Despre tot ce-i fin și fain

Mecanismul milei și al înșelătoriei

By 7 septembrie, 2017Emotions
read time 5 min
Foto: Filantropica
 
7 septembrie, 2017

Mecanismul milei și al înșelătoriei

”Vă e milă? V-am luat banii”. Cuvintele lui Gheorghe Dinică, „textierul de ceșetori” din filmul „Filantropica” au devenit laitmotivul vremurilor noastre. Despre înșelătorii, taxa pe naivitate și modul în care asta ne va duce la pierzanie.

by

Astăzi am dat un share la o minciună. Știți vorba aceea cu „drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenții”? Am înțeles-o. Cineva mi-a trimis pe Facebook un apel disperat pentru sânge de o grupă rară, apoi alți 4-5 prieteni mi-au trimis același mesaj, iar eu am făcut la rândul meu un apel public pentru oameni care să doneze și să salveze viața unei fetițe de 11 ani.

 

La scurt timp după postare, am aflat că fetița cu pricina avea 11 ani și în 2009, și în fiecare an din cei care au urmat, fiindcă e un anunț de trolling care răsare, periodic, la suprafață. Au comentat oameni care s-au dus la Fundeni să doneze și s-au simțit mințiți, aflând că omul pentru care voiau să facă o faptă bună n-a fost niciodată internat acolo. Cineva mi-a dat link la un alt articol, în care cei de la Fundeni declarau că a fost un val întreg de donatori în ultimele zile, toți veniți pentru fetița cu pricina. Când au aflat că ea nu există, oamenii plecat, iar cei de la spital au rămas nedumeriți: de ce să nu rămână să doneze, dacă tot au bătut drumul?

 

Omenește mă gândesc și eu, desigur, că ar fi fost bine să rămână și să doneze oricum, că nevoie de sânge e mereu. Cu toate astea, oricât de ciudat ar părea, le înțeleg reacția, care cred că a fost mai degrabă instinctivă: ne-am săturat atât de tare să fim prostiți, mințiți, amețiți cu tot felul de cazuri fictive, donații pentru bolnavi inexistenți și alte feluri de tâlhării pe care le tot tolerăm de 20 de ani, încât reacția e să plecăm. Să dăm naibii toată situația și să ne întoarcem în „bubble”-ul nostru, din care n-ar fi trebuit să ieșim. Să întoarcem spatele fără să ne pese.

 

Cu siguranță toți oamenii care și-au luat o oră sau mai mult din ziua lor să bată drumul până la Fundeni aveau inima bună și ar fi donat și pentru altcineva, dar acel sentiment de prosteală, de „Iar te-am luat de prost! Semnat, viața” a ieșit câștigător. Știu cum m-am simțit eu după ce am donat bani unor cazuri sociale care s-au dovedit ulterior ar fi niște escrocherii. Credeți că mi-am zis „Ei lasă, cu siguranță sunt și oameni buni care au nevoie de ajutorul meu”? În primă instanță, reacția a fost de silă, de „Data viitoare nu mă mai bag, proastă am fost”. Și, chiar dacă am continuat să ajut, am rămas cu dubiul permanent că sunt mințită. Pentru că, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, așa și este.

Societatea asta în care trăim, unde ba sare în aer o sală de spectacole, ba arde un club, ba încearcă cineva să te prostească la colț de stradă dându-se drept călugăr/reprezentant ONG/militant, ba te sună cu metoda Accidentul, toate astea ne transformă în paranoici fără voie. Dacă un om din metrou sau autobuz e mai îmbrăcat vara, ne uităm la el cu suspiciune, că poate are o bombă sau un cuțit sub haină. Dacă ne zâmbește un om în cafenea și vrea să între în vorbă, sigur e un psihopat. Dacă ne dă o floare, sigur vrea să ne distragă atenția ca să ne fure ceva, ori să ne drogheze pe ascuns, ca să profite de noi.

Zilnic, la metrou, văd câte un băiat sau o fată care vor să mă oprească pentru ceva. Ieri erau niște tineri cu tricouri Unicef, acum două zile era ceva cu un adăpost de copii, săptămâna trecută cu autismul. M-am trezit trecând pe lângă ei fără să arunc o privire, o reacție viscerală de respingere, care m-a surprins și pe mine. De ce? Fiindcă ne-am obișnuit atât de mult cu tâlhăria, minciuna, hoția și furtul încât ne e greu să credem că ar putea fi cineva sincer. Că nu e o formă elaborată de cerșetorie, o poveste făcută înadins pentru că, așa cum tot Dinică spunea în Filantropica, să se întindă mâna purtătoare de pomană.

 

Cândva eram genul de om care se înduioșa la orice poveste și nu puteam să trec mai departe fără să dau un ban. Între timp am trăit atâtea înșelătorii încât atunci când se apropie cineva de mine, primește automat prezumția de vinovăție. Săptămâna trecută m-am oprit cu greu când o turistă străină voia să mă întrebe ceva. Inițial am crezut că e scenariul cu „Am rămas într-o țara străină fără bani, mi-au furat portofelul, îmi trebuie 100 de lei de benzină” pe care l-am auzit de vreo 10 ori până acum. Dar nu, femeia voia doar să știe unde e Intercontinentalul.

 

Mi-a fost jenă de gândul meu inițial, după care m-am iertat și m-am înțeles. Nu sunt o paranoică, dar – din păcate – din 10 oameni care vin glonț către tine pe stradă, doar unul vrea să știe unde e cutare local sau cât e ora. Restul sunt „profesioniști” care mai omoară zilnic și puținul de încredere care ne-a mai rămas. Omoară și speranța oamenilor care au cu adevărat nevoie de ajutor, a copiilor care mor fără o pungă de sânge dintr-o grupă rară, a bolnavilor de cancer care într-adevăr n-au bani de medicamente.

 

Oameni pe lângă care am putea să trecem mâine și să nu-i băgăm în seamă, fiindcă am pățit-o de prea multe ori ca să mai credem că există și povești reale, nu doar povești scornite pentru întins mâna mai cu folos. E prea mult zgomot de fond ca să mai auzim adevăratele strigăte de ajutor, așa că trăim și ne descurcăm ca-n junglă: scapă cine poate, iar cei mai slabi și neajutorați dintre noi se pot resemna de pe-acum.

One Comment

  • Ana-Maria P. spune:

    Din pacate si eu simt la fel, zic din pacate pentru ca uneori niste oameni chiar au nevoie. Am inceput sa cred ca majoritatea celor saraci nici macar nu cer, chiar am vazut o data intr-un supermarket, cum o mama cu 2 copii, a vrut sa renunte la cateva produse din cosul care oricum nu avea decat strictul necesar pt gatit si curatenie, iar un domn a rugat discret casiera sa puna totul pe bonul lui. M-a impresionat exemplul si de atunci caut acei saraci care nu cer, ei muncesc, sunt oameni fara vicii, insa viata le-a fost potrivnica, si sunt multi, prea multi.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.