Sunt Diana și atunci când sunt tristă nimic nu mă face mai senină decât să înfig lingura într-o tartă cu bezea moale, cea care se cheamă merengue. De la Mara Mura.

 

Am certitudinea că fiecare înghițitură din ea îmi hrănește direct sufletul, ocolind toate organele interne până ajunge la locul care are nevoie de iubire și grijă.

 

În cel mai greu moment din viața mea m-am îndrăgostit de un body mist botezat după soare –  am scris despre el aici, Sol de Janeiro– care mi-a ridicat moralul, tonusul și inima.

 

Are iz de soare, mare și fistic prăjit și e un anestezic pentru suflet: când îl miroseam, totul era bine.

 

Acum zece ani, înainte să-mi dau demisia de la job și să-mi schimb literalmente viața, am petrecut o vacanță întreagă pe o insulă, doar stând pe un șezlong, cu privirea la mare.

 

Șapte zile nu m-am clintit decât ca să intru în apă și să mă întorc la șezlong. Sunt convinsă și acum că acel concediu a vindecat ceva în sufletul meu, a lipit la loc niște lucruri, a clarificat și înnoit totul.

 

Până în ziua de azi, am nevoie o dată pe an de câteva zile în care să fac fix asta: să stau să mă uit la mare, să văd apa cum se retrage și revine, ca și cum valurile m-ar mângâia pe interior.

 

Și chiar la asta mă gândeam azi, în timp ce participam la o masă rotundă cu colegi din presă, la invitația unui resort superb din Mauritius, numit Sunlife.

 

Ei au inaugurat primul hotel de lux din Mauritius, în 1976, legendarul La Pirogue, deschizând un nou capitol pentru turismul din insulă, acum 50 de ani.

 

În imagini se succedau plaje superbe, siluete pășind prin nisip la apus, un soare care mă făcea să vreau să plonjez prin ecran, înăuntru.

 

Și, la un moment dat, o colegă a întrebat, pe bună-dreptate, dacă mai există și altceva de oferit pe insulă și a rostit ceva ce aud foarte des: „Ah, eu am nevoie de vacanțe foarte active: să umblu, să alerg, să fac sporturi de apă, să mă cațăr…”. Și da, erau activități din plin, de toate felurile!

 

La unison, aproape toată lumea a conchis că da, e suficient să stai 1-2 zile la soare, în rest trebuie să umbli, să vezi temple, să te urci pe munți, pe dealuri, să te scufunzi în adâncuri, să simți că trăiești. Ori… Mauritius le oferă pe toate, din plin!

 

Și, recunosc, deși sunt foarte așezată în gusturile mele, m-am făcut mică. 

 

Asta fiindcă, pentru mine, ideea de a fi pe o insulă înseamnă să stau să mă uit la apa aia, să fiu înconjurată de ea, să o privesc, dacă se poate, opt ore pe zi. Și tot nu mi se pare suficient.

 

Sunt vacanțe în care merg pentru artă și cultură, dar pentru mine o insulă înseamnă apă, soare și eu la mijloc.

 

Doar că, pentru prima dată, în loc să mă auto-penalizez cu un „Sunt eu mai ciudată, mai pensionară, mai obosită, uite-i pe oamenii ăștia cât de activi sunt”, mi s-a aprins o luminiță în minte.

 

Poate că am nevoie să stau să mă uit la apa care curge, poate că mănânc bezea și mă dau cu parfumuri care miros a soare fiindcă am nevoie de mai multă blândețe în viața mea. 

 

Și nu pot să simt blândețe când escaladez un munte, fiindcă asta fac, figurativ, și în viața mea zilnică.

 

Eu simt blândețe când ceva mă mângâie: o cremă, un parfum, soarele, apa care se retrage sub tălpile mele sau un masaj bun.

 

Am fost cândva la un masaj care aproape că m-a făcut să plâng, într-atât de mult mi-a relaxat corpul în care adun non-stop gânduri, emoții și anxietăți.

 

Toată viața mea m-am luptat cu ceva, în tăcere. Nimic n-a fost lin, chiar dacă așa a părut din afară.

Și zic în tăcere nu pentru că erau secrete, ci pentru că toți avem bătăliile noastre de dus, deci nimic nou sub soare.

 

Tot timpul a fost cineva sau ceva care a tras de mine într-o direcție și, chiar dacă n-aș schimba nimic, nu înseamnă că a fost ușor.

 

Ce înseamnă pentru mine să-mi ofer blândețe:

 

Să îmi dau voie să stau pe un șezlong – sub umbrelă, nu stau la soare direct – și să mă uit la mare, ocean, plajă, atât cât simt nevoia.

 

Să stau pe un balcon și să privesc ceva frumos, un peisaj. Lacul Como, de exemplu, e o priveliște de care nu m-aș sătura niciodată, dar la fel de multă bucurie îmi aduce și curtea alor mei.

 

Să mănânc o prăjitură cu bezea, să beau o ciocolată caldă, să gust ceva moale, dulce și mângâietor.

 

Să citesc o carte în care personajul principal seamănă cu mine. Personajele Annei Gavalda și ale lui Valerie Perrin reușesc mereu asta. De exemplu, în „Trei” m-am regăsit nespus.

 

Să mă dau cu un parfum dulce, copilăresc, care mă transportă instantaneu undeva pe o plajă însorită. Chiar dacă nu e ceva profund, nișat, complex, mă face fericită și atât.

 

Să mă uit la reluări ale unor seriale care îmi plac și în care știu tot ce se întâmplă: Seinfeld, Married with Children, Big Bang Theory, Gilmore Girls. Seriale în care nu se întâmplă drame răvășitoare și nu mă zdrobește nimeni emoțional. Trăiesc în lume, e suficientă realitatea.

 

Să revăd pentru a 50450a- oară „You Got Mail”. Acel film e echivalentul cinematografic al unei prăjituri cu bezea.

 

Să dorm 30 de minute pe canapea, avându-l pe Charlie, cățelul meu, în poziția de „lingurița mică”. Să-l aud cum oftează și cum își lipește căpșorul de mine.

 

Să mă duc la un masaj care să mă „readucă” în corp, pentru că eu trăiesc 90% din viață în cap.

 

Și încă una: să-mi dau voie să merg într-un resort superb, pe o insulă, și să nu fac nimic din ce se așteaptă LUMEA de la mine să fac.

Să stau dacă vreau să stau, să dorm dacă vreau să dorm, să vizitez același petic de plajă timp de 8 zile, dacă asta mă face fericită.

 

„Dar nu e păcat să mergi până acolo doar pentru asta?”, ar zice mulți.

 

Nu, ce e păcat e să trădez ce-mi place mie cu adevărat. Asta e singurul „păcat” de neiertat, pentru mine.

 

Așa că voi merge la Sunlife, mi-am făcut deja această promisiune. Am mai fost în Mauritius acum 15 ani, dar îmi doream să revin și voi reveni la ei, mi-a plăcut enorm atmosfera prezentată și energia bună a reprezentantului lor, Kevin.

 

Doar că voi alege exact acel resort care e pentru adulți dornici să se bucure de tot în felul lor. Cred că AMBRE mi se potrivește cel mai bine, din oferta lor.

 

Au și o insulă privată pe care există aceste „camere-bubble”, cu acoperișul transparent unde poți privi stelele, noaptea. Mi se pare magic, pur și simplu.

Au variante și pentru familii cu copii, și pentru tineri căsătoriți, și pentru oameni super-activi, pentru golferi au niște terenuri de golf senzaționale, au activități acvatice, ba chiar poți să-ți faci și propriul parfum și să „adopți un coral” (la propriu) pe timpul șederii tale.

 

Și nu zic că nu o să fac și eu ceva din toate astea, dacă o să am chef cu adevărat.

 

Fiindcă da, sună minunat, dar pe mine tot apa aceea perfectă și liniștea sunt ceea ce mă atrage cel mai tare și asta mi-a rămas întipărit pe suflet de la prima vizită în Mauritius.

 

Mi-a plăcut motto-ul celor de la Sunlife: „A life led in the sun, a life enjoyed with style”.

 

With style înseamnă, pentru mine, fiecare în stilul lui, ceea ce mi se pare minunat.

 

Nu e o reclamă, dar prezentarea de azi chiar a făcut lumină în mintea mea și dau mai departe atât informația, cât și revelația.

 

Când și dacă o să fie reclamă, nicio grijă, vă spun, așa cum fac mereu când e cazul.

 

Până atunci… să trăim în soare și în autenticitate!

 

Ah, și vă las și un citat din Mark Twain de care am aflat abia azi.

 

El spunea despre Mauritius așa: „Întâi a fost creat Mauritius și apoi cerul. Și cerul a fost copiat după Mauritius”. Frumos, nu?