Există filme care revin pe micile noastre ecrane obsedant, de douăzeci de ani încoace, filme ale căror replici aproape că le putem rosti înaintea personajelor cu pricina, fiindcă le-am auzit de zeci de ori. Și mai există o categorie infinit mai mare de filme de care, după momentul apariției, nu mai vorbește nimeni niciodată.

Rămân undeva, pe rafturile cele mai de jos din istoria imaginară a cinematografiei, iar singurii care-și mai aduc aminte de ele sunt actorii care au jucat rolurile principale sau câțiva pasionați care s-au regăsit în poveste. „Dream for an insomniac” face parte din cea de-a doua categorie.

A apărut în 1996, dar eu l-am văzut transmis pe HBO doi ani mai târziu, pe când eram elevă în clasa a noua. Într-unul dintre rolurile principale se afla Jennifer Aniston, pe atunci pe cai mari în „Friends”, așa că mi-a atras atenția și l-am urmărit până la capăt. Și m-a cucerit, într-atât de tare încât unele dintre citatele personajului central au rămas în lista „mantrelor” mele de viață de atunci încoace.

Deși e o poveste de dragoste clasică, în care toată lumea trăiește fericită până la adânci bătrâneți, intriga e atipică: Frankie (interpretată de Ione Skye, o actriță pe care n-am mai văzut-o niciodată într-un alt film) este o scriitoare care suferă de insomnie și n-a mai dormit o noapte întreagă din copilărie. Insomnia i s-a declanșat după ce părinții ei au murit într-un accident, iar de atunci își petrece nopțile scriind și filozofând despre viață, iar zilele lucrând la cafeneaua unchiului ei, denumită „Blue Eyes” după Frank Sinatra, care era prieten de familie și care i-a dat și numele. De aici și una dintre convingerile ferme ale lui Frankie: „Niciodată să nu ai încredere într-un bărbat care nu are ochii lui Frank Sinatra”.

Când tânărul David (Mackenzie Astin, un alt actor pe care nu l-am mai revăzut niciodată de atunci) se angajează la cafenea, Frankie se îndrăgostește iremediabil, dar iubirea pare să fie neîmpărtășită, fiindcă junele este logodit cu o avocată nesuferită pe nume Molly Monday („Ți-ai petrece viața cu cineva care poartă numele celei mai nesuferite zile din săptămână?”). Una dintre găselnițele reușite ale filmului este faptul că el se desfășoară în alb-negru până când Frankie îl cunoaște pe David, iar apoi devine color. Și da, el are ochii albaștri ai lui Frank Sinatra…

De aici începe povestea, evident cu happy-end, dar partea mea preferată o reprezintă discuțiile lui Frankie cu David și cu prietena ei cea mai bună (intepretată de Jennifer Aniston). Și, mai exact, cele trei adevăruri care chiar și acum, la 20 de ani distanță, mi se par imposibil de contestat sau de ignorat.