Romanul de debut al lui Anthony Doerr – “Despre Grace”– are o scriitură impecabilă și cu un personaj principal pentru care simți simultan duioșie, uimire, enervare, milă și frustrare.

David Winkler este un tip aparent banal, cu o pasiune atipică – studiul cristalelor de zăpadă – și cu o abilitate tulburătoare.

David are vise premonitorii.

 

Episoade scurte, fulgerătoare: de la aparente banalități precum imaginea unei femei scăpând o revistă pe jos la supermarket sau la cuvintele pe care urmează să i le spună un vânzător a doua zi până la oameni care mor în conjuncturi precise, în fața ochilor lui.

Și, într-o zi, unul dintre oamenii care moare – în visul lui – este fiica lui, Grace.

Din acel moment, totul se schimbă și din banală, existența lui David devine un amalgam de neînțeles.

Cum salvezi pe cineva de a cărui moarte te simți direct legat?

Fugi, sperând ca visul tău să n-o ajungă din urmă.

“Despre Grace” e unul dintre cele mai frumos-scrise romane citite de mine in ultimii ani.

Beletristica seacă, lipsită de viață și zvâc, mă plictisește teribil și nu mai am de multă vreme răbdare cu ea, in schimb aici am citit 400 de pagini într-o zi.

Au curs la fel de lin ca apele care îl fascinează pe David, în poveste.

Descrierile și paralele dintre fluxul apei sau geometria fulgilor de zăpadă și viața lui repetitivă și stranie, fără rădăcini, te țin în șah și te intrigă.

Nu te poți atașa de David, pentru mine a fost un personaj de neiubit, dar te atașezi de scriitura lui Doerr – care a scris și minunatul “Toată lumina pe care nu o putem vedea” – și de deznodământul poveștii.

Vrei să vezi unde te duce apa.

Recunosc că finalul m-a descumpănit puțin, dar a meritat călătoria, pentru că unele dintre imaginile și ideile evocate de David în lumea lui rece și ciudată îmi vor rămâne mereu in minte.

DESPRE GRACE a apărut la editura Humanitas Fiction.

Pentru mai multe idei, povești și inspirații, mă puteți urmări și pe pagina de Instagram.