Despre tot ce-i fin și fain

Primul meu an ca freelancer: 5 lucruri de dat mai departe

By 7 decembrie, 2017Rituals
read time 7 min
 
7 decembrie, 2017

Primul meu an ca freelancer: 5 lucruri de dat mai departe

2017 a fost cel mai împlinit și cel mai „plin” an din viața mea de până acum. N-aș fi crezut că voi spune asta, având în vedere că am trăit cei 8 ani de dinainte ca și cum ar fi fost 18. Și totuși, a fi singur în fața lumii îți dă o putere deosebită și te învață multe despre tine. Într-un an cât în opt și mai bine.

by

Nu mi-am dat seama cât de importantă este pentru mine libertatea până anul trecut, aproape pe vremea asta. A fost o senzație treptată, un gând stăruitor pe care l-am tot alungat, până când a devenit prea puternic și „zgomotos” ca să se mai lase gonit din mintea mea. Ca în „Inception”, unul dintre filmele mele preferate, când personajul lui Leonardo Di Caprio, omul specializat în „plantarea de gânduri în mințile altora” spune că „o idee e ca un virus: rezistentă, contagioasă, chiar și cea mai mică sămânță poate crește în ceva imens, care ajunge să te definească”. 

 

Eu sunt un om statornic în toate și, chiar dacă pot să-mi cumpăr un bilet de avion în clipa asta, să-mi fac valiza în 20 de minute și să plec la aeroport peste o oră, când e vorba de lucrurile mari ale vieții am un fel de inerție emoțională. Investesc mult și nu pot renunța ușor.

 

Țin minte una dintre discuțiile cu coach-ul Andrada Dan, avute tot anul trecut, cu câteva luni înainte să devin freelancer. Îi spusesem că vreau să-mi schimb viața, să-mi dau un reset, m-am lansat în tot felul de explicații complicate, ocolind însă cel mai spinos subiect. După ce m-a lăsat să vorbesc, Andrada m-a întrebat în final un singur lucru: „Ce vrei tu, de fapt, Diana? Dacă ar fi să alegi un singur lucru, care ar fi el?”.

 

N-am avut nevoie să mă gândesc, i-am răspuns dinainte să termine bine întrebarea: „Libertate. Vreau să fiu liberă”. A fost prima oară când am avut curaj să-mi rostesc gândul cu voce tare, dar mi-a mai luat ceva luni până să realizez magnitudinea revelației mele. La prima vedere, eram un om eminamente liber: aveam luni în care stăteam acasă 10 zile din lună, în rest eram în călătorii, făcând interviuri, de una singură. Dacă asta nu e libertate, ce e? Și totuși, aveam o teamă în a fi singură de tot, singură profesional. Doar eu cu mine. Habar n-am de ce, poate pentru că nu știi niciodată de ce ești în stare până nu te apuci efectiv.

Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat într-un an de freelancing și pe care eu una nu le-am citit pe nicăieri înainte au fost acestea:

Organizarea este un inside-job de care depinde totul

Lipsa unui program fix este o minune – dacă ești o fire organizată – sau cea mai mare nenorocire dintre toate, dacă în mintea ta se întâmplă să fie un haos. Ba chiar mai mult, a fi antreprenor înseamnă, pe lângă faptul că poți să-ți iei concediu absolut când vrei tu, și că toate cele 183.252 de aspecte ale activității tale depind în mod direct de tine. Chiar dacă ai colaboratori, angajați, orice, în esență mingea e în terenul tău tot timpul. Tu centrezi, tu dai cu capul, tu aperi perimetrul porții.

 

În cazul meu, antreprenoriatul a însemnat doar o ascuțire a unor abilități deja-dobândite: sunt un om organizat – nu născut, ci „făcut” astfel, în timp – așa că partea nouă pe care mi-a adus-o freelancing-ul a fost toată povestea cu contabilitate, facturi, impozite și alte chestiuni diafane. Recunosc că până în ziua de azi ele reprezintă partea din activitatea mea care-mi place cel mai puțin, dar asta e. Ideea este să te organizezi și să nu te aștepți ca libertatea freelancing-ului să însemne că poți să faci ce ai chef, când ai chef.

 

Da, poți să dispui de timpul propriu așa cum crezi de cuviință, dar atât libertățile cât și responsabilitățile țin tot de tine. Mi-am luat trei săptămâni libere ca să plec în Australia și Noua Zeelandă, ceea ce ar fi fost de neconceput pe vremea când aveam de predat o revistă pe lună și una la fiecare trei luni, dar pentru acele trei săptămâni am compensat lucrând în avans și lăsându-mi totul în ordine.

 

În principiu, ca freelancer lucrezi tot pentru un șef, doar că acel șef ești tu. Ceea ce face cu atât mai dificilă aplicarea unor sancțiuni sau îndemnuri mai drastice atunci când nu te ții de treabă. Regula mea este simplă: disciplină, disciplină, disciplină. Am scris mai multe pe această temă după seminarul de disciplină pe care l-am ținut la IQOS.

„Nu” este un concept foarte sănătos

Am făcut o mulțime de proiecte frumoase anul acesta, de care sunt foarte mândră, dar am și refuzat elegant proiecte la fel de frumoase, în care nu mă regăseam sau pentru care nu puteam găsi timp astfel încât să-mi rămână răgaz să respir și să trăiesc. Eu am un principiu sfânt în materie de muncă: decât să fac 10 proiecte așa-și-așa, mai bine fac 5 impecabil.

 

Oamenii care apreciază acest lucru vor reveni oricum la mine, deci nu am pierdut niciodată o colaborare sau un proiect pentru că am spus NU într-un anumit moment. Dimpotrivă, cred că am câștigat un capital de încredere, fără vreo strategie elaborată, pur și simplu comportându-mă așa cum simțeam eu că e fair.

Intuiția bate orice rețetă

Toată lumea cere și oferă rețete, trăim într-o lume a ghidurilor împărțite pe pași. Ca să ai succes trebuie să faci cutare lucru, să nu faci cutare lucru și tot așa. Eu, recunosc, n-am prea ascultat de ele. Nu mi-am propus să fiu o rebelă, dar pur și simplu contraveneau intuiției mele firești, iar eu cred mai mult în intuiția mea, în acel „gut feeling”, decât în manuale de „How To”. 

 

Se spune, de exemplu, că trebuie să pui multe poze cu tine pentru a avea engagement și like-uri multe, doar că mie nu-mi place și pun foarte rar poze cu persoana mea. Le pun în general când chiar mi se pare că acea poză transmite un mesaj sau când se întâmplă să prind un instantaneu care-mi place la nebunie. Mă ghidez după impuls: îmi place mult o fotografie, o împărtășesc. Pur și simplu.

 

Se spune și că în online trebuie să scrii scurt, la obiect, telegrafic, fiindcă lumea n-are răbdare să citească. Eu scriu mult (am zis mult? voiam să zic foarte mult), am articole pe care le citești în jumătate de oră și care au avut sute și mii de share-uri și zeci de mii de citiri. Repet, scriind exact cum se spune că NU trebuie să faci.

 

Rețeta mi-am creat-o singură și e atipică: articole lungi, personaje interesante, idei memorabile, mai puțin accent pe propria persoană și mai mult pe oamenii despre care scriu. E fix inversul a ceea ce se spune că merge pe internet, dar pentru mine funcționează și, cel mai important, mă face fericită. Pune-mă, în schimb, să fac 100 de fotografii cu mine și o să devin, brusc, nefericită.

 

Prin urmare, cu tot respectul, eu nu cred în rețete. Dacă ești onest în ceea ce faci, dacă muncești (asta e esențial) și crezi în tine, go for it. Până la urmă mulți dintre oamenii care au avut succes în diferite domenii au făcut ceea ce toată lumea le spunea să NU facă. Când tu vrei să croșetezi decorațiuni sub formă de unicorni colorați și toată lumea îți spune că nu există piață pentru ele, dacă tu crezi în munca ta și vezi că oamenii reacționează bine la unicornii tăi, încearcă. Totul e imposibil până cineva îl face posibil, valabil de la lucruri foarte mici până la foarte mari.

Graba strică fericirea și zenul

Am scris într-un articol mai vechi, sugestiv denumit „Vreau de la viață cât îmi trebuie să fiu fericită”, că nu vreau să transform Fine Society în ceva imens în 2 ani. Da, o să vreau o echipă mai mare la un moment dat, dar deocamdată îmi place ceea ce fac în forma în care o fac. Am colaboratori, dar vreau să mă mai bucur de libertatea asta de „one woman show”, încă nu mă văd (iar) într-un birou, cu 10 oameni și un program de la 9 la 5.

 

Eu cred că orice om care conduce o echipă trebuie să dea tonul în acea echipă, să facă ceea ce le cere celorlalți, nu doar să propovăduiască. Iar în acest moment eu am nevoie de libertate și am nevoie să-mi mai bătătoresc un pic direcția. Foarte multe persoane mă întreabă de ce nu „bat fierul cât e cald”, dar dacă am învățat un lucru în ultimii ani este că fierul îl faci tu cald. Tu îl forjezi, tu îl bați. Nu ți SE dă și nu ți SE face nimic. Așa că prin muncă îți câștigi și dreptul de a-ți seta propriile repere, în ritmul pe care-l consideri potrivit pentru tine.

Muncește cu drag. La asta se rezumă totul.

Am făcut un curs online cu Shonda Rhimes, creatoarea „Anatomiei lui Grey” (curs despre care am scris pe larg într-un articol dedicat), și mi-a rămas în cap un citat al ei. E vorba de scriitori, dar cred că se aplică la orice domeniu:

 

„Urăsc să aud oameni care îmi spun că ei vor să fie scriitori. Nu poți să VREI să fii scriitor. Ești scriitor sau nu ești. Ca la cântăreți: poți să cânți sau nu poți. Nu trebuie să te plătească cineva mai întâi ca să începi să scrii, scrisul e ceva care vine din tine, iar dacă EȘTI scriitor o să vrei să o faci tot timpul. Chiar și dacă ai cinci copii și două joburi, poți găsi măcar cinci minute pe zi ca să scrii, dacă vrei cu adevărat. 

 

Poate că acele cinci minute nu reprezintă varianta ideală, dar dacă atât ai, atât folosești, important este să accesezi zona aceea a scrisului, oriunde și oricum poți. Un scriitor nu DEVINE, un scriitor ESTE cineva care scrie zilnic. Altfel nu e scriitor, e orice altceva. Și nu e nicio problemă dacă NU ești scriitor, dar trebuie să accepți ideea asta și să faci pace cu ea. Și să încetezi să te mai consideri scriitor sau aspirant la ideea de scriitor”.

 

Apucă-te de ceva dacă îți place ACTIVITATEA în sine, nu doar titulatura care vine cu ea și care îți poate suna atractiv sau dezirabil într-un anumit moment. Dacă vrei să fii povestitor, nu „influencer”. Dacă vrei să-ți transformi în realitate o idee în care crezi, nu doar să ai cărți de vizită cu „General Manager” sau ”Owner”. În antreprenoriat mai întâi FACI, abia apoi EȘTI.

Cu această ocazie – care n-are nimic formal sau aniversar, e doar un bilanț pe care am simțit să-l fac –  le mulțumesc tuturor celor care anul acesta m-au citit, au făcut proiecte cu mine, au crezut în mine și mi-au fost alături. E o mulțumire sinceră, nu un discurs frumos de „Oscar”. Nu iau niciodată lucrurile care mi se întâmplă ca și cum mi se cuvin. Cred că lucrurile importante din viață se câștigă, iar singurul mod în care  știu să fac asta este scriind, muncind. La asta mă pricep eu cel mai bine. Și vă mulțumesc pur și simplu… că sunteți.

Foto: Mihai Dăscălescu

Styling: Ailin Ibraim & Mădălina Drăgoi

19 Comments

  • andreea spune:

    bravo, diana! succes in continuare, pe toate planurile!

  • Ada spune:

    Capul sus si mergi inainte pe drumul tau! Esti minunata, un munte de inspiratie si de caldura! Faci perfect ceea ce faci, asa cum faci! Imbratisari calde !

  • Teodora spune:

    Felicitari! Esti frumoasa!

  • Mimi spune:

    Ești o sursă de inspirație în familia noastră. Când mă văd cu sora mea – care a scris primul comentariu, mai vorbim de una, de alta și de ce am mai citit aici, la tine. Am cumpărat câteva din cărțile recomandate de tine, apoi ni le-am împrumutat una alteia, am aplicat unele lucruri și altele sunt pe listă. I-am povestit soră-mii, foarte încântată, despre ziua când te-am întâlnit în carne și oase la concursul de aranjamente florale; faptul că și în realitate ești caldă și fără fițe, la fel ca scrisul tău. Mulțumesc! Și mult spor în toate.

  • Alina Crivat spune:

    Ceea ce imi place la articolele tale ( nu toate, recunosc) este ca au suflet. Simti Sinceritatea si omul din spatele povestii continute de articol si sensibilitatea scriitorului.Si se mai intampla si sa fim pe aceasi lungime de unda, ceea ce este la fel de important. Imi place cum scrii si succesul proiectului tau este bazat pe vulnerabilitatea si deschiderea pe cate o implica procesul tedactarii. Si mai este si bucuria scrisului, ce se transmite din majoritatea postarilor, un alt ingredient magic si la fel de necesar. Te rog sa nu le pierzi pe parcurs si sa pastrezi aceasta linie directoare!

  • Oana spune:

    Buna Diana, te-am descoperit anul acesta si tare mult imi place cum scrii; m-am regasit in multe din articolele tale.
    Aaa…si chiar m-ai convins si am dat o fuga in Baneasa; Chanel sublimage e magnific. 🙂 Multumesc !
    Tine-o tot asa! Mult succes!

  • Luminita Ciobanu spune:

    Felicitari, Diana! Si multumesc pentru articolele postate. Esti o oaza de inspiratie in fiecare saptamana. Succes in continuare!

  • Raluca spune:

    Te înțeleg perfect cu articolele lungi. Eu mă uit la oameni (cunoscuți) care pun texte de 300 de cuvinte, în care nu exprimă mai nimic și mă întreb cum pot numi lucrul acela un articol.

    Și eu merg foarte mult pe intuiție și ce simt și dacă vreau să scriu peste 1000 de cuvinte, le scriu. Dacă vreau să pun peste 40 de poze, le pun.

    Mă bucur că scrii mult și interesant și că am ce citi când ajung aici.

    Și sper să ajungi și la echipa aceea mare și frumoasă când vei simți nevoia. Până atunci, spor cu libertatea!

    • Multumesc foarte mult, Raluca! O sa fie cand va veni momentul, ma indrept intr-acolo, dar pentru prima oara in viata mea nu vreau sa grabesc lucrurile. Eu fiind o „grabitoare” in general 🙂 Cu articolele de 300 de cuvinte si eu am un sentiment asemanator. Sa fac un om sa dea clic pe articolul meu, plin de speranta, si sa-i livrez un paragraf si o poza… chiar nu e pentru mine. Dar sunt tipuri diferite de public, deci cred ca e ceva specific pe modul meu de gandire si pe oamenii pe care i-am atras in jur. E loc pentru oricine, insa, cred asta cu tarie. De asta nu judec nici o parte, nici pe cealalta: atat timp cat un om face ceea ce simte si isi asuma asta, e perfect.

  • Simone spune:

    Diana, te citesx de multăăă vreme, dar nu cred că am comentat vreodată şi e cam nedrept aşa, cred că ar trebui să spunem mai des mulțumesc pentru ce primim, mai ales că tu ai mereu articole atât de inspiraționale. Chiar îți mulțumesc. Articolele tale mă ajută de fiecare dată, dar axesta mi-a picat la fix pentru că mă pregătesc să îmi relansez blogul şi să încep să conturez un proiect ca freelancer. Mulțumesc ❤ Şi mult succes în proiectele tale!

    • Draga Simone, sa fie intr-un ceas bun! Ma bucur ca s-a nimerit asa si iti doresc multa bafta cu relansarea si cu tot. Daca ai incredere si entuziasm, chiar cred ca se pot muta muntii din loc si nimeni nu ma va convinge vreodata de contrariu 🙂

  • Alina spune:

    Esti o inspiratie continua pentru mine, scrii exact pe sufletul si dorintele mele, vizibile sau mai ascunse. Te citesc si urmaresc cu drag si cred ca ai dreptate, mare dreptate. Munca, disciplina si perseverenta sunt cheile in orice vrei sa faci. Iti multumesc pentru prietenia virtuala si reala, esti un om deosebit!

    • Si eu iti multumesc pentru prietenia ta si pentru gandul bun, Alina. Stii ca si eu te urmaresc si pentru 2018 imi doresc ca in prima parte a anului sa reusim sa ne si vedem live, ca e mult-amanata acea intalnire 🙁

  • Mihaela spune:

    Absolut minunat descrisă “libertatea” ta?.

  • Anca spune:

    Diana, felicitări și la cât mai mulți ani împliniți și la și mai multe povești frumoase ❤️

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.