Cât de ușor este să-ți găsești stilul personal
Stilul personal nu are nicio legătură cu numărul de rochii elegante sau cu recensământul de cămăși albe și piese „obligatorii” din garderobă. Ca să-l găsești, e suficient să dai la o parte toate straturile de „trebuie să” pe care le-a așezat lumea peste tine.
*** Acest articol face parte dintr-un proiect de lifestyle realizat de FINE SOCIETY și eMAG ****
Momentul în care începi să ai stil este momentul în care începi să ai încredere în propria persoană.
Una fără cealaltă nu se poate, oricât de multe complimente ți s-ar face pentru alegerile vestimentare și oricât de atractivă ar fi reflexia din oglindă: da, poți fi o femeie frumoasă și bine-îmbrăcată chiar și fără încredere în sine, însă stilul personal adaugă acea doză de șarm pe care o numim charismă, farmec sau „vino-ncoa”.
Aura de stil personal nu vine nici din numărul de cărți de modă citite, nici din densitatea de rochii elegante care îți atârnă în dulap, ba chiar și mai puțin din valoarea achizițiilor sau din etichetele lipite de ele.
De fapt, la un moment dat totul devine atât de evident încât te bufnește râsul gândindu-te la toate listele cu „100 de piese pe care e obligatoriu să le ai în garderobă” și la toate promisiunile de stil împachetate ca „10 rochii elegante în care să strălucești toamna asta” sau ”5 genți fără de care nu te poți considera stilată”.
Atât de multă muncă pentru ceva care echivalează, ca efort, cu aprinderea unui întrerupător. De la off la on și, brusc, se face lumină.
Găsirea stilului personal este la fel ca acele probleme complicate de matematică, din școală, care – odată ce îți pica fisa – se rezolvau prin două adunări. ”Ah, deci asta era tot?” Da, asta era tot.
În materie de stil, e suficient să îți dai voie să te îmbraci exact așa cum ai face-o dacă nu ar exista toate temerile, toate neîncrederile, toată gura lumii și toată presiunea din exterior.
Odată ce-ți pică fisa că încrederea în sine schimbă totul, toate dilemele stilistice devin… banale.
Iată câteva dintre lucrurile auzite în viața reală de la femei din imediata mea apropiere, apropo de cum ar fi ele cu adevărat, DACĂ…
„Aș vrea să port cămăși albe, dar eu am bustul mare și o să mă facă să par și mai lată, am citit eu că nu e voie să porți alb dacă ai bust mare”
„Nu port rochii elegante, deși mi-ar plăcea, fiindcă mi se pare că nu știu să merg pe tocuri și am mereu teama că arăt penibil”
„Nu pun fotografii cu mine în rochie, pe social media, fiindcă mereu mi se pare că e ceva în neregulă: că gleznele arată prea groase, că talia pare prea lată, că șoldurile ies în evidență…”
”Mereu mi-am dorit să mă îmbrac în rochii mai sculpturale, mai atipice, dar astea sunt doar pentru femeile slabe. Dacă aș fi foarte, foarte slabă, m-aș îmbrăca în ținutele pe care mi le doresc”
„Iubesc culorile tari, dar bunica m-a învățat că o adevărată doamnă nu poartă decât alb, negru, beige. Și că neaparat se asortează geanta la curea și la pantof. Așa că nu am cum să port o geantă fucsia sau ce îmi place mie…aș arăta ca un clovn”
Știm bine, destul de devreme în viață, care este stilul nostru și cum ne-am dori să ne arătăm lumii, dar ne cenzurăm fiindcă nu credem că putem „duce” acea imagine.
Că nu suntem îndeajuns de… sau de… Ori că am fi judecate pentru că îndrăznim să ne arătăm altfel decât dictează moda sau „buna cuviință”.
Momentul în care mi-am dat seama că eleganța pe care mi-am dorit-o întotdeauna este complet diferită de cea pe care am practicat-o multă vreme a fost când am citit cartea despre Carolyn Bessette Kennedy și am revăzut fotografia nunții ei cu John Kennedy Jr.
La nuntă, Carolyn a avut acea rochie iconică Narciso Rodriguez: un furou de mătase albă, perfect croit, de o simplitate și o eleganță desăvârșite.
Eram adolescentă pe atunci, într-o Românie a anilor 90 în care maximalismul era mai degrabă filosofia colectivă.
Țin minte cum în jurul meu toată lumea se întreba cum s-a măritat fata aia cu băiatul lui Kennedy într-o rochie așa DE… banală. Da, da, rețin perfect.
Era aproape o revoltă: cum adică, să poți alege dintre atâtea rochii elegante, dintre atâtea rochii de mireasă spectaculoase și să alegi… un furou alb?
A fost printre primele dăți în care mi-am pus problema că sunt de-a-ndoaselea, că văd lucrurile distorsionat, fiindcă mie rochia lui Carolyn îmi părea sublimă.
Doar că, atunci când toată lumea spune că un lucru e urât și se întâmplă să ai și 14 ani, nu crezi că gusturile altora sunt proaste, ci ale tale.
Acum, la mai bine de 20 de ani distanță, chiar și maximaliștii acelor vremuri recunosc că rochia lui Carolyn era superbă, iar mie îmi vine să râd gândindu-mă cât de mult mi-a luat să am încredere în propriile mele gusturi.
Aveam mai degrabă încredere în ce îmi spunea un articol dintr-o revistă că e cool, în ceea ce comenta vreun iubit despre ținutele mele sau în ceea ce îmi spunea mama că îi place ei.
Numai în mine nu aveam încredere: nici în busola mea interioară, nici în ceea ce vedeam în oglindă.
Ca să fie ironia desăvârșită, mulți ani am considerat că rochiile precum cea a lui Carolyn pot fi purtate doar dacă ai un corp de fotomodel, complet lipsit de orice curbe.
Că doar așa arată „perfect”.
La fel, credeam că ținutele minimaliste, alb-negru cu câte un accent spectaculos, pot fi purtate doar dacă ești un artist cu atitudine fier-beton, nu o fată timidă cu ochelari.
Mi se părea că un asemenea outfit m-ar „înghiți”.
Mi se păreau multe lucruri pe atunci, aproape toate greșite, strâmbe, născute din fricile mele și din ceea ce adunasem din jurul meu, făcusem media aritmetică și-mi ieșise ca adevăr general valabil.
După ce am început să mă plac mai mult pe mine însămi și să mă uit în oglindă ca să-mi fac cu ochiul, nu să-mi număr defectele, am constatat că stilul meu fusese evident de când eram mică și-mi potriveam șosetele trei sferturi cu sandalele.
Ar fi fost suficient să-l ascult și să evoluez alături de el, de la o vârstă la alta, însă eu am ales să mă îndoiesc că orice lucru venit atât de ușor din interiorul meu, cu efort zero, ar merita să fie ascultat. Sigur nu în defavoarea restului lumii și a zecilor de păreri experte.
Doar restul lumii știe întotdeauna mai bine, nu?
Data viitoare când îți iese în cale ceva despre X lucruri de care ai nevoie ca să fii cool, despre Y rochii elegante pe care trebuie să le porți într-o viață sau de Z piese care au ieșit din modă pentru totdeauna… citește-le, amuză-le și amintește-ți ce îți place ție de fapt.