Opereta în trei acte “Bal la Savoy”, in regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, la Opera din Timișoara, e un spectacol de la care pleci fredonând, dansând singur pe stradă și cu o imensă bucurie în suflet.

 

 

Răzvan Mazilu și-a făcut iar magia, dar a avut la dispoziție și o echipă de artiști cu energie creativă extraordinară.

 

Așa cum și el recunoaște, este vorba de energia tipică Timișoarei, un oraș cu o căldură și o disponibilitate afectivă pe care nu ai cum să n-o simți.

 

S-a simțit inclusiv în foaierul operei și în sala plină-ochi și care, la unison, a fredonat, a aplaudat și a dat din picioare pe sub scaune, în ritmul muzicii imaginate acum aproape un secol de Paul Abraham.

 

Decorul și costumele au purtat semnătura lui Dragoș Buhagiar și au surprins perfect atmosfera Europei anilor ‘30, strălucirea și entuziasmul gurmand al unei epoci care știe că fericirea stă să se sfârșească și care vrea să trăiască sfârșitul lumii cu zgomot și veselie.

 

Deloc întâmplător, premiera “Bal la Savoy” a avut loc pe 23 decembrie 1932 – acum 90 de ani și 2 zile – și doar o lună mai târziu Hitler venea la putere în Germania.

 

Astfel, după nici cinci săptămâni de reprezentații cu succes furtunos, spectacolul a fost interzis pe scenele germane, fiindcă atât Paul Abraham, creatorul operetei, cât și o parte din distribuție, erau evrei.

 

“Bal la Savoy” capătă, astfel, și multe alte semnificații în afara libretului încărcat de bucurie și culoare: este un preambul pentru sfârșitul unei lumi.

 

În centrul poveștii se află familia de Faublas: Artistide și Madeleine, doi tineri proaspăt-căsătoriți, întorși din anul de miere la reședința lor din Nisa.

 

Abia întors din voiajul de nuntă, Aristide primește o telegramă de la fosta iubită, Tangolita, care-l provoacă la o întâlnire la balul anual de la hotelul Savoy.

 

Pentru asta, Aristide are nevoie de o acoperire, iar pretextul i-l oferă prietenul lui, atașatul turc Mustafa Bey (interpretat de doi artiști diferiți – Cristian Bălășescu și Octavian Vlaicu – care joacă pe rând câte un act al piesei).

 

Deși bărbații sunt cei care pornesc intriga, prin nestatornicia lor, spectacolul are în centru două femei puternice.

 

Mai ales având în vedere epoca în care a fost scris, „Bal la Savoy” este un manifest curajos și coerent pentru emanciparea femeii.

 

Madeleine (extraordinara Mihaela Marcu) vine incognito la bal să se răzbune pe soțul infidel – „ochi pentru ochi, sărut pentru sărut” – în timp ce verișoara ei, Daisy (interpretată fabulos de Cristina Vlaicu) își caută independența în postura de compozitor, sub pseudonimul masculin „José Pasodoble”.

 

 

Chiar dacă încărcătura de comedie este palpabilă, „Bal la Savoy” are multe semnificații și înțelesuri sub stratul de bună-dispoziție și umor de calitate, iar muzica te face să te ridici din scaun sau măcar să bați step discret în ritmul orchestrei.

 

Bucata mea muzicală preferată rămâne “Toujours l’amour”, una dintre puținele piese melancolice ale unui spectacol plin de viață, dar care transmite multă emoție.

Oricum, spectacolul este electrizant de la prima până la ultima notă.

 

Eu una am plecat cu dorința nebună de a-mi cumpăra o rochie cu paiete, după ce am admirat costumele extraordinare semnate de Dragoș Buhagiar.

 

Cu siguranță cele mai frumoase ținute văzute într-un spectacol, în ultimii ani, combinate cu un decor Art Deco în care m-aș muta oricând.

Dacă vreți să vă simțiți ca-n Marele Gatsby preț de câteva ore, cumpărați-vă bilet la “Bal la Savoy” și veniți la Timișoara.

 

Putem face turism cultural în România, iar dacă există un om care să ne (re)învețe asta, acela e Răzvan Mazilu.