Despre tot ce-i fin și fain

Un film senzațional de văzut la cinema. Black Panther: Wakanda Forever

By 15 noiembrie, 2022Culture
read time 1 min
 
15 noiembrie, 2022

Un film senzațional de văzut la cinema. Black Panther: Wakanda Forever

Dacă ar fi să vă recomand un singur film pe care să-l vedeți neaparat luna aceasta, el ar fi WAKANDA FOREVER, continuarea Black Panther. De ce? Fiindcă are totul: poveste, aventură și mai ales emoție. O cronică fără spoilers.

by

Lumea în care trăim are mai multă nevoie ca oricând de supereroi.

 

O spune cineva căreia, mulți ani, nu i-au plăcut deloc filmele cu supereroi și care a descoperit universul Marvel abia după 30 de ani.

 

Dar da, avem nevoie de speranță și de lupta dintre Bine și Rău ca mod de a ne proiecta și înțelege propriile bătălii interioare.

 

Black Panther: Wakanda Forever e un film de care mi-e greu să scriu, fiindcă „pantera” a fost personajul care mi-a plăcut cel mai tare atunci când l-am văzut, în primul film din 2018.

 

Apoi, moartea tragică a lui Chadwick Boseman, interpretul lui T’Challa, a adăugat încă un strat de emoție peste poveste și peste echilibrul și-așa fragil dintre Bine și Rău, dintre dreptate și nedreptate.

 

Acum, „Black Panther: Wakanda Forever” a ajuns în cinematografe și eram curioasă să văd cum au continuat producătorii povestea lui T’Challa.

 

Mă bucur că au făcut-o cu reverență și respect, fără să altereze amintirea lui Boseman și a personajului său. Nu au construit peste povestea lui, încercând să-l șteargă din amintire, ci au dus intriga într-o altă direcție, neașteptată și emoționantă.

 

Nu doar absența lui Boseman face însă diferită povestea, ci modul nostru de a ne raporta la ea.

 

Lumea noastră de azi e total diferită de cea în care apărea primul film: am traversat o pandemie, ne aflăm într-un război și bătălia pentru resurse este mai actuală ca oricând.

 

Ce mi-a plăcut cel mai mult la „Black Panther: Wakanda Forever?”

 

Aș spune „totul”, dar o să o iau pe rând.

 

FILOSOFIA DIN SPATELE POVEȘTII

 

Mi-au plăcut la nebunie multiplele straturi ale poveștii și felul în care integrează ideea de tradiție, legendă și mit.

 

Mai mult decât alte filme Marvel, acesta are strat peste strat peste strat de poveste, aventură, filosofie, tradiție, mitologie.

 

E un film profund, pe care fiecare îl va recepta în felul propriu: desigur că pentru unii va fi doar un film de acțiune, cu efecte speciale și imagini memorabile, dar pentru cei mai mulți va avea cu totul alte semnificații.

 

Partea mea favorită: povestea unuia dintre personajele noi care apar în acest film, poveste care împrumută din cultura mezoamericană, aducând în universul Marvel mitul aztec al Șarpelui Înaripat, Quetzalcóatl (denumit altfel în film).

 

Dincolo de mit, este o poveste etern-actuală despre asupritori și supuși, despre lăcomie și despre decreptitudinea progresivă a lumii.

 

ACTORII

 

Dacă nu se chema ”Wakanda Forever”, filmul s-ar fi putut numi, cu simț de răspundere „Black Panther: Girl Power”.

 

E vorba despre puterea femeilor, dar transmisă într-un mod ne-clișeistic, ancorat în tradiție și în conceptul de moștenire trans-generațională.

 

Dincolo de partea de aventură și dinamică de supererou, filmul este extrem de bine ancorat în problematica zilelor noastre și în realitatea vremurilor.

 

Faptul că se petrece într-un regat fictiv, în decoruri spectaculoase și cu personaje înzestrate cu daruri supranaturale… ei bine astea sunt doar detalii.

 

Povestea este dusă pe umeri de niște actrițe extraordinare, cu forță, atitudine și sensibilitate.

 

Lupita Nyong’o și Angela Bassett sunt doar cele mai cunoscute chipuri, dar toate femeile din acest film au dovedit, împreună, că o poveste poate fi „all female” fără să cadă în stereotipurile și clișeele pe care le evocă adesea misoginii ca scuză pentru a se feri de filmele cu multe femei în rolul principal.

 

În esență, filmul este demonstrația supremă a celebrului Bechdel Test, inventat în 1985 de Alison Bechdel. Testul Bechdel măsoară reprezentarea femeilor pe marele ecran, iar o peliculă trece testul dacă are măcar o scenă în care apar două femei care vorbesc una cu alta despre ALTCEVA în afară de un bărbat.

 

LATURA NECONVENȚIONALĂ

 

Mi-a plăcut enorm faptul că nu e un film clasic și nu regăsim tiparele dintotdeauna: nu există un „el și ea” care se îndrăgostesc fulgerător, nu există bărbatul erou care salvează lumea călare pe cal alb, nu există nici măcar personajul bun salvat de la moarte în ultimul moment pentru că deh, personajele pozitive nu trebuie să moară.

 

Nimic din toate astea nu se regăsește în „Black Panther: Wakanda Forever”.

 

Nu mai continui, fiindcă nu vreau să divulg nimic, dar nu este un film convențional sub nicio formă.

 

COLOANA SONORĂ

 

În următoarele săptămâni voi asculta în mașină coloana sonoră a filmului, pe repeat.

 

Căutați aceste trei titluri pe Apple Music, Spotify sau YouTube. O să îmi mulțumiți.

 

Primul: Arboles Bajo El Mar – Ludwig Goransson.

Al doilea: Interlude – Rihanna & Tems.

Și al treilea, și perla coroanei: Rihanna – Lift Me Up.

O piesă atât de frumoasă încât am ascultat-o de 4 ori, în buclă, în drumul de la cinema spre casă.

 

Dincolo de poveste și de partea vizuală spectaculoasă, coloana sonoră contribuie decisiv la farmecul poveștii și este partea care rămâne cu tine mult după ce s-a terminat filmul și ai ieșit din sala de cinema.

Practic, de câte ori asculți una dintre melodii, îți revine în minte povestea tărâmului Wakanda.

 

 

Ca o acoladă amuzantă: Rihanna este un protagonist de facto, chiar dacă nu apare efectiv chipul ei pe ecran.

 

Pe lângă melodiile pe care le interpretează pe coloana sonoră, există o scenă cu trimitere directă la ea.

 

Prințesa Shuri și războinica Okoye ajung într-un oraș din America, iar Okoye trebuie să se integreze în peisaj. Îmbrăcată la modă și machiată, Okoye o întreabă pe Shuri dacă nu cumva arată ciudat.

 

Răspunsul prințesei este un apropo subtil la Rihanna și la linia ei de cosmetice adaptate tuturor nuanțelor de ten: „Cum să arăți ciudat? Ești dată cu nuanța Fenty 440”.

 

TRIBUTUL ADUS LUI CHADWICK BOSEMAN

 

Nu dau niciun spoiler, am promis, dar există în film o ANUMITĂ scenă, atât de frumoasă, de emoționantă și de încărcată de semnificații, încât anulează complet granița dintre realitate și film.

 

Este un tribut adus lui Chadwick Boseman, căruia îi este și dedicată pelicula, dar în același timp și o închidere a cercului pentru personajele principale.

 

Spun doar atât: la acea scenă, doamna care stătea lângă mine pe scaunul de cinema, o femeie în toată firea, a plâns cu sughițuri.

 

CONCLUZIA?

 

Rar spun că TREBUIE să faceți ceva, dar credeți-mă că TREBUIE să vedeți acest film.

 

În mod ideal ar trebui să-l vedeți într-o sală IMAX, ca să vă puteți bucura de el în deplinătatea efectelor speciale și a detaliilor create special pentru tridimensional.

 

După ce îl vedeți, scrieți-mi și spuneți-mi ce v-a atins cel mai tare. Sunt sigură că pentru fiecare spectator va fi altceva.

 

Și, mai ales, spuneți-mi dacă ați plâns și voi la acea scenă despre care deocamdată nu pot să vă spun nimic. O să vă dați voi seama care este…

Foto: MARVEL