V-am povestit deja despre proiectul realizat alături de Art & Craft România și de Happy Tour, având ca scop promovarea unor locuri frumoase din România. Pentru fiecare oraș din proiectul lor, au ales câte un jurnalist, iar pe mine m-au văzut potrivită pentru Sinaia, un loc în care revin mereu cu mare drag și care în ultimii ani mi-a devenit, parțial, „acasă”. Eu și familia mea am devenit „sinăieni”, adică localnici „adoptați” de oraș și ne petrecem multe weekend-uri din an aici.

Cândva credeam că știu Sinaia foarte bine, dar există două locuri pe care le-am descoperit mai târziu decât m-aș fi așteptat și, vorbind cu alți iubitori ai orașului, se pare că nu sunt singura.

Am vrut să povestesc mai mult despre ele fiindcă m-au impresionat cu totul: de la istorie și până la oamenii care au grijă de ele, oameni care mi-au dat o lecție de ospitalitate, pasiune pentru meserie și turism în adevăratul sens al cuvântului. Unul este Casa Memorială „George Enescu”, iar al doilea un muzeu al… trenulețelor de jucărie.

Iubesc miniaturile de când mă știu, așa că Muzeul Trenulețelor din Sinaia a fost un mic paradis pentru mine. Nu-mi vine să cred că am trecut pe lângă el de atâtea ori și nu-am băgat de seamă ce se ascunde pe peronul gării regale din Sinaia: o clădire mică, plină-ochi cu trenulețe, machete de gări, poduri și reproduceri ale unor clădiri feroviare celebre din Europa. Colecția i-a aparținut unui italian pe nume Alberto Drera, care a iubit Sinaia din tot sufletul. După ce el s-a stins, fiica lui a decis, în numele acestei afecțiuni, să doneze orașului colecția de machete a tatălui ei.

 

Ce e special la trenulețele din Sinaia, dincolo de faptul că sunt reproduceri în cel mai mic detaliu și te fac să te simți din nou copil, este… umorul. Nu sunt niște machete banale, cu trenuri care trec în viteză peste poduri și scot sunete, deși fac și asta. Sunt… povești. Trebuie să analizezi micile decoruri la centimetru, ca să înțelegi situațiile descrise și să observi detaliile amuzante.

Spre exemplu, într-un colț de machetă, se deschide o ușă și apare un personaj… stând pe toaletă. O domnișoară se împiedică și i se ridică fusta, un grup de muncitori cu picamere (picamere care se mișcă, deși au câțiva milimetri) aruncă din greșeală o piatră și sparg un geam. Lângă biserică are loc o înmormântare, iar din sicriul minuscul iese… o mână. Pompierii sting un foc dintr-o casă într-un alt colț al machetei, iar furtunele lor par să aibă apă adevărată în ele. Sunt atât de multe detalii, câteva zeci de mărunțișuri haioase care te fac să fii vigilent cu privitul, ca să nu le ratezi.

Pentru copii, e despre trenulețe. Pentru adulți, e despre a fi din nou copii și despre a se amuza de umorul savuros al lui Alberto, stăpânul trenulețelor, cel care nu mai este de mult și în același timp este în continuare acolo. Cel puțin atât timp cât oamenii continuă să vină și să se minuneze în fața jucăriilor lui.