Prima expoziție de artă contemporană internațională a Muzeului de Artă Recentă din București, All Our Todays, deschisă publicului pe 13 februarie (până pe 25 mai) a fost gândită de Flavia Frigeri alături de curatoarea româncă Ioana Iuna Șerban și este un puzzle de peste 50 de artiști internaționali și tot atâtea idei despre contemporaneitate și trăit în societatea zilelor noastre.

De la idei despre relații interumane și fragilitatea lor până la amintiri complicate din copilărie, de la dezamăgiri zilnice până la revolta în fața maselor care urăsc sau iubesc la comandă, fiecare obiect de artă are un substrat în ritm cu vremurile.

 

Când a fost invitată de fondatorul MARe, Roger Akoury, să facă această expoziție, pornind de la colecția vastă de artă contemporană internațională a muzeului, Flavia s-a gândit în primul rând la spațiu.

„Spațiul dictează tonul expoziției și operele pe care le vei include, așa că vara trecută am venit să văd spațiul și deja în acel moment am făcut o primă triere a operelor de artă, în minte”, explică ea. ”La fața locului, realizezi că sunt opere care nu se potrivesc cu spațiul, cu tema, dar în același timp începi să îți imaginezi combinații posibile între opere și autori”

„Să fii curator înseamnă să spui o poveste, într-un spațiu, folosind diferite obiecte de artă și imaginându-ți cu ochii minții cum vor naviga oamenii acel spațiu”, își rezumă Flavia profesia în decursul discuției noastre.

E ca un puzzle tridimensional în care tot așezi piese până când imaginea de ansamblu devine coerentă, clară și conformă cu un mesaj care trebuie să ajungă la public.

 

Un curator gândește inclusiv straturi suprapuse de semnificații și nuanțe și, chiar dacă sunt subtilități pe care nu le va prinde toată lumea, ele trebuie să existe pentru a face experiența diferită și provocatoare pentru fiecare categorie de public, de la începători curioși până la mari pasionați ai domeniului.

 „Dacă ai un artist libanez, de exemplu, te gândești să-l pui lângă unul maghiar, să vezi două viziuni diferite ale aceleiași teme”, explică Flavia.

”Într-un fel e ca atunci când încerci să găsești pereche cuiva, să faci pe pețitoarea: te gândești ce se va potrivi cel mai bine cu ce, ce obiect va avea cel mai mult sens alături de un alt obiect. Și, tot ca în viață, îți dai seama dacă funcționează cu adevărat sau nu doar când ajungi efectiv acolo” .

Deși Flavia își face inclusiv machete – reprezentări 3D ale spațiului cu operele de artă în miniatură – se întâmplă ca atunci când vede opera de artă în realitate să simtă că nu are suficientă greutate pentru acel loc și prezența ei ar avea mai mult sens în altă încăpere.

Că un anumit tablou are nevoie de un perete doar pentru el, că niște opere nu au suficientă forță cât să susțină ele o întreagă zonă sau alte zeci de decizii care se nasc pe loc, organic.

Flavia este curatorul oficial Chanel la National Portrait Gallery din Londra, pentru proiectul Reframing Narratives: Women in Portraiture, care aspiră să le acorde femeilor artist atenția pe care o merită.

De altfel, reprezentarea femeilor în artă este o temă de suflet pentru Flavia.

”Subiectul ei”, fiindcă la începutul carierei cineva i-a spus că fiecare curator trebuie să își găsească un ceva al lui la care simte că poate contribui, și abia când l-a găsit și-a dat seama cât de important e să ai un punct central de interes în tot ceea ce faci.

Feminismul în artă nu a fost, însă, o temă care s-o fi interesat dintotdeauna.

„Mi-am făcut doctoratul pe artă care avea legătură aproape exclusiv cu bărbații, fiindcă asta e realitatea: în facultăți studiezi mai ales arta făcută de bărbați”, zâmbește ea.

„Dar în 2015, când am curatoriat la Tate Modern expoziția de pop art THE WORLD GOES POP, atunci am început să căutăm piese care țineau de pop art și în alte părți ale lumii, nu doar din SUA. Și am venit inclusiv în România, la Cluj, am călătorit peste tot și în acea perioadă am realizat că, dacă mereu au existat artiști care au fost trecuți cu vederea, femeile au fost trecute cu vederea și mai mult”.

În timpul acelei expoziții de pop-art, Flavia a înțeles că aceasta ar putea fi contribuția ei – să arate lumii acestor femei care au rămas în umbră tocmai fiindcă erau femei, fiindcă erau mame, fiindcă nu aveau timp să se promoveze, pentru că trăiau sub dictaturi sau din orice alte motive.

„Sunt atât de multe femei artist extraordinare și necunoscute și la un moment dat simți că nu ai cum să le aduci pe toate la lumină și că nu vei avea timp să le spui poveștile tuturor, în decursul vieții tale”, explică ea.

”Dar pe de altă parte știi că sunt mai mulți oameni ca tine, care își fac treaba cu pasiune și că inclusiv noile generații vor prelua această misiune la un moment dat, fiindcă este un proiect colectiv, al tuturor”

Ca profesor care ține cursuri despre arta curatorierii, inclusiv la Sotheby’s Institute din Londra, Flavia încearcă să le explice cursanților ei că realitatea vieții de curator nu are legătura cu imaginea idealizată din filme, a specialistului care vine, privește un perete, are o viziune instantanee despre ce s-ar potrivi acolo, apoi pleacă.

 

„Sunt mult aspecte ale vieții de curator care nu sunt strălucitoare și am inclusiv secvențe din filme pe care le proiectez și le explic studenților că viața mea nu este acea imagine ideală”, spune Flavia.

„Dacă în trecut curatorul putea sta într-un turn de fildeș, să facă documentare și să, în ziua de azi trebuie să fie foarte implicat în decizii, comunicare, fundraising, găsit soluții pentru a obține anumite opere de artă pe care și le dorește în expoziție…”

Cu un palmares impresionant în lumea artei, Flavia are la activ expoziții care au rămas de referință la Tate Modern din Londra și este solicitată pentru proiecte în toată lumea, dar nu a apucat niciodată să semneze o expoziție la ea acasă, în Italia.

Un prim proiect major care avea legătură tot cu femeile în artă a fost distrus de venirea pandemiei și încă nu a fost reluat, dar asta e frumusețea artei: nimic nu dispare pentru totdeauna.

Doar fiindcă o anumită idee nu s-a întâmplat, nu înseamnă că timpul ei a trecut.

„Pentru mine, cel mai frumos moment este atunci când mă aflu la începutul unui proiect, fiindcă atunci absolut totul este posibil. Te gândești, îți faci lista de piese pe care ți le-ai dori, ești într-un fel ca un copil care-i scrie lui Moș Crăciun, fiindcă notezi exact cum ai vrea să iasă totul. Abia după aceea începi să te gândești dacă vei reuși să obții o anumită lucrare, dacă e realist să speri la împrumutul unei anumite opere de artă… Dar la început totul e posibil și asta face meseria mea să fie magică…”