Trebuie să încep spunând că această carte nu ar fi trebuit să fie scrisă de mine.

 

Dacă viața n-ar avea un teribil simț al umorului și o plăcere perversă de a ne da cu certitudinile peste ochi, numele Martei Ușurelu și al meu ar fi rămas pentru totdeauna pe rafturi diferite în librărie, concurând pentru atenția celui care citește acum acest articol.

 

Primii mei zece ani de presă i-am petrecut în postura de competiție directă a Martei, ca jurnalist la Forbes, principala publicație concurentă a revistei BIZ.

 

Asta mi-a oferit statutul privilegiat de „documentarist neoficial” al vieții Martei, fiindcă o parte esențială din activitatea mea lunară a constituit-o, aproape un deceniu, să fiu la curent cu fiecare pas al ei.

 

 

Și, credeți-mă, e tare greu să ții pasul cu Marta.

 

Nu o cunoșteam, dar mă enervau la culme ideile ei îndrăznețe de copertă și proiectele speciale care inițial mi se păreau nebunești sau șocante, după care îmi era ciudă că nu le făcusem eu.

 

Nu o cunoșteam, dar mă enerva la culme că era deșteaptă, că îndrăznea mult, că nu-i era teamă de greșeli și că părea să nu obosească niciodată.

 

Dar cel mai tare mă enerva faptul că ”nu aveam voie” să-mi placă de ea.

 

Nu-mi dădeam voie s-o plac pentru că ea reprezenta concurența, iar lumea în care trăim ne învață de timpuriu că în vârf nu e loc decât pentru unul singur.

 

Ca femei, învățăm chiar mai devreme că prima noastră redută de înfrânt sunt celelalte femei.

 

Deprindem atâtea lucruri strâmbe și anapoda atât de repede în viață încât nu-i de mirare că viața însăși simte uneori nevoia să intervină.

 

La două luni după ce nu am mai fost „concurența” Martei Ușurelu, ci un simplu antreprenor cu un blog, mi-am dat voie pentru prima oară să-mi placă de ea.

 

Eram liberă și un pic mai înțeleaptă decât în urmă cu un deceniu, iar înțelepciunea înseamnă câteodată să devii suficient de deștept cât să înțelegi când ai fost prost.

 

Am postat în feed-ul meu de Facebook o copertă a revistei Biz, mai exact Biz Franța, cu Turnul Eiffel desenat în variantă 3D, astfel încât, dacă priveai dintr-un anumit unghi, aveai impresia că turnul îți răsare pe birou.

 

Atunci am spus, pentru prima oară, ceea ce îmi stătuse pe limbă în fiecare lună în din ultimii zece ani. „Bravo, revista Biz, pentru o idee extraordinară!”.

 

Atunci am început pentru prima oară să vorbim cu adevărat.

 

Ulterior, povestea Martei a fost unul dintre primele interviuri scrise pe blogul meu, iar ea a fost deschisă și mi-a povestit – fără menajamente și fără „off the record” – despre toate lucrurile pe care oamenii se feresc de obicei să le spună.

 

Despre greșeli, despre momente grele din viață, despre relațiile dificile cu partenerii de business.

 

Categoric această carte n-ar fi trebuit să fie scrisă de mine, dar faptul că numele meu se regăsește pe ea este o dovadă în plus, pe lângă toate cele pe care le veți găsi din plin în povestea Martei, că viața nu e despre clișee, tipare și convingeri bătute în cuie.

 

Din contră, e un proces succesiv de construcție și de demolare.

 

Cu o mână ne construim propria persoană și cu alta dărâmăm construcțiile strâmbe pe care le-au zidit în jurul nostru societatea, anturajul, lumea.

 

Ideea că o femeie poate scrie povestea unei alte femei care i-a fost multă vreme „concurență” este un astfel de zid.

 

Un zid fals, șubred, căruia, la o privire atentă, e suficient să-i dai un ghiont și cade.

 

Această carte este povestea reală, necosmetizată și brutal de sinceră a unei femei antreprenor care și-a construit singură drumul, cultivând în jurul ei echipe, oameni și oportunități.

E o poveste în care se spun și lucruri incomode, în care cititorul va sta cu inima strânsă la unele pagini sau se va revolta la altele, pentru că aude adevăruri pe care nu e pregătit să le accepte.

 

Ca dovadă, cei câțiva oameni care au citit-o înainte de publicare au avut, aproape la unison, aceeași părere: „Oh Doamne, eu n-aș fi scris niciodată așa ceva într-o carte”.

 

Am luat-o drept cel mai bun semn că această carte este exact ce trebuie.

 

Vedeți voi, în momentul în care am ales să scriem împreună această carte, Marta și cu mine am decis că povestea trebuie spusă așa cum a fost, exact cum s-a întâmplat și cu încărcătura reală a fiecărui moment în parte.

 

Ca și cum am scrie pentru antreprenoarea Marta Ușurelu de la începutul-începutului, cea care și-a luat deciziile prin fler și îndrăzneală, dar care ar fi avut nevoie poate de un model în carne și oase, de un exemplu de antreprenor obișnuit, fără relații, fără pile, fără rudenii privilegiate.

 

Cartea este gândită să se citească ușor și e structurată astfel: jumătate din ea este povestea Martei, spusă de mine, cronologic și luând în evidență cele mai importante lucruri și lecții din parcursul ei profesional și uman.

 

Cea de-a doua jumătate e formată din eseuri ale Martei pe diferite teme de viață și carieră, spuse „fix așa cum sunt”.

 

Deși este povestea „Martei de la Biz”, aceasta nu e o carte prin care vrem să convingem oamenii că trebuie să le placă de Marta, nici nu este o poveste rostită de pe un soclu al auto-suficienței.

 

Este doar o poveste scrisă, de la primul la ultimul rând, cu scopul de a da mai departe experiența reală a unei femei-antreprenor care a reușit să construiască un business în România unei tranziții fără sfârșit.

 

DE CE ”MARTA DE LA BIZ”?

 

Marta de la Biz este un fenomen.

 

Da, „fenomen” e un cuvânt mare, însă cum altfel ar putea fi descris parcursul unui om care a luat o revistă falimentară și a transformat-o într-un brand, într-o lume în care presa scrisă moare? Și care, în aceeași lume în care angajații se rotesc încontinuu, ca printr-o ușă batantă, și-a păstrat aceeași echipă aproape neschimbată de peste un deceniu?

 

În ultimii 23 de ani, pe copertele Biz oamenii „la costum” din business-ul românesc au apărut în  ipostaze în care nici ei nu s-ar fi imaginat vreodată.

 

Adversari din business și directori de companii concurente care nu-și vorbiseră niciodată au împărțit  microfoane, coperte, tabere și au făcut schimb de job-uri pentru o săptămână, în cadrul unor proiecte pe care nimeni nu le credea posibile.

 

Nimeni în afară de Marta.

 

Biz este prima revistă din lume care își mută redacția în fiecare ianuarie într-o altă țară și singura publicație din România care a câștigat premiul internațional de design – Red Dot Award – pentru o copertă de revistă.

 

De fapt, nimic nu o motivează mai mult pe Marta decât ideea de „Nu se poate” sau „Nu s-a mai făcut niciodată”.

 

A auzit aceste cuvinte de la colegi de breaslă, de la oameni de afaceri, dar și de la medicii care i-au spus că are o tumoră mai mare decât inima, apoi că are cancer.

 

Cea mai mare ambiție a vieții ei a fost să le demonstreze tuturor contrariul, inclusiv celor care, tocmai pentru că e femeie, se încăpățânează încă s-o întrebe „Bun, bun, dar cine este, de fapt, în spatele revistei Biz?”.

 

Dacă încă ai impresia că termenul „fenomen” este mult prea  lejer folosit, nu ai cunoscut-o încă pe Marta Ușurelu.

 

Marta de la Biz.

 

Unde vă puteți întâlni cu „MARTA DE LA BIZ”?

 

În primul rând, avem planuri mari, ceea ce înseamnă că pregătim inclusiv evenimente offline în librării și alte locuri speciale.

 

Puteți comanda cartea chiar acum de pe site-ul oficial:  MARTA DE LA BIZ