Despre tot ce-i fin și fain

Scurtă cronică de carte: Ce încredințăm vântului, de Laura Imai Messina

By 15 noiembrie, 2021Culture
read time 4 min
 
15 noiembrie, 2021

Scurtă cronică de carte: Ce încredințăm vântului, de Laura Imai Messina

Născută în Italia, Laura Imai Messina trăiește de la 23 de ani în Japonia, alături de soțul său japonez și de copiii lor. Ca om din interiorul societății japoneze, ea reușește să surprindă fidel spiritul japonez în această carte despre pierdere, doliu și reconstrucție sufletească.

by

Am citit cartea Laurei Imai Messina pentru că voiam să dăruiesc un exemplar unui prieten drag care a pierdut pe cineva anul acesta și nu eram sigură dacă lectura se potrivește cu starea persoanei din prezent.

 

Așa că am ales să trec eu mai întâi prin ea.

 

”Ce încredințăm vântului” e o carte frumoasă, dar grea ca încărcătură și semnificații.

 

Apăsătoare, dar în același timp încărcată de speranță. Mă bucur că am citit-o, fiindcă mi-a oferit și mie ceva.

 

Acțiunea se desfășoară într-un loc din Japonia care există cu adevărat. O cabină telefonică așezată la poalele muntelui Kujira-yama, în apropierea orașului Otsuchi, unul dintre cele mai lovite de tsunami-ul devastator din 11 martie 2011.

 

În interiorul cabinei se află un telefon vechi, negru, care nu este conectat la nimic.

 

Oamenii care au pierdut pe cineva drag merg acolo, cu miile, pentru a vorbi cu cei care nu mai sunt.

 

Ridică receptorul și povestesc vrute și nevrute, având certitudinea că vântul duce mai departe glasurile lor către oamenii cu care nu mai pot vorbi în realitate.

 

Locul este real, iar oamenii din carte – deși sunt personaje de ficțiune – există cu siguranță printre noi.

 

Sunt oameni care au pierdut pe cineva și, odată cu acea persoană, s-a dus și o parte din ei înșiși pe care nu știu cum s-o mai recupereze.

 

Viețile lor se intersectează în carte, se ciocnesc, se vindecă reciproc.

 

E o carte stranie, la fel ca locul în sine, care pare suspendat undeva între realitate și visare. La fel și cartea e suspendată între lumi și, chiar dacă pare statică la nivel de acțiune, totul e despre emoții, gânduri, amintiri, trăiri.

 

La final, am ales să nu o dăruiesc persoanei pentru care am citit-o, fiindcă nu cred că se potrivește stării ei sufletești din acest moment. Poate la un moment dat.

 

Este, însă, o lectură potrivită pentru oricine crede în vindecarea sufletului după un moment greu. Pentru orice om care simte, chiar și numai citind aceste cuvinte, în magia inexplicabilă a unui receptor negru vechi, care poate alina sufletul, permițând oamenilor să spună cu voce tare tot ce le-a rămas nerostit și nemărturisit.

***

 

 

 

***

 

 

***

 

 

 

***

 

 

***

 

 

***

 

 

***

 

 

***

 

Pentru mai multe cărți, povești și inspirații, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.