Despre tot ce-i fin și fain

De ce bem întotdeauna suc de roșii în avion?

By 29 iulie, 2016Travels
read time 1 min
 
29 iulie, 2016

De ce bem întotdeauna suc de roșii în avion?

Nu te-ai întrebat niciodată de ce, când stewardesa se apropie cu cartul de băuturi, primul gând care îți vine în minte este ,,Tomato juice, please”? Departe de a fi o coincidență, pofta subită a călătorilor cu avionul pentru suc de roșii are o simpatică explicație științifică.

by

Nu-mi aduc aminte când (și dacă) am băut ultima dată acasă un pahar cu suc de roșii, dar știu sigur că n-a fost zbor în care să nu cer măcar un pahar de ,,tomato juice”, cu piper și sare separat, după caz. Chiar dacă nu mă dau în vânt după mâncarea de avion, întotdeauna savurez un pahar de suc de roșii, un obicei pe care l-am considerat multă vreme doar un tabiet al meu. Până să observ, încetul cu încetul, că foarte mulți oameni, puși să aleagă între apă, bere, vin, Cola sau orice altceva, aleg, surprinzător, tot ,,tomato juice”.

 

M-a amuzat când am citit într-un articol, cu ani în urmă, că Lufthansa a servit, într-un an, pasagerilor de pe toate zborurile sale o cantitate de suc de roșii aproape egală cu cantitatea de bere, băutura atât de dragă poporului german. Un rezultat care i-a uimit chiar și pe oficialii companiei, dar care are o explicație cât se poate de clară și de documentată științific.

 

Avioanele zboară la altitudine mare, presiunea în cabină este mică, iar umiditatea redusă. Aceste trei elemente, puse laolaltă, se ,,joacă” cu percepțiile noastre asupra gustului și a mirosului. Sângele primește mai puțin oxigen, gâtul și nasul se usucă (de căte ori nu ați simțit că sunteți ,,înfundați”, după un zbor de câteva ore, o senzație similară cu cea din timpul unei răceli?) și, în consecință, receptorii de gust și de miros devin mult mai puțin sensibili la stimuli.

 

Nu degeaba spunem că mâncarea de avion ,,nu are niciun gust”: chiar nu are, fiindcă papilele noastre gustative nu mai percep pe deplin nici sarea, nici zahărul, nici anumite ierburi sau legume. Totul este mai fad și mai lipsit de savoare. Cu o excepție: sucul de roșii.

 

Sucul de roșii nu doar că își păstrează calitățile ci, în mod surprinzător, are un gust mult mai bun la înălțime decât în bucătăria de acasă. La altitudine, aciditatea lui crește și gustul devine mai pronunțat.

Ca băutoare de ,,tomato juice” la 11.000 de metri altitudine, această informație mi s-a părut extraordinar de interesantă!

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK