Despre tot ce-i fin și fain

Câteva lucruri memorabile și nebătătorite despre Karl Lagerfeld

By 4 mai, 2019Virtues
read time 10 min
 
4 mai, 2019

Câteva lucruri memorabile și nebătătorite despre Karl Lagerfeld

În avion spre New York, am urmărit un documentar făcut de Deutsche Welle în 2014, avându-l ca protagonist pe Karl Lagerfeld. Este practic lumea văzută de Karl și povestită cu vocea lui, din copilărie până în ultimii ani de viață. Cu franchețe, umor și multe replici memorabile.

by

Documentarele despre Karl te țin în priză în primul rând pentru că-l conțin… pe Karl. Replicile lui, explicațiile acide, ironice, mereu amuzante te fac să vrei să ții minte, să notezi, să-ți mai amintești mai încolo fiindcă ideea a fost prea bună și replica dată prea „la fix”.

 

Aceasta a fost și sentimentul care m-a încercat pe mine, vizionând în avion acest documentar de 50 de minute, denumit „Renaissance Man” (detalii găsiți AICI).

 

Am citit sute de articole despre el, i-am citit și cărțile („The World According to Karl” este savuroasă!), am conviețuit cu imaginea lui chiar dacă l-am văzut o singură dată „live”, la un eveniment Condé Nast din 2015, la Palazzo Vecchio din Florența. Dacă până atunci mă intriga, acolo m-a cucerit iremediabil.

 

Avea un umor fantastic și o ironie inteligentă, era omul detaliilor și al vorbelor bine-țintite. Razor-sharp, cum spun englezii. Era o persoană la ale cărei glume nu râdeau niciodată proștii, poate și de asta de multe ori i s-au răstălmăcit vorbele sau a fost considerat un excentric și un nebun.

 

Karl Lagerfeld a fost un geniu, poate cel din urmă rămas din „vechea gardă” a modei. Niciun alt designer contemporan nu a fost capabil (și nici nu cred că va fi) să se transforme pe el însuși într-un asemenea brand. A fost vizionar într-o epocă fără internet și social media și s-a lăudat mereu cu faptul că nu are calculator.

 

”Calculatorul meu e în capul meu”, ne-a spus și atunci, la conferința de care vorbeam, unde toată lumea se lăuda cu ultimul model de iPhone sau iWatch. „Totul este aici”, spunea, arătând către capul lui. Și a avut dreptate, fiindcă mintea strălucită l-a transformat într-un superstar global.

 

Lagerfeld a fost un neamț care a dominat timp de mai bine de 60 de ani pretențioasa și tradiționalista modă franceză. Chiar și dacă ne-am opri aici cu biografia, asta spune totul. El însuși a folosit ironia asta cu orice ocazie (întrebat la conferință ce părere are despre tânărul designer Jacquemus, a spus că „E fantastic… era și cazul să mai apară și un designer francez bun în Franța”), dar în același timp s-a autoironizat cu orice ocazie.

 

S-a transformat în breloc de puf (celebrul ”Karlito”, vândut cu 1.500 de euro) și și-a întipărit morga sobră pe tricouri, genți și orice obiect de modă, decretând „De ce să nu îmi folosesc chipul în desene? Oricum sunt ca un personaj de desen animat”. În acest documentar chiar spune, amuzat, că la câte lucruri cu chipul lui există în lume, ar trebui să-și schimbe numele „din Lagerfeld în Logofeld”.

 

Ca o ultimă ironie în existența unui om care iubea ironia, în ziua morții lui lumea întreagă a aflat, în sfârșit, ce vârstă avea Lagerfeld: 85 de ani. Niciodată nu și-a divulgat-o oficial și atunci, la Florența, a glumit de vreo două ori spunând că „eu am oricum o sută de ani, așa că pot să spun orice”.

 

Farmecul unui documentar despre viața unui om, făcut cu contribuția omului respectiv, stă în faptul că afli mereu detalii noi. Mici amănunte cuceritoare și memorabile. Spre exemplu felul în care s-a apucat de desenat (îl detaliez în citatele de mai jos) sau faptul că mereu a iubit părul lung, iar mama lui era chemată mereu la școală de profesorii germani stricți, care nu vedeau cu ochi buni podoaba capilară a micului Karl.

 

La una dintre aceste vizite, după un perdaf ca la carte, directorul școlii i-a spus mamei lui Karl, „Doamnă, trebuie să faceți ceva cu această situație. Nu mai poate veni așa la școală, trebuie să se tundă!”. Iar mama lui, impasibilă, l-a privit drept în ochi și i-a dat o replică pe care Karl n-a uitat-o niciodată: „De ce, domnule? Sunteți cumva nazist?”.

 

Din acel moment, nimeni n-a mai avut vreo problemă cu părul lui Karl, iar din relatare ne dăm seama de unde a moștenit el și desăvârșita franchețe. Cu care, în documentar, conchide că „părul meu arată acum, cu vârsta, exact ca o coadă de vacă. Și oricât ai iubi vacile și le-ai considera simpatice, chiar nu vrei să arăți precum coada vacii”.

Documentarul merită urmărit cap-coadă, dar am selectat aici câteva citate care m-au făcut să vreau să notez și să dau mai departe. Prea bune ca să le uit.

Despre începuturile cu desenul, pasiunea vieții lui:

„Mama mea era violonistă, iar când eram copil misiunea mea era să-i întorc foile partiturilor atunci când repeta. Era groaznic de plicticos.

 

La un moment dat s-a gândit că ar trebui să studiez și eu un instrument și am început cu pianul. Am luat lecții un singur an, după care mama și-a dat seama că nu mă pricep deloc și cânt groaznic. Așa că mi-a zis: <<Nu mai cânta. Te rog, du-te și desenează. Măcar nu mai faci atâta zgomot>>”

Despre contrastul între discreția legendară și aviditatea pentru muzică, filme, cărți:

”Vreau să văd totul, dar nu am nevoie să fiu parte din acel tot. Îmi place mai mult ideea de a fi peste tot, fără să fiu efectiv acolo”

Despre viață:

”Mi s-a spus că mă pricep la copii, că știu să vorbesc cu ei. Mă pricep fiindcă știu ce NU vrea să audă un copil. De exemplu, când mergi în vizită la o familie și întrebi părinții, copilul fiind de față, «Cum merge cu școala?». Oamenii nu-și dau seama, dar e o lipsă de respect și e umilitor pentru copil”.

Despre ochelarii negri:

“Port mereu ochelari negri fiindcă nu vreau să-mi arăt expresiile feței în fața oamenilor. Persoanele mioape, cum sunt și eu, lasă mereu impresia de ochi triști. Pur și simplu nu vreau să am expresia facială a unui cățeluș care vrea să fie adoptat”

Despre cum ai grijă de tine însuți:

„Nu beau, nu fumez,  n-am luat niciodată droguri. Poate sunt un outsider în lumea modei din cauza asta, dar tot de asta am și rezistat mai mult și mai bine decât mulți alții. 

 

La drept vorbind, îi admir pe oamenii care sunt auto-distructivi. N-am avut niciodată această vocație, la fel cum nu am vocație de salvator. Cred că suntem stăpânii propriului destin și asta nu înseamnă că sunt egoist: cu cât ai mai bine grijă de tine însuți, cu atât vei ști să ai grijă mai bine de ceilalți”.

Despre limbaj și personalitate:

„Vorbesc 3 limbi diferite și implicit am 3 personalități în loc de una singură. De multe ori oamenii îmi cer să mă traduc pe mine. Le place un text scris de mine în germană și îl vor în franceză sau engleză. Nu pot să fac asta. Dacă mă apuc să traduc în franceză, ajung să scriu cu totul altceva. Fiecare limbă înseamnă o altă mentalitate. M-aș plictisi cumplit să traduc un text în altă limbă, fiindcă nu pot spune același lucru la fel, de două ori”.

Despre sănătate și standarde:

”La un moment dat am slabit 40 de kilograme. Ulterior am mai pus la loc câteva, fiindcă arătam ca moartea in vacanță, dar de atunci așa am rămas. Acum cumpăr doar haine gata-făcute, nu am nimic realizat la comandă. Mi se pare un concept sănătos pentru viață să știi că încapi în anumite mărimi, că ți se potrivesc niște lucruri. Să ai anumite repere corporale. Eu sunt mărimea 48, iar dacă o anumită haină din magazin nu-mi vine, înseamnă că nu e pentru mine și gata.”

Despre trecut și viitor:

”S-au făcut tot felul de expoziții cu schițe ale mele, desene din toată cariera. E interesant, dar nu pentru mine. Pe mine mă interesează doar ceea ce fac în viitor, nu trecutul. Da, ce am făcut până acum e okay, dar e ca o altă viață. Mă interesează următorul lucru pe care o să-l fac, acolo se duce mereu energia mea”.

Foto: CHANEL