În ultimele șase luni am folosit expresia din titlu mai mult ca oricând, iar în dimineața asta, pentru prima dată, am simțit nevoia să o scriu negru pe alb.

 

Ca un mic preambul: eu am mulți prieteni băieți.

 

Doar prieteni – da, cred cu tărie în prietenia dintre bărbați și femei, fără alte subtilități sau apropouri – și tocmai în virtutea acestor relații care nu au trecut niciodată bariera amiciției, eu și prietenii ne-am împărtășit în ultimii 20 de ani multe lucruri de suflet.

 

Când eu eram cu inima frântă, făceam haz de necaz cum numai cu un bărbat ai putea face (fiindcă el o să-ți spună lucrurile direct, zdrang, așa cum sunt, nu să te încurajeze că ești o regină și că deja defunctul te regretă).

 

Când era rândul lor la tristețe, îi încurajam așa cum o femeie poate face, adică încercam să le explic câteva lucruri de psihologie feminină, ca să fie mai înțelepți data viitoare.

 

Per total, ne susțineam unii pe alții, lucru care nu s-a schimbat niciodată.

 

Ceea ce s-a schimbat, cel puțin în ultimii ani, este natura spețelor pe care ajung să le aud și care, parcă mai rău decât la 20 de ani, mă fac să mă strâng în cochilia mea și să zic uneori, cu obidă, că bunica avea dreptate când spunea că „tare rele sunt femeile între ele, ai grijă mamă…”

 

Mereu am crezut că răutatea femeilor față de alte femei e un mit inventat de bărbați ca să ne învrăjbească unele împotriva celorlalte.

 

Poate se datorează și faptului că am cunoscut, în profesia mea, sute sau mii de femei, am scris sigur despre câteva sute și am încercat mereu să promovez femei care mi se păreau inspiraționale. Instinctul meu, când cunosc o femeie deosebită, este să zic „Wow, hai să scriu povestea ei!”

 

La fel, când văd o femeie frumoasă, sunt prima care zice „Wow, ce fată frumoasă!”

 

E o constatare firească și care nu merită nicio medalie, fiindcă frumusețea ei nu-mi ia din frumusețea proprie, nici nu-mi dă o frumusețe în plus pe care nu o am.

 

Nu avem nimic de împărțit, iar să apreciezi – ca femeie – calitățile altei femei ar trebui să fie o normalitate.

 

M-am îndepărtat cât am putut de femeile, prietene sau simple cunoștințe, care priveau totul ca pe o competiție.

 

Când eu spuneam „Uite ce frumoasă e X”, replica era ”Eh lasă dragă, că știm cu toții că atâta are, frumusețe, la mansardă mai puțin…”

 

Dacă altcineva spunea „Ce deșteaptă și abilă e Y în profesia ei”, replica era pe dos: „Eh da, păi măcar atât să aibă, că fizic… mai slăbuț.”

 

Nu am încredere în astfel de femei, nu le vreau în jurul meu, nu le cultiv și mă voi eschiva cu eleganță de câte ori îmi ies în cale.

 

Și, poate fiindcă atragem într-adevăr ceea ce suntem noi, îmi ies în cale destul de puțin în ultimii ani, viața are darul să le „trieze” până ajung la mine.

 

În schimb, ajung să cunosc astfel de femei în relatările prietenilor mei băieți, mulți dintre ei single, alții divorțați, iar unii însurați, dar înconjurați în continuare de domnișoare sau doamne.

 

Săptămâna trecută, un prieten m-a sunat să-mi ureze succes cu operația și, în treacăt, mi-a zis că are ceva pe suflet. ”Știi, una dintre prietenele mele vechi, o știi, soția lui X, mi-a zis o chestie care m-a deranjat. Că iubita mea e okay, dar că ea m-ar fi văzut cu cineva mai mișto, mai fotomodel așa, că ea e destul de ștearsă și banală. Fată bună, a zis că o place, că e simpatică, dar că eu merit mai mult. Mi s-a părut ceva foarte urât și nu-mi iese din cap…”

 

Întâmplător, le cunosc și pe prietena veche, și pe iubita respectivului.

 

Prietena veche – măritată de minim 5 ani cu un prieten comun și nicidecum vreun fotomodel nici ea – este comoara de om care se uită în ochii tăi și-ți spune „Vai iubita mea, ce frumoasă ești”, apoi se întoarce pe călcâie și râde cu restul mesei despre cum arăți ca un clovn care s-a îmbrăcat pe întuneric. Ambele fraze rostite cu aceeași convingere.

 

Iubita, în schimb, este o fată absolut normală, liniștită, amuzantă, cu care prietenul meu e fericit tot de peste cinci ani.

 

Ce rost avea acea înțepătură, acel băț băgat prin gard, altfel decât ca o răutate feminină pură? M-a întristat gratuitatea absolută a gestului. Un fel de „Efectiv nu mă pot abține să nu fac măcar UN PIC de rău!”

 

În urmă cu câteva luni, un alt prieten proaspăt însurat mi-a povestit cum succesul lui la femei a crescut exponențial tocmai de când s-a însurat: ”Sincer, Diana, verigheta asta parcă provoacă femeile, nu le descurajează. Multe vor să își dovedească fix faptul că pot să seducă un bărbat însurat, să-l ia de la alta, parcă e razna lumea.”

 

Totodată, am un alt prieten bun care încerca să-mi explice că nu e vina femeilor, ci a bărbaților, fiindcă ei nu ar trebui să marșeze, în primul rând.

 

Sunt total de acord cu vina bărbaților, dar de ce ar trebui să exonerăm femeia care se pretează la acest comportament? Doar fiindcă e femeie și noi suntem aceste delicate și nevinovate care nu pot face niciun rău?

 

Și eu am avut, de-a lungul vremii, nenumărate momente în care bărbați însurați, logodiți sau în relații s-au comportat cu mine ca și cum era loc de ceva. Întotdeauna bărbații vor încerca, e o realitate.

 

Știu, însă, cum am privit eu situația respectivă și cum am trasat limitele. Nu fiindcă aș fi această persoană hiper-morală și model de urmat, ci pentru că mi se pare ceva de minim bun-simț: știi că acasă la acel om e o altă femeie care suferă, o femeie care ai putea fi tu, o femeie care poate habar nu are ce i se întâmplă.

 

Și nu bagi bățul prin gard fiindcă nu ești genul acela de persoană.

 

Doar că multe femei, prea multe în ultima vreme, sunt exact acel gen de persoane.

 

Chiar cred că există un loc special în iad pentru femei care fac rău din plăcere, din nesiguranță, din senzația că nu e loc pentru toate sub soare și că trebuie să ne dăm în cap ca să ieșim cu cinci minute înaintea alteia.

 

O prietenă din trecut – fostă prietenă, desigur – îi trimitea pe Facebook unui fost iubit al meu mesaje despre cum ei doi s-ar potrivi extraordinar de bine împreună, în timp ce eu și el suntem „un cuplu total nepotrivit.”

 

O actuală cunoștință, că prietenă e mult spus, i-a spus soțului meu la un moment dat că „nu înțelege cum ne potrivim noi împreună, suntem tare diferiți, iar el s-ar potrivi mai bine cu altă tipologie de femeie.” 

 

Ceea ce nu știa este că noi ne povestim asemenea lucruri și râdem în legătură cu ele.

 

De câte ori mă vede, de obicei la evenimente, respectiva vine, mă pupă și-mi reiterează câtă admirație o încearcă față de mine, ceea ce mă amuză și mă îngrețoșează în același timp.

 

O fostă colegă de serviciu se încurcase cu un alt fost coleg  – însurat și cu doi copii – folosind o expresie care mi-a rămas în minte: „Fiecare pentru ea! Când e vorba de binele meu, eu nu mă dau înapoi de la nimic!”

 

Nu a fost nici măcar un „M-am îndrăgostit, asta e, nu pot lupta cu sentimentele mele”, ci fix un „Care pe care, mai bine să sufere ea decât eu!”

 

M-a speriat sincer acest gen de abordare.

 

Cel mai vechi prieten al meu are o iubită care organizează evenimente pentru femei. La unul dintre ele am fost invitată și eu, dar a fost și el prezent, iar ceea ce mi-a atras atenția era cum una dintre invitate stătea lipită „ca timbrul de scrisoare” de iubita lui. „Pot să te ajut?”, „Vai dar cât te admir!”, ”Vai ce minunată ești…”

 

La un moment dat, prietenul meu s-a apropiat de mine și mi-a șoptit la ureche, complice: „O vezi pe fata aia care se tot dă pe lângă Irina (am ales alt nume, la întâmplare, n.red)? Mi-a dat săptămâna trecută un mesaj pe whatsapp că ar fi dispusă la un one night stand oricând vreau eu. M-a șocat!”

 

Mai vreți exemple?

 

O fostă șefă care vorbea la telefon cu alte femei spunându-le „Păi știi, tu ești o minunată, o superbă”, apoi închidea și spunea către noi: „Ce să-i zic și penibilei ăsteia… încerc să mă împrietenesc cu ea ca să facă proiecte cu noi.”

 

O prietenă care i-a făcut avansuri iubitului unei alte prietene (prietena ei din copilărie!) până când respectivul a cedat. Și da, normal că a fost un nesimțit notoriu, dar nu-mi spuneți că „doar bărbatul e de vină”.

 

Poate ar fi cedat și cu altele, dar asta nu justifică gestul unei femei de a asedia iubitul unei alte femei, doar-doar…

 

Femei sau bărbați, suntem oameni în primul rând și nu există scuză pentru momentele în care ne comportăm mizerabil.

 

Toate aceste momente auzite sau trăite m-au făcut să simt ceva care stăruie de câte ori îmi amintesc: multă scârbă.

 

Scârbă de voluptatea cu care rostim cuvântul „feminism”, după care ne întoarcem pe călcâie și călcăm cu aceeași voluptate pe alte femei, indiferent dacă le cunoaștem sau nu. Doar fiindcă „așa e lumea, e care pe care…”

 

Nu, chiar nu cred că așa e lumea.

 

Nu cred că nu ne ajung bărbații de pe lume și trebuie să ne batem pentru ei.

 

Nu cred că există vreo traumă din copilărie care să justifice să faci rău. Da, toți avem traume, dar le tratăm.

 

Nu cred că există altceva decât o disonanță de comportament care să te facă să te prefaci prieten cu cineva, în timp ce în realitate încerci să o sapi pe respectiva cu două lopeți simultan.

 

Nu cred că există vreo justificare pentru a jigni sau a pune la pământ altă femeie… ca sport. Ca activitate agreabilă. ”Bună, ce faci? Apropo… de ce naiba stai cu urâta aia? Zic și eu așa, doar…”

 

Nu e nevoie să aveți prieteni băieți care să vă facă confesiuni, doar observați cum se privesc femeile unele pe altele pe stradă.

 

Cum se măsoară unele pe altele și apoi comentează cu răutate: „Uite-o și pe aia!”

 

Cum doamnele din magazinele de haine ar face orice doar să te facă să te simți prost pentru cum arăți și ceea ce ești.

 

Cum prima persoană care judecă o femeie este o altă femeie, tocmai sub semnul lui ”Și eu sunt femeie, dar n-aș face/drege niciodată ce a făcut Popeasca…”

 

Cum, atunci când apare un caz de violență domestică, primele comentarii sunt de la doamne onorabile care spun „Eh lasă, că și ea și-a căutat-o! Dacă era fată cuminte nu pățea nimic…”

 

Feriți-vă de asemenea femei dar, mai ales, încercați să nu FIȚI asemenea femei și să nu CREȘTEȚI asemenea femei.

 

Am spus de mai multe ori cum unele dintre colegele mele de generală aveau mame – de altfel intelectuale și fine – care le repetau zilnic „Tu ești cea mai frumoasă, restul sunt niște urâte și strâmbe”, ca și cum singurul mod de a construi încrederea în sine este scuipând pe tot restul lumii.

 

Eu una nu voi mai fi atât de diplomată în următoarea perioadă, iar dacă cineva încearcă să aibă energie de scorpie în preajma mea, o s-o taxez ca atare.

 

Nu fiindcă aș fi eu vreo justițiară care apără toate femeile, ci pentru că pot ierta orice, mai puțin răutatea pură.

 

Așadar, dacă se întâmplă să fiu prin preajmă, nu o să tac și nu o să trec mai departe.

Poate n-o să conteze la nimic în economia universului și nici nu va schimba o scorpie în femeie cu morală, dar pentru mine va conta, iar asta e suficient.