Despre tot ce-i fin și fain

Chiang Mai: o cronică sinceră despre Thailanda profundă

By 8 martie, 2018Travels
read time 10 min
 
8 martie, 2018

Chiang Mai: o cronică sinceră despre Thailanda profundă

Dacă Bangkok-ul e nebun, Krabi e agitat, Pattaya și Phuket sunt zgomotase, Chiang Mai este o combinație între toate locurile pe care le-am vizitat în Thailanda până acum și în care fiecare turist găsește ceva pe placul lui. E a treia vizită în Thailanda și până acum Chiang Mai îmi place cel mai tare. Am și argumente pentru asta.

by

Chiar dacă e un oraș turistic, în Chiang Mai furnicarul de oameni nu e la fel de mare ca în alte locuri – sau măcar e mai dispersat în toată regiunea, nu doar în orașul principal – așa că apuci să-ți tragi un pic sufletul și să înțelegi cultura și oamenii de aici.

 

De fapt, vii în Chiang Mai dacă-ți dorești exact asta: să ai o vacanță frumoasă, dar să și înțelegi cultura Thai. Să ai experiențe bogate și colorate, dar să te întorci acasă cu o viziune mai clară despre ce înseamnă Thailanda adevărată, nu doar cea din broșurile turistice cu „Top 10 experiențe”.

 

În primul rând, Chiang Mai este ideal ca punct de pornire, ca un „hub” în care să stai și să explorezi în fiecare zi ceva din regiune. Varianta ideală este de a-ți lua o mașină cu ghid, fiindcă prețurile acestor servicii (ca și ale taxiurilor, ricșelor și tuk-tuk-urilor) sunt radical mai mici ca omoloagele lor din Europa. Totodată, drumurile sunt suficient de întortocheate încât ajutorul unui localnic să facă diferența între relaxare și stres tip „do it yourself”.

 

Firește, dacă te simți în stare, poți să-ți organizezi o aventură pe cont propriu: ai nevoie de un telefon cu GPS, pe cartelă de Thailanda (roaming-ul este exorbitant, în schimb o cartelă costă 7 euro internet nelimitat la viteză de 1Mps, timp de șapte zile) și, cu o motoretă sau mașină închiriată, poți explora zona liniștit. Cu un amendament: thailandezii conduc pe partea cealaltă a drumului față de noi, iar traficul este destul de haotic, așa că ar fi mai bine să-ți cântărești totuși opțiunile înainte. Există agenții locale sigure, care-ți pot face un pachet atât de bun încât să nu merite bătaia de cap de a merge pe cont propriu în expedițiile zilnice.

 

 

 

Chiang Mai s-a consacrat în ultimii ani ca un adevărat paradis al expaților boemi, al scriitorilor, al regizorilor și artiștilor contemporani de tot felul, care vin aici la fel ca noi, pentru a-și găsi un „hub”. Diferența este că hub-ul lor este pentru câteva luni sau chiar ani, fiindcă ajung să se simtă atât de bine încât preferă să numească Chiang Mai acasă și să facă naveta către restul lumii.

 

 

Românul Brad Florescu – care are platforma tedoo.ro–  este unul dintre acești expați care au transformat Chiang Mai în casa lor. El ne-a povestit, la o cină cu Mango Sticky Rice, despre spiritul oamenilor din zonă și am înțeles că lucrurile pe care le observasem plimbându-ne pe străzi sunt realități concrete, nu doar impresii entuziaste de turist.

 

Viața în regiune este mai ieftină decât în restul Asiei, iar ca avantaje suplimentare ai la îndemână tot ce-ți trebuie pentru o viață completă și fericită: de la conexiuni aeriene la distracție, viață de noapte, mâncare sănătoasă și variată (pentru toate gusturile, de la raw-vegani la carnivori înveterați), plus o viață culturală tot mai vibrantă. Dar, mai ales, un spirit artistic pe care-l regăsești peste tot.

 

Mai precis, dacă îți plac meșteșugurile și obiectele cu suflet – nu neapărat doar să le cumperi, ci să vezi efectiv cum prind viață în mâinile meșteșugarilor – Chiang Mai este locul ideal. Aici, fiecare persoană are câte un talent la meșterit câte ceva, iar manufacturile se găsesc din plin, unele chiar cu mare tradiție: de la bascheți brodați manual cu motive thailandeze până la hârtie reciclată din… caca de elefant. Nu, nu glumesc deloc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dintre locurile de acest fel pe care le poți vizita lângă Chiang Mai se află următoarele recomandări ale mele:

 

 

Satul umbrelelor colorate

Umbrelele asiatice colorate, din hârtie sau bumbac, sunt obiectul meșteșugului care ține în viață un întreg sat din regiunea Chiang Mai. Noi am vizitat manufactura de umbrele Rom Tawil, prin care a trecut, în 1988, însăși Lady Di. În onoarea evenimentului, meșteșugarii au creat o umbrelă de 7 metri lungime, care se află încă expusă în incinta fabricii.

 

 

 

 

 

 

 

Parcul Național Doi Inthanon

 

 

 

 

Fiecare țară are un „acoperiș” simbolic, adică o zonă înaltă care fascinează turiștii. În cazul Thailandei, acel acoperiș se numește Doi Inthanon National Park și acoperă o suprafață de 482 de kilometri pătrați, în provincia Chiang Mai. Vârful cel mai înalt este de 2.565 de metri, cea mai mare înălțime din țară, și tocmai din cauza diferențelor mari de altitudine temperaturile sunt adesea imprevizibile: se poate întâmpla să experimentezi caniculă de vară thailandeză și răcoare de 12 grade în decursul a câteva ore, în funcție de înălțimea la care te afli.

 

Vegetația este minunată, iar un traseu de trekking este obligatoriu dacă te aventurezi până aici. Dacă mergi doar de plăcere, pentru a admira numeroasele cascade de pe traseu, n-ai nevoie decât de pantofi comozi (cu talpă antiderapantă, fiindcă potecile au un strat gros de praf care alunecă), îmbrăcăminte la fel de comodă (eventual o jachetă mai groasă pentru zonele înalte și răcoroase), plus un spray anti-insecte pe care-l găsești la orice 7-Eleven. Atâta tot.

 

Experiența este garantat unică, fiindcă aproape la fiecare cotitură a drumului întâlnești câte o cascadă mai mare sau mai mică, o cultură de căpșuni (specialitatea locului, printre altele) sau un sat unde să te oprești la o cafea tradițională, râșnită cu dispozitive folosite de localnici încă din cele mai vechi timpuri. Triburile Thai care locuiesc în zonă sunt specializate de secole în cultivarea cafelei și a ceaiului și, chiar dacă meșteșugul a evoluat odată cu apariția mijloacelor tehnologice complexe, vechile ustensile de lucru sunt încă puse la treabă, spre deliciul turiștilor.

 

 

 

 

Elephant Poo Poo Park

 

Cu siguranță o experiență unică și irepetabilă a vieții mele a fost parcul tematic în care se produce hârtie din… caca de elefant. Nu râdeți, nu ridicați din sprâncene, nu închideți fereastra. Nu e nimic scârbos sau urât mirositor în tot procesul pe care îl descoperă turiștii, dar cred că undeva apare un blocaj psihologic inerent atunci când cineva ia o grămăjoară de caca deshidratată și o întinde către noi ca s-o analizăm și să vedem că e total inodoră. Creierul și simțurile încearcă în acel moment să forțeze un „shutdown”.

 

Există un proces clar și foarte interesant prin care fecalele foarte fibroase ale elefanților devin hârtie manufacturată manual și cât se poate de ecologică. Expresia „a face din rahat bici” capătă aici noi valențe. Un lucru este cert: thailandezii știu să facă turism din piatră seacă sau din… bici. Magazinul de suveniruri al parcului abundă de produse adorabile și foarte vândute: de la tricouri de bumbac inscripționate cu „I Love Poo” sau „Brown is the new black” până la carnete din hârtie personalizabile cu numele posesorului, firește din litere confecționate manual din aceeași materie primă. Un fel de „Ți-am scris numele din caca, cu drag” sau „Pentru că te iubesc, pe acest carnet din caca de elefant mă iscălesc”.

 

Lăsând deoparte gluma, nu ocoliți experiența, fiindcă e inedită și sincer interesantă. Plus că garantat o să aveți ceva de povestit prietenilor mult timp de-acum încolo.

 

 

 

 

 

 

Fermele de orhidee

 

Noi am fost la una dintre multele existente în zonă, ideal este să o alegi pe cea care se află în drumul tău din ziua respectivă. Ferma pe care am vizitat-o noi – Sai Nam Phung Orchid – era interesantă prin faptul că avea un mix de „exponate”: pe lângă diferitele specii de orhidee, mai avea un mini-muzeu de mașini de scris vechi și de mașini de epocă în incintă.

 

 

 

 

 

 

Cu câtă muncă se produc minunatele mătăsuri thailandeze:

și… lucrurile despre care nu prea vorbim

Mai este un tip de experiență despre care m-am gândit mult dacă să scriu sau nu. Nu fiindcă nu aș fi savurat-o în esența ei, ci pentru că am sentimente amestecate. Totuși, simt nevoia să ridic chestiunea la fileu, în loc s-o evit.

 

Dacă veniți în Thailanda, și mai ales în Chiang Mai, veți vedea la tot pasul reclame și promisiuni de tururi în așa-zise „sanctuare” ale animalelor: tigri, elefanți, maimuțe.

 

De cele mai multe ori, cuvântul „sanctuar” nu este decât paravanul pentru o activitate de business foarte lucrativă, în care animalele au rolul principal, dar nu sunt neapărat și beneficiarii direcți ai fondurilor strânse de pe urma lor. Nu e vorba neaparat că sunt tratate rău, în multe dintre astfel de locuri se află cu adevărat elefanți salvați de la circuri sau grădini zoo, care trăiesc în condiții decente, doar că viața lor nu este îmbunătățită radical în momentul în care principala lor activitate devine cea de a le face pe plac turiștilor.

 

Altfel spus, este foarte probabil ca animalul cu un picior șubred pe care-l sponsorizați la o organizație sau așa-zis sanctuar să rămână cu acel picior șubred, în timp ce business-ul proprietarului acelui loc, fie el persoană privată sau organizație, înflorește.

 

De asemenea, dacă mă citiți și aveți încredere în ceea ce scriu, vă rog un lucru din toată inima. E primul apel pe care-l fac atât de direct și cu atât de mult patos: vă rog, nu mai mergeți la grădini zoologice, oricât ar fi ele de spectaculoase, celebre sau oricum vi s-ar părea. Nu vă duceți copiii la circ, să vadă căței care sar prin foc sau elefanți care joacă fotbal, chiar dacă vi se pare că ar putea să fie o activitate care să-i distreze.

 

Nu e nimic distractiv în chinul unor animale, fiindcă în spatele acelor simpatice giumbușlucuri stă mult chin. Unul dintre elefanții pe care i-am cunoscut în vizita noastră la o fermă-orfelinat de lângă Chang Mai era tocmai un astfel de elefant, care „bătea mingea” la circuri înainte să fie adus aici, depresiv și obosit. Fiindcă da, și elefanții pot dezvolta sindromuri de depresie în condiții de stres.

 

Mie cei de la această fermă mi-au inspirat încredere cu discursul lor, mai ales că nu vând „plimbări” pe elefant și nici alte experiențe de acest tip. În schimb, poți veni o zi, plătind cam 100 de dolari, ca să ai grijă de un elefant: să-l speli, să-l hrănești, să-l duci la plimbare. Din veniturile strânse, elefanții sunt îngrijiți și apoi eliberați în sălbăticie, într-o zonă protejată. Pot spune cu mâna pe inimă că noi asta am făcut acolo, de fapt colegii mei asta au făcut, eu doar am privit animalele și am făcut câteva fotografii. Pe site-ul fermei am descoperit însă, în mod neplăcut, și al gen de tururi, unele mult mai turistice decât ceea ce ne jura proprietarul locului că face el la ferma lui, ceea ce mă face să nu vreau să-i promovez. Pur și simplu.

 

Dacă vreți să vizitați sanctuare, informați-vă în prealabil despre practicile lor, iar dacă oferă „elephant rides”, mergeți mai departe fără niciun regret. Chinul unui animal care este bătut ani de zile pentru a învăța să care turiști pe spinarea lui nu e ceva demn de a fi fotografiat și niciun număr de eventuale like-uri pe Instagram nu justifică o astfel de suferință.

 

Cum ajungeți aici?

Din decembrie 2017, Qatar Airways operează zboruri Doha – Chiang Mai de 4 ori pe săptămână. Durata zborului Otopeni-Doha este e de aproximativ 4 ore, urmate de încă 5 ore între Doha și Chiang Mai. Mi s-a părut scenariul ideal, pentru că nu este o durată lungă de zbor nici chiar pentru cei care evită destinațiile îndepărtate tocmai din acest motiv.

 

Detalii despre zborurile către Chiang Mai găsiți pe site-ul Qatar Airways, iar despre vize, regiune și Thailanda în general, pe site-ul Autorității Thailandeze de Turism în România, TAT.

Fotografii: Diana Cosmin