Despre tot ce-i fin și fain

De ce un hotel din Târgu Mureș a fost revelația mea de ospitalitate

By 21 august, 2016Travels
read time 5 min
 
21 august, 2016

De ce un hotel din Târgu Mureș a fost revelația mea de ospitalitate

Probabil cel mai cool, high-tech și modern hotel din România, Hotel Privo din Târgu Mureș are 4 stele, dar eu una l-am găsit cel puțin la același nivel cu multe hoteluri de cinci stele din toată lumea. O surpriză de bun-gust, simplitate și ergonomie, care mi-a dovedit că și România poate avea servicii hoteliere de cel mai înalt nivel.

by

Am ajuns la Târgu Mureș dintr-o frumoasă întâmplare, orașul nefăcând parte din itinerariul meu  inițial de călătorie.

 

Plănuiam să-l tranzitez doar, eventual oprind pentru prânz și înnoptând apoi în Brașov. Pentru că nimic nu e întâmplător, am hotărât spontan să rezerv o noapte în Târgu Mureș.

 

Nu doar ideea în sine s-a dovedit a fi providențială, ci și locul în care am decis să rămân peste noapte: Privo, un hotel de 4 stele, dar căruia nu-i lipsește absolut nimic din ceea ce ar trebui să aibă orice hotel de 5 stele din lume.

 

Nu știu de ce nu are cinci stele în loc de patru, dar bănuiesc că e vorba de vreo sală de conferințe, o dimensiune de balcon sau alte detalii tehnice din acest registru, fiindcă în rest poate ține piept oricărui hotel de 5 stele din lumea asta mare.

 

Prin prisma călătoriilor mele, în ultimii 15 ani am stat în cel puțin 30 de hoteluri noi pe an, toate de 4 sau 5 stele, așa că fac afirmația de mai sus în deplină cunoștință de cauză.

 

Tot din acest motiv m-am și decis spontan să scriu acest articol, fiindcă – recunosc – a fost o descoperire pe care nu o așteptam tocmai în Târgu Mureș.

 

Orașul este frumos, un exemplu de cochetărie și curățenie, dar nu este nicidecum vreun pol turistic al României, așa că nu aș fi crezut că exemplul cel mai strălucit de ospitalitate hotelieră avea să mă aștepte taman aici, în defavoarea altor orașe mult mai ,,iubite” de turiști, precum Sibiu, Sighișoara, Cluj sau Brașov.

FullSizeRender_1

 

Partea amuzantă este că exact cu o seară înainte, în Cluj, mă apucasem de redactat un articol despre micile amănunte care ar putea să facă diferența în bine la hotelurile românești de 4 și 5 stele.

 

Mici impresii fără patimă, pur constructive, strânse ,,la cald” în ultima săptămână de stat la unele cele mai respectate și faimoase hoteluri din Sibiu, Sighișoara, Cluj și Alba-Iulia. Locuri frumoase, dar care eșuaseră toate, pe rând, în unele amănunte esențiale.

 

Nu am renunțat la articol, e în lucru, dar faptul că am avut o asemenea surpriză m-a determinat să încep cu exemplul de ,,Așa da”, unul dintre puținele găsite de mine până acum.

 

Cititorii mei vechi știu asta deja, dar simt totuși nevoia să precizez, dacă mai este cazul, că această ,,recenzie” este una total dezinteresată, nu am absolut nicio legătură cu cei de la Privo, nu-i cunosc și nici ei pe mine, pur și simplu mi-am rezervat o cameră prin Booking.com și am avut o surpriză frumoasă, care m-a inspirat să povestesc despre ea.

 

Lucrurile și locurile frumoase merită date mai departe, întotdeauna.

FullSizeRender_1

 
FullSizeRender_4

 

Unde se află?

Hotel Privo este situat pe strada Urcușului (numită astfel pentru că începe, în pantă, din Bulevardul Gheorghe Doja), la 5 minute de mers pe jos de centrul orașului, cu cetatea medievală, catedralele, palatul de cultură și tot ceea ce are Târgu Mureș de oferit, turistic vorbind.

 

Are și o panoramă frumoasă asupra orașului, fiind așezat în vârful ,,urcușului”, în mijlocul unui parc de 3.500 de metri pătrați. În fața hotelului se află o clădire monument-istoric, Vila Csonka, cu o vechime de 100 de ani, recondiționată și introdusă în circuitul turistic alături de Privo.

FullSizeRender_2

 
FullSizeRender

 

FullSizeRender_1

 
FullSizeRender

 
FullSizeRender

 

Și totuși.. de ce mi-a plăcut atât de tare?

IMG_1841

 

Designul de ansamblu al hotelului este unul minimalist, modern și high-tech, cu mult alb, cu suprafață vitrată mare, pentru lumină naturală, și cu detalii de design care se vede clar că au fost mâna unui designer cu experiență. Câteva dintre piese (veiozele de pe mesele din restaurant și ultra-comodele scaune-sac din cameră) le-am recunoscut drept creații ale brandului american de design Fatboy, care face decorațiuni foarte ergonomice și cool. Până și telefonul din cameră are un design special, după cum se vede în fotografia alăturată.

FullSizeRender_2

 
FullSizeRender_3

 

Ce mi-a plăcut atât de mult în cameră?

Faptul că totul gândit pentru a-ți face viața ușoară. Dulapurile se deschid doar apăsând cu un deget ușile lor; patul și canapeaua sunt super-confortabile; produsele de îngrijire sunt create și ambalate spectaculos special pentru Privo și sunt fără parabeni (și foarte bune!), luminile se aprind printr-un singur clic; spațiile de depozitare sunt compartimentate smart, iar dacă vrei să ți se facă curățenie în cameră ori, dimpotrivă, să nu te deranjeze nimeni, e suficient să faci clic pe semnele aferente de pe un panou digital aflat lângă ușă.

 

Totul e ergonomic, simplu, accesibil, luminos, așa cum în puține hoteluri de 5 stele din lume vei găsi.

 

Și, elementul esențial, care poate ridica sau distruge chiar și cel mai ambițios concept de design: curățenia în cameră este absolut impecabilă.

IMG_1840

 
FullSizeRender_2

 
FullSizeRender

 
FullSizeRender_3

 
FullSizeRender_1

 
FullSizeRender-6

 

FullSizeRender

 

Cum se mănâncă la Privo?

Am ajuns la Privo în primul rând datorită faimei pe care o are mâncarea de la restaurantul hotelului. Un prieten târgumureșan care știa că voi trece prin orașul lui natal mi-a recomandat să opresc pentru prânz la Privo, în drum spre Brașov. Ulterior, când am decis să înnoptez în oraș, mi-am adus aminte de sfatul lui și am rezervat o cameră. Așadar, când vine vorba de mâncare, faima îi precede pe cei de la Privo.

Meniul este făcut de echipa Privo în colaborare cu Henrik Sebok, Executive Chef, și este un deliciu. Bucătărie internațională fusion, extrem de gustoasă și de bine-executată. Este acel gen de loc în care știi că același fel de mâncare, comandat de 20 de ori, va arăta de fiecare dată la fel de bine și va avea același gust care ți-a plăcut prima dată.

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine cel mai tare mă irită locurile în care calitatea diferă de fiecare dată în funcție de cheful bucătarului, de vremea de afară sau de cât de bine-dispusă este echipa din bucătărie în ziua respectivă.

 

Previzibil, gustos, corect, asta caut eu la un restaurant cu mâncare bună, iar aici am mâncat, fără nicio exagerare, cele mai bune paste cu fructe de mare și cea mai bună supă-cremă de ciuperci shiitake, plus o salată delicioasă cu halloumi și un sufleu de ciocolată cu înghețată absolut fantastic.

 

Nu mănânc niciodată după 6 seara, e regula mea de nutriție auto-impusă, dar aici am făcut o excepție: mâncarea de la prânz fusese atât de bună încât eram curioasă să mai experimentez și alte delicii.

 

Până la urmă am mâncat și desert, și paste, și multe alte lucruri pe care le evit de obicei, dar ,,je ne regrette rien”, vorba cântecului.

 

Când o experiență gastronomică e atât de bună, merită să te bucuri de ea. Nu se întâmplă în fiecare zi…

FullSizeRender_1

 
FullSizeRender_2

 
IMG_1873

 
FullSizeRender_3

 

Toate piesele de mobilier din hotel sunt simple, minimalisto-cool, dar extrem de comode. Am mai stat în hoteluri în stil minimalist în diverse colțuri de lume, dar nu întotdeauna un design modern este și confortabil pentru cel care îl folosește. În cazul pieselor de la Privo, este un echilibru bun între avangardismul formelor și confortul oaspetelui și exact asta am și apreciat cel mai tare.

Cum sunt oamenii?

Staff-ul hotelului este ultra-profesionist și prietenos într-un mod firesc, neafectat, ceea ce din păcate nu am prea întâlnit în timpul călătoriei noastre prin țară.

 

Chiar dacă iubesc Transilvania și sunt de părere că ardelenii (printre care mă număr și eu, pe jumătate) au o ospitalitate nativă, aș minți să spun că această frumoasă trăsătură de caracter se simte prea tare în domeniul serviciilor, cel puțin prin locurile de 4 și 5 stele în care am stat de-a lungul călătoriei.

 

Din Sighișoara și Sibiu până în Brașov, Cluj sau Alba-Iulia (poate cu o mică excepție la aceasta din urmă) am avut parte de foarte mulți chelneri habarniști și nepricepuți, de personal care nu știa ce are în meniu și răspundea cu ,,Nu avem” la orice solicitare suplimentară (lapte la cafea, miere, îndulcitor, lucruri de bază), de recepționeri care nu știau cum să gestioneze lucrul cu un turist și de o abordare extrem de limitată și amatoricească a meseriei.

 

Ba chiar mi s-a întâmplat să-i spun politicos unui recepționer dintr-un hotel de 5 stele că baia din apartament are un miros groaznic de neplăcut și că exact aceeași situație am avut-o cu 3 ani în urmă, la o altă ședere (semn că e o problemă generalizată a hotelului) și să-mi răspundă, cu inocență dezarmantă: ,,Serios? Ha, ha, ha… Să sperăm că data viitoare nu se va mai întâmpla, poate o să treacă”.

 

Nu glumea, nu era nici măcar ironic, era doar… nevinovat într-ale meseriei.

 

Am făcut această paranteză fiindcă, sincer, nu pot spune ,,Ah, da, personalul de la Privo a fost minunat fiindcă așa sunt toți oamenii în Ardeal, minunați”.

 

Nu, personalul de aici a fost ultra-amabil, pregătit și profesionist fiindcă se vede că a fost ales pe sprânceană și că a trecut printr-un training.

 

Se simte asta, mai ales prin comparație cu celelalte 4-5 hoteluri cu la fel de multe pretenții în care am stat în ultima săptămână.

 

Este unul dintre cele mai frumoase exemple de profesionalism pe care le-am întâlnit, care nu ține doar de mănușile albe purtate de chelneri (cu maximă relaxare și coolness) sau de faptul că ești întrebat dacă ți-a plăcut un fel de mâncare și dacă ai mai vrea ceva în plus, ci de lucrurile mărunte.

Zâmbetul, felul în care ți se pune mâncarea și ți se toarnă apa, faptul că, în momentul în care te așezi la masă la cină, chelnerul ține minte ce băutură ai comandat la prânz și te întreabă dacă vrei același lucru, sau micile glume neforțate. Firescul. Cei de la Privo au firescul unui personal de 5 stele, un firesc care se învață și care nu ține doar de felul de a fi al omului, ci de profesionalismul unor oameni care au fost antrenați temeinic.

FullSizeRender_1

 

De ce tocmai în Târgu-Mureș?

Recunosc, m-am întrebat de ce nu un astfel de concept în orașe mult mai turistice, precum Cluj, Sibiu sau Brașov, dar la o simplă căutare răspunsul a fost evident: proprietarii sunt doi mureșeni care și-au dorit un hotel modern, la standarde internaționale, pentru turiștii de business și cei veniți în scopuri de turism medical.

 

Când am citit asta pe internet, mi-a venit să zâmbesc, fiindcă – într-un fel – și eu m-am oprit în Târgu Mureș tot din considerente medicale.

 

Nu știam însă că voi avea și o experiență hotelieră de excepție, care să mă facă să vreau s-o povestesc. Se întâmplă destul de rar și mă bucur că am avut-o acum și aici.

FullSizeRender

 

Și un video de la Privo care rula pe televizorul din cameră și care mi s-a părut grăitor pentru spiritul locului:

Fotografii: Diana-Florina Cosmin

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments