Despre tot ce-i fin și fain

Cea mai cool berărie din lume e în Bavaria și e creată de Hundertwasser

By 8 iunie, 2017Chronicles
read time 10 min
 
8 iunie, 2017

Cea mai cool berărie din lume e în Bavaria și e creată de Hundertwasser

În povestea berăriei Kuchlbauer din Abensberg se întretaie berea bavareză, arta lui Friedensreich Hundertwasser și secretele „Cinei celei de Taină” a lui Leonardo DaVinci. Și, oricât de neverosimil ar părea, toate astea se potrivesc perfect împreună.

by

Sunt locuri în lume care ne surprind fiindcă par să nu aibă nicio legătură cu geografia în care au fost aruncate de soartă. Berăria bavareză Kuchlbauer din Abensberg este un astfel de loc și este de departe cel mai spectaculos templu al berii din lume.

 

Nici nu are sens să facem vreun clasament, fiindcă este unică și irepetabilă prin însăși povestea ei: a fost creată de celebrul artist austriac Friedensreich Hundertwasser (1928-2000), fiind ultimul proiect al acestuia. Este o lume tip wonderland în care totul e posibil, unde nu există linii drepte și unde culorile primare se ciocnesc și se iubesc cu aceeași pasiune. Wonderlandul cu bere de la Abensberg este un loc din care pleci uimit și puțin derutat de mulțimea de simboluri, povești, amănunte și referințe. Dar să o luăm cu începutul.

 

 

 

De unde a apărut această bere?

Kuchlbauer există de la anul 1300 în Abensberg și este unul dintre micii producători de bere ai Germaniei: are doar 40 de angajați, 6 varietăți de bere de grâu și acoperă cam 1% din producția de bere a țării. Se află la a noua generație în familia Salleck, iar ceea ce s-a întâmplat de la începutul anilor 2000 în mica berărie bavareză este una dintre acele povești care-ți amintesc că banii au, de fapt, un rol clar pe lumea asta: să fabrice frumusețe.

 

Banul nu e „ochiul dracului”, nici pe departe. E combustibil pentru visele frumoase ale unor vizionari. Și, că veni vorba de simbolistică, în berărie există inclusiv o descriere a „Iadului berii” și a „Raiului berii”. Iadul fiind, evident, cel în care bei bere de proastă calitate până la sfârșitul timpurilor.

 

Unde intervine Hundertwasser?

Îndrăgostit de arta lui Hundertwasser și a lui Leonardo Da Vinci, proprietarul berăriei – Leonhard Salleck – și-a dorit să-i aibă pe amândoi în berărie, la propriu. Despre Da Vinci vom vorbi mai încolo, personajul central este însă Hundertwasser, care avea 70 de ani la momentul în care Salleck l-a contactat pentru a-i propune să creeze un turn special și să-și pună semnătura pe toate clădirile berăriei.

 

Având o vârstă înaintată și fiind vorba în definitiv despre o berărie, Hundertwasser a răspuns prompt, declinând cu politețe maximă oferta lui Salleck. Totuși, bavarezul nu avea de gând să se dea bătut atât de ușor, mai ales că știa un lucru care avea să se dovedească esențial pentru „negociere”: extravagantul Hundertwasser fusese toată viața pasionat de… pitici de grădină.

 

 

Nu, chiar nu e o glumă, lumea piticilor și a creaturilor misterioase îl fascinase pe austriac, iar Salleck se întâmpla să fie și autorul unor cărți de basme pentru copii având ca personaje principale… piticii. Care era probabilitatea? Și totuși, unele lucruri se potrivesc ca prin minune.

 

La răspunsul negativ al lui Hundertwasser, Salleck a plusat, trimițând un exemplar al cărții sale de povești, însoțit de o nouă scrisoare. În ea, germanul îi explica lui Hundertwasser, cu mult umor și imaginație, că piticii au locuit de la 1300 în berărie, dar spațiul a devenit prea mic pentru ei și au nevoie de o altă casă. Una nouă în care să poată rămâne pentru totdeauna și care să fie și un tribut adus culturii germane a berii.

 

 

Oricât de incredibil ar părea, această poveste a fost cea care a „parafat” înțelegerea cu Hundertwasser, fără ca familia Salleck să mai fie nevoită să insiste. Artistul a intrat în joc și a acceptat cu bucurie să creeze turnul care să le servească drept casă „piticilor”.

 

Mai mult chiar, încăperile administrative sunt pline de pitici în diferite ipostaze legate de industria berii (de la simpli „cheflii” care adorm pe butoi până la degustători, chimiști și așa mai departe), care fac deliciul vizitatorilor berăriei. Unii spun povestea în versuri a berăriei și a relației cu Hundertwasser, în timp ce alții explică, tot cântând, diferitele stadii de producere a unei beri bavareze originale.

 

Berea stă în detalii

 

De fapt, ceea ce m-a uimit la Kuchlbauer sunt amănuntele. O infinitate de amănunte: de la sticlele încastrate în pereți (Hundertwasser a fost un ecologist convins și a acceptat proiectul cu condiția ca totul să fie sustenabil) până la turnulețele separate dedicate fiecărui ingredient al berii sau mozaicului artistic dedicat stadiului de fermentare a hameiului.

 

O zi întreagă nu mi-ar fi ajuns să explorez fiecare bucățică și, ca un element amuzant, a fost pentru prima dată când am fotografiat o toaletă publică, fiindcă inclusiv toaletele sunt create în stilul unic al lui Hundertwasser, după indicațiile precise ale acestuia.

 

 

Din păcate, Hundertwasser a murit înainte să vadă proiectul finalizat, dar totul a fost realizat întocmai după schițele lui și deschis publicului în 2007.

 

Piticii atât de dragi lui au, în sfârșit, o nouă casă, care mai găzduiește acum și un muzeu separat, cu lucrări ale lui Hundertwasser, dar și cea mai mare colecție de pahare de bere din întreaga lume.

 

Ultimul etaj al turnului cu aspect futurist este dedicat Copacului Înțelepciunii și are un joc de oglinzi, lumini și umbre absolut hipnotizant.

 

Pentru că i-a plăcut atât de mult povestea turnului și a piticilor, Hundertwasser a mai proiectat și un muzeu unde se află expuse creații de-ale sale, și în mijlocul căruia tronează un nuc uscat, acoperit integral (și manual) cu foiță de aur. Copacul era deja uscat în momentul începerii construcției, iar artistului îndrăgostit de natură i s-a părut detaliul perfect pentru a simboliza conexiunea dintre om și natura înconjurătoare.

 

Mai mult, pentru că Hundertwasser a iubit mereu magnoliile, simbolul magnoliei se regăsește stilizat pe pereții berăriei. Ca paranteză, artistul a fost îngropat exact cum a lăsat scris înainte de moarte: sub o magnolie, fără sicriu, pentru a se întoarce cât mai repede la natura pe care o iubea atât de mult.

 

 

În ce constă magia lui Hundertwasser?

 

Hundertwasser mă fascinează de când l-am descoperit la Viena, cu ani în urmă, și am aflat mai multe despre filozofia din spatele creațiilor lui colorate. Sunt multe referințe de viață în ceea ce își imagina el cu ochii minții, iar unul dintre lucrurile pe care nu le-am mai uitat niciodată se leagă de podelele din casele pe care le-a desenat, inclusiv din turnul Kuchlbauer.

 

Totul este denivelat, în ape, pentru că Hundertwasser considera suprafețele plate plictisitoare și previzibile. Având în vedere că noi, oamenii, trecem prin viața de zi cu zi pe pilot automat, o podea denivelată este exact ce ne trebuie: ne face să ne împiedicăm, să ne poticnim și să devenim, brusc, atenți la ce se întâmplă în jurul nostru.

 

 

 

 

 

 

Unde intervine Da Vinci?

 

După ce am făcut turul încăperilor proiectate de către Hundertwasser și a turnului în sine, mi-a rămas întrebarea: „Bun… și Da Vinci?”. Primul lucru pe care îl aflasem la intrarea în berărie fusese despre alăturarea celor doi în povestea berăriei. Ei bine, partea cu Da Vinci este cel puțin la fel de fascinantă, deși inițial am crezut că se rezumă la fresca ce ocupă un perete din beciul berăriei. Este recreată la mărime naturală, aceeași pe care o are în varianta originală din mănăstirea milaneză Santa Maria delle Grazie.

 

De ce e atât de mult spațiu liber în spate? Ce semnifică gesturile apostolilor? Care e simbolistica ferestrelor și a coloanelor din fundal? Proprietarul berăriei, Leonhard Salleck, a avut o revelație întâmplătoare, în timp ce făcea un experiment despre psihologia umană și despre cele 4 tipuri de temperament: coleric, melancolic, flegmatic și sangvin. Folosea pietre pentru a analiza dinamica unui grup cu temperamente diferite și a realizat, într-o străfulgerare inspirată, că apostolii din „Cina cea de Taină” sunt așezați la fel ca pietrele din experimentul lui. În patru grupuri de câte trei persoane, simbolizând exact aceste temperamente, cu tot cu gesturile și mimica aferente.

Teoria lui Salleck este aceea că Leonardo Da Vinci a încercat să transpună în această operă de artă tot ceea ce omul poate simți, gândi sau face. Omul poate filozofa despre orice, așa că pereții din fundal reprezintă filozofia veche: etică, fizică, biologie și logică. Etica are cele 4 virtuți, reprezentate de cele 4 coloane de pe partea dreaptă, în timp ce pe partea stângă este înfățișată fizica, alături de cele 4 cauzalități aristoteliene. Peretele din spate reprezintă logica și cele 3 variante: da, nu și „necunoscut”. Iisus stă în mijloc, în dreptul „da”-ului, a afirmației, fiindcă El spune „Eu sunt…”. Grupul de apostoli din dreapta Lui Iisus semnalizează cu mâinile exact cele 3 variante: da, nu și incert.

 

Faptul că Iisus este îndreptat cu corpul spre acest grup de apostoli simbolizează, conform teoriei lui Salleck (care a scris și o carte pe acest subiect), faptul că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, dreptul de a alege în orice clipă între cele 3 variante. Firește că nimeni altcineva în afară de Da Vinci însuși nu știe adevărul, dar varianta lui Salleck mi s-a părut îndrăzneață și demnă de dat mai departe, măcar ca exercițiu de gândire și de imaginație.

Un scurt filmuleț făcut de mine, la fața locului:

Fotografii și video: Diana-Florina Cosmin