Binoclul de operă/teatru de la Harry Winston – numit, oficial, „Broadway glasses” – este genul de piesă pe care, dacă îți permiți s-o cumperi (și e una singură, la aproape un milion de euro), îți permiți și să-i construiești o cameră specială sau cel puțin o vitrină în care să troneze spre admirația tuturor celorlalți miliardari care-ți trec pragul.

Două straturi de 80 de diamante tăiate baguette încadrează șase rânduri de 240 de briliante, iar pe corpul binoclului se află discret încastrat un ceas, al cărui cadran este încrustat cu 48 de diamante tăiate tot baguette. Totul este completat de onix cu smaralde în colțuri, iar rotița cu care se poate seta apropierea sau depărtarea lentilelor este bătută în 70 de diamante tăiate baguette. Toate aceste minunății sunt montate în corpul binoclului, realizat din aur alb și titan.

Este o piesă Art-Deco în adevăratul sens al cuvântului, de la formă la alegerea materialelor (onixul era foarte popular în epocă) și la tipurile de tăieturi ale diamantelor. Chiar dacă în imagini nu se vede, are și un braț integral din onix, retractabil. Deși îl numim „binoclu”, având în vedere forma și ideea de braț telescopic, este mai curând un „lorgnette”, predecesor al binoclului de teatru și operă, din secolele XVIII și XIX. ”Lorgnette” era o pereche de lentile pliabile, atașată unui mâner, pentru ca doamnele de societate să poată avea o vedere mai bună asupra scenei.

A fost singurul obiect de la Baselworld pe care n-am avut voie să-l pozez live, singurele imagini oficiale pe care le-a primit presa internațională venind direct de la Harry Winston. Pot spune doar că imaginile nu-i fac dreptate, iar în realitate este și mai spectaculos.

La prima vedere am putea spune că e un obiect fără o utilitate clară, avand în vedere că, datorită pietrelor prețioase (chiar nu pot folosi „din cauza”, când vorbim de 25 de carate de diamante), e mult prea greu pentru a putea fi folosit pentru funcția lui de binoclu. La Baselworld l-am ținut în ambele mâini pentru a-l putea analiza pe toate părțile, era prea greu să-l mânuiesc doar cu dreapta. Este, însă, o piesă senzațională și genul de obiect care va stârni fascinație și peste 100 de ani.

Deși sunt pragmatică și chiar tăioasă când vine vorba de funcționalitatea obiectelor, aici a trebuit să capitulez și să recunosc că nu toate lucrurile trebuie să fie utile. Uneori e suficient să fie frumoase.