Despre tot ce-i fin și fain

Detaliile care ne fac oameni și lecția pe care ne-au dat-o refugiații

By 28 martie, 2022Myself
read time 4 min
 
28 martie, 2022

Detaliile care ne fac oameni și lecția pe care ne-au dat-o refugiații

Despre sufletele care nu au o voce și care nu se pot ajuta singure, dar pe care putem să le ajutăm noi. Dacă suntem oameni.

by

Un înțelept a spus demult că îți poți da seama de caracterul unui om după cum se poartă cu cei mai slabi decât el sau cu ființele care nu îi sunt de un folos direct.

 

Tocmai de asta, eu una nu cred că un om care se poartă urât cu animalele poate fi considerat, cu vreun fel de circumstanță atenuantă, un om bun.

 

Dacă te porți mizerabil cu animalele, dar ești amabil și drăguț cu mine, nu înseamnă că ești un om bun.

 

Bunătatea nu este selectivă, nu e pe compartimente și pe sertărașe. „Sunt bun cu y, sunt bestie cu x, sunt crud cu z, sunt drăguț cu x”. Ești ceea ce ești și asta nu se poate preface.

 

Poți să nu ai un interes deosebit față de animale, îți pot fi indiferente, dar nu poți fi crud, rău, o bestie, și să te consideri un om bun.

 

În ultimele săptămâni, refugiații ucraineni ne-au dat o lecție de umanitate prin modul în care au mărșăluit zeci de kilometri pe jos, fugind din calea bombardamentelor, fără să-și abandoneze însă animalele de companie.

 

Am plâns de (prea) multe ori văzând imagini sfâșietoare de la punctele de intrare în țară, dar cele care mi-au rupt realmente inima au fost cele cu câte o bătrânică ținând la piept un cățel învelit în haină, cu o femeie purtând în spate un câine de 40 de kilograme, cu familii care abia s-au descurcat să vină cu 2-3 copii, dar care aveau cu ele și câinele sau pisica lor. Nimeni nu rămâne în urmă.

 

Pentru animalele fără adăpost sau pentru cele care au rămas totuși în urmă, există veritabili îngeri ai animalelor care se află în continuare în Ucraina și luptă să salveze fiecare suflet.

 

Sunt oameni care merită tot ajutorul, fiindcă fac minuni: preiau animale, le hrănesc, drămuiesc fiecare ban ca să le asigure mâncare, adăpost și îngrijire medicală.

 

Pentru toți cei care iubesc animalele, există moduri de a contribui pentru ca alte suflete nevinovate să fie salvate de acest coșmar.

 

Vă ofer, mai jos, câteva locuri în care eu contribui și voi contribui constant până se încheie acest coșmar:

 

VET CREW

 

Leonid Stoianov și Valentyna Stoianova sunt doi medici veterinari din Odesa, soț și soție, care încă dinainte de război aveau grijă de animale fără adăpost, dar și de animale abuzate, salvate din grădini zoologice și de la circ.

 

După izbucnirea războiului, au rămas în Odesa și au preluat în cabinetul lor toate animalele rămase în urmă pe care le-au putut găsi, asumându-și în același timp și grija adăposturilor de câini rămase părăsite după fuga oamenilor din regiune.

 

În acest moment, ei hrănesc și îngrijesc câteva sute de suflete, de la câini și pisici la maimuțe, arici, păsări, absolut toate creaturile fără apărare pe care le pot găsi.

 

Totul este documentat zilnic pe pagina lor de Instagram: @vet.crew și experiența urmăririi story-urilor lor zilnice te poate aduce uneori la lacrimi.  Eu una am plâns în momentul în care au trimis către Polonia, cu un transport special, doi lei salvați de la circ, pe care îi îngrijiseră în ultimul an.

 

Erau fericiți că animalele vor fi în siguranță, dar în același timp se obișnuiau cu gândul că probabil nu se vor reîntâlni niciodată cu aceste ființe care au făcut parte din viața lor de zi cu zi.

 

Putem să-i ajutăm într-o mulțime de feluri, de la transfer prin Paypal, prin Western Union, chiar și prin crypto, intrând aici: VET.CREW

Cum mai putem ajuta?

Putem dona către grădinile zoologice din Ucraina, în care animalele efectiv mor de foame în acest moment.

 

Există un efort colectiv în acest sens, numit EAZA (Emergency Appeal for Ukrainian Zoos), care adună fonduri pentru toate grădinile zoologice din Ucraina.

 

Oamenii își asumă transparență 100% și toate fondurile se vor duce către acestea.

 

Putem dona AICI: EAZA

 

****

 

Un caz dramatic, pe care am vrut să-l precizez separat, este al unei grădini zoologice situate în zona Kyiv-ului, extrem de expusă bombardamentelor și unde nu există în acest moment culoare umanitare de evacuare a animalelor.

 

Se numește ”12 MONTHS ZOO” și imaginile de pe Instagram sunt înfiorătoare.

 

Pe 12 MONTHS ZOO îi putem ajuta direct, AICI.

 

***

O altă inițiativă minunată este de la FOUR PAWS INTERNATIONAL, care de asemenea ajută masiv, cu voluntari, dar și cu resurse materiale, adăposturile și grădinile zoologice din Ucraina.

 

Pentru ei putem dona AICI: FOUR PAWS INTERNATIONAL. Oricât de puțin contează.

 

Ucraina este, în acest moment, o cauză umanitară care necesită tot ajutorul posibil. Dincolo de dramele oamenilor, care pot vorbi să-și spună poveștile, există aceste drame neștiute, ale unor ființe care nu pot cere ajutor. Nu au glas, nu au voce. Dar, dacă suntem OAMENI, putem fi noi acolo pentru ele.

 

Vă rog să ajutați, cât de puțin. Nu există prea puțin atunci când e vorba despre salvarea unui suflet!

 

**** Acest articol a fost scris sub conceptul editorial numit A CINCEA PUTERE ***

 

Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi Meilman Mara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere, nicidecum un proiect comercial.

 

Fiecare dintre noi scrie la propria platformă și suntem complet independente editorial una de cealaltă, însă vocile noastre se vor auzi – sau citi, mai exact – atunci când ceva din agenda socială zilnică ne aprinde imaginația. 

 

Uneori e mai comod să taci în fața subiectelor delicate, e mai simplu și cu mai puține bătăi de cap. Îți asumi însă și faptul că nimic nu se va clinti din loc.

Și celelalte colege ale mele din proiectul #ACinceaPutere au scris astăzi despre oameni, cauze și despre eroii momentului:

 

Cristina Stănciulescu – „Creierul este cel mai important organ în #AnatomiaBinelui”

Mara Coman – „Cine sunt eroii acestor zile”

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK