Cititorii mei știu bine la ce mă refer când spun „temă complicată”.

 

Din punct de vedere nutrițional, am traversat niște ani grei, presărați cu intoleranțe, regimuri medicale stricte și multe alimente interzise.

 

De fapt, într-o vreme îmi era mai simplu să le spun oamenilor ce am voie să mănânc decât ce nu am voie, dat fiind că aveam o listă strictă de maximum zece alimente pe care le puteam consuma în siguranță.

 

Prin urmare, mâncarea a ajuns un subiect la care mă pricep tocmai fiindcă l-am învârtit pe toate părțile.

 

Abia de anul acesta, anul în care sănătatea mea a atins un echilibru muncit îndelung, mi-am construit și eu o „nouă normalitate” în ceea ce privește alimentația.

 

Nu, nu am găsit nicio rețetă miraculoasă, ci mi-am făcut singură un stil alimentar potrivit gusturilor mele atipice și stilului meu de viață.

 

E probabil prima oară în viața mea când pot spune că am un lifestyle culinar care mă reprezintă în totalitate, care nu mă frustrează, în care nu trebuie să mă abțin de la nimic, nu contabilizez nimic și nu înghit în sec în fața niciunui preparat. În schimb, mă simt mai bine ca oricând și iubesc moderația cu o pasiune de care nu mă credeam capabilă.

 

Cât despre soțul meu, exceptând faptul că eu nu mai consum carne de mulți ani, iar el mănâncă de toate, gusturile noastre sunt foarte asemănătoare.

 

Prin urmare, avem un lifestyle culinar comun, de care suntem foarte mândri.

  

 

Ce înseamnă lifestyle culinar?

 

Pentru noi, înseamnă două principii simple.

 

PRIMUL PRINCIPIU: iubim mâncărurile foarte simple, pe care le putem prepara repede și cu plăcere.

 

Să vă explic.

 

Am fost mereu o persoană a gusturilor simple și încă din copilărie duceam războaie cu mama și bunica, fiindcă preparatele tradițional românești nu erau pe gustul meu.

 

Nu-mi plăcea carnea, nu-mi plăceau sosurile, nu-mi plăceau grăsimea, piftia… și lista poate continua.

 

Și credeți-mă, să fii pe jumătate ardeleancă și pe jumătate bucovineancă și să nu-ți placă mâncarea tradițională preparată de rudele tale poate fi o mare problemă.

 

De fapt – și trag aer în piept când spun asta – cred că abia după vârsta de 30 de ani am făcut pace cu ideea că pur și simplu.. nu-mi place mâncarea gătită.

 

Și, din nou trag aer în piept, nici nu am înțeles niciodată teoria gătitului ca terapie, relaxare sau mindfulness.

 

Pentru mine, gătitul a fost mereu o chestiune pe care o fac atunci când mi-e foame, nu o activitate de relaxare sau un hobby de sine-stătător. Și… e în regulă. E perfect în regulă așa.

 

Soțul meu este în asentimentul meu și suntem norocoși că amândoi ne simțim cel mai bine când mâncăm lucruri simple, gătite rapid, fără efort.

 

Mai precis, următoarele:

 

* salate bogate în ingrediente sănătoase, proaspete și savuroase

* sendvișuri pe pâine prăjită integrală (pregătite la marea artă, cu ingrediente sănătoase și gustoase, cu plating și atenție la detalii)

* supe-creme dintr-o varietate de legume

* paste integrale cu creveți, ciuperci sau orice alte ingrediente, la inspirație

* omlete creative (adică un mix din tot ce ne inspiră dimineața)

* pește sau fructe de mare gătite la abur

 

Matematic, suntem acoperiți: se pot face atât de multe variante și permutări din aceste tipuri de preparate încât e imposibil să ne plictisim.

 

În plus, le-am explorat atât de mult încât le-am dus la rang de artă: de fiecare dată când preparăm o salată sau o omletă, de exemplu, ne gândim cum putem să le facem și mai gustoase, arătoase și ingenioase decât data trecută.

 

La soțul meu se adaugă elementul „carne”, dar cea mai mare parte a bazei noastre de alimentație este comună.

 

Concret, nu avem niciodată mâncare gătită în frigider („oala” lipsește cu desăvârșire), ci ne preparăm zilnic tot ce avem nevoie, rapid, în maximum 20-30 de minute.

 

Uneori împreună, alteori eu prepar pentru amândoi, alteori el prepară pentru amândoi.

 

Nu ne-am propus să ne împărțim rolurile atât de echilibrat, dar așa s-au legat lucrurile: având un stil culinar asemănător, ne e ușor să jonglăm, mai ales că lucrurile simple nu implică atât de mult timp consumat.

 

Studiul făcut de Tazz, despre obiceiurile românilor și relația lor cu gătitul – sub deviza ”Locul tău e în bucătărie doar atunci când vrei să fie” m-a făcut să răsuflu ușurată într-un fel, pentru că am avut mulți ani impresia că sunt singura persoană care nu are o plăcere deosebită pentru gătit sau care privește gătitul din acest unghi strict… utilitar.

 

 

Conform studiului, peste 48% dintre românii din mediul urban comandă mâncare ocazional și consideră gătitul o plăcere doar dacă ocupă între 1-2 ore pe săptămână.

 

Dacă trece la 2-3 ore pe săptămână devine o corvoadă pentru 26% dintre repondenți, iar dacă trece de 3-4 ore, se mai adaugă 23% dintre români în tabăra celor agasați de această activitate.

 

În plus, dacă petreci între 5-7 ore în bucătărie pe săptămână sau peste 7 ore pe săptămână, cum se întâmplă cu 43% dintre românii din mediul urban, ai practic încă o zi de muncă la activ.

 

Raportându-ne la acest studiu, eu și soțul meu suntem atipici în materie de preparare a meselor, fiindcă alternăm sarcinile (la fel ca 28% dintre români), în condițiile în care, în România, femeile încă sunt responsabile de gătit în proporție de 53%.

 

Concret, chiar dacă 72% dintre românii din mediul urban consideră că sarcinile în casă trebuie împărțite în mod egal între parteneri, acest lucru se aplică în doar 27% dintre cazuri. Teoria versus practica.

 

 

AL DOILEA PRINCIPIU pe care se bazează lifestyle-ul nostru culinar ține de libertate.

Făcând pace cu ideea că nu ne place să gătim lucruri complicate sau să petrecem mult timp în bucătărie, suntem cu inima împăcată când „externalizăm” această activitate.

 

Mai precis, pentru momentele în care vrem să mâncăm ceva deosebit, complicat, elaborat, consumator de timp, există Tazz, cu varietatea lui de restaurante de toate felurile.

 

Ce comandăm cel mai des de pe Tazz?

 

* Sushi (amândoi suntem mari iubitori de sushi)

 

* Pizza (da, uneori ne mai apucă pofta, de obicei cam o dată pe lună)

 

* Nu gătim dulciuri aproape niciodată, deserturile noastre clasice sunt fructele, așa încât orice fel de pofte sau de nevoi casnice legate de venirea unor musafiri sau de ocazii speciale se înfăptuiesc prin Tazz.

 

* Preparate tradiționale.

Oricând ne mai lovește pofta de ceva „autentic românesc”, știm unde să găsim orice fel de mâncare ne trece prin minte, iar costul de oportunitate este infim față de varianta în care am sta noi să le pregătim în bucătărie.

 

Pentru o porție de tocăniță sau orice preparat de care ni se face poftă o dată sau de câteva ori pe an, nu se justifică efortul de a prepara de la zero acel fel de mâncare.

 

* Mâncare chinezească/indiană/thailandeză orice altă gastronomie străină.

Preparatele din bucătăria popoarelor sunt o artă în sine, așa că ne lăsăm pe mâna bucătarilor specializați în asta.

 

* Hummus.

Am făcut categorie separată, fiindcă ne place foarte mult și mâncăm des, dar procesul în sine este mult prea consumator de timp.

 

Așadar, hummus-ul e un aliment pe care preferăm să-l comandăm, pentru că timpul irosit cu prepararea lui ne-ar „costa” mai mult decât suma pe care o plătim unui local specializat în asta.

 

Când am scris acest articol, mi-am asumat că multă lume nu va fi de acord cu mine și nici nu trebuie să fie.

 

Să nu-ți placă mâncarea românească? Vai, vai, vai, vor spune unii.

 

Ei bine nu, nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată.

 

Îmi plac alte lucruri și cred din tot sufletul că în anul 2022 ne permitem cu toții să ne placă ce vrem noi, nu ce vrea lumea.

 

Am observat foarte multe convingeri arhaice în zona gastronomiei, de-a lungul timpului, ca și principiul „femeii la cratiță”, care încă supraviețuiește vremurilor.

Totuși, mă bucur că lucrurile se schimbă, iar studiul făcut de Tazz o dovedește. Încet, dar sigur, evoluăm.

 

Mi-a plăcut mult și melodia – „Tot ce vrei” – și videoclipul cu cei trei ambasadori Tazz: Delia, Adrian Despot și chef Sorin Bontea.

 

 

 

Gătitul este o formă de artă, este mindfulness, este un ritual de relaxare… dar numai pentru unii.

Pentru ceilalți, să acceptăm că gătitul este și o sarcină zilnică, adesea obositoare, care poate fi eficientizată, simplificată și uneori… externalizată.

Fără regrete și fără să dăm explicații nimănui.

 

Locul tău e în bucătărie, CÂND VREI TU SĂ FIE!