Despre tot ce-i fin și fain

Citește și lasă-i și pe alții să citească ce vor ei

By 23 februarie, 2018Rituals
read time 5 min
 
23 februarie, 2018

Citește și lasă-i și pe alții să citească ce vor ei

Cum poate fiecare dintre noi să crească piața de carte din România: o opinie scrisă în spirijinul mișcării „#RespectYourself: Oferă-ți timp pentru lectură”, lansată de cei de la Libris. Nu este vorba de nicio reclamă, doar o părere sinceră, de cititor pasionat și… relaxat.

by

Când cei de la Libris mi-au povestit despre campania lor „#RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură”, m-am gândit mult ce să scriu, fiindcă era clar că mă vor mânca degetele să scriu ceva. Doar că n-aș fi vrut să fie ceva trist, deși realitatea e cam (foarte) tristă.

 

România era, în tinerețea părinților mei, țara în care se stătea la cozi la librării pentru a prinde o carte bună, iar odată cumpărată ea circula din mână-n mână. Ca într-un fel de societate secretă: aveai o carte bună, o împărtășeai și cu alții, pentru că lecturile bune se „prindeau” greu. Acum, când avem acces la toate titlurile din lume și nu mai e nevoie să stăm la nicio coadă, ne-am pierdut apetitul și miza cititului. Sub 50% dintre români citesc măcar o carte pe an și sub 3% au citit în 2016 mai mult de zece cărți. Adică nici măcar una pe lună. Datele sunt dintr-un studiu Eurostat din 2011, iar Asociația Editorilor din România (AER) raportează o stagnare a pieței în ultimii opt ani, ceea ce nu indică un viitor cu mult diferit.

 

Nu are rost să ne lamentăm și cred că nici argumentele tip „cărțile te fac neprost” nu mai funcționează, decât ca spirit savuros de glumă. Știu oameni care-și plătesc copiii „la pagină citită”, doar ca să știe că ei citesc, chiar și cu forța. Alții se laudă că n-au pus mâna pe o carte în ultimii 5 ani și că n-au timp de așa ceva, sunt prea ocupați cu jobul, cu viața, cu trăitul. Pe alții i-a îndepărtat de lectură un profesor de română lipsit de har sau lecturile nepotrivite la vârsta la care ți se formează plăcerea cititului și așa au rămas pe viață.

 

Sunt multe motive pentru care oamenii nu citesc și realitatea e că nici nu poți obliga pe cineva să citească. Nici măcar pe copilul tău. Poți să-l obligi să dea paginile, dar nu poți să-i torni în minte conținutul acelor pagini, oricât ai vrea. Tocmai de asta, lectura poate doar să inspire și să molipsească, să se insinueaze subtil în gusturile omului. La fel ca gustul pentru o ciocolată neagră bună sau pentru o cafea aromată și neîndulcită. Nu vei face pe cineva să se îndrăgostească de ciocolata neagră dacă-l obligi să mănânce câte două pe zi. Nu vei reuși decât să-l faci s-o urască.

 

Eu una citesc de când mă știu, uneori glumesc că așa am ajuns mioapă: mi-am stricat ochii de la atâta citit. Nu știu să explic de ce citesc, așa cum mă fâstâcesc când cineva mă întreabă cum fac să scriu așa cum scriu. Nu am o rețetă sau o listă de lucruri de bifat. Pur și simplu citesc și scriu. Asta am făcut de mică și e ca un mușchi care mi-a crescut cu timpul, pentru că l-am folosit. Prin cărți evadez în alte lumi, învăț lucruri, mă îndrăgostesc, mă emoționez, mă revolt, mă cunosc mai bine pe mine.

 

Sunt o mie de motive pentru care citesc, dar sunt ale mele. N-ar avea nicio relevanță pentru altcineva. Cred că există însă câteva lucruri pe care noi, cei care iubim cititul, le putem face, detașat, pentru ne-citititori. Sau, ca să parafrazez un termen din J.K Rowling, pentru „nu-cititori”.

Ce putem face concret pentru ca oamenii din jur să citească mai mult?

Să citim și să povestim ceea ce ne-a plăcut.

Să dăm ideile interesante mai departe și să le lăsăm să se propage singure în direcția care trebuie. Dar să povestim la modul sincer și entuziast, nu didactic, ca și cum am vrea să ne dăm mari cu lecturile noastre și să-i facem pe alții să se simtă mici și inculți;

Să uităm de reguli și fixisme. Și de „Pe vremea mea…”
Nu cred că un copil din ziua de azi va mai gusta „Cireșarii” așa cum am făcut-o noi, în schimb există multe alte lecturi actuale, vii, potrivite vârstei. Regulile îndepărtează oamenii, nu-i apropie de citit, iar a face cuiva decalogul cititorului perfect nu ajută nici cauza cititului și nici persoana cu pricina;
Să folosim exemplul personal.
Eu n-am copil, dar dacă aș avea nu l-aș obliga să citească, ci aș avea grijă să citesc eu în preajma lui. M-aș tolăni seara în fotoliu, cu o carte care-mi place, și i-aș pune în vedere că e momentul meu de relaxare, din care nu vreau să fiu deranjată. Copiii învață din ceea ce facem, nu din ceea ce spunem, oricât de pricepuți am fi într-ale vorbitului. Psihologic, nu se poate să nu fie intrigat de faptul că mama și tata – „eroii lui” – stau seara câte o oră întreagă citind. Mi se pare un mecanism mai subtil de molipsire cu plăcerea cititului decât amenințările și/sau promisiunile.
Să le dăm voie celor din jur să iubească sau să deteste ce vor ei.
Există cărți celebre care nu mi s-au lipit deloc de inimă și nu mă simt deloc vinovată pentru asta. Dacă îi spui cuiva că alegerile lui sunt stupide și îi predici despre ACELE cărți supreme pe care doar proștii nu le citesc, nu vei face decât să-l îndepărtezi de lectură în sine. Spre exemplu, am mulți colegi care n-au mai citit o carte din școală ori s-au reapucat de citit abia după 30 de ani pentru că detestau descrierile lui Sadoveanu sau Slavici și nu simțeau nicio emoție când parcurgeau acele cărți. Pentru că li s-a repetat că sunt niște proști care habar nu au de cultura adevărată, s-au îndepărtat de citit și le-a luat mulți ani să se întoarcă spre ea. Alții nici acum nu s-au întors;
Să citim pentru noi, nu pentru alții, și să le dăm celorlalți aceeași șansă.

Eu nu citesc niciodată ce e la modă sau, oricum, nu citesc o anumită carte doar PENTRU CĂ e la modă. De cele mai multe ori nici nu mă interesează noul roman bestseller care a vândut 3,4 milioane de exemplare în toată lumea. Dacă mie nu-mi zice nimic și nu mă atrage subiectul, nu-l citesc. Pot, în schimb, să stau jumătate de noapte trează pentru a parcurge o carte despre filozofia japoneză a împăturitului de haine, spre exemplu, deși nu mai știu decât alți zece oameni pasionați de acest lucru. E alegerea mea, mă face fericită, nu trebuie s-o justific nimănui.

 

De multe ori oamenii strâmbă din nas când se vând cărțile celebrităților (pe modelul „Doar proștii citesc așa ceva”) sau când copiii aleg alte lecturi decât cele care i se par părintelui relevante. Suntem atât de diferiți ca oameni, e firesc să ne dorim să locuim și să explorăm lumi diferite și în cărțile pe care le citim. Așa cum noi nu citim de dragul altora, să le acordăm celor din jur suficient credit că-și pot alege cu discernământ lecturile. Cititul e ca iubirea: cu forța nu se poate, mai ales dacă vrem să dureze toată viața.

3 Comments

  • Andreea Vlaicu spune:

    Sunt la munca, momentan nu mai am nimic de rezolvat si asa ca,
    simt nevoia unei carti in jurul meu , mai ales pe vremea asta , unde jocul fulgilor de nea ma duce cu gandul la cartile lui Dovstoiesky .

    Deci pe viitor , imi iau 2 carti, nu una , doar ca sa nu ma prinda plictiseala!

    ps : ti am gasit acest blog acum o saptamana,
    si crede ma ca zi de zi verific ca sa vad vreo noutate .

  • Irina spune:

    Am crescut auzit des vorba ‘Mai lasa joaca, pune mana pe o carte’ mai ales spusa de adulti care nu citeau niciodata. Eu am gasit placerea cititului in liceu cand imi petreceam multe ore in sufragerie cu tata care citea zilnic. Nu ma intreba niciodata ce citesc si nu simteam niciunul nevoie sa vorbim. Stateam ore intregi si citeam in aceasi camera. Cand ma gandesc la el, imaginea lui cu cartea in mana e prima care-mi vine in minte.

    Asa ca da, din punctul meu de vedere, exemplul personal e cel mai relevant.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.