Despre tot ce-i fin și fain

Din luna martie, semnez o nouă rubrică lunară glossy

By 1 martie, 2017Happenings
read time 1 min
 
1 martie, 2017

Din luna martie, semnez o nouă rubrică lunară glossy

„Femeia” e singura revistă care a existat neîntrerupt în familia mea de cel puțin 33 de ani încoace, fiind cea mai veche publicație pentru femei din România. Din martie, semnez o rubrică de opinie în paginile ei. Iată povestea acestei colaborări.

by

Am scris de multe ori despre pasiunea mea de-o viață pentru reviste, iar una dintre cele mai vechi amintiri se leagă de „Femeia”, publicația apărută în România din 1868 încoace.

 

Când eram mică, în casa noastră se găseau toate revistele epocii, iar pe la 6-7 ani răsfoitul lor devenise deja activitatea mea preferată. Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri o dimineață de iarnă în care tata a venit de la chioșc cu teancul de ziare, plus „Femeia” și acum defuncta „Doina”. Când i-a dat mamei cele două reviste, ea a întrebat: „Din Femeia e ultimul număr, da?”, iar tata a dat din cap.

În mintea mea s-a declanșat panica: „Ultimul? Cum adică ultimul? De ce? Adică nu mai apare?”. Cu greu m-au convins ai mei că ultimul număr nu înseamnă că nu mai apare revista, ci doar că e ultimul număr cronologic. Până când tata n-a venit acasă cu următorul număr, câteva săptămâni mai târziu, n-am fost convinsă că nu e doar o explicație inventată. Apoi m-am liniștit și am ținut minte.

 

Când am intrat în presă, niște ani mai târziu, am înțeles că și jurnaliștii se feresc teribil de expresia „ultimul număr”. Sună ușor apocaliptic și confuz, și nu doar pentru copiii de 6 ani. Și, indiferent dacă ești superstițios sau nu, parcă atrage ghinionul. „Cel mai recent! Nu ultimul, cel mai recent!”, așa ne corecta de fiecare dată unul dintre redactorii-șefi cu care am lucrat la începutul carierei mele. După atâția ani în presă, mi-a devenit reflex: când îmi vine în gând „ultimul”, mă corectez înainte să deschid gura.

Așadar, în cel mai recent număr „Femeia”, din martie 2017, eu semnez, la 27 ani distanță de acea dimineață, prima mea opinie lunară. O rubrică propusă de Cătălina Oprea, redactorul-șef  al revistei, pe care am acceptat-o cu bucurie din multiple motive: nostalgiile legate de revistă, faptul că e un public nou, dar și admirația mea pentru Cătălina și pentru felul în care a transformat revista.

În decembrie, când am plecat de la cele două reviste de care m-am ocupat timp de 8 ani, am zis că nu mă voi duce la nicio altă publicație, ci mă voi muta în online. Viața mea este 99% în online, dar o propunere atât de frumoasă a fost de nerefuzat. Orice planuri ne-am face noi oamenii, uneori nici chiar ultimul număr nu e ultimul de tot.

6 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.