamă să iasă din mulțime”

„Femeia pariziană are o mică aroganță ascunsă în eleganța ei. Este într-un fel o fantasmă. A fi pariziană este un compliment pe care ți-l poate face cineva când te definește astfel, dar să te prezinți tu singură ca fiind pariziană este o dovadă de mult prea multă prețiozitate și afectare”

„(…)Performanța celor aproape 50 de kilograme date jos, exclusiv prin efort propriu, m-a schimbat RADICAL. Și nu mă refer la partea fizică. M-a schimbat ca om, ca structură. După acel an, am devenit o forță. Din acel moment, pentru mine nu a mai existat «nu pot», indiferent dacă a fost vorba despre carieră sau viață personală. Pe mine, performanța slăbirii m-a desăvârșit, mi-a deschis drumuri noi, mi-a reașezat scara de valori și m-a învățat să nu-mi fie frică de nimic. Transformarea fizică a fost spectaculoasă. Ca om, m-am transformat fabulos”

,,Am respectat regulile, visând în același timp la momentul evadării. În fanteziile mele, locuiam într-un apartament cu tavan înalt și enorm de multe ferestre, purtam fuste mini cu ciorapi colorați și pantofi tip Mary Jane cu platformă. În acea fantezie aș fi fost pictoriță, vizitând muzee, baruri și cafenele, unde aș cunoaște străini care fumează țigări cu arome exotice. Nu aveam nicio idee cum aș putea deveni această persoană absolut fascinantă, dar știam că o asemenea viață este posibilă fiindcă o văzusem în paginile Vogue. Cu o lamă pe care o șterpelisem de la Gilette-ul lui tata, tăiam cele mai frumoase poze din revistă și le arhivam într-un dosar jerperlit, pe care îl țineam în fundul dulapului meu de la subsol”

 

,,Îmbrăcată în colanți negri, cu un pulover strâmt de culoarea cărbunelui, cu părul ei castaniu, des, în spatele urechilor, este deopotrivă neafectată și intimidantă. «Shailene este sincer confortabilă în propria piele», observă regizorul James Pondsoldt, care a distribuit-o pe Woodley în filmul The Spectacular Now. «Își iubește identitatea, mintea, pielea, corpul. Știe exact cine e și se prețuiește pe sine». Este un arsenal extraordinar pentru a supraviețui la Hollywood, unde nevroza e frecventă, iar carierele vin cu rată de mortalitate ridicată.

(…) Ansel Elgort, care a jucat rolul fratelui ei într-un film și al iubitului din «Fault in Our Stars» poate depune mărturie că într-adevăr Shailene nu s-a schimbat cu nimic. «Shai vorbește numai despre ceea ce iubește», povestește el cu vizibilă afecțiune «A venit la hotelul nostru și ne spunea „Wow, iubesc ouăle! Sunt atât de bucuroasă că mi-am gătit niște ouă extraordinare pentru prânz”. A fost un moment atât de amuzant! Ea e un om simplu, ceea ce e un lucru minunat, și asta se transmite și pe ecran, sinceritatea ei cu propriile emoții. E simplă și în același timp complexă”.

 

„Creativitatea nu este o aglomerare de idei, tehnici, stiluri care răsar în minte tot timpul. Ea are nevoie, în primul rând, de foarte mult spațiu interior al minții, cum ar fi o cameră goală, în alb-negru, antifonată – o pauză, așa e pentru mine. Probabil că vestimentația exprimă această stare interioară. Dar poate fi, pur și simplu, și un gest care face trimitere la faptul că noi lucrăm cu idei, avem foaia albă la început și ce gândim se transformă în negru pe ea.

Apoi, lucrurile pe care le facem trebuie să supraviețuiască trendurilor, să fie valabile și peste 50 sau 100 de ani. Când vrei să faci arhitectură de calitate trebuie să te detașezi de stiluri sau tendințe și să exprimi tu însuți o atemporalitate. Poate hainele albe sau negre ajută în acest sens”

„Multe paciente îmi spun că nu au nevoie de un jurnal alimentar scris, că își notează în aplicație mâncărurile consumate și caloriile se calculează automat. Nu e așa, nu e vorba de un calcul de calorii. E vorba de a te vedea pe tine în relație cu mâncarea. A fi dispus să scrii înseamnă a vrea să faci lucruri pentru tine. Pe parcursul unei zile trebuie nu numai să scrii ce mănânci – obiectivul este să conștientizezi cât mănânci – ci și ora la care ai mâncat, ce făceai și care era starea emoțională în momentul respectiv, cât îți era de foame, ce ai mâncat și cât.

În momentul în care reușim să facem asta o săptămână – 10 zile, știți ce e frumos? 70% din problemă e deja rezolvată. E ca și cum ne-am trezi. Deodată ne pasă! E o combinație de rușine, de grijă pentru noi. Iar rezolvarea vine chiar de la tine: dacă din ceea ce mâncai reduci cu 30% cantitatea, vei slăbi. Când deschizi frigiderul, trebuie să te întrebi dacă îți este foame sau poți să mai reziști. Sau când ești cu mâncarea în față, să te întrebi pe parcurs, după câteva îmbucături, cum te simți, cum ți-a picat mâncarea, cât a fost bună, dacă te-ai săturat, dacă e momentul să te oprești. E un dialog cu sinele pe care e greu să învățăm să-l avem”

„Adesea purtam lucruri clasice, precum un tricou și jeanși, sau o cămașă cu nasturi, și mi-am dat seama că trebuie să existe o cale prin care să pot crea piese vestimentare care n-au mai fost văzute niciodată, nicăieri, bazate tocmai pe aceste haine clasice. Am început să creez țesături și să analizez modul în care forme diferite pot fi combinate pentru a crea haine cu siluete cu adevărat tridimensionale. Pentru mine, aceasta este baza esteticii Sacai și definiția eleganței ținutelor Sacai. (…) De obicei încep de la o idee evocată de cuvinte abstracte, precum «ascuțit», «moale» sau «țeapăn». Încep să experimentez pentru a aduce aceste idei într-o formă concretă și lucrez cu echipa mea de realizatori de tipare pentru a ajusta desenele”.

„(…)În ultimele luni am devenit mult mai conștientă de lucrurile care mă fac cu adevărat fericită: Bikram yoga, festivaluri de muzică, vacanțe cu prietenii, spre deosebire de ceea ce consideram că AR TREBUI să fac pentru a fi fericită. De regulă, fericirile mele țin de lucruri casnice, precum împăturit șosete seara, în timp ce mă uit la Hercule Poirot la televizor, sau pur și simplu opt ore de somn bun în așternuturile mele perfect călcate. Asta reușește cu adevărat să-mi schimbe starea de spirit. Nu am ajuns încă la țelul meu, dar am început să cred că secretul fericirii se află cu adevărat în maxima Oracolului din Delphi: Cunoaște-te pe tine însuți”.