Mărturisesc deschis: NU sunt o gurmandă.

 

Cel puțin nu sunt una clasică. Nici pe departe.

 

Sunt o „gurmandă a lucrurilor simple”, dacă există o asemenea titulatură.

 

Aceasta este concluzia la care am ajuns după ani de testat și de scris despre restaurante cu stele Michelin și despre tot felul de experiențe culinare elaborate, prin prisma profesiei de jurnalist de lifestyle.

 

Le apreciez în continuare, fiindcă sunt un om curios din fire, iar noutățile mă entuziasmează de fiecare dată, însă ceea ce mă fascinează cu adevărat e zona gusturilor simple duse la superlativ.

 

Preparate simple, facute excepțional. Asta e zona mea de interes.

 

Mi-am dat seama, în cea mai recentă călătorie, că mereu caut cam aceleași lucruri, dar în locuri diferite din lumea asta mare.

 

Iată căutările mele:

 

Caut cel mai bun fougasse cu măsline, ceva aparent banal, dar atâtttt de bun.

 

În imagine este un fougasse aux olives din Avignon,  cel mai bun din topul meu de până acum.

 

O operă de artă sau, cum glumesc eu, un gust care mi-a mângâiat toate chakrele.

 

Caut un sendviș dus la rang de artă, din cele mai bune ingrediente.

 

Pe fiordurile norvegiene am mâncat ceva care era aproape de o poezie: somon pescuit din râul din spatele localului, pe pâine cu maia plămădită în acea dimineață.

 

Absolut delicios, am simțit fiecare ingredient la adevărata lui savoare.

 

În Skagen (Danemarca), cel mai încântător oraș portuar pe care vi-l puteți imagina, am comandat un sendviș cu brânză locală de la un domn care doar asta face de-o viață: sendvișuri delicioase, cu brânză produsă în gospodăria proprie.

 

Trebuie să te “programezi” pentru sendviș, adică dai comandă și revii in 30-40 de minute, un lucru care m-a mirat inițial, dar am înțeles de ce durează atat de mult abia după ce l-am primit.

 

Fiecare sendviș vine cald, realizat pe loc și împachetat cu grijă, ca în imaginea de mai jos, pentru a fi consumat cât mai ușor și fără să te murdărești vreun pic.

 

La egalitate cu cel de pe fiordurile norvegiene, acesta a fost cel mai bun sendviș din viața mea și cu siguranță cel mai „curat” la nivel de ingrediente.

 

Caut o supă bună de tot, simplă, gustoasă, dar fără făină și smântâni de umplutură.

 

Să fie bună și savuroasă doar din ingredientele de bază, nu din tot felul de adjuvanți de gust.

 

Până acum, în afară de supele din bucătăria mamei, preferata mea e o supă de pește preparată de o doamnă care avea un restaurant familial – familial la propriu, erau doar ea și cei 4 copii de diferite vârste – în Akureyri, Islanda.

Caut o salată savuroasă și sănătoasă, bogată în ingrediente, care reușește gustul din ceea ce are în ea, nu din sosuri, dressing-uri și alte artificii.

 

Și fără carne, fiindcă eu mănânc doar pește, deci ies din calcul ciorba de perișoare, supa cu găluște și altele asemenea. Le-am iubit în copilărie, recunosc.

Caut un biscuit bun, o clătită gustoasă, o gogoașă como Dios manda, vorba spaniolului.

 

Caut un croissant simplu, cu unt, care să se topească în contact cu papilele gustative.

 

Caut o plăcintă cu mere desăvârșită.

Caut peste tot cea mai bună bezea: și din cea solidă, și din cea tip merengue.

 

Până acum, favorita mea absolută rămâne cea de la Mara Mura, din București.

Caut covrigi și tot felul de varietăți de covrigi. Aici știu sigur că e nostalgia covrigilor „pe sârmă” din copilărie, dar… nu mă pot abține.

Mi-am dat seama că acesta este numitorul comun al căutărilor mele culinare: caut cele mai simple preparate, dar făcute excepțional.

 

Asta e singura mea pasiune culinară veritabilă 🥐🥐🥐

Voi ce “simplități perfecte” căutați?