Despre tot ce-i fin și fain

Cocteilurile sunt povești servite în pahare cu picior

By 8 februarie, 2019Happenings
read time 5 min
 
8 februarie, 2019

Cocteilurile sunt povești servite în pahare cu picior

Am fost invitată la prezentarea de gală din Milano a noului scurtmetraj Campari Red Diaries de anul acesta: „Entering Red”. Dincolo de firul narativ legat de Campari, filmul lui Matteo Garrone este o alegorie despre toate căutările pe care le facem în viață. Despre fiecare dintre noi și despre îndrăzneala cu care luăm uneori decizii dificile, plonjând în necunoscut.

by

Chiar dacă nu sunt o specialistă în cocteiluri, sunt o mare iubitoare de povești frumoase. Foarte devreme în viață, am învățat că există însă o legătură indestructibilă între cele două: cocteilurile și poveștile. Evenimentul „Campari Red Diaries 2019” – care are sloganul „Every cocktail tells a story” – doar mi-a cimentat convingerile și a dus povestea la următorul nivel.

 

Când spun „cocteil” (fiindcă da, așa se scrie în română, nu „cocktail”), primul meu gând merge către film din anii ’90, cu Tom Cruise în rolul principal. Se numea chiar așa, „Cocktail”, și era povestea unui barman tânăr care visează să-și deschidă propriul bar, învățând meserie de la un „veteran” al domeniului.

 

Eram micuță pe atunci, dar acel film, oricât de „subțirel” ar fi fost, m-a învățat să privesc cu totul diferit oamenii care stau de cealaltă parte a unui bar. Să îi văd ca pe niște personaje în deplinătatea termenului, personalități complexe care trebuie să fie „câte puțin din toate”. Nu doar depozitari de rețete de băuturi, ci și puțin chimiști, puțin psihologi, puțin contabili (ei gestionează stocurile, în definitiv), puțin oameni de marketing și, cel mai mult, oameni cărora le plac alți oameni. 

 

Cocteiluri și vise

Nu poți fi barman dacă nu-ți plac oamenii, dacă nu ai răbdare să-i asculți și să-i înțelegi, dincolo de cuvinte și de comanda plasată. Un barman bun nu trebuie doar să prepare cea mai bună variantă a băuturii pe care o cere clientul, ci să citească omul care se află în fața lui și să intuiască de ce are el nevoie în acel moment. 

 

Poate mai mult decât în orice domeniu al ospitalității, la barmani tips-urile se câștigă prin povești născute din imaginație, experiență, documentare, curiozitate și atenție. Mi-a confirmat-o ambasadorul Campari care ne-a însoțit la evenimentul de lansare Campari Red Diaries, Vitalie Burlacu, un tânăr pasionat de meserie, dar mai ales un bun povestitor care mi-a explicat că barul este „balconul lui”: când stă la balcon, vede lumea mult mai clar, cu toate tipologiile de oameni care i se perindă prin față. 

 

Poveștile lui Vitalie ar putea face obiectul unui material de sine-stătător, dar ideea e aceeași: ca să-l faci pe un om să revină la tine, să caute serile în care ești tu și nu altul, să-i facă plăcere să-ți ceară ție o băutură și nu altuia, pentru toate astea trebuie să-l faci să se simtă într-un anumit fel. Să rămâi la „balconul” tău, păstrând distanța, dar în același timp să-i oferi omului o experiență pe care să n-o uite prea curând. 

 

Deloc întâmplător, toate cocteilurile celebre au pornit de la o poveste, inclusiv cocteilul Negroni, care împlinește anul acesta 100 de ani. Povestea Negroni s-a născut la Florența, în 1919, din nostalgiile contelui Camilo Negroni pentru Londra, locul din care tocmai se întorsese.

 

Pentru că ginul era foarte la modă în Londra la acel moment, contele i-a cerut barmanului său să-i facă un cocteil Americano, dar să adauge gin în loc de apă tonică. Barmanul a mai adăugat, de la sine putere, o garnitură de portocală în loc de cea clasică de lămâie de la Americano. Așa s-a născut o tradiție nemuritoare și, așa cum frumos spunea Vitalie: „istoria lumii poate fi lesne spusă prin istoria băuturilor care se consumau în fiecare epocă”.

Zilele noastre și băuturile lor

În ziua de azi, cele mai multe povești nu au legătură cu conți sau fețe regale. Sunt simple și se nasc din curiozitate. Sunt amuzante, curioase sau inedite. Povestea mea preferată auzită de la Vitalie se leagă de câteva felii de morcov pe care le-a așezat pe farfuriuță în fața unor clienți care reveneau de fiecare dată pentru același lucru: băuturi pe bază de votcă. Tocmai citise un articol care explica efectul neutralizant al morcovului asupra alcoolului din votcă și s-a gândit să le povestească și să le propună un experiment. 

 

Cine ar bea alcool, ronțăind în același timp morcovi? Și totuși, clienții lui nu doar că au fost încântați de combinație (care a avut efectul neutralizant scontat), dar au continuat să revină, de fiecare dată cerând nelipsitele feliuțele de morcov. Un detaliu simplu și o idee inspirată, care au născut o poveste. Asta pentru că oamenii nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă.

 

La fel se întâmplă cu fiecare nou cocteil și de aici vine sloganul Campari: „Every cocktail tells a story”. Fiecare ediție Red Diaries prezintă și astfel de povești și băuturi, iar una dintre preferatele mele a fost cea a cocteilului ”Anita”, creat în Australia de o barmaniță pe nume Thalita Alves, care renunțase la o carieră în dans clasic pentru că își pierduse pasiunea de coregraf. 

 

Ultima coregrafie la care lucrase se baza pe povestea de dragoste pasională dintre revoluționarul Giuseppe Garibaldi și soția lui, Anita. Devenită barman, Thalita a creat un cocteil care să transpună în formă lichidă starea pe care o avea atunci când dansa acea coregrafie. Așa s-a născut Anita, o combinație de două lumi: Campari și portocale roșii, simbolizând Italia, respectiv Sagatiba Velha și lime, reprezentând Brazilia, țara de origine a Anitei Garibaldi.

Legenda Campari: o poveste italiană adevărată

Campari este o instituție italiană, cu o istorie care datează din 1860, când Gaspare Campari a creat rețeta rămasă secretă până în zilele noastre. De atunci, Campari a rămas un simbol al culturii italiene pop: de la eticheta instant-recognoscibilă până la „Camparino”, barul care există din 1915 în galeriile Vittorio Emanuelle II din Milano. 

 

De la calendarul Campari, care le-a avut ca personaje pe Penelope Cruz, Uma Thurman, Salma Hayek, Jessica Alba, Milla Jovovoich sau Eva Mendes, până la declinarea contemporană a brandului, sub forma scurtmetrajelor anuale „Red Diaries”, care au înlocuit iconicul calendar.

 

Chiar dacă video-ul este un mijloc de comunicare la modă în zilele noastre, în cazul Campari istoria susține ideea scurtmetrajelor din prezent, fiindcă relația brandului cu cinematografia este una veche. În 1985, însuși Federico Fellini a semnat o reclamă pentru Campari, cel dintâi film comercial făcut vreodată de legendarul regizor, având-o ca protagonistă pe Kelly Le Brock (faimoasă pentru filmul „Femeia în roșu”).

 

Așadar, virajul brandului la cinematografie ca mod de exprimare a valorilor brandului este, practic, o întoarcere firească la ADN-ul brandului. Pe lângă protagoniștii și povestea care se schimbă anual, scurtmetrajele au ceva în comun: așa-numiții „Red Hands”, denumirea folosită de cei de la Campari pentru acei profesioniști ai mixologiei care duc precizia și profesionalismul la următorul nivel.

”Entering Red”: scurtmetrajul din 2019

 

“Entering Red”, scurtmetrajul lui Matteo Garrone de anul acesta, este oniric si palpitant, poetic și inspirațional. Dincolo de cocteiluri si de roșul Campari care ghideaza firul narativ al poveștii, filmul e despre fiecare dintre noi și despre căutările noastre, iar Milano este decorul spectaculos al scenelor având-o ca protagonistă pe actrița cubaneză Ana de Armas.

 

Deloc întâmplător, în perioada evenimentului Campari, Palazzo Morando – Muzeul de Modă și Imagine din Milano găzduia o expoziție denumită „Milano e il cinema”, adică o retrospectivă fascinantă a felului în care orașul a fost reflectat de-a lungul timpului în filme iconice cu actori precum Dario Fo, Hugo Toniazzi, Vittorio Gassman și alți monștri sacri ai cinematografiei italiene. 

 

Urmărind cele 12 minute de mai jos, o să vă scufundați în poveste, o să vă pierdeți pe străduțele orașului Milano în asfințit și o să vă inspire să regăsiți un strop de emoție a începutului. Cât despre melodia din final… o să vă urmărească multă vreme, asta vă garantez.