Despre tot ce-i fin și fain

,,Boy” de la Chanel ne schimbă percepția despre parfumuri

By 26 ianuarie, 2017Frivolities
read time 2 min
Foto: Chanel
 
26 ianuarie, 2017

,,Boy” de la Chanel ne schimbă percepția despre parfumuri

Să uităm de parfumurile unisex. Viitorul este al esențelor ,,omnisex”, care suprapun curajos elemente tipic feminine și autentic masculine în aceeași sticlă. Cel mai bun exemplu este cel mai nou parfum din seria exclusivelor Chanel: ,,Boy”.

by

Aproape la fel de mult pe cât iubesc să miros parfumuri, iubesc să citesc despre ele. Nu numai despre esențe și ingrediente, ci despre trenduri. În fond, e greu să înțelegi un miros citind despre el, dar e fascinant să afli de ce un anumit parfum a fost lansat la un anumit moment și care e povestea de culise.

 

Am purtat mereu parfumuri unisex și cred cu tărie că esențele n-ar trebui să aibă gen. Poate și de asta iubesc seria ,,Les exclusifs de Chanel”, fiindcă niciuna dintre ele nu este delimitată clar ca fiind masculină sau feminină. Și, dacă m-ați fi întrebat acum 2-3 ani, aș fi zis că noua frontieră în parfumerie este acest unisex, asumat la nivel global, așa cum parfumeria de nișă se străduiește să ne convingă de ani buni.

 

Ei bine nu. Noua frontieră nu este unisex. De fapt, unisex e oarecum passé. Noul șarm al parfumeriei nu stă în crearea de parfumuri ,,neutre”, care să poată fi purtate de bărbați și femei în egală măsură, ci în mixarea de mirosuri tipic feminine cu mirosuri tipic masculine în aceeași esență. Neutru e previzibil și matematic. Masculin-feminin înseamnă echilibristică, joc, artă adevărată.

Istoric, parfumurile unisex au fost mereu mai mult androgine, cu ingrediente aflate la granița dintre masculin și feminin, dar mereu sfârșind într-un ,,neutru” . Parfumurile omnisex, în schimb, preiau elemente tipic masculine și elemente tipic feminine (deci nu elemente de frontieră, ci mirosuri considerate specifice gusturilor fiecărui gen) și le mixează cu îndrăzneală.

1913-boutique-deauville

Gabrielle Chanel & Arthur (Boy) Capel în fața boutique-ului Chanel din Deauville, 1913 (Foto: CHANEL)

Fiecare dintre cele 15 esențe din seria ,,Les Exclusifs de Chanel” are o denumire și o istorie strâns-legată de viața lui Mademoiselle Chanel. Locuri, persoane, iubiri. Misia, de la Misia Godebska, prietena și confidenta lui Gabrielle. Coromandel de la materialul paravanelor chinezești iubite de Coco. Gardenia de la una dintre florile ei iconice.

,,Boy”, porecla lui Arthur Capel, bărbatul considerat marea iubire tragică a lui Coco Chanel, este și un joc de cuvinte care se potrivește perfect cu incertitudinea jucăușă a mirosului noului parfum. E mai mult feminin sau mai mult masculin, ori poate tocmai aici e cheia?

Gabrielle Chanel și amantul ei, Arthur " Boy " Capel, cu Constent Say, pe plaja Saint-Jean-de-Luz în 1917 (CHANEL)

1913-chanel-and-capel-by-sem
Urmând firul acestui concept de ,,omnisex”, coliziunea olfactivă dintre note eminamente feminine, precum iris, trandafir, iasomie, floare de portocal, și mosc, vetiver, oud, note fresh verzi masculine, a adus cele mai mari surprize în parfumerie în ultimul an, iar câteva alte exemple sunt Dolce & Gabbana -,,Velvet Pure”, Prada – ,,L’Homme”,  sau Tom Ford – ,,Vert de Fleur”.

 

Favoritul meu dintre omnisex-urile încercate este ,,Boy” de la Chanel, lansat în 2016 tot în seria ,,Les exclusifs de Chanel”. E un parfum care reușește cu brio acel mix de masculin-feminin tipic franțuzesc și aparent lipsit de efort. Nu e androgin, e un mix & match cuceritor, la fel ca stilul vestimentar al francezilor și al franțuzoaicelor. Are un miez de geranium, dar parfumierul Olivier Polge a ales geranium roz, cu un miros deopotrivă floral și fresh.

 

Practic, miezul parfumului este o punte între tonurile autentic florale și ceea ce parfumierii numesc ,,les fougères”, notele asociate cu predilecție parfumurilor masculine (geranium, vetiver, bergamotă, mosc, tonka bean, ierburi, condimente și esențe lemnoase). Nu e un parfum ,,neutru”, ci un mix cuceritor de elemente tipic masculine și tipic feminine, adică un exemplu perfect de omnisex.

Boy Capel și Gabrielle Chanel, 1910 (Foto: CHANEL)

Așa cum Gabrielle Chanel a dus la rang de legendă abilitatea de a împrumuta piese din garderoba masculină fără a-și pierde vreun strop de feminitate, ba chiar dimpotrivă, Olivier Polge a reușit un mix de masculin și feminin într-o sticlă de parfum.

 

Geranium-ul roz este crescut în Pégomas, în apropiere de Grasse, locul de unde Chanel își obține deja trandafirii și iasomia.

 

La primul contact cu parfumul, nasul detectează instantaneu energia notelor de lămâie și grapefruit și mirosul de lavandă proaspăt frecată în palme. Urmează inima de geranium, acompaniată de vapori de lemongrass, mentă și trandafir, care amintesc de fructul lychée, și floare de portocal blândă și caldă. Gradual, geranium-ul se topește în lemn de santal și heliotrop, cu un indiciu de vanilie și mosc.

 

E feminin și masculin, masculin și feminin… de fapt nici nu mai contează. Nu are nimic ,,neutru” în el, fiindcă neutrul este un termen plicticos asociat în general cu teritoriul ,,safe” și cu previzibilul, iar ,,Boy” e departe de a fi așa ceva. La fel ca Gabrielle Chanel, dar și ca Arthur Capel, e un parfum deplin, curajos și cuceritor, care trăiește.

,,Les Exclusifs de Chanel”, inclusiv ,,Boy”, se găsesc doar în spațiul Chanel din Băneasa Shopping City.