Mihaela Brăilescu de la „Food Fairy” e un fel de „zână bună” din poveștile copilăriei, adaptată la vremurile noastre. În ziua de azi, femeile nu mai au nevoie de o zână care să le atingă cu bagheta magică transformându-le în prințese.

Problema n-o mai reprezintă rochia sau pantofii, ci toate lucrurile despre care – deși am trecut de mult de epoca prințeselor – ne este încă greu să vorbim. Relația cu propriul corp, dezechilibrele lui și stările pe care nu ne-a învățat nimeni să le gestionăm. 

Avem un dulap doldora de ținute cu care să mergem la orice bal, dar ne este neverosimil de greu să ne împrietenim cu corpul pe care-l introducem în ele. Așa că facem tot ce putem: îl tratăm funcțional, „didactic”, evitând să discutăm unele lucruri și băgând sub preș altele. Iar dacă avem suferințe și stări precare de sănătate, ne aducem aminte ce ne-au spus mamele și bunicile: că „așa e cu vârsta, n-ai ce să-i faci”, că „asta-i soarta femeii” și că astea sunt „suferințele” cu care femeilor le este dat să trăiască pe lumea asta.

Mihaela este o zână atipică, fiindcă de obicei zânele din povești s-au născut așa, zâne, cu tot cu baghete și magii. Mihaela a fost una dintre noi și a devenit „zâna bună” a altora abia după ce a reușit să fie zână bună pentru ea însăși.

„Poate par o femeie foarte stăpână și sigură pe sine”, îmi spune ea, „însă am în spate o adolescență tulbure, marcată de dezechilibre hormonale care au generat o lipsă de încredere în sine patologică, anxietate, depresie funcțională, sentimentul acut de non-valoare, credințe limitative și tot tacâmul. Imaginează-ți că un astfel de substrat pentru această perioadă – care se vrea de formare a feminității și explorare a propriei sexualități, a relațiilor și a intimității – nu a fost cel mai bun start în viață”.

Mihaela are 38 de ani, iar până la 33 de ani, când a început să exploreze mai serios nutriția și să studieze despre corpul femeilor, viața ei a fost „un cumul de stări neînțelese și dificile pe care le-am asimilat că fiind parte din caracterul meu. M-am simțit defectă, inadecvată, lipsită de sens. Ce sunt acum a fost (și încă este) o muncă enormă de reconstrucție pentru care sunt foarte mândră de mine”.

De fapt, povestea Mihaelei e o poveste pe care o regăsim peste tot în jur: o femeie care n-a crescut, ca-n filme, cu un cerc de prietene care să-i răspundă la dilemele despre viață și sănătate, nici cu modele feminine spre care să privească cu admirație, dar care a reușit, prin forțe proprii, să-și găsească echilibrul și apoi să ajute și alte femei să o facă. Sună simplu, dar în spate sunt ani de muncă.

Mihaela mi-a atras prima oară atenția într-un comentariu de Facebook, lăsat la una dintre postările mele, prin care îmi mărturisea cât de greu îi este să atragă companii partenere pentru conferințele pe care le organizează – „Conferințele despre treburi femeiești” – fiindcă toată lumea consideră că menstruația, problemele hormonale și alte suferințe ale femeilor sunt chestiuni „de nișă”. 

 

Deloc întâmplător, în dimineața în care scriu acest articol mi-a apărut în feed un articol din New York Times în care se explică în vreo 10.000 de semne cât de importantă este eliminarea stigmatului legat de menstruație. MENSTRUAȚIE. Un lucru vechi de când lumea și pământul, care li se întâmplă tuturor femeilor și care, chiar și așa, este considerat un tabu de care „nu vorbim”. Cum să te mai miri că problemele corpului feminin sunt considerate „de nișă” și subiecte „uncool”?

„Femeile au nevoie ca de aer să își înțeleagă cu adevărat corpul, să-i înțeleagă limbajul, își doresc din toată inima soluții blânde și non-invazive, își doresc să prevină, dar mai ales să se elibereze de credința că suferința este asociată implicit corpului feminin. Asta o văd la toate evenimentele pe care le organizez”, explică Mihaela. „Înseamnă că în sfârșit aceste subiecte au șansa de a ieși în mainstream în loc să fie considerate nișă. Dacă părerea unor domnițe de PR este că vaginul, vulva, ciclul menstrual, echilibrul hormonal și sănătatea feminină sunt de nișă – doar pentru că ele habar n-au cum să comunice despre asta fără să se fâstâcească – eu am să le dovedesc contrariul”.

Mihaela e dintr-o bucată și vorbește direct și fără menajamente. Nici n-ar putea altfel. Însuși numele conferințelor mi-a plăcut foarte tare, fiindcă ia un stereotip al nostru, ca popor, și-l folosește în favoarea noastră. Un fel de „hai să învingem dușmanul (în cazul de față rușinile ancestrale) cu armele proprii”.

De altfel am apreciat foarte mult franchețea ei și felul în care tranșează lucrurile fără nicio temere: 

Mihaela s-a apucat să studieze legăturile dintre situația noastră hormonală și felul în care mâncăm și trăim într-un moment în care avea provocări din toate părțile: fetița ei suferea de dermatită atopică și avea o mulțime de intoleranțe, iar ea se afla – fizic și emoțional – într-un stadiu „de legumă”, cum singură recunoaște.

„Deși studiam deja nutriția la nivel profesionist și începusem un business cu hrană sănătoasă, nu reușeam să aplic pe mine. Îmi era greu să îmi identific problema pentru că – medical vorbind – nu aveam nici un diagnostic clar”, își amintește ea.

„Dezechilibrele hormonale la femei sunt pentru medicina alopată o zonă gri între femeia sănătoasă și pacienta cu diagnostic endocrino-ginecologic. Așa că multe aspecte care ni se par normale sunt de fapt simptome normalizate. Suntem învățate să le ignorăm, să le minimizam, să ne deconectam de la limbajul propriului corp și să le considerăm parte a vieții de femeie cu care, n-ai ce face, trebuie să te obișnuiești, maică!”, zâmbește ea, amar.

 

Deloc întâmplător, această glorificare a suferinței ca parte intrinsecă a vieții de femeie a fost poate primul lucru major cu care a trebuit să se confrunte Mihaela. „Sunt multe femei care nu înțeleg din prima de ce ar veni la unul din evenimentele mele. Abia după aceea se luminează”.

Momente cutremurătoare sunt de fiecare dată și cele legate de participantele 40+, care vin la Mihaela după conferințe și îi spun că și-ar fi dorit s-o cunoască acum mulți ani ani, când erau mai tinere și când informațiile primite le-ar fi scutit de ani întregi de suferință. Fizică și psihică.

În spatele acestui termen popular de „treburi femeiești”, Mihaela face ceva unic, acesta fiind și motivul pentru care mi-am dorit să povestesc despre munca ei de nutriționist și mult mai mult decât atât. „Treburile femeiești” pe care le abordează sunt următoarele și, chiar dacă am citit mult de-a lungul timpului despre corpul meu, nu credeam că există la noi cineva care să le abordeze atât de holistic:

Și, nu în ultimul rând, cum să colaboreze cu medicii pentru a primi susținere: ce analize sa ceară și cum să-și formeze păreri informate despre terapiile care îi sunt recomandate. 

„Consider că e foarte important ca femeile cu diagnostic să păstreze o relație stransă cu medicul specialist, însă trebuie să învățăm toate ca e nevoie să-i taxăm pe cei neprofesioniști sau pe cei rătăciți în vremuri demult apuse, pentru a curăța pădurea de uscături și a oferi viitoarelor generații de femei șansa de a primi îngrijire medicală de o calitate crescută”, crede ea. 

Fine Society: Când ai început conferințele și ai început să și împărtășești din povestea ta de viață, ți-a fost frică de „ce o să spună lumea”?

Mihaela Brăilescu: Hehe, m-am lecuit de ce spune lumea acum ceva vreme. Dar recunosc că am fost paralizată de această frică. Și iată cum cea mai frustrată, anxioasă și rușinoasă tânără femeie de pe planetă, fără sprijin emoțional din partea unei mame conștiente care să-i ghideze procesul de devenire și tranziția de la menarhă către maturitate, fără cerc de prietene sau modele feminine “hrănitoare”, a înflorit într-o femeie terapeut pentru femei. Cred că a fost absolut nevoie că eu să am acest parcurs pentru munca pe care o fac acum.

 

Eliberarea totală de acel “ce zice lumea” a venit când am înțeles că am un dar. Sunt pe un drumul meu, iar pe nivelul la care sunt acum mă folosesc de hrană în primul rând, de mâncarea simplă și curată cu efect vindecator, de nutriție, de echilibru hormonal și yoga fără a încerca să pretind că sunt mai mult decât sunt.

Vreau să ajut cu tot ce am învățat din propriile experiențe cât mai multe femei: tinere fete să navigheze lin perioada adolescenței, proaspetele mame în recuperarea post-partum (datorită propriilor mele experiențe la fel de tulburi cu oboseala cronică și regăsirea identității de femeie), dar mai ales femeile aflate în premenopauză și menopauză (datorită felului în care a trecut mama mea prin asta și influența pe care au avut-o stările ei asupra mea).

Mi-am analizat aproape științific traseul prin prisma cunoștințelor de acum, pentru că a trebuit să înțeleg cu mintea ca să pot vindeca sufletul, iar asta imi ofera acum capacitatea – și avantajul – de a înțelege profund fiecare femeie.

Acum am o plăcere deosebită să aduc subiectele “femeiești” la lumină, să zgândăr, să stârnesc reacții, pentru că scopul meu e să mă fac auzită. Să scot din rușine și întuneric “nevorbitele” corpului feminin, ca să poată fi vindecate și folosite pentru împuternicirea femeilor.

Aș spune că mi-am asimilat perfect sintagma devenită street art wisdom “Îți trebuie coa*& să fii o zână”. Eu n-am coa*&, am ovare, și sunt mult, mult mai puternice! (râde)

Care a fost prima revelație care te-a dus pe calea aceasta a nutriției terapeutice și cum s-au înșirat restul elementelor?

Partea cu nutriția este o poveste clasică de pasiune devenită profesie, iar terapeutică a fost “by default” pentru că am simțit mereu să fie cu folos de vindecare. Nu am făcut și nici n-am să fac vreodată programe de slăbit de dragul conformării la standardele de frumusețe impuse femeilor, nu mă pricep să lucrez cu sportivi sau copii obezi, însă am rezonat profund cu componenta de dietopatologie. Am mers pe direcția asta datorită propriilor mele probleme, dar mai ales datorită fetiței mele cu dermatită atopică și cu multiple intoleranțe alimentare.

Parcursul a fost oarecum fluid, un întreg traseu – de la “foodie” pasionat de universul online al blogurilor de gătit vegetarian și vegan, la tipa aia care face mâncare bună pe la prieteni și mici party-uri (dar care e cam enervantă cu sfaturile ei nesolicitate despre mâncatul sănătos), până la antreprenor și furnizor de hrană sănătoasă la evenimente de amploare. 

Totul a culminat cu certificarea ca Tehnician Nutriționist și apoi că Trainer în nutriție la o școală de elită din București. Abia atunci mi s-a distilat volumul enorm de informații nutriționale cumulat alandala până atunci. Am continuat să mă înconjor de oameni, organizând ateliere de gătit și seminarii, orice numai să dau mai departe credința mea fermă că alimentația poate fi medicament, indiferent de diagnostic. 

Deși direcția inițială a fost pe afecțiuni autoimune, alergii și permeabilitate intestinală, abia când am descoperit terapia de echilibru hormonal am simțit că mi-am găsit matca. S-a potrivit la fix cu pregătirea mea în nutriție și am intrat pe acest drum cu toată forța.

După ce am învățat că dezechilibrele hormonale se pot regla foarte ușor cu o dietă adaptată corpului feminin, am început să fac altfel de legături, să studiez o altfel de nutriție, o altfel de știință. Personal, am început să îmi reconsider principiile nutriționale după care mă ghidez, să ciclicizez nutrienți, să mă folosesc altfel de anumite suplimente-cheie pentru a mă susține hormonal. Când am văzut efectele mi-am zis „WOW, trebuie să fac cumva ca toate femeile să afle asta”.

 

Deși căutările mele au fost menite să mă scoată pe mine la liman din punct de vedere al sănătății mintale și al echilibrului hormonal, am descoperit un domeniu profesional care mi s-a potrivit mănușă și pe care am început să-l devorez feroce: abordarea integrativă a dezechilibrelor hormonale.

Studii științifice și informații medicale la zi despre sănătatea feminină de la medici și terapeuți de medicină funcțională cu ani de expertiză în spate, pregătiți să comunice eficient și atrăgător (online și offline) către femeia modernă. Tot universul ăsta mi s-a părut absolut fascinant, pentru că demontează cutume dureroase în ce privește viața în corp de femeie și încet, dar sigur, m-a adus către redescoperirea propriei feminități, dezvoltarea unei legături autentice cu sinele meu, cu ciclicitatea mea, cu corpul meu de femeie.

Mi s-a părut revelator cât de simplu și ușor se rezolvă suferințe despre care femeile au fost îndoctrinate să creadă că “sunt normale”, “ce să-i faci, asta-i vârsta” și despre care nu se vorbește nicăieri deschis într-un mod profesionist, dar atrăgător. Revelator și revoltător! Nimic nu mă întristează mai mult pe lumea asta decât să văd femei obosite, frustrate de lipsa de libido sau incapacitatea de a-și menține calmul față de propriii copii, vlaguite și neputincioase, frustrate de faptul că fac tot ce zice la carte și totuși nu slăbesc și nu se simt mai bine, ba din contră, când eu știu că soluțiile sunt simple, la îndemână și acționează rapid!

Asta m-a determinat să nu mă rezum doar la consiliere one-to-one, ci mi-a dat curaj să devin mai vocală prin organizarea de evenimente pentru publicul larg.

Mi-a plăcut ideea de „treburi femeiești”, titulatura conferințelor tale. E fix termenul folosit la noi, fiindcă avem o teamă de a spune lucrurilor pe nume. Tu ai luat asta și ai folosit-o ÎN FAVOAREA femeilor. Care au fost principalele tabuuri cu care veneau ele la conferințe?

Mă bucur că îți place numele și că ai rezonat din prima cu mesajul pe care i l-am acordat. Sunt foarte mândră de el. A fost un moment-cheie când, după ani de seminarii mici sau de ateliere, am simțit să fac pasul către evenimente mai de amploare. Cu toate fricile de a mă expune unui public mai larg sau de a-mi asuma riscuri financiare.

 

Am fost la Timișoara prima dată și țin minte că am primit atunci o validare atât de puternică din partea femeilor încât am simțit că trebuie să merg peste tot în țară. Atunci s-a născut conceptul conferințelor că proiect educațional la nivel național.

Oriunde am continuat, părerile de după au fost mereu WOW. Am grijă să obțin feedback individual de la fiecare femeie, așa că pot să-ți spun cel puțin 300 de păreri de genul “foarte frumos și extrem de valoros”, “informații vitale pentru viața de femeie”, “extrem de interesant”, “înălțător” sau “toate femeile ar trebui să te asculte”. 

Acesta e motivul pentru care cred că au devenit populare atât de rapid. Femeile au început să vorbească între ele despre aceste conferințe și să mă cheme în orașele lor. Cât despre tabuurile lor, acestea erau mai degrabă legate de eveniment în sine sau de mine ca speaker, mai ales că nu am cuvântul magic de “medic” în titulatură. „Cine o mai fi și asta, o altă bloggeriță care ne zice de salate și sucuri verzi!”. 

Sunt femei care vin reticente tocmai pentru că au fost dezamăgite constant la alte evenimente si sunt sătule de “apă de ploaie”. Peste tot se vorbește doar despre slăbit, despre boli grave, despre copii sau o scăldăm elegant în apele nutriției cu informații de revistă-tabloid.

În ceea ce privește subiectul pe care îl anunț, ele chiar sunt pregătite să-l primească! Le văd cum absorb toată informația și cum sufletul li se deschide când în sfârșit, Slavă Cerului, cineva le explică clar, concis, pe limba lor, care este treaba cu buna funcționare a corpului feminin, cu ciclul menstrual și alimentația pentru fazele ciclului sau dietoterapia pentru dezechilibre și afecțiuni specifice femeilor. 

Întâlnesc constant femei de peste 45 de ani care îmi transmit că le-ar fi plăcut să mă audă când erau tinere, pentru că le-ar fi scutit foarte ușor de o viață de suferință. Cum să nu te cutremuri când auzi așa ceva? Îți dai seama că suntem private de educație elementară privind ABC-ul corpului feminin care ne poate influența radical calitatea vieții și relația cu propria feminitate?

Din experiența ta, de ce NU vorbesc femeile din România despre aceste lucruri?

Pentru că nu știu că au voie, nu știu cui să-i vorbească, nu știu cum, din inerție, din frică, din lipsa de exercițiu, lipsa de platforme… din toate motivele posibile.

Profunzimile corpului feminin au asupra lor acest aer greu de întunecat, misterios, murdar. Nu ne băgăm “acolo jos”, nu e treaba noastră și oricum nu știm cum arată, că nu ne învață nimeni să ne autoexploram, nu se cade să vorbim despre asta – că e rușine – iar o femeie cu limba dezlegată e dezagreabilă, e periculos să te joci cu hormonii și doar medicii au autoritate în acest domeniu.

Se perpetuează la nivel familial și social această ambiguitate asupra corpul feminin, combinată cu toaletarea excesivă a tuturor aspectelor care nu pot fi sexualizate.

În reclamele la absorbante sângele e albastru, dacă ai făcut infecție intimă înseamnă că „ori ești nespălată, ori ești curvă” deci nu se cade să vorbești despre asta, iar dacă ai sângerări abundente și dureroase trebuie s-o împachetezi elegant, pentru ca cei în fața cărora te scuzi că nu te simți bine (sau în unele cazuri că ești de-a dreptul disfuncțională) să nu se simtă inconfortabil. 

Practic TU trebuie să îi protejezi pe alții de inconveniețele vieții de femeie și mai bine taci, eviți situațiile penibile, eviți să te expui prejudecăților, suferi în tăcere, cauți informații pe unde apuci.

Însă cel mai grav este că femeile nu găsesc înțelegere și recunoaștere tocmai în cabinetul medical, autoritate către care se apleacă cu încredere oarbă. Acolo, în cele mai fericite cazuri, primesc medicamente, antidepresive, anticoncepționale și sfatul de a slăbi și a face mai mult sport, de parcă un job de 9-5 și 2 copii nu sunt suficientă mișcare. 

În cazurile nefericite (mult prea dese) primesc o lipsă crasă de empatie și de validare a propriilor suferințe. Să-i spui unei femei cu epuizare suprarenaliană, care începe să aibă simptome premature de premenopauză – la 38 de ani – și dă semnale clare de degradare că “ce să-i faci, asta e vârsta!”, mi se pare cumplit. 

Sau să îi spui unei femei cu endometrioză nediagnosticată, care se plânge de sângerări mult prea abundente și dureri groaznice la menstră sau dureri în timpul actului sexual că “Doamnă, dumneavoastră vi se pare că suferiți mai mult decât o faceți în realitate”, adică pe scurt îi spui că-i nebună, mi se pare agh… motiv de revoluție! Nu mai zic de femeile care au internalizat patriarhatul ca mecanism de supraviețuire și ele însele perpetuează această stare de fapt.

Ai spus că multe branduri consideră aceste chestiuni ca fiind prea „de nișă”, deși în România situația e foarte tristă la nivel de diagnosticare a unor boli grave, incidență a cancerelor și așa mai departe.

La nivel național statisticile privind afecțiunile endocrino-ginecologice sunt îngrijorătoare, latența de diagnostic este foarte mare și totul vine la pachet cu lipsa cronică de educație și profilaxie a bolilor „intime” feminine. Câteva cifre, de curiozitate:

INFERTILITATE- 33% dintre femeile peste 35 de ani și 50%  peste 40 de ani;

CANCER DE SÂN – peste 7.000 de noi cazuri de cancer de sân în fiecare an și a doua cauză de deces prin cancer la femei (după cancerul pulmonar);

ENDOMETRIOZA – afecţiune ginecologică gravă, peste 500.000 de paciente diagnosticate; boală cu latență de diagnostic de 10-12 ani în România;

CANCER DE COL UTERIN – România are cele mai înalte rate de incidenţă şi mortalitate din Europa;

HIPOTIROIDISM- numărul pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene din România s-a triplat în ultimii 6 ani, iar dintre cei cu hipotiroidie 86% sunt femei;

SINDROMUL OVARELOR POLICHISTICE – 1 din 10 femei, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, suferă de această boală pentru care singurul tratament oferit este pilula anticoncepțională sau recomandarea “fă un copil și se reglează”. Asta în timp ce sindromul ovarelor polichistice este unul dintre pricipalele cauze de infertilitate pe plan mondial;

SARCINI ADOLESCENTE – Din 10 femei care nasc în România, una are sub 19 ani. În timp ce noi ne dăm cu stângul în dreptul privind introducerea educației sexuale în școli (de parcă asta ar înseamna automat inițierea în viață sexuală), în alte țări europene se introduce deja educația menstruală ca materie obligatorie. Prin educație menstruală înțelegem și informații despre fertilitate, metode de contraceptive, igienă intimă pentru prevenirea sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală.

În plus, nu cred că a calculat nimeni impactul social, financiar și psihologic pe care îl are asupra femeilor și a adolescentelor cu venituri mici lipsa produselor de igienă intimă. Studii recente făcute în afară arată că, în medie, prezența fetelor la școală a crescut cu 17%, ceea ce echivalează cu 3,4 zile din fiecare 20 de zile după ce li s-au oferit kituri gratuite de igienă intimă în fiecare lună. Oare la noi câte fete nu merg la școală din cauza asta?

Nu mai zic de categoriile afectate în mii de feluri negândite de imaginea negativă și tabu-ul creat în jurul unui act fiziologic banal cum e menstruația! Ma refer aici la comunitatea trans, femeile din închisori sau persoanele lipsite de adăpost. Trăim într-o bulă de aur și nu conștientizăm că există situații multiple în care femeile și fetele nu au acces la spații sigure dotate cu apă și canalizare care sunt acceptabile din punct de vedere social și care permit eliminarea în siguranță a produselor menstruale.

Aici văd o mișcare frumoasă din partea ONG-urilor care colectează absorbante, șervețele intime și altele de acest gen și le redistribuie către femeile fără venituri din cartierele mărginașe ale Bucureștiului. De exemplu PeStop. 

La nivel global avem deja o serie de hashtaguri care marchează acțiunile sociale de normalizare, destigmatizare și demistificare a menstruației: #periodpoverty #periodpower #periodpositivity și, în sfârșit, un emoji pentru menstruație.  

 

După ce am compilat aceste date și am pus conferințele în acest context, am înțeles că plimbarea mea prin țară nu e doar o maimuțăreală cu un alt seminăraș de nutriție, ci se poate maturiza într-un proiect educațional pe plan național pentru sănătatea, vitalitatea și împuternicirea femeilor din România.

A fost natural ca până la un punct să finanțez asta din resurse proprii pentru a arata că se poate, pentru a-i dovedi potențialul. L-am crescut până în punctul de a deveni un produs vandabil, pentru că am experiență de 10 ani în organizarea de evenimente, PR și comunicare și am posibilitatea să îl duc foarte departe, dar nu mai vreau să mă zbat singură.

Acum simt că a venit timpul să caut un partener să “mă vadă” și să considere oportună susținerea acestui proiect pentru a oferi femeilor din România acces gratuit la aceste conferințe.  

Am o idee foarte clară despre cum pot arată niște evenimente pentru femei unde se abordează educația menstruală și informarea corectă privind afecțiunile specifice feminine, în timp ce susținem afaceri locale create de femei și oferim oportunități financiare/educative celor aflate în situații nefavorabile, sau oferim finanțare unor proiecte social educaționale care au ca beneficiari adolescentele, femeile din mediile defavorizate etc. Nu trebuie să fie neapărat această conferință, poate fi un târg de exemplu, poate fi orice, numai să aibă rost, consistență și zvâc!

Chiar dacă mi s-a spus deja că va fi greu, eu chiar cred că există resurse pentru asta. Le știu. Dacă aș putea mâine să am o întâlnire cu trei dintre cele mai potente financiar femei din România, aș șți exact ce să le spun. Pentru că acolo simt să merg.

Mi se pare că tocmai cele care dispun de resurse nu își valorifică potențialul și nu se implică în campanii consistente în acest sens, pentru că  nu “vedem” încă acest subiect ca meritând atenție și resurse.

Emanciparea femeii și obținerea drepturilor de bază pentru femei nu s-a făcut niciodată prin campanii de brand. Înțeleg asta. Cumva e specific în orice domeniu acest “țara arde și baba se piaptănă”. Brandurile își promovează produsele ba prin influenceri în chiloți, ba pe la evenimente complet goale de conținut, ba comunică de-a dreptul în plop, în timp ce astfel de subiecte rămân neacoperite, pentru că nu aduc bani. La drept vorbind, cine câștigă din împuternicirea (reală) a femeilor? Când fix  companiile de igienă intimă monetizeaza pe rușinea menstruației.

Imaginează-ți că am primit refuz inclusiv de la producător cu istorie de produse pentru femei, precum teste de sarcină sau teste de menopauză și de ovulație.  Adică ne pupăm fiiiiiix pe target însă, ce să vezi, reorganizare de buget și de strategie, ne pare rău, nu te mai putem susține la evenimentele tale cu multe femei de prin toată țara. Mă ia și râsul când mă gândesc.

Abordezi subiecte despre care nici măcar medicii nu prea vorbesc, fiindcă sunt incerte, precum endometrioza și dieta specifică ei. Care crezi că este cea mai „spinoasă” chestiune despre care nu se vorbește și de ce?

Să-mi fie cu iertare, dar medicii care nu vorbesc despre ele o fac din lipsă de actualizare a informațiilor medicale. Iar cei care vorbesc totuși, o fac în limbaj medical elitist sau în cercuri restrânse. Tot ce ofer eu sunt informații validate prin studii științifice, într-un limbaj accesibil, împachetate cu acea notă de glamour de care are nevoie informația medicală că să se disperseze rapid în social media. 

În plus, adaug nota personală a propriilor experiențe, ceea ce ajută mult femeile să înțeleagă și să integreze informațiile oferite, pentru că se identifica altfel cu o femeie care a trecut prin aceleași situații.

În ce privește evenimentele pentru femei până acum, am văzut doar mișcări timide în acest sens. Ba sunt mesaje transmise într-un limbaj greoi și neatrăgător – sau pe un ton condescendent, fără să ofere soluții, ci doar arătând cu degetul; ba sunt campanii așa de subtile că Doamne Ferește să pronunțăm cuvintele vulvă, scurgeri vaginale, menstruație sau ciclu pe undeva; ba mesagerul e lipsit de charismă; ba informațiile sunt prea multe și încărcate.

Cea mai spinoasă lipsă de informație este la nivel de educație menstruală și ABC corporal feminin (ceea ce se numește în afară „body literacy”). În loc să fie normalizate, discuțiile despre menstruație sunt stigmatizate și asta afectează grav mediul, economia și accesul tinerelor fete la educație.

În cartea sa, “Al 5-lea semn vital”, Lisa Hendrickson-Jack vorbește despre cum împiedicarea sistematică a femeilor de a-și cunoaște ABC-ul corporal în ce privește ciclicitatea și fertilitatea poate fi comparată la nivel istoric doar cu împiedicarea acestora de a învața să scrie și să citească. De ce? Pentru că există o industrie de 22 miliarde de dolari anual, care se bazează pe faptul că tu, femeie, nu știi cum îți funcționează corpul. Consecințele lipsei de dialog deschis, a lipsei de educație menstruală si a cunoașterii arhitecturii intime feminine sunt majore atât la nivel individual, cât și la nivel global.

Vorbim despre nutriție mai mult ca oricând, avem vegani, raw-vegani, vegetarieni, ovo-lacto-vegetarieni, pescetarieni și toate tipurile de nutriție posibilă, dar încă avem un baraj mental când vine vorba să tratăm boli prin nutriție specifică.

Chiar nu vorbim despre rocket science. Orice profesionist care activează în domeniul nutriției și ar începe să studieze în această direcție ar înțelege ușor ce nevoi specifice au femeiele cu ovar polichistic, tiroidită autoimună sau endometrioză și ar obține rapid rezultate. Pe lângă conferințe, un alt proiect de suflet pe care îl cresc alături de școala unde m-am format, Fitness Scandinavia,  este training-ul profesioniștilor din domeniul nutriției și fitness-ului în abordarea dezechilibrelor hormonale la femei, pentru că acolo am observat o zonă unde se fac greșeli mari și cu impact negativ asupra sănătății femeilor.

Barajul mental este la nivel de medicină alopată, care excelează pe abordarea urgențelor medicale, însă a rămas repetentă la gestionarea bolilor cronice. Nutriția terapeutică nu e vreo nouă frontieră a medicinei, așa cum sunt acum cercetările privind sănătatea microbiomului sau personalizarea protocoalelor terapeutice folosind testarea genetică și testele de microbiom din scaun. E doar o reîntoarcere la celebrul dicton al lui Hipocrate “Fie că hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrană”, datorită științei care certifica prin studii ceea ce s-a știut la nivel intuitiv de secole.  

E drept că în ce privește abordarea ovarului polichistic sau a endometriozei s-au făcut progrese mai greu, dar se cunosc acum suficiente informații despre impactul anumitor diete specifice în terapia acestor boli încât să nu ne mai jucăm de-a baba oarbă cu femeile timp de 10 ani până primesc diagnostic și tratament corect, care să funcționeze.

Există inclusiv în România medici specialiști care lucrează – cu rezultate excelente – folosind aceste protocoale integrative moderne. Să nu trăim totuși cu senzația că nu avem profesioniști pregătiți în țară! Păcat ar fi să nu ii susținem pe cei care chiar se străduie să miște lucrurile într-o direcție nouă.

Dietele pe care le folosesc nu le-am inventat eu, ci le-am structurat din  recomandări validate de studii medicale de ultimă oră în privința dezechilibrelor hormonale și a afecțiunilor endocrino-ginecologice. La naiba, până acum câțiva ani nici nu exista termenul de „dezechilibru hormonal”: dacă aveai ceva probleme, medicul “te ținea sub observație” cu controale periodice până ți se degrada suficient sănătatea încât să primeșți un diagnostic și un tratament medical. Din păcate, în România încă se întâmplă asta: a se vedea, de exemplu, abordarea tiroiditei autoimune Hashimoto (în 95% din cazuri).

Pentru mine nutriția este o muncă perpetuă de informare și educare, motiv pentru care și abordarea mea se schimbă, pe măsură ce capăt mai multă experiență și profunzime în cunoștințe. Mă informez în mare parte din jurnale medicale de peste Ocean și din recomandările unor medici specializați pe sănătatea feminină. Vorbim despre femei-medic cu dezechilibre hormonale, nemulțumite de abordarea clasică în ce le privește, care au studiat și și-au căutat propriile răspunsuri, pentru a realiza marea defavoare pe care (cel puțin până în anii ’80) a făcut-o medicina femeilor.

De cele mai multe ori asta a însemnat pentru ele să se îndrepte către medicină tradițională chineză, către Ayurveda, naturopatie și homeopatie, dezvoltând protocoale integrative non-invazive prin care și-au recâștigat sănătatea și acum tratează cu success mii de femei. De exemplu, una din ele este Dr. Sară Gottfried, care are, surprinzător, chiar o carte tradusă în română – Reglarea dezechilibrelor hormonale prin metode naturale. 

Rezultatele mele sunt în primul rând sarcini dorite și mult-așteptate la femei cu diverse dezechilibre, scădere în greutate, mai multă energie, mai multă răbdare, mai multă poftă de sex, eliminarea depresiei și a anxietății, somn odihnitor, curățarea pielii și reglarea tranzitelor, dispariția infecțiilor intime cronice, recăpătarea menstrelor și reglarea acestora, eliminarea sindromului premenstrual, normalizarea sângerărilor, dispariția durerilor menstruale, a furiilor, a instabilității emoționale, dispariția stărilor extreme de oboseală și per ansamblu o stare generală de înflorire. O împăcare cu sine, în propria feminitate, o asumare a propriului corp prin conștientizarea ciclului menstrual și respectarea ritmurilor acestuia prin mișcare, practici și mâncăruri specifice fiecărei faze.