Despre tot ce-i fin și fain

8 lucruri despre viață însușite din jurnalul interbelic al lui Jeni Acterian

By 10 octombrie, 2016Culture
read time 3 min
Foto: Everett Collection
 
10 octombrie, 2016

8 lucruri despre viață însușite din jurnalul interbelic al lui Jeni Acterian

,,Jurnalul unei fete greu de mulțumit” reprezintă însemnările făcute între 1932 și 1947 de către o tânără care abia descoperea lumea. Nu a fost scris pentru ochii lumii, dar a ajuns un clasic al genului, fiind comparat adesea cu „Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Deși ne desparte un secol, putem învăța multe din zbuciumul, cugetările și verdictele ironice ale lui Jeni Acterian.

by

Cred că am citit cartea lui Jeni Acterian un pic cam târziu. La vârsta adolescenței i-aș fi luat altfel ,,verdictele” și poate m-aș fi înduioșat mai tare de ele, le-aș fi internalizat mai mult. Așa, i-am parcurs însemnările cu detașare, ca un călător temporar prin viața altcuiva. N-o să vă mint: e o carte care nu se citește lesne, fiindcă nu are un fir epic, nu se întâmplă ceva anume, ci practic parcurgi, zi cu zi, existența unei fete de acum aproape 100 de ani.

 

orig_jurnalul-unei-fete-greu-de-multumit-1932-1947-978-973-50-2068-2Totuși, frumusețea frazelor, sinceritatea incredibilă a unor constatări și faptul că Jeni a fost contemporană cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țuțea, Marieta Sadova, Mihail Sebastian, Cella Delavrancea, Mircea Vulcănescu sau Alice Botez, mulți dintre aceștia fiindu-i prieteni apropiați sau confidenți, toate acestea contribuie la farmecul cărții. E o senzație stranie să citești despre o fată care-l numește pe Cioran, simplu, ,,Emil”, căreia Eliade îi dă manuscrisele sale în avans și care adesea face remarci puțin flatante la adresa unor adevărate capodopere ale vremurilor sale.

 

Cartea este o sumă de trăiri intime, de cugetări despre viață (adesea în ton de iremediabilă tristețe și goliciune interioară), recenzii de cărți pe care Jeni le devorează pur și simplu, cu zecile și sutele, sau păreri despre filme pe care de asemenea le consumă gurmand, ca o evadare din existența ei zilnică, pe care o evocă mereu în termeni de blazare, plictiseală și deșertăciune. Și, dacă e să ne raportăm la un subiect aflat în ultima vreme pe buzele tuturor, în câteva zeci de pagini din carte Jeni vorbește despre examenele de liceu și despre procesul de învățare care se derulează acasă, între pereții camerei ei. Jeni făcea exact ceea ce în ziua de azi se numește homeschooling.

 

În cele ce urmează am extras câteva dintre gândurile care mi-au atins cumva sufletul și cu care am rămas din cele 550 de pagini de jurnal. Cu ele și cu un sentiment de tristețe nedeslușită pentru soarta unei fete extraordinar de deștepte, pe care viața chiar n-a reușit niciodată s-o mulțumească.

Despre scris

,,Nu știu ce să fac ca să-mi corijez stilul. Simt că scriu oribil. Recitind ce am scris, sunt furioasă că nu mă pot exprima mai simplu. Se degajă o atmosferă de prețiozitate și prostie care nu consună cu adevăratul meu caracter. (…) Am încredere în viitorul meu. Nu e o fanfaronadă. Nu. E doar o simplă încredere în steaua mea. Scriitorul care n-are încredere în sine nu poate scrie și, chiar dacă scrie, scrisul lui e egal cu zero.

 

(…) Vreau să scriu și să citesc. Numai să citesc și să scriu. Aș vrea să renunț la orice diplome. Prostii, aceste diplome. Până acum – cu toate dificultățile – țineam diplomele. Acum, brusc, nu le mai vreau. E aici un dram de neseriozitate. Ca la 16 ani. Vreau totuși să le dovedesc că, chiar fără școală, învățând singură, voi lua bacalaureatul”

Despre realitatea vieții

,,Sunt atât de lucidă că mă-nspăimânt. Mi se pare cu claritate (acum, cel puțin) că viața mea va fi o lungă, lungă plictiseală, întreruptă doar din timp în timp de câte un moment, scurt moment de bucurie sau huzur(…) În fapt, viața pe care o duc e atât de golașă. Mă epuizează prin vacuitatea ei. Nu știu precis ce anume aș dori. Poate puțină dragoste, altfel de dragoste decât aceea – destul de aspră, de vagă – a părinților și fraților.

 

(…) Bieții părinți! Imposibil de a-i face să înțeleagă că suntem făcuți din argile diferite. Că ceea ce îi amuză nu m-amuză și reciproc. Ei nu pot înțelege acest lucru și eu nu le pot spune asta cu brutalitate. Cu aluzii și cu văluri nu mă voi face niciodată înțeleasă”

Despre singurătate

,,Sunt singură. Curios, eu care mă plictisesc tot timpul – exceptând când sunt la teatru, cinema sau când citesc o carte – eu nu mă plictisesc când sunt singură. (…) M-am plictisit toată ziua cât am fost cu alții și, în prezent, rămânând singură, nu mă mai plictisesc. Concluzie practică. Persoanele din jurul meu mă plictisesc. (…) Mă plictisesc. Ieremiadă de copil într-o gură de 17 ani. Sună atât de frumos și vesel, 17 ani. Și eu sunt urâtă și întunecată, nefericită că nu reușesc să îmbin aceste două lucruri: eu și 17 ani.

 

(…) E frumos. Dureros de frumos. Stele, lună, tot tacâmul. Lipsește principalul. Cum zice tata: am o potcoavă; îmi lipsesc celelalte trei și calul.

 

(…) Sunt colea izolată, singură. Tot restul e o altă categorie de lucruri. Lucruri străine, pentru că sunt exterioare și pentru că nu poți fi niciodată absolut sigură de ceva din afară. Eu mă iubesc și mă disprețuiesc, și uneori aș vrea să mă bat – atât de dezgustător de imperfectă mă simt. Și totuși am o mare tandrețe pentru mine și o nemaipomenită milă. Sunt un biet lucru, atât de singuratic, dintotdeauna și pentru totdeauna singuratic”.

Despre tinerețe

,,În fond, nu știu cu claritate ce înțeleg când spun că aș vrea să-mi valorific anii aceștia de junețe. Nu știu clar ce m-ar putea satisface. Nu știu precis ce vreau, dar știu că nu voi mai avea curând vârsta pe care o am și constat că cei 19 ani ai mei sunt o vastă plictiseală. În fond, cred că toate astea derivă dintr-o prejudecată. E ceea ce ni se spune din toate părțile, și anume că tinerețea între 18 și 25 de ani are ceva feeric și frumos, de bucurie și fericire. Mai toți acești bătrâni și bătrâne privesc tinerețea noastră cu invidie și regret. De aceea e cazul să vezi de ce această tinerețe e atât de mult râvnită. Te aștepți ca ea să fie Dumnezeu știe ce… Și, iată că eu una constat că nu e chiar cine știe ce.

 

Sunt singură, singură. E îngrozitor să fii singură. Dar nu e nimic de făcut. Nu poți să ieși din cleștele singurătății și să vezi de ce. Toată ziua vezi o mulțime de oameni. Vorbești cu ei, râzi cu ei, ai chiar prieteni, iubești câteodată, crezi că te înțelegi, ba și comuniezi și nu pot zice că uneori nu reușești s-o faci. Dar toate astea nu te împiedică să fii singură, îngrozitor de singură. Ești tu și nimic nu te poate face să nu fii singură”.

Despre fericire și nefericire

jeni_acterian

 

,,Când e o zi prea frumoasă și scânteietoare, când soarele mă pătrunde și mă încălzește, când simt suflul dulce răcoritor al primăverii în nările mele, un groaznic sentiment de tristețe mă cotropește, o tristețe dureroasă și nebună îmi strânge sfâșietor inima și-mi face atât de rău încât îmi taie respirația. Și e cu atât mai sfâșietor cu cât e inexplicabil.

 

(…) În acest moment simt că aș putea face orice, chiar lucruri pe care lumea le numește ireparabile. Lucruri definitive. Dacă aș muri în acest moment, cred că asta nu m-ar mira (Ciudată frază). Aș vrea să pot pleca în lume. Să traversez țările, mările, să nu mă opresc. Să văd întruna alte lucruri, întruna alte lucruri. Să nu aprofundezi, să nu cunoști nimic prea bine. Să ating doar și să treci mai departe. Să mă uit. Să mă preocup de fleacuri, să mă prind în joc. Fără luciditate. M-am săturat să fiu propriul meu spectator.

 

(…) E atât de frumos și răcoros aici, încât îmi vine să cred că probabil așa ceva se numește fericire. De fapt, dacă vrei să fii fericit nu trebuie să gândești, trebuie doar să trăiești. Asta e poate simpluț și deloc superior, dar asta împiedică suferința”

Despre libertate

,,Am căutat în puțina viață de până cum să mă păstrez liberă și nelegată de nimic. Vreau și de acum încolo – în orice moment al vieții mele – să știu că sunt liberă. Să dispun de mine, cel puțin. Să știu oricând că pot face ce vreau și că nimic nu mă leagă. Nu am putut nicicând suferi să-mi poruncească cineva. Chiar gândul acesta mă crispează”

Despre prețiozitate

,,E adevărat, găsești uneori lucruri foarte profunde, dar mie îmi ajunge să imaginez pe acești creatori în momentul în care scriu, căznindu-se, muncindu-și mintea ca să afle un cuvânt mai literar, o expresie mai elegantă, pentru ca aceasta să-mi displacă. Nimic spontan și natural. E pretențios, elegant și pudrat. Este prea frumos pentru a fi adevărat, prea studiat, prea moral. E scris pentru glorie și pentru satisfacerea vanității. Și asta se vede”

Despre soartă

,,Eu nu vreau nimic. Eu nu spun că-mi lipsește ceva. Atâta spun c-atâta știu: că sufăr ca un prost și mă zbat de colo-colo și, unde mă izbesc, tot de necunoscut dau. Și mă tot mir ca prostul de toate alea și tot caut să mă dumiresc, dar tot nedumerită rămân. Sau poate – așa cum mă judec uneori – să fie cu mine simple nazuri, simple mofturi, fumurile une adolescențe întârziate? Sau nevoia de a fi altfel decât alții? Nevoie de originalitate cu orice preț, din care iese o nefirească, întunecată trăire. Fac oare pe omul dificil bântuit de neliniști și preocupări metafizice? Pretențiile de adâncime nu sunt adâncime”

Puteți găsi ,,Jurnalul unei fete greu de mulțumit” AICI, pe pagina editurii Humanitas.

4 Comments

  • Me That's Not Me spune:

    P.S. As muta functia de „Search” in susul paginii, folosind o pictograma intuitiva pentru cei mai multi utilizatori (probabil o „lupa”). Acolo pe langa cele de fb, insta, etc.

    De asemenea, marimea font-ului asa cum o vad eu la redactarea acestui comentariu este incomod mai mica decat cea cu care comentariul meu este salvat pe aceasta pagina.
    Exista solutii proprii, dar altfel risc sa nu vad bine ce scriu si sa postez comentariul cu greseli.

  • Me That's Not Me spune:

    Suna frumos, inspira, dar este pacat daca se dovedeste o poveste trista:
    Acest „ma plictisesc in aceasta lume” / „sunt inaintea timpului meu” / „ma simt singur/a” / „sunt nefericit/a pentru ca nu-mi gasesc locul” este un real pacat.
    Poate fi eventual un punct de pornire pentru „recunosc ca am o problema si vreau sa ma vindec”, as zice.

  • ianca spune:

    Hmm … nu știu de ce, cumva, un pic, îmi amintește de luciditatea cu care scria Anne Frank. 🙂

  • Sinziana I. spune:

    Culmea chiar in perioada asta citesc cartea, iar pe parcurs ce citeam, ma regaseam atat de mult in ea in unele pasaje. As fi vrut sa imi fi trecut prin mana mai devreme cartea. M-a amuzat faptul ca practic acelasi stil de invatat, inghit pagini pe ultima suta de metri inainte de examene :))))

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.