Despre tot ce-i fin și fain

Totul până la sănătatea psihică! Depresia și anxietatea nu sunt mofturi

By 15 martie, 2021Learning
read time 8 min
 
15 martie, 2021

Totul până la sănătatea psihică! Depresia și anxietatea nu sunt mofturi

Interviul cu Harry și Meghan a iscat bârfe și polemici, dar a scos la iveală și un adevăr trist: ne este teribil de greu să acceptăm depresiile, anxietățile și problemele psihice ale altor oameni, atunci când noi am decretat că ei „n-au niciun motiv să se plângă”.

by

Interviul cu ducii de Sussex, Harry și Meghan, a fost difuzat în America pe 6 martie 2021.

 

Două zile mai târziu, pe 8 martie, printre zecile de rezumate și comentarii la adresa emisiunii lui Oprah, pe feed-ul meu se strecurau știri dintr-un alt registru.

 

Mai mulți prieteni virtuali deplângeau moartea unui tânăr actor, un om pe care nu-l cunoșteam, dar al cărui chip m-a izbit dintr-o poză: un chip vesel, un zâmbet larg, cu gura până la urechi, genul acela de om care râde cu buzele, cu ochii, cu sprâncenele, cu toată fizionomia.

 

Inițial m-am gândit la coronavirus. Oh Doamne, ce tragic ca un băiat așa vesel, tânăr, în putere, să cadă pradă acestei boli. Oare ce alte suferințe o fi avut? Poate diabet? 

 

Rotind cursorul prin lista de noutăți a Facebook-ului, la un moment dat m-a izbit din nou poza lui Ciprian, băiatul care trecuse în neființă.

 

Doar că tonul era complet diferit: „Actorul Ciprian Nemeşiu s-a sinucis în ziua de 8 martie, la 39 de ani”.

 

Deși nu-l cunoșteam, acel titlu m-a pocnit în moalele capului. S-a sinucis? Deci nu a fost COVID, nu a fost cancer, nu a fost o suferință fulgerătoare care să-i încheie în mod nedrept călătoria pe acest pământ. El singur și-a încheiat socotelile cu viața?

 

Sfâșietor de ironic, în următoarele zile, în feed-ul meu au fost predominante două tipuri de postări.

 

Primul tip de postări venea de la oameni care scriau, din suflet, despre Ciprian Nemeșiu.

 

Despre cât de minunat a fost ca om, despre lupta lui tăcută și neștiută cu depresia, despre faptul că prietenii n-au bănuit că în spatele acelui zâmbet se poate ascunde bezna disperării, fiindcă altfel ar fi făcut ceva, orice. S-ar fi dus, l-ar fi luat pe sus, l-ar fi salvat.

 

Al doilea tip de postări era despre Meghan Markle și ipocrizia cu care „îndrăznește să spună că a avut tendințe de suicid”, „nu-și mai dorea să trăiască” sau că „n-a primit ajutor pentru rezolvarea problemelor psihice”.

 

Auzi tu, ditamai ducesa, suicid. Nuntă regală, casă de 2,5 milioane de lire sterline pe banii britanicilor, lumea la picioare… și suicid. O ipocrită căreia i s-a urât cu binele.

 

În unele cazuri, ambele postări se regăseau armonios în feed-ul aceleiași persoane. Aceiași oameni care loveau în ducesa de Sussex se minunau cum un băiat „atât de vesel” precum Ciprian Nemeșiu ar fi putut face un asemenea gest?

 

O culme a ironiei pe care mulți n-o observă, fiind mult prea prinși în adevărurile și convingerile lor.

 

Când citim că un om s-a sinucis, ne revoltăm, ne luăm de guler cu soarta, ne gândim cum ar fi fost dacă cerea ajutor, cum s-ar fi aliniat planetele, cum s-ar fi făcut lanț uman în jurul lui, cum ar fi fost purtat pe brațe și salvat de pe culmile disperării. Era suficient să spună ceva!

 

Când cineva iese și spune, însă, răspicat, că la un moment dat a avut asemenea gânduri sau că este măcinat de depresie, primul instinct nu este să facem acel lanț uman, nici să-l purtăm pe brațe spre alinare.

 

Ne gândim, în schimb: „Da, siguur! Sunt atâția oameni cu probleme mai mari și taman EL/EA/EI s-au trezit să aibă depresie!”.

 

Trăim într-o societate mult mai pregătită mental și emoțional să deplângă decesul și epilogul problemelor psihice decât să le prevină.

 

Suntem mai împăcați cu ideea de a ne pune poze cu decedatul pe feed, povestind despre cât de minunată a fost trecerea lui prin lume, decât cu cea de a accepta că depresia, anxietatea, problemele psihice sunt o realitate dramatică a secolului în care trăim.

 

Pe Ciprian Nemeșiu nu l-am cunoscut. Nu știam nimic despre el până să-mi apară în feed știrea tristă a trecerii lui în neființă. Am fost însă martoră, la fel ca toată lumea, la un șirag lung de dispariții similare în ultimii 15 ani.

 

Mădălina Manole.

Mălina Olinescu.

Actorul Robin Williams.

Solistul Chester Bennington de la Linkin Park

Solistul Keith Flint de la Prodigy

Designerul Alexander McQueen

Stilista britanică Isabella Blow

Solista Dolores Riordan de la The Cranberries

Actorul Jonathan Brandis, eroul din serialele copilăriei

Caroline Flack, prezentatoare britanică de televiziune, poate cea mai recentă știre de acest gen.

 

Nu mai vorbim despre infamul caz al pilotului german Andreas Lubitz, care s-a sinucis în 2015 prăbușind un avion cu 144 de pasageri în Alpii Francezi.

 

Dar firește că depresia e un moft.

 

În 2016, într-o carte a sociologului Parker J.Palmer, despre care am scris aici, întâlneam acest citat despre depresie:

 

,,De două ori, după vârsta de 40 de ani, am petrecut luni nesfârșite în groapa cu șerpi a sufletului. Unii vizitatori, într-un efort de a mă binedispune, îmi spuneau «E o zi frumoasă. De ce nu ieși puțin la soare și să privești florile? Te vei simți mai bine, cu siguranță». Dar sfatul acesta nu mă făcea decât să mă simt și mai deprimat. La nivel intelectual, știam că ziua era frumoasă, dar nu puteam să experimentez frumusețea respectivă cu simțurile, să o simt în corpul meu. Depresia este starea fundamentală de deconectare, nu numai între oameni, ci și între minte și sentimente. Faptul că mi se reamintea de acea deconectare nu făcea decât să-mi adâncească deznădejdea”.

 

Mi s-a părut cel mai clar mod de a explica cât de greșit ne raportăm noi la depresiile oamenilor din jurul nostru.

 

Cum afirmațiile de tipul „O să fie bine”, ”Înveselește-te”, „Încearcă să ieși din starea asta” nu generează decât disperare, nicidecum nu reprezintă un ajutor real.

 

E ca și cum i-ai spune unui om care zace pe gheață, cu ambele picioare fracturate, „Hai, hopa sus… încearcă să te salți ușor, că trece!”. I-ai spune asta? Nu.

 

În schimb, când cineva vorbește despre depresie pare atât de greu de crezut încât nici măcar nu lăsăm câteva minute-tampon, de gândire și meditație. Nu, instinctiv răbufnim: „Eh hai lasă-mă cu depresiile astea! Că bunica n-a mai avut depresie!”.

 

Sau clasica: „La banii lui, ce motiv are să fie deprimat?”, de parcă chimia creierului ar fi direct conectată la banii din cont. Dacă aș ar sta lucrurile, lista de celebrități pe care le-am enumerat mai sus și care au murit prin suicid datorat depresiei nu ar mai exista. Ar fi toți printre noi, în continuare.

 

Am scris anul trecut pentru Thrive Global România un articol intitulat „Să spui NU MAI POT nu este o rușine” în care am explicat exact de ce raționamentul de tipul „La banii lui/ei n-are de ce să aibă probleme” este doar o mizerie născută din ignoranță.

 

De asemenea, am argumentat că depresia, ca dezechilibru chimic al creierului, a existat dintotdeauna, doar că nu existau metode de diagnostic. Depresia și suicidul se regăsesc inclusiv în literatura română, în celebrul „Ion” al lui Liviu Rebreanu, pe care toți l-am studiat la școală, dar am refuzat să vedem evidența.

 

Asta scriam în THRIVE GLOBAL:

 

”În plus, un argument pe care îl dau uneori ca răspuns la mitul „strămoșilor care nu știau de depresie” este… Ana din romanul Ion al lui Rebreanu. Cu toții l-am studiat la școală și totuși, în niciun comentariu dintre zecile pe care le-am citit, n-am întâlnit o informație simplă și esențială: faptul că toate simptomele Anei, soția lui Ion al Glanetașului, se potrivesc teribil de bine cu depresia.

 

Deloc întâmplător, după ce în 300 din cele 450 de pagini ale cărții Ana este înfățișată drept o femeie agresată, abuzată, mereu plânsă, stând în tăcere și privind în gol sau abia răspunzând cu voce stinsă urletelor și brutalităților soțului ei, în ultima parte a cărții, Ana se sinucide prin spânzurare, lăsând în urmă un copilaș abia născut. 

 

Chiar și în vremurile în care rasa umană și natura coexistau într-o simbioză totală, oamenii nu erau scutiți de experiențe traumatice și forme de depresie. Faptul că nu erau diagnosticate și tratate nu înseamnă că noi, oamenii secolului XXI, am inventat depresia, pentru că nu suntem la fel de „stoici” precum strămoșii noștri”.

 

Putem să comentăm orice despre interviul celor doi duci de Sussex. Că sunt niște nerecunoscători care vor să dea jos monarhia britanică sau că sunt niște victime nevinovate.

 

Că vor mai mulți bani, faimă sau că își joacă acum capitalul de popularitate. Sau, din contră, că sunt unica șansă a monarhiei la modernitate.

 

 

Indiferent dacă îi iubim sau ne sunt profund antipatici, nu este dreptul nostru să minimalizăm ideea de luptă cu depresia.

 

E un subiect trecut oricum cu vederea, luat în derâdere și considerat „un moft”.

 

Să o facem încă o dată înseamnă să considerăm că oameni precum Ciprian Nemeșiu, actorul cu zâmbet larg care și-a luat viața, sunt doar niște „răsfățați” cărora li s-a urât cu binele.

 

Aș vrea să vizualizați următorul scenariu, cu ochii minții: un om care se așază pe marginea unei clădiri, privește în jos, în acel hău care nouă, celorlalți oameni, ne taie picioarele de teamă, și pentru care perspectiva de a sări este mai atractivă decât cea de a trăi.

 

Un om pentru care bezna și asfaltul nu trezesc teamă, ci reprezintă salvarea.

 

Credeți că pentru un asemenea om, depresia este un moft? Că un om care are sângele rece să-și ia viața, fiindcă nu se mai simte capabil s-o trăiască, este doar un om fericit, cu mulți bani în cont, care se plictisește pe-acasă într-o zi?

 

Putem comenta ce avem chef despre hainele lui Meghan, despre cât de simpatică sau antipatică ne este și despre câți bani credem că a primit – sau nu – pentru interviu, dar despre sănătatea psihică… să păstrăm tăcerea, dacă nu putem spune nimic bun.

 

Să fim fericiți și recunoscători că NU am trecut prin așa ceva și să nu mai emitem judecăți despre luptele altora. Habar n-avem despre ele și ar fi bine să nici nu avem vreodată.

Foto: Unsplash, Shutterstock

19 Comments

  • Iulia spune:

    Buna Diana,
    Imi place foarte mult cum scrii si te urmaresc cu drag.
    Din pacate suntem o natie predispusa la depresie.
    Pe langa problemele de abuz in familile cu parinti dependenti de alcool, e problama asta la nivel national in care ti se cere sa performezi, sa fii cel mai bun si sa nu il lasi pe vecinul sa te intreaca. Le-am trait pe amandoua din pacate. 3 ani de terapie m-au ajutat sa ma repun pe picioare.
    Primul pas inspre vindecare a fost sa strig in gura mare si fara rusine AJUTOR.
    Reactia oamenilor din viata mea in Austria a fost de intelegere si empatie. Cei din Romania au fost socati (ca deschid asemenea subiect), rusinati (ca stau la masa cu o nebuna ca mine) si incercau sa nege realitatea.
    Asa ca daca as fi in locul lui Meghan, as da un interviu de genul o data pe saptamana. Asta e realitatea care ne inconjoara din pacate.
    Si decat sa il invidiem pe cel de langa noi ca duce greul cu un zambet pe fata, mai bine ne luam putin timp sa il intrebam ‘How are you, really?’
    Sanatate buna!
    Iulia

  • Elena spune:

    Se mai poate adauga si tanarul de la Avicii in lista de persoane care s-au sinucis, din pacate.

  • Anonim spune:

    Buna,

    Spune-mi te rog stii cumva cum pot sa vad interviul intergral cu Harry si Meghan?

    Multumesc frumos

  • magda spune:

    oare puntem cu adevarat sa trecem peste a judeca? daca lucrurile stau asa cum zice Meghan? ea a iesit sa isi spuna punctul de vedere, in Anglia nu ar fi avut voie niciodata. Este felul ei de a fi, de a vedea lucrurile, de a iubi, de a se purta, de a se exprima. Nu. a atins doar subiectul sanatatii mintale, a vorbit si despre culoarea pielii, despre a nu avea sustinere si dreptul la o exprimare libera…a exemplificat de despre cat de mult se pozeaza, despre cat de aurita este colivia…. Putem accepta sau judecam in continuare? Este principiul oglinzilor din psihoterapie, care spune ca daca ne deranjeaza ceva la cineva, atunci in interiorul nostru avem de lucrat acel “ ceva” . Ce a starnit totusi in atat de multa lume acest interviu? care este rana colectiva ce trebuie vindecata?

  • Sorina spune:

    Un articol superb si care sper sa fie citit de multi romani. Multumesc din suflet pentru acest articol. Nu stiu de cate ori am auzit in Romania discutii de genul “Ce e aia depresie?viata merge inainte, frate.”
    “TRECI PESTE!” “ Nu mai baga la suflet”etc.
    Este nevoie de o educare a populatiei despre bolile psihice, pentru ca oamenii inca judeca foarte aspru pe cei care se lupta cu astfel de boli. Ce e trist este ca nu e vorba numai de Romania, locuind in Japonia mi-am dat seama ca se poate si mai rau.

  • George spune:

    Buna. As vrea sa fac doua recomandări de carte pe tema depresiei. Doua cărți care mi-au plăcut mult și care m-au făcut sa înțeleg mai bine ce este aceasta boala. Este vorba de Reasons to stay alive(Câteva motive sa iubești viața)-Matt Haig și Gânduri de pe o planeta nervoasa de același autor. Zi frumoasa tuturor 🌈🖖

  • Ioana spune:

    Multi oameni evita sa vorbeasca de lupta lor cu depresia si chiar sa accepte problema tocmai din frica de a nu fi judecati. Unii rad cu gura pana la urechi incercand disperat sa-si demonstreze ca problema lor e doar o stare, chiar daca acea stare persista de prea mult timp.
    Eu nu am stiut sa recunosc boala asta acum multi ani la tatal meu, un „om puternic si care nu depindea de nimeni”, caruia in fond, cred ca ii era frica sa nu fie judecat si a carui gest ne-a luat prin surprindere.
    Este nevoie de mai multa educatie cu privire la aceasta boala pentru ca cel putin cei ce nu suferim de depresie sa stim sa o recunostem si sa stim ce sa facem din timp. Nu e usor sa ajuti un om care nu se lasa ajutat, dar daca oamenii nu ar judeca atat de usor, poate unii ar indrazni sa ceara ajutorul.

  • Gabriela spune:

    Imi aduc aminte ca acum ceva vreme am citit intamplator un articol in care „vedeta”Bianca Dragusanu zicea ca nu exista depresie post-partum si ca femeile care se plang de asta sunt mincinoase. Frumos nu? Doar pentru ca cineva nu a trecut prin asta nu inseamna ca nimeni nu trece. Asta denota lipsa de empatie care e pe minus in ziua de azi din ce in ce mai mult. Si arata faptul ca femeile , indiferent de status, sunt supuse in continuare unor asteptari imense fara sa se traga si niste limite. Si asta duce de cele mai multe ori la multe suferinte si chiar tragedii. Am ajuns in stadiul in care cand un om e la pamant, il impingem si mai mult, sa stim ca nu se mai poate ridica. Meghan e si ea om, cu bune si rele , nu merita atata ura.
    Mersi Diana pentru articol, esti un suflet minunat!

  • Roxana spune:

    Buna Diana. Desi subscriu majoritatii ideilor referitoare la modul defectuos in care alegem sa privim depresia ca popor, nu cred totusi ca asta trebuie sa insemne automat abandonarea grandirii critice. E o diferenta majora intre a elimina stigmatul in ceea ce priveste problemele de sanatatea mintala si a profita de trendul constientizarii pentru bani si atentie. A da ‘free pass’ oricui vrea sa se foloseasca de o cauza pentru a-si umple buzunarele nu face decat sa trivializeze adevarata suferinta, iar asta ar trebui sanctinat, nu incurajat. Niciuna din regretatele personalitati enumerate de tine in articol nu a avut ipocrizia de a se preface ca declaratiile facute pt paparazzi e solutia problemelor lor in detrimentul consilierii, nici ipocrizia sa-si programeze premeditat dezvalurile exact cand incepeau sa-si piarda din relevanta.

  • Mihaela spune:

    Foarte bun articolul! Am vazut chiar ieri o mare influencerita care spunea despre Megan ca nu poate face asemenea afirmatii despre
    Casa Regala. Si ca sta intr – o casa de milioane de lire. Cu un asemenea trai nu poti avea lipsuri. Corect. Nu lipsuri materiale. Dar sufletești oricine poate avea lipsuri. Indiferent de suma din cont, sau de palatul in care stai. Banuiesc ca pt oamenii care sunt avari totul se rezuma la a avea bani. Restul sunt fițe🤦‍♀️
    Te îmbrățișez cu drag! 🤗❤️

  • anatati spune:

    Meghan n-a identificat depresia provocată de hormonii sarcinii și pe cea post-partum. Nu e deloc întâmplător faptul că și acest interviu atât de inflamator este dat tot în sarcină. Faptul că aduce în atenția publică problemele de sănătate mintală este perfect. Problema este că afirmă că nu a putut primi ajutor de la HR al Casei Regale în condițiile în care se știe public că mai mulți membri ai Casei Regale au fost la psiholog de-a lungul timpului.
    De asemenea nu este ok că nu a spus tot public care au fost măsurile pe care le-a luat când au devenit liberi. Prima măsură când au ajuns în Canada trebuia să fie fix un psiholog. Depresia nu se tratează de la sine. Sau a menționat că acum primește consiliere psihologică?

    Restul, tot interviul, e doar un lung șir de ipocrizii și jumătăți de adevăr.

  • Iris spune:

    Cred ca in Romania este vorba de o lipsa de informare cu privire la depresie. Atunci cand nu cunosti detaliile acestei boli cronice si mai manifesti si un IQ scazut apari cu asemenea comentarii. Pentru un om informat si in cazul unora ca mine, trecuti prin aceasta boala, iti dai seama ca ea nu tine de contul bancar, de familia unita sau de mai stiu eu ce minunata viata ai avea. Este pe scurt o afectiune psihica despre care nu se stiu inca atat de multe si al carei tratament este indelung si poate tine toata viata,, implicand terapie, medicamente si ajutor din partea semenilor. Eu una tind sa nu ma las afectata de astfel de comentarii pentru ca stiu ca astfel de oameni duc lipsa de empatie, de atentie si de interes pentru semenii lor, iar parerea lor nu ar trebui sa conteze. Dar ce ne facem cu oamenii care trec prin depresie si au o stare psihica labila, cei care inca nu au gasit un mod de a se ajuta pe sine sa accepte faptul ca au aceasta boala. Pentru ei aceste comentarii pot fi duce chiar la cauza suicidului si aici intervine o problema majora. Cred ca este nevoie de informare, de exemplificari, de constientizare a faptului ca este vorba de o boala care e din ce in ce mai frecventa in epoca noastra si care necesita tratament in loc de prejudecati. Avem nevoie cel mai mult astazi de empatie!

  • Mirabela spune:

    Nu neg depresia… Departe de mine aceasta… E vicleana și f dura… Ceea ce sincer m-a deranjat a fost transformarea unor suferințe foarte intime și personale în spectacol cu public… Clar ca poți avea disperata nevoie de ajutor specializat. Atunci caută-l pe acesta… Sincer sunt convinsa ca au resursele necesare… Oprah nu e psiholog sau psihiatru… Pe de alta parte clasa unei femei sta în primul rand în discreție… Intimitatea se numește asa pentru un motiv cred eu…. Dar e evident o părere personala

    • Diana Cosmin spune:

      Faptul că vorbește despre depresie public nu ar trebui să fie o rușine, indiferent cine ești și ce statut ai. Chiar punând așa problema stigmatizăm: „Clasa unei femei înseamnă discreție”. Nu, când vine vorba de subiecte spinoase oamenii vizibili ar trebui să vorbească, nu să moară cu discreția în brațe.

    • Gabriela spune:

      Draga doamna Mirabela, permite-mi sa nu fuu de acord cu d-voastra. Femeilor mereu li s-a spus sa fie cuminti, ascultatoare, discrete, sa fie supuse, sa nu atraga atentia, sa nu faca de ras etc. . Sa pretinzi inca aceste lucruri de la o femeie in 2021 denota o gandire limitata in opinia mea. Femeile nu ar trebui reduse la tacere cand au ceva de spus si au tot dreptul sa o faca, femeile nu ar trebui sa sufere in tacere si sa uite de ele pentru ca sunt mame, sotii, fiice , si altele ar trebui sa fie prioritatile lor – toti ceilalti, mai putin ele. Si mai mult de atat femeile ar trebui sa se sustina una pe cealalta, insa din pacate se improsca cu rautaturi gratuite. Cand suferi si cauti ajutor dar esti respins, a doua oara parca nu-ti mai vine. Meghan poate ca a cerut intr-un final ajutor in US si a si primit, si cel mai important, a avut sprijin si sustinere in sot.

    • Daniela Stoica spune:

      Clasa unei femei nu înseamnă discreție, ci curajul de a spune lucrurilor pe nume, tot timpul, chiar și la Oprah, unde oricum nu a fost indeajuns timp pentru a explica și ce măsuri au luat, etc. În alta ordine de idei, o femeie nu are nevoie de clasă ci de autenticitate, de ea însăși asa cum este ea, fără etichete de clasa, frumusețe și alte asa zise calități care ne incorseteaza de secole! Noi femeile ar trebui sa fim solidare, ca sa nu mai spun- macar empatice una cu cealaltă! Ar trebui sa recunoaștem cu ușurință simptomele unei femei ca si noi, la sarcina sau in post partum, sau in oricare altă situație de viață, pentru ca aproape toate avem trăiri similare, mai toate trecem prin lupta de a fi acceptate intr o familie nouă, cea a soțului, de exemplu. Nu pot înțelege de ce criticii cei mai lacomi ai unei femei vor fi întotdeauna chiar femeile!

  • Petruta spune:

    Salutare, draga Diana. As vrea sa fac o observatie, ce nu apare in articolul tau. Voi declara, din capul locului, ca inteleg presiunea enorma la care a fost supusa „printesa”, sunt convinsa de faptul ca a suferit, poate sufera in continuare, de depresie. Si ca nu-i de joaca, nici de judecat. Insa, pur si simplu nu se poate trece peste faptul ca tot interviul nu este altceva decat o barfa. Pentru niste persoane care au preferat sa paraseasca familia regala, in favoarea unei vieti linistita, departe de tumultul presei, acest interviu pare de o ipocrizie crasa. Atat tonul folosit de Meghan, precum si dezvaluirile „socante” cu privire la Kate, spre exemplu, nu fac decat sa paleasca si cea mai mica urma de intelegere a publicului.
    Noi, cititoarele, chiar ne-am dori sa aflam parerea ta in legatura cu aceasta fateta a lucrurilor.
    Multumesc!

    • Diana Cosmin spune:

      Interviul este așa cum este, nici pe mine nu m-a încântat, dar se pot face multe judecăți despre el, sunt subiecte destule. NU sănătatea psihică ar trebui să fie elementul de „disecat”, fiindcă nimeni nu știe, real, ce a fost în sufletul ei. Nu e o temă pe care să o dezbatem „pro și contra” și nu ar trebui să fie, indiferent cine e persoana. Dacă vine mâine o altă celebritate și spune că are depresie, e imoral să facem sondaj „Credeți că e pe bune sau minte?”. În rest… fiecare poate comenta orice vrea.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.