Despre tot ce-i fin și fain

Lucruri pe care le-am învățat mergând la conferințe

By 15 mai, 2019Virtues
read time 10 min
 
15 mai, 2019

Lucruri pe care le-am învățat mergând la conferințe

Ce am învățat din greșelile mele și ale altora, în ultimii 20 de ani de participat la conferințe în România și în străinătate. Despre discursuri, strategie și granița subțire dintre spontaneitate și dezorganizare.

by

Îmi place să merg la conferințe și evenimente cu speakeri (locali și internaționali) și, după citit, aceasta este categoric forma mea preferată de dezvoltare personală și profesională. La rândul meu, am participat ca speaker la destule conferințe și evenimente, iar vreme de 5 ani am prezentat lunar cel puțin câte un eveniment cu zeci sau sute de oameni.

 

De asemenea, înainte să lucrez în presă, în timpul facultății, am participat la numeroase evenimente la ambasade, camere de comerț, agenții naționale și internaționale. Am auzit sute de oameni vorbind, de la ultra-celebri la nivel planetar până la diferiți directori de HR. De la fiecare am „furat” câte ceva.

 

În acest interval, văzând și făcând, am învățat unele lucruri. Nu sunt nici pe departe o specialistă, dar sunt un practician entuziast și un observator atent al oamenilor. Societatea în care trăim ne cere tot mai mult și competențe offline, nu doar online: să vorbim public, să prezentăm diferite teme în fața altor oameni, să fim coerenți în fața unei audiențe. 

 

Evenimentele sunt viitorul și cred că în România mai avem de lucru la treaba asta. N-am făcut retorică la școală, iar asta se vede. Am prins unele lucruri din zbor, dar nu pe toate. Suntem destul de dezlânați și mizăm adesea prea mult pe farmecul propriu în defavoarea unei strategii coerente.

Lucrurile pe care le-am observat eu în acești ani de mers la conferințe în România și în străinătate și care mi se par „moartea pasiunii”, indiferent de cât de deștept și abil profesional ești sunt următoarele:

Venitul „pe nepregătite”

Foarte mulți confundă „nefăcutul temelor” cu spontaneitatea. De aceea, mi s-a întâmplat de zeci de ori să particip la evenimente (unele chiar plătite) la care câte un speaker urcă pe scenă și rostește, triumfal, cu cel mai larg zâmbet: „Eu nu am pregătit nimic pentru azi”.

 

Când vii în fața unei audiențe și le spui, practic, că nu te-ai obosit să pregătești nimic special pentru ei, efectul nu este unul de „Wow, ce deștept e tipul ăsta, cum vine el pe scenă, relaxat, fără să fi pregătit nimic”. Nu, este de „Și eu de ce mi-am rupt din ziua mea și-așa ocupată și am venit să te ascult?”. E o lipsă de respect față de public. 

 

Ah, dacă ești Steve Jobs și reușești să ții oamenii în priză doar cu prezența ta pe scenă într-o helancă neagră, da, minunat, însă până și Jobs se pregătea temeinic pentru acele prezentări, care erau adevărate lecții de oratorie și marketing. Iar în viața reală, în 90% dintre situațiile tip „Eu n-am pregătit nimic”, efectul nu este un speech electrizant, care să țină sala cu sufletul la gură, ci un fel de ping-pong cu peretele, unde nimic nu are coerență, ideile zboară fără să le țină nimic laolaltă și din care oamenii nu rămân cu nimic.

 

Un actor mi-a zis cândva că replica spontană cea mai bună e cea pe care o pregătești de acasă. Dacă nu ai pregătit nimic, nu prea ai cum să împărtășești nimic valoros oamenilor. O prezentare publică implică un fir coerent, o idee, un mesaj pe care vrei să-l transmiți, iar venitul cu mâna în buzunar și mizatul pe farmecul personal nu funcționează decât pentru 1% dintre oameni. Ar fi bine să nu ne hazardăm considerând că toți facem parte din acel procent.

„Mai bine întrebați-mă voi”.

Q&A-ul nu vine degeaba la final, DUPĂ sesiunea de prezentare. Oricât de celebru sau cunoscut ai fi în domeniul tău, nu te poți aștepta ca oamenii să sară cu întrebări pe tine fără ca tu să fi deschis gura să le spui ceva. Întâi oferi ceva, abia apoi primești.

 

Am întâlnit însă (prea) multe prezentări de genul „Sunt X, de la firma Y, mă ocup cu Z. Nu știu ce ar fi interesant să vă povestesc, mai degrabă mă întrebați voi ce vreți să știți”.

 

Niciodată o astfel de prezentare nu a născut vreo discuție interesantă. Ah da, în aparență e o invitație la dialog, dar dialogul pornește și el de la ceva. Ar merge de la sine dacă în fața noastră s-ar afla Bill Gates sau vreo personalitate planetară, dar altminteri toți avem nevoie să le dăm oamenilor repere despre noi. Chiar și 2-3 propoziții sunt suficiente, dacă sunt bine-gândite.

 

În fond, de vreme ce ai fost invitat pe acea scenă, eu – publicul – mă aștept să ai ceva deosebit de spus. Mă gândesc că meriți să fii acolo. Așa că spune-mi ceva, oferă-mi ceva.

 

Atunci când te cocoți pe scenă și arunci mingea la public din prima, în 99% dintre cazuri asta e semn că nu ai pregătit nimic și vrei să dai de lucru oamenilor din sală ca să nu se vadă că n-ai nimic adus de acasă. Dacă „Nu știi ce să spui”… de ce mai ești pe acea scenă? Doar întreb.

 

Absența unui fir logic

Cea mai bună lecție despre prezentări am primit-o de la un american de la Camera de Comerț Româno-Americană, pe când aveam 21 de ani și eram în facultate. Era un curs informal despre Public Presentations, la care ajunsesem prin firma la care lucram atunci, iar propoziția cu care am rămas în minte de-a pururi a fost asta:

 

”Tell them what you’re gonna tell them. Tell them. Then tell them what you just told them”

 

Adicătelea… spune-le oamenilor despre ce e prezentarea ta, apoi ține-ți prezentarea, iar la final fă-le un rezumat al ei în 2-3 concluzii. Este stilul american și face totul să pară ușor și audience-friendly.

 

Nu doar prezentările americanilor respectă acest tipic, ci și orice carte de non-ficțiune a unui autor american. Indiferent că e vorba de o lucrare despre teoria vectorială sau despre cum să faci bărcuțe din hârtie, la începutul capitolului omul îți spune ce urmează, apoi îți explică în detaliu subiectul, iar la final îți dă câteva idei principale. E cel mai bun mod de a-ți întipări în minte informația, fiindcă mintea lucrează cu „ancore” și repere clare.

 

La noi, prea multe prezentări sunt gândite mai degrabă ca documente Word citite în fața unei audiențe, pe o scenă. Nu sunt concepute cu ideea publicului în gând, deși am observat că situația se ameliorează progresiv. Mai există însă, în prea multe domenii, prezentări la care te fură somnul fără să vrei, fiindcă cineva vine pe scenă, își înfige ochii într-o foaie și începe să recite ceva interminabil, fără structură și fără nimic care să „agațe” audiența și s-o facă parte din poveste.

Powerpoint-ul e plictisitor doar dacă-l faci tu așa

Aud adesea pe la noi că Powerpointul e plictisitor și nu se mai folosește. Nu sunt de acord, iar numărul mare de prezentări la care am asistat în afara țării, unde Powerpoint-ul era nelipsit, mă fac să cred că nu știm noi să-l folosim cum trebuie. Priviți speakerii celebri din afară: îi vedeți cu mâinile în buzunar, în fața unui perete gol, sau folosind toate instrumentele pe care le au la îndemână?

 

Cele mai bune prezentări sunt cele din care omul rămâne cu ceva. Cu idei, revelații, teme de gândire. Vizualul, mai mult decât orice altceva, are un rol esențial în întipărirea acelor idei esențiale în mințile oamenilor. Nu știu voi, dar eu am și acum slide-uri fotografiate de la diferite evenimente de acum 3-4 ani și când vreau să-mi amintesc ceva, le găsesc în telefon sau pe calculator. De multe ori, acele slide-uri rămân unica mărturie a respectivului speech. Restul se uită.

 

La conferințele Condé Nast, spre exemplu, am văzut niște prezentări senzaționale Powerpoint, făcute în cel mai mic amănunt de către CEOs sau CFOs de la branduri precum Gucci, Balenciaga, sau Tiffany&Co, dar și de către designeri, futurologi și oameni din toate meseriile posibile, inclusiv din domenii mega-creative și „hipsterești” (unde te-ai gândi, în aparență, că Powerpoint-ul e ceva prea „corporatist” și sec).

 

Toți aveau slide-uri dinamice și bine-gândite, cu idei puternice alternate cu glumițe și lucruri „light”, cu imagini și mesaje clare. Erau numeroase momentele în care toată sala era cu telefoanele pe sus și făcea capturi, într-atât de elocventă era partea vizuală.

 

 

 

 

 

 

La noi, speakerii mai puțin experimentați nu se pun în locul celor din sală, iar când își fac slide-urile pun pe ele blocuri enorme de text, pe care apoi se apucă să le citească. Moartea pasiunii. Un slide e făcut să puncteze în capul publicului ideea ta: printr-o imagine, o propoziție simplă, ceva de impact. Ceea ce spuneam la punctul anterior, dar tradus vizual.

 

Dacă aveți de făcut o prezentare și vă gândiți „cu Powerpoint sau fără”, vă spun atât: între o prezentare cu un perete gol în spate și una cu măcar 5 imagini elocvente, pe care oamenii să le „snap snap” pe mobil și să le rămână în minte, pe care ați prefera-o dacă v-ați afla în sală? Eu una o aleg de mii de ori pe cea de-a doua.

 

Da, presupune muncă de gândire, timp și un oarecare efort de concepere a unor slide-uri deștepte, dar eu am un principiu de la care nu mă abat: dacă la un moment dat consider că n-am timp, chef și interes pentru o prezentare, mai bine NU o fac. Spun „pas” evenimentului și aia e. Mai bine să zici un „nu” cu toată convingerea decât un „da” cu jumătate de gură. Nu mai ai niciodată a doua ocazie de a face „prima impresie”, iar oamenii își dau seama rapid dacă ai venit doar din obligație, fără vreun chef deosebit sau o poftă de a împărtăși ceva cu ei.

Pe voi ce vă deranjează la evenimentele la care participați și ce ați învățat de la speakerii pe care i-ați văzut „live”?

Foto: Unsplash (fotografiile generice) și arhiva personală (slide-urile de la conferințe)

4 Comments

  • Grozave informatii. Multumesc, eu raman cu ceva dupa ce am citit articolul acesta.

  • Raluca Cimpea spune:

    Bine punctat !!!
    Eu mai am citeva , strict personale:
    Incepem prezentarea cu copilaria, bunicul, bunica, eu cind eram mic/mica, tinara/tinar
    Warm-up – sa ne imbratisam ( deabea ce ne-am cunoscut sau nu ne-am cunoscut inca, dar nu e asa o imbratisare nu strica niciodata,, ca sa nu mai spun de masaj, la umeri/ceafa, etc, etc
    -depasesti timpul alocat cu muuuuuult!!! 15-30 minute
    Un discurs bun nu este neaparat o indiruire de citate motivationale
    -limbaj, uauu, am fost la un eveniment:, lume multa, hotel 5 stele, MC a inceput asa: Buna dimineata, am niste emotii de fac pe mine
    -lipsa zimbetului, din cind in cind zimbeste, un costum nu te face neaparat scortos

    Ce am invatat de la speakeri
    Naturaletea, autenticitatea, zimbetul
    Daaaa, powerpoint-urile bine realizate
    Repetitia, repetitia, repetitia prezentarii
    Sa fii in sala inainte de a incepe evenimentul, sa te acomodezi cu locul, acum 2 ani am fost la evenimentul organizat de IAA, TOTI speakerii au repetat prezentarea cu o zi inainte, unii au atetizat la 10 noaptea si tot au venit, nimeni nu a depasit timpul alocat, repet nici un speaker

    Si nu in ultimul rind : zimbeste, bucuria de a impartasi

    • Diana Cosmin spune:

      Doamne, am râs cu poftă la ce ai scris, dar nu era de râs. Mai ales partea cu „fac pe mine”. Chiar a început cineva așa prezentarea? Doamne. Și da, am uitat de partea cu îmbrățișarea, este ceva preluat fără cap și coadă de la cei din afară și oamenii au impresia că sunt mai „interactivi” așa.
      Foarte-foarte bine punctate lecțile de la speakeri, ai totală dreptate.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.