read time
10 min
14 martie, 2019
Ce am înțeles eu din documentarul despre Michael Jackson – „Leaving Neverland”
Pentru cei care nu știu, HBO a lansat un documentar controversat numit „Leaving Neverland”, bazat pe mărturiile a doi copii – actualmente oameni în toată firea – care susțin că au fost abuzați sexual de Michael Jackson în urmă cu 20 de ani. Această cronică nu e despre cine are dreptate și cine minte, ci despre o revelație tristă pe care am avut-o urmărind cele două părți ale documentarului.
Ieri mi-am făcut timp și am dat PLAY documentarului despre care vuiește presa din toată lumea, fără să am niciun fel de idei preconcepute. Eu n-am fost niciodată fană Michael Jackson la modul… fanatic. Îmi place mult muzica lui și apreciez felul în care a revoluționat pop-ul, dar atât. Așa că nu e vorba despre cum mi-a zdruncinat (sau nu) documentarul pasiunea pentru el ca personaj, fiindcă nu e cazul. Muzica lui e una, viața lui e alta.
De asemenea, nu sunt judecător și nu aș putea să spun dacă cele 2 „victime” din documentar spun adevărul sau nu. Cei doi bărbați sunt destul de convingători în detalii și relatări, chiar și episoadele de abuz sunt explicit prezentate – chiar FOARTE explicit – și la prima vedere îi crezi.
Au un tremolo în voci când povestesc, unul dintre ei scoate un inel primit de la Michael și îi tremură mâna, plus multe alte amănunte notabile, dar am făcut și destulă documentare din presa străină ca să văd că au și destule „păcate” la activ, din genul celor care îți zdruncină credibilitatea pentru totdeauna. Și-au schimbat mărturiile de mai multe ori, au mințit în instanță, au vrut (fără succes) să scrie cărți despre relațiile lor cu Michael și tot așa. Sunt departe de a fi imaculați.
Ce m-a șocat pe mine la „Leaving Neverland” nu ține însă de episoadele de abuz, ci de o serie de amănunte îngrozitoare, în fața cărora toată lumea a închis ochii, deși cele povestite în documentar se întâmplau într-o societate civilizată și avansată științific, de la începutul anilor 90. O să le expun așa, ca pe niște concluzii, pentru cei care NU au urmărit documentarul, dar și pentru cei care au făcut-o și vor să audă și părerea altcuiva.
În primul rând, Michael Jackson era bolnav psihic.
Nu mă refer aici la pedofilia nedovedită („innocent, until proven guilty”, așa e la americani), nici la faptul că artiștii sunt în general în lumea lor, pe craca lor, ciudați și neînțeleși. Nu, omul era bolnav clinic, probabil ca urmare a traumelor din copilărie, a bătăilor și a abuzurilor din partea tatălui lui, și ar fi necesitat asistență psihologică serioasă. Aș îndrăzni să spun chiar psihiatrică.
Avea mintea unui adolescent întârziat, iar asta e evident din tot ce s-a scris despre el vreodată. Acest documentar doar confirmă, fiindcă oricât de excentric ai fi:
NU este normal să dormi cu copii străini în pat, tu fiind bărbat în toată firea
NU este normal ca „your best friend” să fie un copil de 9 ani, când tu ai 30
NU este normal să călătorești în turnee cu staff-ul tău și cu câte un copil minor, care nu face parte din familia ta. În ce calitate? De ce?
NU este normal să te așezi într-un colț și să plângi pentru că „your best friends” pleacă mâine, friendșii având între 9 și 11 ani, iar tu 30 de ani. Un asemenea episod este prezentat în documentar
NU este normal să ai ilustrații în mărime naturală cu Peter Pan și cu alte personaje de desen animat în dormitorul tău de om în toată firea, cum de asemenea este prezentat în documentar.
NU este normal să ai camere pline cu jucării, dulciuri și chestii de copii, la 30 de ani, și să inviți copii de 7-10 ani ca să vă jucați împreună cu ele.
Dincolo de orice abuz și de existența sau inexistența lui, o persoană care se comportă într-un asemenea fel are, în mod clar, niște chestiuni din copilărie nerezolvate și niște traume latente. Michael Jackson era adult doar fizic, biologic, dar îndrăznesc să spun că el a trăit și a murit… copil.
Un copil neîmplinit, traumatizat, care a refulat cum a putut, fiindcă nimeni nu i-a oferit ajutor real. Fanii lui l-au privit ca pe un excentric, cei apropiați au profitat de el cât au putut, iar pentru cei care nu l-au suportat a fost un monstru. În realitate, eu îndrăznesc să spun că a fost un om cu o fragilitate psihică evidentă și netratată.
Înainte de a fi judecat pentru orice ar fi făcut sau nu, el ar fi avut nevoie de ajutor psihiatric de bună calitate. Nu de somniferele și calmantele care i-au adus până la urmă sfârșitul, ci de terapie. De aceea, e foarte greu să-l privești pe Jackson ca pe un infractor sau un pervers, fiindcă în primul rând, îmi fie iertat, nu pare câtuși de puțin un om în deplinătatea facultăților mintale. A fost un geniu, da, însă prototipul geniului nebun, inadaptat într-o societate obișnuită.
În al doilea rând, Michael Jackson avea o latură de manipulator, derivată tot din istoria personală
Indiferent dacă abuzul a existat sau nu, Michael a avut relații de prietenie, relații chiar foarte apropiate cu acești bărbați și cu familiile lor, iar relatările lor despre modul în care a început prietenia sunt, în fiecare caz, asemănătoare și stranii în același timp.
Mai întâi o cumpărare a bunăvoinței prin gesturi spectaculoase: cadouri, plicuri cu bani, invitații în destinații extraordinare. Apoi declarații uimitoare de prietenie, mai degrabă asemănătoare unor declarații de dragoste. Și, finalul apoteotic: înstrăinarea fiecărui „best friend” de restul lumii, de prieteni și familie, sub pretextul că lumea e rea și oamenii sunt răi și îți vor răul.
Asta poate fi interpretată în două chei diferite: fie că Michael Jackson avea o strategie foarte bine pusă la punct, fie că propriile lui traume îl făceau să vadă viața strict în acest fel.
La un moment dat, el chiar îi spune unuia dintre copii: „Vezi ce rea e mama ta? E malefică. Femeile sunt toate rele”. Asta îmi sună mai degrabă ca o convingere personală, derivată din propriul trecut, ca un adevăr intim rostit cu voce tare, decât ca argument pe care l-ai da unui copil pentru că vrei să-l manipulezi în mod conștient să-și urască mama. Cel puțin așa am interpretat eu.
E foarte posibil ca însăși dorința lui Michael de a se apropia de copii să derive dintr-o teamă viscerală de adulți și o neîncredere în „oamenii mari”. În copilăria lui, adulții au fost cei care i-au făcut rău, prin urmare el s-a coalizat, alături de copii, împotriva oamenilor răi. Un copil mare, alături de alți copii, împotriva restului lumii.
Punând cap la cap cele povestite în documentar – nu chestiunile legate de abuz, ci restul – este evident că Michael construia un întreg univers în jurul fiecărui băiețel care îi devenea „best friend”, îl izola într-o lume care n-avea nicio legătură cu realitatea. Până la un punct, mi se pare în mod evident produsul unei frici copilărești și a unei dorințe de a nu rămâne singur în acea lume ciudată și înspăimântătoare. Dincolo de asta, mă tem că nu vom afla niciodată adevărul complet.
În al treilea rând, atitudinea părinților din documentar este cel puțin stranie
Dacă există vreun om de blamat în acest documentar, aceia sunt părinții. Chiar dacă Michael ar fi vinovat de abuzurile prezentate acolo, el este în mod evident un om fragil psihic, cu o graniță improbabilă între realitate și fantezie. Părinții copiilor, în schimb, erau oameni aflați în deplinătatea facultăților mintale.
Oricât de binevoitor ar părea un om și oricât de seducătoare ar fi aura de celebritate care îl înconjoară, nu are cum să ți se pară normal că un bărbat în toată firea doarme în pat cu copilul tău. Indiferent că amândoi dorm îmbrăcați, că se uită doar la filme, că sunt cei mai buni prieteni. De fapt, stai o clipă, în ce univers normal și rațional un bărbat de 30 de ani poate fi considerat „best friend”-ul unui preșcolar?
Mamele din documentar mi-au părut ele însele dezechilibrate emoțional și oarecum inadaptate în viețile lor. Spre exemplu, una dintre ele și-a părăsit în Australia soțul depresiv și grav bolnav pentru a pleca în America alături de copii și a beneficia de avantajele prieteniei cu Michael Jackson.
Acela a fost unul dintre momentele în care povestea „victimelor” s-a rupt pentru mine. Bunica unuia dintre băieți își amintește de acel moment în care familia s-a scindat fiindcă mama și copiii au plecat cu Michael, iar tatăl bolnav a rămas singur și a murit și spune, melodramatic, că „Michael a fost de vină. El a făcut să se întâmple asta”.
Mmmmm… NU. Nu Michael a făcut să se întâmple asta. VOI ați făcut să se întâmple asta. Faptul că un superstar îți oferă bani și oportunități nu înseamnă că trebuie să le accepți cu orice preț și să dai cu piciorul familiei tale, să-ți abandonezi soțul bolnav și să pleci în celălalt colț de lume.
Așadar, fără a vrea să-i găsesc scuze lui Michael Jackson – a cărui fană nici măcar n-am fost, cum spuneam la început – și părinții cu care a avut de-a face erau destul de imaturi și de ușor impresionabili. De fapt, pe măsură ce urmărești documentarul, orice noțiune de logică pare să dispară în neant: motivațiile oamenilor, explicațiile gesturilor lor și deciziile în sine sunt de neînțeles. Sau poate că tocmai asta era „forța gravitațională” a lui Jackson: oamenilor li se părea atât de incredibil că se află în preajma lui încât toate mecanismele de apărare se anulau. Plus ceea ce face lumea să se învârtă: banii. Mereu este vorba (și) despre bani.
Nici nu mai intru în detalii despre cum una dintre familii a primit o casă de la Michael, în mod întâmplător chiar în perioada unuia dintre procesele în care era acuzat de pedofilie, fiindcă scopul acestui articol nu e să fac o reconstituire a celor întâmplate. E doar o părere.
În loc de concluzie:
După ce am închis documentarul, mi-am adus aminte de un episod pe care l-am trăit eu însămi în 2008, cu puțin timp înainte de moartea lui Michael Jackson, când am vizitat cartierul starurilor din Los Angeles. Cotind pe una dintre străzi, am văzut o ghirlandă de Crăciun uscată și scorojită, agățată de o poartă imensă. Eram în luna august.
”Ce e cu acea ghirlandă?”, l-am întrebat, mirată, pe șoferul cu care făceam turul. „Ah, aceea e casa lui Michael Jackson”, mi-a răspuns el. „Toată lumea se miră, dar noi ne-am obișnuit. Nu-și scoate niciodată decorațiunile de Crăciun din curte și de pe poartă. A zis că iubește atât de mult Crăciunul încât a ales ca pentru el și pentru copiii lui să fie Crăciun tot timpul anului”.
Foto: HBO
Da sunt de acord in mare parte, dar la oricine li s-ar oferi banii, excursiile întâlnire cu regele muzicii, ar fi făcut cel puțin la fel! Ganditi-va cât de cunoscut era, cât de mult îl iubeau oamenii, nu țin cu el neaparat și nu e normal ceea de se întâmplase, DAR RPEET PUNEȚI-VĂ IN LOCUL FAMILIILOR ȘI GÂNDIȚI PUȚIN ȘI CU SIGURANȚA AȚI FI FĂCUT LA FEL!
da…sint total de acord cu ce ai scris…repet si eu, parca ar fi fost scris de mine…concluzia este ca MJ era „dus rau cu pluta”…da, bolnav psihic…ca toti cei din jur au tolerat ca sa nu zic incurajat modul lui de relatii cu copii, ca parintii orbiti de pozitia , influenta si banii lui si-au dat indirect acordul la tot ceea ce s-a intimplat cu copiii lor…dormitul in pat cu MJ, timpul prea mult petrecut cu „best friend”…si multe alte lucruri nu chiar la locul lor…si incetul da …incep sa cred si ca a avut relatii sexuale cu copiii… PACAT…
Foarte bine sintetizat!
Opinia mea personala este ca (i) parintii acestor copii au acceptat cu buna stiinta eventuala lor prostituare (asta e cuvantul, sa nu ne ferim de el) si (ii) in prezent, copiii (si HBO) monetizeaza gros povestea profitand de valul #metoo.
Imi pare rau sa spun insa ca, mai mult decat (probabila) molestare a acestor copii, pe mine documentarul m-a indignat din alt motiv: vad in el aproape o manie a
mediei/elitei (americane/vestice?) in a impune acest suspension of disbelief in urma caruia s-a ajuns la legitimarea absoluta si incontestabila a comportamentului si sustinerilor cuiva doar pt ca anterior a fost/a spus ca a fost victima a ceva (defavorizare, nedreptate, infractiune, gripa sau pojar).
Pentru un alt exemplu, recomand audierile Ford – Kavanaugh.
Eu as dori sa adaug că în cele mai multe din cazuri când oameni că șoferul, menajera, etc lucrează cu celebrități au un contract denumit non disclosure agreement care le interzice menționarea a orice are legătură cu persoana pt care lucrează. Cred că excepția este mărturia în justiție. Bine că puteau suna anonim la poliție să reclame vreun eventual abuz dar daca s ar fi descoperit autorul apelului la revedere servici, avocații sau oamenii respectivei celebrități cred că ar fi făcut praf persoana respectiva ( trafic de influență etc.)
Am senzația că am scris chiar eu articolul. Nu am fost deloc fan MJ, deși, recunoscut avea niste video clipuri geniale. Dar în rest, tot timpul am avut senzația că nu are toate țiglele pe casă. L-am înțeles când am aflat ce copilărie a avut. Dar niciun adult din preajma lui și, cu-atat mai puțin medicul lui, nu au avut nici măcar intenția să îl ajute sa se maturizeze. Pentru că ,da, era complet captiv in stadiul de copil neterminat. Nu aveau niciun interes. El era o sursă inepuizabilă de confort și bunăstare cum nici nu visaseră. Deci perfect potrivit de-a fi manipulat.
Comportamentul, operațiile absurde și mutilante, totul la el vorbește despre un dezechilibru psihic.
Încă nu am văzut filmul dar am ascultat poveștile. Nu știu cât credit pot oferi bărbații aia. Dar sunt curioasa sa le vad fața mamelor lor. Nu au nicio scuză. Poate banii, cadourile ( o casă?! ) , excursiile le-or fi încălzit inima o vreme. Dar filmul ar trebui să fie despre penitența LOR, să fie doar un avertisment față de alți părinți care vând sufletul copiilor lor nu din naivitate ci din aviditate după bani.
Scriu acest comentariu dintr-o pozitie dubla – de ignoranta, pentru ca nu am vazut documentarul complet, caci nu am putut rezista, din pricina pozitiei doi – de supravietuitoare a unui abuz in copilarie, pe care ma lupt din rasputeri sa il depasesc cumva.
Cred, cumva, ca acest documentar e un prilej bun pentru noi toti sa intelegem cum actioneaza un teoretic abuzator, cum poate „pacali” inclusiv familia victimei, cum evolueaza comportamentul victimelor (de pilda, e foarte comun ca ele sa realizeze ce li s-a intamplat la zeci de ani dupa, adesea se pot „suci” in declaratii, de multe ori isi plang abuzatorul cand moare etc.). Pentru mine, asta e practic mult mai important decat daca MJ a fost sau nu vinovat, fapt care se tot dezbate asa de intens peste tot. Cred ca, asa cum bine scrii si tu (ca de obicei, as spune, surprinzi esentialul cu o eleganta si un bun-simt deosebite), e mai important sa intelegem cum a fost posibil ca o societate intreaga sa permita toate situatiile cu MJ. Cum au inchis asa de multi ochii si au gasit explicatii, scuze etc.
Cata vreme 1 din 4 copii este abuzat sexual in copilarie (Statistica la nivelul Uniunii Europene, eu cred ca e posibil ca in Romania sa fie o incidenta si mai mare), cat inca mai avem judecatori care condamna fetitele de 10 ani ca „si-au cautat-o” cand sunt violate, cred ca e important sa nu ne uitam in alta parte si sa privim abuzul ca o realitate, nu ca ceva ascuns, acolo undeva, care nu ne poate atinge.
Ca supravietuitoare (nu ma omor dupa acest cuvant, dar el in sine e elocvent), am adus bucatica mea de contributie si am inceput cu un site informativ (materiale educationale in romana sunt putine spre deloc). Am citit ieri reactia ta necajita, pe buna dreptate, la o invitatie precipitata de like la o pagina :), deci nu vreau sub nici o forma sa crezi ca am ajuns aici ca sa imi fac vreun fel de reclama. Vreau doar sa zic ca e grozav ca ai scris si ca e absolut obligatoriu sa nu ignoram ceva ce pana la urma afecteaza o mare parte din populatie si care continua a fi un subiect tabu, evitat. Ma refer, desigur, la abuz, nu la MJ in sine.
Eu doar spun ca niciun adult normal nu isi doreste sa doarma intim cu copii altora indiferent de sex. Si mi se pare regretabil ca banii cumpara si acopera si acum aceste comportamente. Ne oripilam de MJ ca e un documentar pe HBO. Eu ma oripilez mai mult pe mama din Arad care si-a vandut copilul unir pedofili, sau parintii din teleorman care au pus copii pe skype sa faca pornografie.