Artistul olandez Maurits Cornelis Escher  – cunoscut lumii întregi ca M.C. Escher – este feblețea mea.

 

La ultima mea vizită în Olanda, l-am vizitat din nou în fostul palat Voorhout din Haga, unde își are „casa” din 2002.

 

Escher a fost un artist cu profunzimi stranii și cu un interes aproape obsesiv pentru menținerea contactului cu realitatea înconjurătoare și analizarea ei în cel mai mic detaliu.

 

Matematician amator, a ajuns până la sfârșitul carierei la o asemenea experiență în cercetarea geometrică, încât a anticipat discipline apărute la mulți ani după moartea sa, precum cristalografia, știința care se ocupă cu studiul formării și structurii cristalelor.

 

Întreaga sa operă a stat însă sub semnul a două mari coordonate, devenite obsesii: împărțirea circulară a planului și conceptul scărilor infinite.

„O diviziune circulară a planului, cu limitele laterale infinite, reprezintă ceva cu adevărat minunat” rămâne unul dintre citatele iconice ale lui Escher.

 

 

Concret, asta înseamnă reprezentarea în plan a unor combinații de forme și figuri care se întretaie, lăsând impresia de iluzie optică ce se perpetuează la infinit.

 

Începuturile ideii i-au fost plantate în minte lui Escher în timpul unei vizite în Spania, la Alhambra, fascinat fiind de mozaicurile și arabescurile andaluze.

 

Cea de-a doua coordonată a carierei lui – conceptul scărilor infinite – a fost explorată și în celebrul film “Inception”, în construcția lumilor suprapuse din visele protagoniștilor.

 

Escher este, de altfel, pomenit chiar într-o scenă cu Joseph Gordon Levitt și Elliott Page, când cei doi încearcă să compună arhitectura imposibilă a unui vis: „În vise poți să înșeli arhitectura prin forme imposibile, prin labirinturi infinite. Exact ca un desen de Escher”.

 

Identic unui desen de Escher – mai precis identic litografiei intitulate „Relativitate” (1953) – este și afișul oficial al filmului.

 

 

 

Dorința lui Escher de a deține controlul asupra lumii înconjurătoare a frizat, pe alocuri, obsesia: fiecare dintre scrisorile trimise vreodată prietenilor sau colaboratorilor era, mai întâi, copiată și arhivată în sertare speciale.

 

Un lucru bun a fost faptul că toate acestea au rămas, peste ani, surse de informații prețioase privind viața, gândurile și inspirația olandezului.

 

Deși desenele lui Escher reprezintă adevărate labirinturi pe care privirea nu izbutește să le descifreze pe deplin, migala artistului a mers chiar mai departe: majoritatea desenelor au avut, ca punct de plecare, câte o reprezentare 3D din lemn, tăiată și aranjată de însuși Escher, cu o extraordinară dexteritate.

 

Având cadrele prezente în format fizic, transpunerea pe hârtie a unghiurilor și a umbrelor se putea face cu mai mare acuratețe geometrică, dar cu un consum de timp infinit mai mare.

 

Tocmai de aceea, odată devenit celebru, Escher era, paradoxal, frustrat de faptul că se cer tot mai multe cópii ale creațiilor sale deja existente – lăsându-i mai puțin timp să creeze altele noi – și le cerea agenților săi să urce încontinuu prețul acestora pentru a opri avalanșa de comenzi.

 

Din păcate – sau din fericire! –, acest truc nu a funcționat niciodată, în schimb a făcut ca prețul creațiilor sale să escaladeze de-a dreptul spectaculos.

Pentru mai multe idei, inspirații și povești, mă puteți urmări pe contul meu de Instagram.