Primul meu contact cu cafeaua vieneză a venit odată cu prima carte de limba germană pe care am răsfoit-o vreodată. Acolo am învățat cuvântul „einspänner”, desemnând atât „trăsură cu un singur cal”, cât și un tip de cafea specific cafenelelor vieneze.

„Einspänner” rămâne până astăzi simbolul Vienei, iar numele are o istorie în spate: cu două shot-uri de espresso și multă frișcă, era cafeaua predilectă a birjarilor, din motive deopotrivă gurmande și practice.

Atunci când aveau de așteptat în frig, ceașca aburindă le încălzea mâinile, iar frișca de deasupra păstra mai mult căldura cafelei. În același timp, când venea repede un client, puteau s-o bea rapid, fiindcă frișca de deasupra diminua fierbințeala lichidului de dedesubt. Ingenios, nu?

Cel mai bun „Einspänner” degustat de mine, firește chestiune subiectivă, rămâne cel de la Cafe Central din Viena, unul dintre cele mai populare locuri pentru băut cafea bună și mâncat preparate tradiționale austriece, dar și locul de întâlnire predilect al scriitorilor austrieci din secolul XIX.

La vizita noastră, într-o duminică de noiembrie, coada se întindea la vreo zece metri de intrarea în cafenea, iar localnicii și turiștii stăteau aliniați soldățește, așteptându-și rândul pentru o masă. Cafe Central nu primește rezervări, așa că plăcerea unei cafele vieneze ca la carte se cere câștigată.

Primele cafenele vieneze au impus și câteva elemente care au devenit de-a lungul vremii nelipsite din ritualul universal al cafelei: fiecare ceașcă era însoțită de un pahar cu apă, iar în secolul XVIII a apărut și prima selecție de ziare disponibile pentru a fi răsfoite de clienți, odată cu cafeaua de dimineață. 

Chiar și conceptul de cafe-restaurant a apărut tot în Viena când, datorită blocadei continentale a lui Napoleon, în 1808, prețul cafelei a crescut foarte mult și proprietarii au început să servească și mâncare pentru a nu da faliment.

De altfel, popularitatea cafenelelor în Viena are și o justificare pur practică: deși cochete, apartamentele vieneze sunt foarte mici și înghesuite, iar odată cu apariția cafenelelor localnicii au început să le folosească asemeni unor sufragerii mai spațioase, unde se puteau întâlni cu prietenii sau puteau să-și petreacă după-amiezile citind și bucurându-se de atmosferă. 

Viena este legată indestructibil de arta cafelei și fiindcă austriecii au o mie de feluri în care pot bea cafeaua. Deși am locuit acolo o vreme, nu am apucat niciodată să prind un târg de Crăciun, iar anul acesta am ajuns, împreună cu Austrian Airlines, exact în perioada magică a târgurilor.

Vin fiert, punciuri cu toate aromele posibile și delicatese austriece, totul într-o atmosferă feerică. Mi-a plăcut în mod deosebit cafeaua denumită „Advokaat”, adaptarea unei specialități olandeze, unde cafelei și spumei de frișcă i se adaugă și câteva lingurițe de lichior de ou.

 

Firește că Viena are multe cafenele irezistibile la orice colț de stradă, iar a face un top al lor este strict o chestiune subiectivă. Totuși, la această ultimă vizită am mai adăugat pe listă câteva locuri unde voi reveni categoric data viitoare. 

În afară de Cafe Central, de care am povestit mai sus, mi s-a lipit de inimă cafeneaua Corbaci, din Cartierul Muzeelor, care este un mix straniu și totuși fermecător între stilul scandinav eminamente funcțional și bogăția ornamentelor orientale. Practic, mobilierul are linii geometrice și austere, iar tavanul este acoperit integral cu plăcuțe ceramice pictate manual de o artistă marocană.