Cele trei bijuterii Pandora de care m-am îndrăgostit iarna asta
Luna și stelele pe o brățară, talismanul secret al lui Hermione din „Harry Potter și prizonierul din Azkaban” și alte lucruri minunate de care, cu mâna pe inimă, nu mă așteptam să mă îndrăgostesc iarna aceasta.
Dacă mă urmăriți de ceva timp, cred că știți că NU sunt o mare fană a cadourilor ca scop în sine.
Adică da, iubesc să fac cadouri și să primesc cadouri (mai mult să fac, oricât de ciudat ar părea), dar nu sunt de acord cu accepția obsesiv-consumeristă a cuvântului.
Nu îmi place ideea de „lună a cadourilor” și nici fixația de a lega orice sărbătoare de ideea de a cumpăra CEVA, orice, doar ca să bifezi că ai făcut un cadou și că te-ai achitat de acest tabiet social.
Decât să faci un cadou chinuit, din obligație, din „tradiție”, pentru că „așa se face”, mai bine nu faci deloc.
Dar dacă simți să-l faci și vrei să surprinzi cu adevărat pe cineva drag, atunci alege acel cadou cu atenție și cu INTENȚIE, investind mai mult decât bani în tot procesul.
Cadourile cu semnificație înseamnă personalizare până în ultimul amănunt, atenție, timp, răbdare și bucurie a căutării. Pentru că trebuie să faci conexiuni, să pui cap la cap indicii, să alegi, să faci liste mentale, să construiești povești.
Nu doar să intri în primul magazin, să întinzi un card și să plătești.
CONTEAZĂ DRUMUL, NU DOAR DESTINAȚIA
Când prietena mea cea mai bună a împlinit 30 de ani, i-am făcut cadou o brățară Pandora cu mai multe charm-uri, fiecare reprezentând dorințele mele pentru ea, bazate pe toate discuțiile noastre și pe toate lucrurile pe care le știam despre visurile ei.
Țin minte că am învățat pe de rost site-ul Pandora de la acea vreme, făcând liste, apoi liste mai scurte, apoi ”ACEA LISTĂ” de talismane care să ajungă într-un final pe brățară.
Când m-am dus în sfârșit în magazin, a durat vreo două ore să „compun” brățara și am dăruit-o cu o felicitare în care explicam, în detaliu, DE CE am ales fiecare talisman.
Tot procesul a durat vreo lună și ceva, iar cadoul meu a avut un mare efect.
Nu în virtutea unui nume de brand, ci pentru că avea viață în el.
Avea suflet și, odată pus la încheietură, devenea totuna cu posesoarea.
De asta îmi place Pandora și de asta am scris de mai multe ori despre ei de-a lungul vremii (ba chiar am avut și un giveaway la un moment dat): pentru că oamenii iubesc acest brand datorită produselor în sine și datorită semnificației lor, nu datorită numelui.
Mai ales că nu există vreun logo imens la vedere sau vreo inscripție care să-ți sară în ochi.
Ca să dăruiești ceva de la Pandora, trebuie să cunoști persoana, să știi ce-i place, la ce speră, ce visează.
Trebuie să faci un efort de imaginație, iar mie procesul dăruirii îmi place cel mai mult. Probabil e deformație profesională de povestitor.
Tocmai de asta, când fetele de la Pandora, cu care am o relație veche și frumoasă de peste cinci ani, mi-au propus să scriu sincer și personal despre Pandora, am făcut-o cu drag.
Știți doar cum funcționez eu: scriu strict despre ce-mi place. Nu-mi place, nu scriu.
DE CE ÎMI PLACE PANDORA?
Îmi plac bijuteriile Pandora:
PENTRU CĂ sunt făcute cu migală și superb finisate.
Pentru mine finisajul „spune” totul despre o bijuterie, iar o bijuterie Pandora o poți pune sub lupă dacă vrei și nu îi găsești vreo muchie finisată strâmb sau vreun amănunt finisat grosier.
De altfel, ele sunt schițate în Danemarca, țara de origine a brandului, și realizate, unele chiar manual, în atelierele proprii Pandora din Thailanda, de către meșteșugari specializați din tată-n fiu în realizarea bijuteriilor.
Acest element al calității contează cel mai mult pentru mine, fiindcă mă îndrăgostesc greu de bijuterii și merg pe ideea de „puține și bune”.
Altfel spus, prefer să am câteva piese deosebite, pe care să le port des și să mă bucur de ele, decât două sertare de accesorii care să nu vadă lumina zilei decât odată la doi ani.
PENTRU CĂ au o mie de povești în ele și pentru că poți să le personalizezi în fel și chip.
Pe două persoane diferite, două bijuterii Pandora nu vor fi niciodată la fel, nu doar metaforic, ci concret: totul este atât personalizabil încât e aproape imposibil de repetat.
PENTRU CĂ nu „strigă” brandul de la o poștă, așa cum spuneam mai sus.
PENTRU CĂ e imposibil să nu găsești ceva care să ți se potrivească sau să te facă să zâmbești măcar.
De la talismane cu Cenușăreasa și desenele animate ale copilăriei până la orașul tău favorit din lume, animalul preferat, cuvântul care te reprezintă sau credințele tale profunde. Poți să spui ”Nu port” sau „Nu e stilul meu”, dar e greu să spui „Nu-mi place”.
PENTRU CĂ nu se demodează niciodată.
Chiar dacă vorbim de colecții mai vechi și mai noi, o bijuterie Pandora de acum zece ani e la fel de actuală precum una din sezonul de iarnă 2020, tocmai fiindcă e personală și nu se ancorează în tendințe, ci în povestea personală a fiecăruia.
De exemplu, colecția nouă se numește, sugestiv, „Timeless”, și e formată din piese gândite să meargă bine atât la ținute lejere, cât și la pulovere pufoase de iarnă și la toate straturile pe care le adăugăm pe noi în sezonul rece.
Multe pietre colorate, simboluri atemporale precum inima și formele geometrice, brățări care pot fi purtate suprapuse și alte piese care vor fi la fel de actuale și peste zece ani.
CE AȘ CUMPĂRA EU DE LA PANDORA
.. și probabil o să și cumpăr până la Crăciun?
O să vă arăt pe Instagram ce aleg, dar în ceea ce mă privește pe mine, favoritele mele absolute de la Pandora de iarna aceasta sunt acestea:
1. Din colecția PANDORA PASSIONS, piesele cu stele și lună
Nu cred că am spus asta niciodată pe blog, dar am o fascinație pentru tot ce are simbolistica de lună și stele.
De când eram mică adoram imprimeurile și jucăriile în formă de stele și această aplecare spre cosmos nu m-a părăsit niciodată.
Dacă intru într-un magazin de bijuterii sau de haine, primele lucruri spre care mă voi duce ca un magnet sunt cele cu „star print”. Așadar, brățara fixă „Moon & Stars” este favorita mea.
Filippo Ficcarelli și Francesco Terzo, VP Creative Directors Pandora, explicau într-un interviu că „simbolurile cerului, ale Lunii și ale stelelor sunt conectate cu valorile fundamentale Pandora, respectiv cu puterea de a visa și de a ținti cât mai sus.
Mai ales în preajma sărbătorilor, ele devin mai actuale ca oricând, pentru că atunci reflectăm la trecut și facem planuri de viitor”.
Anul acesta s-a lansat și „Isa the Star”, un charm în formă de stea, care să-ți aducă aminte că un pic de praf de stele și de imaginație poate să te ducă departe.
2. Din colecția HARRY POTTER, pandantivul „The Spinning Time Turner”
Am descoperit Harry Potter în pandemie – nu râdeți, vă rog – și cumva semnificațiile profunde ale poveștii m-au atins și mai tare la această vârstă decât ar fi făcut-o poate în adolescență.
Tocmai de asta, m-am trezit bucurându-mă ca un copil când am văzut pandantivul „Time-Turner”, simbolizând obiectul vrăjit pe care Hermione îl folosește în ”Harry Potter și prizionierul din Azkaban”.
Cei doi directori de creație Pandora recunosc că este pandantivul Pandora care a implicat cel mai mare volum de muncă și migală în ceea e privește realizarea efectivă: clepsidra este înconjurată de două cercuri, fiecare dintre cele trei componente mișcându-se în raport cu celelalte.
În „Harry Potter”, Hermione obținuse pandantivul de la Ministerul Magiei, pentru a-l folosi exclusiv în scopuri academice: fiind șoarece de bibliotecă, își dorea să poată participa la mai multe cursuri în același timp.
Până la urmă însă, ajunge să „rotească clepsidra” pentru a se întoarce în timp și a afla adevărul despre prizonierul din Azkaban.
În viața reală, cu toții ne-am dori să „rotim clepsidra” la un moment dat, dar – chiar dacă nu avem un Minister al Magiei – simbolistica ei se păstrează, ca și actul „tactil” care însoțește o asemenea bijuterie cu viață în ea.
Dacă aș purta-o la gât, cred că aș fi tentată să o ating și să o rotesc non-stop.
Inscripția pe cele două cercuri ale pandantivului este „vraja” din Harry Potter, cu care Hermione și Harry călătoresc înapoi în timp:
“I mark the hours, every one, nor have I yet outrun the Sun
My use and value, unto you, are gauged by what you have to do”.
3. DIN COLECȚIA DISNEY, pandantivele aniversare CENUȘĂREASA
A fost primul desen animat al copilăriei mele și chiar și după 30 de ani cred în continuare că melodia „A Dream is a Wish Your Heart Makes” surprinde în versurile ei esența vieții.
Ca să-ți poți îndeplini un vis, trebuie mai întâi să ai curaj să visezi.
Și acum văd în fața ochilor scene întregi din poveste, dar le văd și în talismanele Pandora realizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la lansarea acestui desen animat Disney.
Echipa de șoricei care îi coase rochia Cenușăresei, pantoful, caleașca din dovleac, orologiul și toate etapele poveștii se regăsesc sculptate în argint și orice-ar spune oricine, ele nu au vârstă.
Ba chiar din contră, să le porți la încheietura mâinii înseamnă să te reconectezi cu copilăria și cu visurile de atunci, să-ți aduci aminte de unde ai plecat și poate și ce ai rătăcit pe parcurs.
Un designer de bijuterii celebru, Victoire de Castellane, spunea că cerceii și colierele le purtăm pentru alții, iar brățările și inelele le purtăm pentru noi.
Asta pentru că pe acestea din urmă le „vedem” în orice secundă și ne bucurăm și noi de ele, nu doar privitorii noștri.
În cazul talismanelor cu Cenușăreasa, ideea mi se pare foarte adevărată și-mi aduce aminte și de ceea ce spunea Anthony Hopkins în acea postare pe Twitter care a făcut înconjurul lumii acum câteva săptămâni.
El mărturisea că păstrează o poză cu el copil ca wallpaper pe telefon și, de câte ori o privește, se gândește „Hey, we did alright, kid”.
Într-un alt registru, cred că exact acesta este și farmecul brățărilor și al talismanelor Pandora: îți aduc aminte în orice moment povestea ta.
Pe unde ai fost, pe unde mai ai de mers și cât de multe borne din drumul tău ai parcurs.
Și că, știi ceva, puștoaico, te-ai descurcat destul de bine. Mult mai bine decât ai tu impresia uneori.
***************
Bijuteriile Pandora pot fi cumparate din magazinele Pandora, dar si online prin serviciul de livrare la domiciliu.
Foto: Pandora
Eu sunt dintre cei pentru care bijutetiile Pandora “nu sunt genul meu”, cu toate astea nu pot spune ca nu-mi plac. Am primit de la sotul meu o bratara pe care o pretuiesc mult si pe care o port cu placere pentru ca este o bijuterie cu semnificatie. Intr-adevar sunt scumpe (cred, depinde la ce ne raportam), dar sunt realizate impecabil si sunt, cumva, “vii”, putand fi oricand actualizate cu un nou talisman, care sa semnifice o noua etapa din viata celui care o poarta.
Dar sunt si foarte scumpe si poate multi oameni ar dosi sa aiba macar un talisman dar nu isi permit sa dea 350 lei pe un mic pandantiv
Niciodată bijuteriile de calitate nu au fost ieftine, dar mai bine puține și bune, cum scriam în text. La 350 de lei alte magazine vând mărgele și galblonțuri, deci depinde cu ce comparăm.