Sunt un om al schimbărilor și al noului și nu-mi plac defel imaginile prăfuite și anacronice.

 

De cele mai multe ori, când un loc sau un brand se modernizează, mă entuziasmează acel miros de nou, faptul că se dă un reset și că totul e impecabil și strălucitor. Fie că e vorba de un local sau de o marcă, un nou început este un ocean de noi posibilități.

 

În ultimii ani, am căpătat însă o ușoară aversiune față de schimbările forțate.

 

Acel gen de tsunami-uri orchestrate de obicei de o echipă de marketing care decide că tot ce a fost înainte a fost rău și trebuie schimbat. Inclusiv când „ce a fost înainte” înseamnă o istorie de zeci de ani.

 

Discursul „trebuie să fim relevanți pentru noile generații” este perfect justificat, doar că, la fel ca în orice proiect, contează proporțiile și modul de execuție. Poți felia ceva cu toporul sau cu furculița de desert, iar rezultatul nu este nici pe departe identic.

 

În fața ochilor noștri dispar branduri, identități vizuale, produse iubite și istorii întregi, doar pentru că noile generații nu le înțeleg și e mult mai ușor să începi de la zero decât să explici sau să faci efortul de a păstra un echilibru. ”Delete” e cea mai ușoară variantă.

 

Am scris toate cele de mai sus fiindcă săptămâna trecută am avut ocazia să miros, la Madison Perfumery, câteva esenței ale casei Goutal, deopotrivă vechi și noi.

 

Mi-a plăcut mult filosofia lor, conservată în ciuda schimbărilor de management, de branding sau chiar și de proprietar, brandul fiind achiziționat de trustul coreean Amore Pacific.

 

Deși nu mai sunt de multă vreme doar o mică afacere de familie, cei de la Goutal vor să își păstreze ADN-ul, spiritul vintage, puțin nostalgic și atipic pe alocuri, fără să încerce cu orice preț să șocheze și să facă loc pentru un public nou. Cel puțin nu alienându-l pe cel vechi.

 

E reconfortant ca unele lucruri să rămână exact așa cum sunt.

Brandul Annick Goutal a împlinit 40 de ani anul acesta, iar povestea lui debutează, în 1981, într-un magazin de ciocolată din Aix-en-Provence, sudul Franței.

 

Annick era fiica proprietarului acelui magazin, iar una dintre sarcinile sale o reprezenta legarea sutelor de fundițe pe cutiile colorate de ciocolată.

 

Pianistă de vocație, Annick s-a mutat la Londra pentru a studia muzică, dar a fost descoperită de fotograful de modă David Bailey, devenind fotomodel internațional.

 

Cu lumea la picioarele ei, Annick a ales o altă cale: s-a mutat înapoi la Paris, unde și-a deschis un magazin de antichități, botezat Folavril, după personajul feminin din romanul „Iarba roșie” a lui Boris Vian.

 

A cunoscut un bărbat și a născut o fiică, pe Camille, însă viața ei urma să ia curând o nouă direcție.

 

O prietenă i-a propus să deschidă o afacere cu creme de față realizate după rețete elvețiene, iar Annick a acceptat, cu o condiție esențială. Mirosul și ambalajele respectivelor produse trebuiau să fie schimbate total.

 

Folosindu-și simțul estetic educat în anii petrecuți în prăvălia de ciocolată a tatălui ei, Annick și-a imaginat ambalaje luxoase și feminine, etichete elegante, scrise de mână, și – desigur – fundițe de catifea legate de gâturile borcanelor de cremă.

 

Dar, mai ales, și-a imaginat o atmosferă, un mesaj și o întreagă lume creată prin intermediul esențelor.

În 1980, s-a deschis primul magazin Annick Goutal, în incinta unui magazin de cărți vechi din Paris. Un an mai târziu, inspirată de o altă carte, „Memoriile lui Hadrien”, de Marguerite Yourcenar, Annick a creat un parfum devenit legendar. Eau d’Hadrien.

Citric, proaspăt și unisex, „Eau d’Hadrien” rămâne un clasic și, la fel ca toate parfumurile Goutal, este o esență aparent simplă la prima mirosire, dar care se dezvoltă și „crește” în relație cu fiecare persoană.

 

Așa ajung oamenii să poarte o viață întreagă un singur parfum Goutal și să nu se poată dezlipi de el pentru nimic altceva.

 

Printre clasicele casei se numără „Petite Cherie”, creat pentru fiica ei, Camille, ”Sables” (unul dintre favoritele mele), creat pentru marea sa iubire și inspirat de vacanțele lor în Corsica sau minunatul ”Ambre Fétiche”, o ambră intensă și poetică.

 

Am spus mereu că parfumurile Annick Goutal nu au doar o simplitate cuceritoare și nuanțată, dar au și unele dintre cele mai bine-alese nume din istoria parfumeriei.

 

Nume care îți rămân în minte și te atrag ca un magnet: „Un matin d’orage” (Dimineață furtunoasă), inspirat de o grădină japoneză după ploaie, ”Grand Amour” (inspirat de buchetele de crini trimise periodic de soțul ei) sau „Eau de Monsieur” (un citric lemnos care celebrează eleganța masculină atemporală).

 

La fel de mult mi-au plăcut „Eau de Ciel” (inspirată de imaginea copiilor jucându-se într-o zi de vară), „Nuit Etoilée” (care te poartă cu gândul la o pădure în lumina lunii), „Duel” (inspirat de universul ecvestru) sau ”Ce soir ou jamais”, un trandafir profund.

 

Annick Goutal s-a stins după o boală necruțătoare în 1999, la doar 53 de ani.

 

 

A lăsat în urmă 20 de parfumuri iconice, dar și un brand internațional extrem de iubit.

 

Partenera ei de afaceri de toată viața, Isabelle Doyen, și fiica ei, Camille, se ocupă în continuare de brand și au creat, în tandem, parfumuri la fel de îndrăgite.

 

Spiritul ușor nostalgic, vintage și clasic al casei se reflectă nu doar în esențe, ci și în sticlele care și-au păstrat forma și stilul de-a lungul vremii, în modul în care comunică și în toată identitatea vizuală.

 

Oricând tăvălugul lumii moderne vine peste noi, putem mirosi puțin „Eau de Sud” sau „Ambre Sauvage” și totul va fi din nou ca înainte.

 

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine acesta este un gând reconfortant și cel mai la îndemână bilet de călătorie spre trecut.