Despre tot ce-i fin și fain

Atunci când mor eroii copilăriei noastre

By 18 februarie, 2016Nostalgies
read time 1 min
 
18 februarie, 2016

Atunci când mor eroii copilăriei noastre

Acum exact un an, pe 18 februarie 2015, a murit actrița preferată a copilăriei mele, Lorena Rojas, la doar 44 de ani. Puține senzații sunt mai stranii și dureroase decât momentul în care afli că o bucată din copilăria ta s-a dus pentru totdeauna.

by

Ca orice copil al anilor ’90, am urmărit cu drag telenovelele vremii. Nu am răbdare să le mai urmăresc pe cele din prezent, dar aș revedea oricând, cu nostalgie, câteva episoade din poveștile de odinioară.

 

Ceea ce doar prietenii mei vechi știu este că primul meu „job” legat de scris a avut legătură cu lumea serialelor latino-americane. Vorbeam spaniola la perfecție, așa că am devenit colaboratorul a trei reviste din acea perioadă, specializate în, exact, seriale și telenovele.

 

Am și acum, într-o cutie, un teanc de peste o sută de reviste, cu articole scrise de mine între vârsta de 12 și 15 ani (pe care, că veni vorba, le redactam de mână, cu stiloul, și le trimiteam prin poștă la redacție). Port și acum în memorie nume, date, seriale, remake-uri, povești, mi s-au întipărit atât de tare în minte încât mi-e imposibil să le uit.

 

bc54e27cdf5d349_5

 

Lorena Rojas este unul dintre acele nume. Ea a jucat în telenovela mea preferată din toate timpurile, intitulată „Cancion de amor”. Era un serial despre tineri, iar ea, Lorena, era Ana Duarte, o balerină bolnavă de leucemie, îndrăgostită de un cântăreț într-o formație rock.

 

În fotografia din stânga sunt Lorena și Eduardo Capetillo, personajul principal masculin. Nu râdeți, dar îmi plăcea atât de mult serialul încât mi-am făcut rochia pentru banchetul din clasa a opta la croitoreasa mamei, după o rochie purtată de Lorena într-un episod.

 

Povestea din „Cancion de amor” era sensibilă, frumos spusă și cu multă muzică bună, așa că mi-a rămas pentru totdeauna în minte. Finalul a fost unul atipic pentru o telenovelă, fiindcă personajul principal feminin, Ana Duarte, a murit în ultimul episod. În acel serial, Lorena Rojas interpreta și ea o melodie, intitulată „Una vida”, în care era vorba chiar despre granița subțire dintre viață și moarte.

 

Acum exact un an, Lorena Rojas s-a stins după o luptă îndelungată cu cancerul, la doar 44 de ani. Era bolnavă din 2008 și urmărisem știrile despre sănătatea ei. Părea că se făcuse bine într-o vreme, dar boala a recidivat și a răpus-o. E straniu când moare un om drag al copilăriei tale și e cu atât mai tragic cu cât atât femeia Lorena Rojas cât și personajul Ana, cel care m-a făcut s-o îndrăgesc atât de tare, au avut aceeași poveste nedrept de tristă.

„Una vida me tocó vivir, y tratar de continuar al cielo

El camino se me fue, tal vez asi lo es

No me veras perder la esperanza…”

Cele mai cunoscute seriale în care a jucat:

„Cancion de amor” (tradus la noi „Șoapte de iubire”)

„Como en el cine” (tradus la noi „Viața ca-n filme”)

„El cuerpo del deseo” (tradus la noi „Trupul dorit”)

„Ladron de corazones” (tradus la noi „Hoțul de inimi”)

Foto: Telemundo, Televisa