Despre tot ce-i fin și fain

Cât mai consumăm înainte să înceapă să ne doară?

By 8 februarie, 2018Uncategorized
read time 10 min
 
8 februarie, 2018

Cât mai consumăm înainte să înceapă să ne doară?

Suntem tot mai atenți la ce mâncăm și vânăm alimentele curate, fără chimicale. Dar hainele pe care le punem pe pielea noastră cât de „curate” sunt oare? Din 8 februarie, C&A lansează o colecție 100% sustenabilă, pornind de la o realitate care mie mi-a schimbat cândva felul în care mă raportez la haine și la consum în general. Oprește-te și citește ceva care ar putea să-ți schimbe și ție viața pentru totdeauna.

by

Există momente care-ți schimbă perspectiva asupra lumii, ca și cum ai apăsa un buton de „on” sau ”off”. După aceea, nimic nu mai e la fel, oricât te-ai strădui să dai „Undo”. Un astfel de moment mi s-a întâmplat cu doi ani în urmă, când am participat, la Berlin, la premiera unui documentar făcut de Alexandra Cousteau, nepoata lui Jacques Cousteau. Se numea „For the Love of Fashion” și fusese filmat pe trei continente, având ca temă dedesubturile industriei care susține pasiunea noastră pentru haine: industria bumbacului.

 

 

După primele 15 minute vizionate, mi-a fost clar că nu voi mai privi niciodată la fel o haină dintr-un magazin. Nu vreau să vă sperii, nici să vă fac să vă rușinați cum m-am rușinat eu atunci, dar cifrele dor când le afli: se vând anual 80 de miliarde de piese vestimentare (MILIARDE, da?), adică aproape 400% mai mult decât se vindea cu 20 de ani în urmă, la începutul anilor ’90.

 

Ca urmare a acestui fapt, aproape 25% dintre pesticidele și 11% dintre insecticidele folosite la nivel mondial într-un singur an (și pe care noi le considerăm apanajul industriei alimentare) se duc către frumoasa industrie care ne umple dulapurile cu haine și mai frumoase.

 

Ce este și mai trist: din aceste 80 de miliarde de piese vestimentare, volum aflat în continuă creștere, ponderea produselor realizate sustenabil – reciclate, organice, fără chimicale, fair-trade și așa mai departe – a rămas constantă în ultimii 20 de ani. Înțelegeți acum de ce îmi vâjâia capul când am ieșit de la proiecția documentarului?

Iubesc moda și-mi place să mă răsfăț cu câte ceva nou. Dar cu ce preț? Și nu mă refer doar la prețul pe care-l plătesc din buzunarul meu, ci la prețul de ansamblu, pentru lumea în care trăim. Nu sunt atât de ecologistă pe cât mi-ar plăcea și nu vreau să dau lecții de moralitate nimănui, dar există unele lucruri flagrante, care-ți vin ca o palmă peste ochi atunci când le auzi. Și e cam greu să le mai uiți după aceea.

 

Te schimbi atunci când te doare suficient de tare

Episodul cu documentarul se întâmpla în mai 2016 și mi-am promis atunci și acolo, fără să fac din asta vreun titlu de glorie, că voi fi mai atentă la ce cumpăr, cum și cât. M-am ținut de hotărârea mea, dar până acum nu am povestit despre asta. Lansarea care are loc pe 8 februarie – ASTĂZI – m-a determinat să dau mai departe ceva ce încerc să aplic, puțin câte puțin, de doi ani încoace.

 

 

Tot atunci, la Berlin, mi s-a mai aprins un beculeț: documentarul Alexandrei Cousteau fusese realizat în parteneriat cu C&A, care este cel mai mare producător de produse textile din bumbac organic din lume. Știați asta? Eu până atunci nu știam, recunosc.

 

Peste 30% din ce se vinde anual în magazinele C&A sunt piese realizate 100% din bumbac organic, iar până în 2020 și-au propus să ajungă la 100%.

 

În plus, mai bine de jumătate din articolele din magazin sunt gândite durabil: piele tăbăcită fără crom, vâscoză din copaci din păduri sustenabile sau poliester reciclat din sticlele de plastic. Da, acele sticle care amenință să se transforme în adevărate insule din Pacific, datorită consumului nostru scăpat de sub control.

 

Tot ei au o serie de tricouri certificate Cradle-to-Cradle (adică un proces circular de purtare, refolosire și reciclare, recunoscut și premiat internațional) și, fiind cel mai mare retailer de bumbac organic din lume, au și un logo propriu (Bio Cotton) pe care-l poți regăsi pe hainele lor.

 

De anul acesta, mai exact de săptămâna aceasta, scot și o colecție specială, sustenabilă, sub sloganul

Ce înseamnă, de fapt, SUSTENABIL?

Sustenabil înseamnă cât mai „curat” și cu urme cât mai mici lăsate în natură: aer, apă și sol. Când începi să intri în amănunte, realizezi că sustenabilul este singura cale, fiindcă „normalul” a devenit deja anormal. Exact ca la mâncare: ceea ce numeam acum 30 de ani MÂNCARE pur și simplu a devenit acum „mâncare bio/eco/organică”, fiindcă mâncarea normală este doldora de chimicale.

La haine, bumbacul normal, cel care n-are etichetă „bio/eco/organic”, este în cele mai multe cazuri un bumbac puternic chimizat: modificat genetic pentru a rezista la dăunători și stropit din plin cu insecticide și pesticide. Toate se duc în sol și în fibrele hainelor pe care le purtăm noi cu mândrie după aceea, nu mai zic că se folosesc cantități imense de apă pentru a dilua și clăti substanțele.

 

Hainele care au eticheta #WearTheChange sunt haine făcute sustenabil, într-un mod concret și dovedit: prin folosirea responsabilă a substanțelor chimice, economisirea apei până la 65% și curățarea ei cu tehnologii noi, folosirea de energie regenerabilă și limitarea la maximum a pesticidelor.

 

Aici nu e vorba doar de viețile noastre, ale celor care purtăm hainele, ci și ale fermierilor care produc bumbacul. Tot în documentarul Alexandrei Cousteau am văzut ce înseamnă să lucrezi cu asemenea cantități de chimicale și care sunt consecințele pentru oamenii de la baza acestei industrii, mai exact de la veriga cea mai de jos.

 

Bluzele de damă și de bărbați din colecție sunt făcute din bumbac organic 100%, vestele sunt realizate din poliester 100% rezultat în urma reciclării sticlelor de plastic, iar jeanșii au 20% bumbac reciclat, ceea ce înseamnă mai puține reziduuri de producție.

 

Vâscoza e realizată din copaci, în colaborare cu organizația non-profit Canopy, din surse sigure și verificate. Tot bumbacul folosit la producerea articolelor de lenjerie și a pijamalelor pentru copii și adulți C&A este bumbac bio, care respectă standardul OEKO-TEX 100, cel mai important certificat de conformitate cu principiile ecologice, emis de institutul Hohenstein din Germania.

„Ecologic” sau ”organic” înseamnă automat mai scump? Nu întotdeauna.

 

 

E mai ușor să fii „eco” atunci când banii nu sunt o problemă, dar uneori e ciudat să-i propovăduiești cuiva beneficiile curentului ecologist atunci când știi că decizia lui de a cumpăra un obiect sau altul are legătură directă și cu prețul pe care-l poate plăti. Ei, tocmai aici îmi place cel mai tare viziunea C&A: colecția include piese de purtat și de iubit zi de zi, făcute după principii sustenabile, dar cu prețuri comparabile cu cele ale produselor obișnuite, non-eco.

Spre exemplu, un body de bebeluș din bumbac bio costă 17 lei, tricourile de damă certificate „Cradle to Cradle” costă 29,90 de lei, iar o pereche de jeanși de bărbați cu 20% bumbac reciclat costă 80 de lei. Sunt lucruri pe care oricum le-am cumpăra, fiindcă sunt basics: tricouri, blugi, lucruri purtabile zilnic, dar pe care putem să le alegem un pic mai înțelept. Eu așa văd lucrurile.

Suntem noi soluția la problemele lumii?

Un singur om nu poate schimba lumea, dar poate contribui prin alegerile lui la schimbarea lumii. Dacă multiplicăm acțiunile noastre individuale cu câteva milioane, descoperim o realitate matematică uimitoare: da, chiar stă în puterea noastră să schimbăm ceva.

 

 

Firește, soluția la problemele lumii nu este să nu mai cumpărăm nimic de mâine, nici vorbă de asta. Ar putea fi, în schimb, să cumpărăm mai puțin și mai bun. Asta nu înseamnă mereu mai scump, ci mai înțelept. Să ne gândim dacă într-adevăr vrem să avem acel obiect în dulap, cu tot ce înseamnă el.

 

Există un citat din autoarea franceză Dominique Loreau care mi-a rămas drept mantră de ani de zile, de câte ori mă duc la cumpărături: „Când cumpărăm un obiect, oricare ar fi el, cumpărăm de fapt o parte din noi înșine”. Dacă pui cuvintele ei în perspectiva celor prezentate mai sus, nu mai pare o metaforă, ci o realitate concretă.

 

Nu putem să renunțăm de mâine și la piele, și la bumbac, și la mătase, și la tot. Nu ne cere nimeni asta, de fapt. Dar putem să înlocuim obiecte pe care oricum le folosim și le-am cumpăra cu o variantă curată, sustenabilă, care să ne facă să fim bine cu noi și cu lumea. Despre asta e vorba.

 

Și nu știu voi, dar cum mă întorc din călătorie eu mă voi înființa într-un magazin C&A și îmi voi cumpăra câteva tricouri și o pereche de blugi. Mi-am propus ca anul acesta să țin consumul pe minimum, dar tricourile „basic” și denimul fac parte din necesarul meu perpetuu, iar de data asta cumpăr cu inima deschisă și cu toată convingerea. Noi suntem parte din schimbare și uneori schimbarea nu costă nimic în plus, costă doar efortul de a ne deschide mintea către ea.

Câteva dintre piesele mele preferate din colecția #Wearthechange, care sunt disponibile începând de astăzi în toate magazinele C&A din România:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 8 februarie, găsești produsele din colecția #WearTheChange în toate magazinele C&A din România. Toate produsele sustenabile din colecțiile C&A se vor afla de acum înainte sub umbrela #WearTheChange.

Fotografii: C&A

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



7 Comments

  • Aida spune:

    Ma bucur asa mult ca am citit articolul tau. Multumesc!
    Nu stiu de ce nu am intrat pana acum in C&A. Nu mi-am dat seama ca au proiecte atat de interesanta si o viziune cool. Abia astept sa merg azi dupa Job, sa incep week-end-ul poate cu o achizitie din materiale de calitate si cu o poveste in spate 🙂

  • Dana spune:

    Multumesc pentru acest articol! Ma bucur foarte mult ca scrii despre subiecte incomode… cine se gandeste sau vrea sa afle cum a fost facut un tricou cand arata dragut si e ieftin?
    Chiar caut de ceva vreme imbracaminte sustenabila, fara piele, de la branduri constiente de impactul lor asupra oamenilor care produc hainele si impactul asupra mediului. Am ajuns sa cumpar foarte putine lucruri (ceea ce nu e neaparat rau), dar ma bucur sa aud de C&A. Diseara ma duc sa vad colectia 🙂

  • Carmen Atineu spune:

    Sustin curentul ecologist, implicit viziunea C&A si aleg totdeauna cu mare drag produsele acestei firme.

  • Alina spune:

    Pe aceeasi tema recomand documentarul The True Cost. Dupa ce l-am vizionat, am decis sa fiu mai atenta la ce cumpar si de unde cumpar. Ma bucur sa aflu de aceasta colectie de la C&A.

  • Sorina spune:

    Excelentă decizie, excelent articol! Ca de obicei! Mulțumesc!