Despre tot ce-i fin și fain

Lansările OMEGA 2021: nostalgie și avangardă în orologerie

By 29 martie, 2021Lifestyle
read time 10 min
 
29 martie, 2021

Lansările OMEGA 2021: nostalgie și avangardă în orologerie

Într-un an în care timpul a fost forțat să stea pe loc, brandul OMEGA a pregătit o serie de inovații în care designul nostalgic se îmbină cu avangarda tehnologică.

by

Omega a fost mereu un brand al recordurilor. 

 

A călătorit atât pe Lună, la încheietura astronauților din misiunea Apollo 11, cât și la 10.928 de metri în adâncurile oceanului.

 

Pentru mulți oameni, este ceasul lui James Bond, fiindcă a apărut în fiecare film din 1995 încoace, dar pentru adevărații iubitori de orologerie fină este, în primul rând, un brand al inovației și al tehnologiei de vârf.

 

Până în 2022, toate ceasurile OMEGA vor fi certificate ca Master Chronometer, un standard de precizie obținut în urma a opt teste riguroase METAS (Omega Master Chronometer Certification), create special pentru a adăuga încă un „strat” de rigurozitate peste certificarea clasică COSC (Official Swiss Chronometer Testing Institute).

 

Motivul acestei duble certificări ține tot de precizie: COSC certifică mecanismele, nu ceasurile, garantând precizia lor în anumite temperaturi și poziții, dar fără a lua în considerare aspecte precum câmpurile magnetice sau modul de integrare a mecanismelor în ceasuri. 

 

Din acest motiv, OMEGA și-a creat propria certificare, un mecanism Master Chronometer fiind, implicit, produsul a două seturi de teste diferite de calitate, durabilitate și acuratețe.

 

De asemenea, o zonă în care brandurile de orologerie se întrec de ani de zile în virtuozitate și unde OMEGA are o poziție de frunte este cea a aliajelor speciale, gândite pentru a asigura anumite proprietăți deosebite ale ceasurilor.

 

Sedna Gold (aur, cupru și paladiu) a fost creat pentru ca luciul aurului roz să se păstreze o perioadă mai lungă de timp. Moonshine Gold, un aur mai deschis la culoare, a fost creat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la misiunea Apollo 11, iar Canopus Gold este un aliaj de aur, paladiu și rodiu, gândit pentru luciu și longevitate.

 

Anul 2021 a adus modele în toate cele patru categorii de ceasuri OMEGA: Constellation, Seamaster, Speedmaster și DeVille, cu inovații mergând de la calibre noi la culori deosebite și la aliaje revoluționare.

 

”În lumea mecanismelor orologere, noi căutăm frumusețea estetică, fără compromis asupra performanței, a acurateței și a preciziei”, a explicat vicepreședintele OMEGA, Jean-Claude Monachon, în cadrul evenimentului de lansare organizat online, în cerc restrâns, săptămâna trecută.

 

În cele ce urmează, povestesc despre noutățile Omega, cu accent inclusiv pe elementele tehnice mai „ermetice”. Dacă ofer, pe alocuri, unele definiții și explicații amănunțite, o fac înadins, fiindcă domeniul orologeriei este unul eminamente tehnic.

Scopul meu este ca toți cititorii Fine Society, inclusiv cei începători într-ale ceasurilor, să înțeleagă mecanismele de culise ale acestui domeniu, cu tot cu detaliile care merg dincolo de design și de tendințe. Detaliile profunde ale orologeriei fine.

 

Seamaster 300

 

Ediția de anul acesta este un tribut adus designului vintage al anilor ’60, la care se adaugă inovațiile tehnologice. 

 

Modelul, cu diametru de 41 de milimetri, integrează un concept inovator numit în mod plastic „sendviș”.

 

Mai exact, un stat de bază de Super-Luminova (tehnologia de pigmenți speciali care fac acele și indicii ceasurilor să lumineze pe întuneric) și un al doilea strat, cu decupaje pentru numeralele care indică ora. 

 

 

Un element vintage readus în prezent este acul de secundar tip „lollipop” (cu un cerc sau triunghi în capăt), caracteristic anilor 60 și extrem de spectaculos vizual. 

 

Modelul flagship, reprezentativ pentru 2021, este cel în „Bronze Gold”, cu o semnificație profundă atât la nivel de design cât și de tehnologie înglobată în realizarea lui.

 

Povestea de culise este simplă, dar nuanțată: Omega are o istorie bogată în relația cu elementele naturii, dar în special cu apa, iar în 1932 brandul a realizat primul „diver’s watch” comercial, folosit de marii exploratori ai vremii.

 

În 1948 s-a lansat familia Seamaster, iar în 1957 a apărut celebrul Seamaster 300 Professional Diver’s Watch.

 

Tot Omega a introdus și un element fundamental al ceasurilor de scufundări, respectiv bezelul rotativ care – deși nu era încă unidirecțional – avea nevoie de o funcție suplimentară de apăsare pentru a putea fi rotit. 

 

 

Bezelul – inelul gradat care înconjoară cadranul ceasului – este esențial pentru siguranța scufundărilor, fiindcă reprezintă reperul scufundătorului pentru timpul petrecut sub apă.

 

Faptul că bezelul primului Seamaster putea fi rotit doar printr-o apăsare prealabilă făcea mai sigură scufundarea, excluzând din start posibilitatea unei rotiri accidentale care să inducă în eroare scufundătorul.

 

Între timp, bezelul poate fi și unidirecțional, dar la momentul respectiv Omega a scris istorie cu această caracteristică a modelului Seamaster.

 

Bronzul, materialul noului model  flagship de anul acesta, se leagă exact de acea epocă îndepărtată și de primele echipamente de scufundări.

 

El a fost un aliaj esențial pentru echipamentele de scufundare, în special pentru vechile căști ale scufundătorilor, având o rezistență sporită la apă sărată.

 

Practic, prin expunerea la apă sărată, bronzul crează o peliculă oxidativă care protejează suprafața metalului. Partea negativă este că, odată cu protecția oferită, materialul suferă un proces de decolorare.

 

Cei de la Omega au pornit de la o referință istorică – așa-numitul bronz corintic – un aliaj care, conform izvoarelor istorice, conținea inclusiv aur și alte metale prețioase, pentru a oferi stabilitate la decolorare.

 

Inspirați de bronzul corintic, cei de la Omega au creat un aliaj de bronz aflat în curs de patentare și care nu are nevoie de straturi suplimentare de protecție.

 

Creat dintr-un mix de formule chimice și istorie antică, noul aliaj „Bronze Gold” poate fi purtat direct pe piele fără pericolul de oxidare și de înverzire specific bronzului.

 

Noul aliaj este o combinație de 50% cupru, elementul definitoriu al oricărui aliaj de bronz, 37,5% aur, pentru rezistență la coroziune, argint pentru culoare și patină, plus galiu și paladiu.

 

În plus, își păstrează nuanța mult mai mult timp, nu oxidează pe piele și se patinează frumos, gradual. 

Constellation Small Seconds

 

 

 

Acesta este, poate, modelul cel mai recognoscibil al brandului OMEGA, cel puțin pentru mine.

 

În 1952, Omega a introdus seria Constellation, însă aspectul iconic, cu tot cu cele patru „gheare” (două de fiecare parte a cadranului) care țineau cristalul safir și cu cureaua realizată din zale orizontale, a apărut în 1982.

 

De-a lungul ultimilor 40 de ani, acestea au devenit elementul definitoriu al modelului, care a cunoscut o varietate de reinterpretări. 

 

Anul acesta, linia Constellation Small Seconds are ca element flagship un model realizat din Sedna Gold (aliaj patentat Omega) de 18 carate, cu diametru de 34 de milimetri și 35 de pietre prețioase, în cadran de nuanță unică de burgundy

 

 

DeVille Trésor Power Reserve

 

Acest model reprezintă o combinație de simplitate, rafinament și tradiție.

 

Eliminând data, „pentru a păstra puritatea designului”, cadranul are un secundar poziționat în dreptul orei șase și un indicator de rezervă de putere în dreptul orei 12.

 

Designul este unul echilibrat și minimalist, în ciuda complexității, autonomia calibrului fiind de trei zile.

 

Flagship-ul este, și în acest caz, un model din Sedna Gold de 18 carate, cu cadran lăcuit și curea din piele burgundy.

 

 

 

Seamaster AQUA TERRA

 

 

În „familia” OMEGA Aqua Terra, noile modele vin într-o variantă de 34 de milimetri (cu grosime de 11,8 milimetri), modelul emblematic fiind cel încrustat cu diamante pe bezel și cu 11 rubine sau diamante (în funcție de model) reprezentând indicii. 

 

Dacă până în urmă cu câțiva ani combinația dintre roșu și roz ar fi fost considerată o eroare stilistică flagrantă, strictețea acestui tip de reguli s-a risipit progresiv în ultimii ani.

 

Noile trenduri promovează combinațiile nonconformiste de culori, iar ceasul cu cadran în nuanțe roz, embosat sub forma valurilor și încrustat cu rubine, reprezintă modelul reprezentativ al noii linii Aqua Terra.

 

Seamaster Diver 300 Black Black

 

 

 

Cu un cadran de 43,5 milimetri, lansarea emblematică a anului pentru această colecție este din oxid de zirconiu, cu un pigment care oferă o intensitate profundă a negrului.

 

Mai ales pentru un ceas gândit pentru o maximă profunzime de negru, cadranul este foarte ușor de citit.

 

Acest lucru se datorează și unui element vital de design: indicii și acele ceasului sunt realizate dintr-o variantă de Super-Luminova în culoare antracit, oferind echilibru coloristic și contribuind la aspectul de ansamblu.

 

Speedmaster Moonwatch Velcro Straps

 

În 1965, Omega Speedmaster a fost declarat ceasul oficial NASA, iar în 1969 a fost primul ceas purtat pe Lună, în cadrul celebrei misiuni Apollo 11.

 

 

Prin urmare, era inevitabil ca această relație să fie reînviată la un moment dat, mai precis anul acesta, prin modelul Omega Speedmaster Moonwatch Master Chronometer, cu brățară Velcro.

 

Inițial gândită pentru a fi un accesoriu pur funcțional, brățara Velcro (cu „arici”, pe românește) permitea astronauților să-și prindă ceasurile Omega Speedmaster peste costumele lor destul de voluminoase. 

 

Celebrând legătura indestructibilă dintre Omega și NASA, cele trei variante de brățări Velcro sunt gândite ca o continuare a istoriei dintre cele două.

 

Dincolo de celebrul logo al NASA, care se regăsește pe toate cele trei variante, culorile au semnificații clare: negru, care evocă întunericul spațiului, alb cu trimitere spre costumele de astronaut și argintiu, o evocare a misiunilor NASA de dinainte de Apollo 11, respectiv Gemini și Mercury.

 

 

Din 1997, ceasurile OMEGA se găsesc, în România, la Orologeria Galt.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK