Nu știu dacă românul s-a născut poet, dar georgianul cu siguranță da. În zilele petrecute aici, am băut vin georgian și am făcut toasturi cât pentru toată viața. De fapt, dacă ar fi să rezum toată experiența din Georgia într-un cuvânt, acela ar fi TOAST.

Georgienii toastează aproape la fiecare înghițitură și nu sunt toasturi gen „Noroc”, ”Sănătate”, „Să trăim”. Nu, nu. Sunt despre faptul că avem o coloană sonoră a vieții și trebuie să ne urmăm armoniile interioare. Despre cum inspirația divină trebuie să ne dea puterea să urmăm steaua care ne indică drumul spre fericire. Despre iubire, despre prietenie, despre oamenii care ne-au făcut oameni, despre cum trebuie să ne presărăm viața cu cât mai multe prime dăți și hai să bem pentru asta, practic despre absolut tot ce îți trece prin minte, cu condiția să fie poetic și toastul să dureze măcar două minute.

 

După primele toasturi, în care ne mulțumeam să spunem „Noroc”, ne-am dat seama că trebuie să ținem pasul și să dovedim că și românul e poet din naștere. Am ajuns la niște toasturi întortocheate despre drumul vieții, speranță, iubiri, trădări și dezamăgiri, dar am apreciat foarte tare acest obicei al georgienilor. Spune multe despre cum sunt ei: sunt veseli, petrecăreți, iubitori de vin bun (și chiar au niște vinuri foarte bune), plini de viață, dornici s-o rupă cu trecutul (la fel ca și noi), dar în aceleași timp foarte legați de tot ce a fost. Suntem un mix de contrarii și am regăsit multe lucruri de la ei la noi și viceversa.

Georgia e o țară frumoasă și mult mai bine împachetată turistic decât a noastră, o concluzie la care ajung, din nefericire, aproape la orice vizită undeva în afara țării. Am scris despre asta de atâtea ori (cel mai recent aici, cu „Stațiunile de (dez)interes național”) încât nu mai reiau aceleași tristeți turistice care mă bântuie, deși mă bântuie tare. Locul în care ne potrivim de minune în sens negativ este însă la partea cu traficul și cu infrastructura. Georgia este locul în care oricine poate opri oriunde, oricând și la orice viteză, fără să semnalizeze și fără să se streseze vreun pic că ar putea stânjeni alți șoferi.

 

Drumurile lor dintre localități sunt la fel de pline de gropi ca ale noastre, iar imaginea celor mai sărăcăcioase localități prin care am trecut mi-a adus aminte, în oglindă, de satele dărăpănate pe care le vezi în anumite zone defavorizate ale României. În plus, imaginea haitelor de sărmani câini vagabonzi, a cailor care se proptesc în mijlocul drumului sau a vacilor care-ți sar în fața mașinii la zece noaptea sunt de asemenea familiare.

Destinațiile turistice în schimb, locurile în care șapte milioane de turiști (față de două milioane la noi) vin anual pentru istorie, vinuri sau schi, sunt toate impecabil puse la punct, sistematizate și gândite astfel încât ție, călătorului, să-ți fie cât mai ușor. Pentru asta nu poți decât să-ți scoți pălăria în fața georgienilor și să faci un toast.

Mai jos sunt cinci locuri care mi-au plăcut în mod deosebit dintre cele văzute în ultima săptămână și pe care le poți lua în considerare pentru documentarea următorului city-break fiindcă nu te vor lăsa indiferent:

Citește aici reportajul din Tbilisi și cele opt argumente pentru care eu aș recomanda oricui un city-break în Capitala Georgiei.

Citește aici reportajul meu de la fortăreața georgiană misterioasă Uplistsikhe, cu multe fotografii și povești interesante.

Citește aici reportajul meu de la Muzeul Stalin din Gori, orașul natal al dictatorului. E o poveste suprarealistă cu multă marmură și o doamnă cu fes roz și băț în mână.

Mtskheta – dacă vreți cu tot dinandinsul să pronunțați cuvântul, este ceva de genul „Mțheta” – se află la 20 de kilometri de Tbilisi (cam o jumătate de oră cu mașina) și, dincolo de istorie și de poveștile asociate locului, oferă o panoramă superbă asupra împrejurimilor. Mtskheta este monument UNESCO, iar georgienii îl consideră oraș sfânt și leagăn al culturii lor. Când spui „Mtskheta”, e vorba practic de două obiective principale: orașul în sine și mănăstirea Jvari, care se află pe o colină, în punctul din care ai panorama minunată asupra orașului. Le-am vizitat pe amândouă, fiindcă una fără cealaltă nu se poate. Și în oraș există o catedrală, Svetitskhoveli, dar să le luăm pe rând.

Mănăstirea Jvari a fost fondată în secolul IV de către Sfânta Nino, o evanghelistă creștină care a ridicat o cruce mare din lemn pe locul unui templu păgân, cruce care – spun înscrierile georgiene – a reușit să atragă pelerini creștini din toată zona Caucazului. Pe locul crucii inițiale a fost ridicată o biserică la anul 545, înlocuită apoi de actuala mănăstire Jvari.

Orașul în sine – Mtskheta – a fost capitala Regatului Iberiei (Kartli) și locul în care creștinismul a fost declarat religie de stat în anul 337. Până în prezent, rămâne orașul de scaun al Bisericii Ortodoxe Georgiene, de aceea georgienii îl consideră un loc sfânt. E un oraș cu străduțe cochete și strâmte, cu mici magazine de meșteșugari și cafenele, totul se întâmplă practic în jurul catedralei Svetitskhoveli, de asemenea monument UNESCO. Monumental este și interiorul catedralei, cu un tavan foarte înalt și cu o atmosferă de liniște pe care am regăsit-o în puține locuri.

Se află la două ore și jumătate distanță de capitala Tbilisi, de-a lungul Autostrăzii Militare, renumitul drum istoric prin Munții Caucaz care unește Georgia și Rusia. Pentru schiorii pasionați (printre care recunosc că NU mă aflu) care vor o destinație de schi apropiată de România și mai puțin explorată turistic, munții Cucaz și Gudauri reprezintă o variantă care merită încercată.

În avion spre Tbilisi, un domn cu care m-am nimerit vecină de scaun îmi spunea, foarte entuziasmat, că a venit special pentru schi cu helicopterul, numit și helischi. La helischi schiorul este lăsat în zone imposibil de atins cu telecabina sau cu telescaunul, de regulă alături de un ghid experimentat care să-i arate zone de ghețari și formațiuni muntoase spectaculoase, care ar fi altfel intangibile. Prețurile din Georgia pentru helischi sunt (încă) mai mici decât în Austria sau în alte zone unde se oferă acest serviciu, iar altitudinea variază între 1.500 și 4.200 de metri.

Tot de-a lungul Autostrăzii Militare se află orașul Kazbegi (actual Stepantsminda), de unde în perioadele de vreme bună (a se citi: fără prea multă zăpadă) se poate urca până la mănăstirea Sfintei Treimi, aflată la 2.170 de metri, exact sub vârful Kazbegi. Noi n-am avut acest noroc, în schimb am nimerit în cel mai frumos hotel din Georgia (așa spun ei, dar eu sunt de acord), Rooms, unde am băut o ciocolată caldă cu vedere la înălțimile Kazbegi.