Despre tot ce-i fin și fain

Cum facem Latte Art acasă: mindfulness și creație într-o ceașcă de cafea

By 8 decembrie, 2017Lifestyle
read time 5 min
 
8 decembrie, 2017

Cum facem Latte Art acasă: mindfulness și creație într-o ceașcă de cafea

Cafeaua cu lapte a fost companionul meu în multe momente din viață, un ritual pe care mă pot baza când am nevoie să mă relaxez, să iau o pauză sau să meditez. Acum, pentru prima dată, am dus mindfulness-ul cu cafea la următorul nivel: creația de forme și povești în spuma de lapte.

by

Cafeaua cu lapte e ritualul meu preferat. N-o beau nici pentru trezit, nici pentru alungat oboseala. O beau strict de plăcere și de răgaz. O beau când am nevoie să mă gândesc, să desenez strategii cu lingurița în cercul de spumă sau să port bătălii în minte în timp ce sorb din ceașcă.

 

 

În spuma laptelui din cafea mi-am limpezit de multe ori gândurile în zile grele. Multe decizii mari le-am luat la o cafea, doar eu cu mine, iar când am făcut cea mai mare schimbare din carieră, primul lucru pe care l-am făcut după luarea deciziei a fost să ies în oraș, să comand un cafe latte și să mă gândesc la toate lucrurile pe care le voi face cu viața mea. În timp ce luam spuma cu lingurița.

 

De asta, când am primit o invitație la un eveniment Nespresso, întrebarea de pe carton m-a atins direct: „Să transformi viața de zi cu zi în artă e o chestiune de alegere sau o chestiune de talent?”. Era vorba de lansarea noului aparat Creatista Plus, cea mai spectaculoasă și ingenioasă mașinărie de cafea pentru acasă cu care m-am jucat până acum. Și am tot schimbat și testat aparate de cafea în ultimii ani…

 

Cafea pentru toate simțurile

Creatista Plus are un design metalic, industrial, premiat cu celebrul Red Dot Award, dar dincolo de aspectul cool, cu care eram obișnuită la Nespresso, m-au încântat funcționalitatea și simplitatea în utilizare. Cel mai rău lucru e un obiect superb ca aspect, dar greu de folosit: îți taie tot cheful. Ca și cum ai sta la masă cu un om elegant și stilat, dar cu care nu poți să porți nicio discuție interesantă. Ce folos eleganța și stilul? Așa e și cu obiectele „frumoase și atât”.

 

 

Creatista Plus, în schimb, e un aparat gândit să funcționeze rapid (pornește în 3 secunde) și din 2-3 manevre să poți face tot ce-ți trece prin minte în ceașca de cafea. Nu metaforic, ci la propriu: 7 tipuri diferite de cafea (de la ristretto, capuccino, cafe latte, latte machiatto până la lungo și, pentru prima oară, flat white), 11 opțiuni de temperatură a laptelui și 8 setari de textură.

 

De la numărul opțiunilor diferite legate de lapte vine și denumirea de Creatista: poți bea o cafea bună și personalizată în cel mai mic detaliu, iar la final poți face și Latte Art în ceașcă, adică o inimioară, o frunză, o lalea sau orice alt desen pe care-l găsești prin nenumăratele tutoriale de pe internet.

 


Sau, dacă te susține talentul, ceva original, fiindcă – după cum mi-a povestit Sebastian Ioan Farcaș, triplul campion național la Latte Art, care a făcut o demonstrație la eveniment – acolo stă adevărata artă: să faci ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. Precum leul cu aripi la care el a lucrat jumătate de an și a cărui idee i-a venit în timp ce se plimba pe un pod din Londra. „Stâlpii podului erau decorați cu o efigie înfățișând un leu, iar Sebastian s-a gândit „Ce ar fi dacă…?”. 

 

Mi se pare genul de gând pe care l-aș avea și eu dimineața, înaintea momentului de relaxare în fața ceștii de cafea: ce desen să mai fac azi? Cu ce să mă mai joc: ceva în funcție de starea de spirit, de gânduri, de planuri? Firește că n-o să-mi iasă din prima niște capodopere, dar tocmai în procesul de învățare și de joacă stă mindfulness-ul. Îți golești mintea și, în fața ceștii, creezi ceva nou, din imaginație. Terapie emoțională cu cafea, în fiecare dimineață.

 

De ce poți face Latte Art cu Creatista Plus, dar cu aparatul tău de acasă nu?

Creatista Plus este primul aparat din România pe categoria lui și primul din gama Nespresso prevăzut cu o baghetă de aburi automată, pentru frotarea laptelui, adică aerarea lui, pentru a obține spuma. Exact cum vezi la aparatele profesioniste din cafenelele de top, doar că un barista depune efort pentru a obține spuma de lapte, făcând diferite manevre complicate, în timp ce aici totul e automatizat.

 

 


După ce ai făcut cafeaua (selectând varianta dorită cu o rotiță, de pe un ecran), torni laptele în latieră și… începe joaca. Setezi temperatura și textura laptelui, plasezi bagheta de aburi în latieră și aparatul face totul singur. Când a terminat de frotat, se oprește. Rezultatul este un lapte cu aer integrat în compoziție, cu textură fină și numai bun de „modelat”.

 

De aici începe creativitatea. Luăm latiera, o batem ușor de masă pentru a sparge bulele de aer mai mari, vărsăm primele picături și apoi… ne lăsăm liberă mintea și imaginația. Cea mai utilizată metodă este Free Pour, adică modelele se obțin din turnarea liberă a laptelui, cu anumite mișcări,  dozând înălțimea și amplitudinea.

 

Pentru artiști asemeni lui Sebastian, există un creion special, numit Art Pen, cu care se face metoda Etching, adică desene mai complexe și elaborate. Iar următorul nivel este Sketching, o combinație de free pour cu Etching.

 

Bun, dar cum facem NOI acasă, acele modele?

Pentru noi, în intimitatea bucătăriei, Free Pour este tehnica ideală, pentru că nu implică alte instrumente în afară de aparat și de latieră. Mi s-a părut o tehnică fascinantă: grea, dar ideală pentru relaxare și creativitate, pentru că e foarte logică și artistică în același timp. Totul ține de CUM torni și de abilitatea cu care poți să mânuiești latiera ca și cum ar fi un creion de desen. Așa cum tenismenilor li se spune să fie una cu racheta, mâna devine una cu latiera: totul se face din încheietura mâinii.

 

Dacă torni laptele în ceașca de cafea dintr-o dată, cafeaua va fi inundată de spumă albă și acolo se va termina totul. De asta, trebuie să creezi mai întâi, prin turnare, un strat de bază SUB espresso, înainte de a pune spuma de la suprafață și a crea modelul.

Cafeaua ca o săritură de la înălțime

Cea mai reușită și plastică metaforă pentru ca neprofesioniști pasionați ca noi să înțeleagă concret această tehnică am găsit-o într-un video american, unde un barista compara turnarea laptelui în ceașcă cu un înotător care sare într-un bazin. Laptele e înotătorul, cafeaua e bazinul. Folosește-ți imaginația, îți promit că e fascinant raționamentul.

 

 


Un înotător de performanță va intra în bazin sărind de la trambulină, de la o înălțime cât mai mare, făcându-și corpul aerodinamic și compact, pentru ca la contactul cu apa să existe cât mai puțini stropi de apă. Primul lapte turnat din latieră în ceașca de cafea trebuie să fie asemeni acestui înotător: subțire și turnat de la circa 8-10 centimetri de ceașcă.

 

Dacă înotătorul de performanță intră în apă fin și aerodinamic, de la înălțime, începătorul care vrea să se distreze aterizează pe burtă, cu picioarele și mâinile distanțate, plonjând de la înălțime mică, pentru a minimiza impactul dureros cu apa. Exact așa trebuie să facem noi cu laptele turnat spre final, pentru a crea spuma și modelul de la suprafață.

 

 

După prima turnare de lapte, subțire și de la înălțime de 8-10 centimetri, latiera trebuie adusă cât mai aproape de ceașcă: dacă la turnarea laptelui de la înălțime spuma se duce dedesubtul cafelei, formând o bază, la turnarea laptelui de aproape se produc mai multe straturi albe, la suprafață, ca niște valuri delicate. Din acele straturi, mânuind latiera, creăm modelele. Cu răbdare, curiozitate și poftă de distracție.

 

Nu-i așa că doar citind descrierea de mai sus v-ați imaginat cum turnați o spumă pufoasă în ceașca de cafea, în straturi? Pe mine mă relaxează numai gândul, iar ideea celor de la Nespresso mi se pare superbă. Tare mi-a plăcut acest aparat și mi-am dorit să povestesc în detaliu despre el tocmai pentru că face lucruri altminteri complicate să fie accesibile unor oameni care n-au treabă cu cafeaua în mod profesionist, dar care iubesc ritualul în sine. Le deschide uși noi, spre încăperi în care nu aveau acces.

 

Un foarte scurt filmuleț cu pașii exacți de realizare a unei cafele cu Latte Art:

Așadar, în caz că nu știți ce cadou să vă faceți singuri de Crăciun, eu pe al meu cred că l-am găsit. Am încetat de mult să-mi mai cumpăr lucruri care nu îmi sunt de folos cu adevărat (e o regulă personală), iar Creatista Plus bifează toate căsuțele unei investiții pentru casă, nu mai zic de efectul de relaxare implicită pe care-l are asupra mea. Îl găsiți pe site-ul NESPRESSO sau în magazinul NESPRESSO de pe Bulevardul Dorobanți 210.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK